Eu, Mama-Dumnezeu

2 Oct 2011 by

Nu știu câte dintre noi, mamele, mai avem conștiința propriei fragilități și a propriei umanități.

Știam că maternitatea este ceva ce te schimbă pentru totdeauna. Scoate din tine ce e mai bun. Scoate însă din unele dintre noi și ce e mai rău și un anumit sentiment de superioritate. Creează falsa impresie că suntem mici Dumnezei peste lumea copiilor noștri. Că fără noi, lumea lor stă-n loc. Că fără noi, ei dispar ca ființă. Și ca mici Dumnezei ce suntem, ne simțim direct responsabile pentru bunăstarea tuturor copiilor lumii, la modul general vorbind, și a tuturor copiilor la care avem acces într-un fel sau altul.

Trist și neadevărat.

Există și altfel decât “my way”. Mamele sunt oameni. Sunt niște oameni speciali, cu o coardă foarte sensibilă. E foarte ușor să faci o mamă să simtă brusc pe umerii ei povara unei vinovății cât o întreagă planetă. S-o faci să se simtă un om rău, periculos pentru propriul copil, nepotrivită pentru rolul de părinte. S-o pui la zid și să o-nvinețești cu cuvinte pe care sigur n-o să le uite prea curând, pentru că, nu-i așa, lipsa de somn îți ascute simțurile. Nu e de mirare că atâtea dintre noi, după primul copil, scuipăm în sân și ne jurăm precum corbul, nevermore. Pentru că e greu. E greu să alăptezi, e greu să înveți copilul să doarmă, e greu să-l obișnuiești cu mâncarea, e greu să-l înveți să meargă, să vorbească, să stea frumos la masă, să țină cuțitul cu dreapta și furculița cu stânga, să nu-și șteargă mucii cu mâneca. E greu. Și dacă prima oară, când tocmai ai apucat să iei o gură de aer, vine cineva la tine (eventual cu state mai vechi în ale mămicitului) și-ți spune că gura ta de aer tocmai i-a scurtat copilului TĂU șansa de a intra vreodată la Oxford și a trăi ca om împlinit, atunci îți trece de făcut copii.

E greșit să te porți așa cu o altă ființă care, ca și tine, a trecut prin durerile sarcinii, durerile facerii, durerile post-facerii. E inuman.

Și dacă nu vă va plăcea vreodată ce citiți aici, dacă va fi contrar concepțiilor voastre, dacă vă va lăsa senzația că v-ați pricepe mai bine decât mine la a-mi crește mie copiii, vă rog respectuos să nu mă puneți la zidul meu, să nu mă învinețiți cu vorbe, pentru că, știți ce, am mai trecut o dată prin asta și n-am să cer voie nimănui să-mi culc copiii la șapte, dacă eu așa cred că e bine.

Toate mamele știu că e bine să-ți alăptezi copilul. Toate știu că nu e bine să-l lași să plângă până răgușește. Toate vor să aibă copii fericiți și mulțumiți. Toate fac tot ce pot ELE pentru copiii Lor.

Interesant ar fi de aflat ce fel de relație au cu mama lor acelea dintre mame care știu ele mai bine și militează pentru o metodă sau alta.

Eu n-am o relație cu mama mea. Am o relație cu mama mea vitregă. Încerc s-o cresc pe Irina, nu să mă cresc pe mine, reloaded, așa cum cred eu că ar fi trebuit să mă fi crescut cineva pe mine. Pentru că eu sunt eu și Irina e Irina, Lia e Lia, suntem persoane diferite, cu nevoi diferite. Dacă e să mă judece cineva, doar Lia și Irina au dreptul să mă judece, când vor fi mari, după ce vor fi mame.

Live and let live.

 

 

38 Comments

  1. nu, ada, nu toate mamele stiu…..eu stiu o mama care nu stie. cea a fetei din arad care s-a infometat pana a murit. mama aia m-a blocat la televizor. si in general nu raman fara replica. mama aia, pe care am intrebat-o daca s-a mai dus sa vada copilul in ultimele 4 luni, mi-a raspuns scurt, sec si cumva senin NU. poate ca ar trebui sa depunem mai multa energie ca un caz ca acela sa nu se intample, in loc sa ne varsam otravurile online si sa acuzam in stanga si in dreapta. oricum, eu ma bucur ca ai scris 🙂

  2. ps: dupa ce mi-a spus NU-ul acela, n-am stiut ce sa o mai intreb. mai era ceva de intrebat?

  3. Maria, eu vorbesc de mamele sanatoase la cap. Nu stiu povestea despre care vorbesti tu, dar atacurile la care fac eu referire au loc intre oameni care nu si-ar privi copiii cum se infometeaza. Eu despre aceste persoane vorbesc.

  4. eivdent ca tu te referi la mamele sanatoase la cap. ideea era ca in loc sa consumam energie la nivel maxim pentru ca X a decis sa ii dea copilului nocivele merdenele si sa ii blocam blogul incercand sa convingem ca merdenea egal moarte, mai bine energiile astea ar fi folosite pozitiv. e utopic, stiu

  5. Mmmm… mda.
    Hop si eu cu calul meu: da’ de la ce te luasi, doamna?
    (online, sau offline? sau ambele, cate un pic, cate un pic?)
    Cu totii militam pentru cate ceva, mai incet sau mai tare.
    Din ce citesc eu la tine, nu e doar Mama-Dumnezeul copiilor proprii, e si Mama-Dumnezeul tuturor. Ceea ce … e exagerat… ca sa zic doar atat.

    Somn bun si platosa reflectorizanta! 😉

    • Mamituni, e o fata mica pe nume Ana care a indraznit sa isi culce copilul mai devreme cu pretul unei reprize de plans de 45 de minute. Si a fost amenintata cu Protectia Copilului si i s-a spus ca nu merita sa fie mama. Ce nu stiu cuvioasele care i-au sarit in cap e ca acel copil a plans infinit mai mult in bratele intregii familii pe vremea cand era epuizat de nesomn si racnea de oboseala. Mi-a parut rau pentru Ana. Reactiile blogosferei au fost de genul: nimeni nu iubeste pe nimeni, de-aia murim tristi si singuri, samd. WTF?

      • Multumesc pentru lamuriri, Ada.
        Nu stiam nici de Ana, nici de toata involburarea starnita de povestea ei.

  6. mamaluimihai

    Mamituni, cind intri intr-o casa iti stergi frumos papucii pe presul de la usa si dai buna ziua. Nu iti place in casa aia, nu intri. Si scapi si de sentimentul ca faci parte din categoria “tuturor”.

    • Corect! Dar Mamituni vine des pe-aici si niciodata n-a intrat cu galosii namoliti pe persanele mele. Nu intra in categoria aia:)

  7. Liv

    Ce facem insa, cu musafirii care nu se sterg pe pres deloc, intra ca-n codru’, ba mai mult decat atat isi dau cu presupusu’ ca-n sufrageria ta e prea multa lumina? Si ca poate-ar trebui- de fapt e musai- sa cumperi naibii niste jaluzele ca le intra lumina-n ochi?
    Si copii-s murdari la gura de ciocolata si…nici tu n-arati grozav, pisica miorlaie cam tare- ce-o avea?- sigur e flamanda!
    Ada, cine sa stie mai bine decat tine, ca Irina care canta de dimineata, e semn bun pentru ziua toata?
    Cine sa le cunoasca mai bine pe fetele tale, daca nu tu?
    In rest…vorba francezului: ” Audaces fortuna juvat”

    • LIV, circula pe facebook un text d-ala cu “daca rufele stau teancuri pe canapea, e semn ca le-am spalat recent si daca e chiuveta plina de vase, inseamna ca tocmai mi-am hranit familia”. Eu acestor musafiri ce flutura steaguri inutile in sufragerie le multumesc frumos de vizita si le recomand locuri mai sanitizate.

  8. alina

    Ada draga mea, orice pozitie sustinuta perseverent, mai ales public, atrage fix pozitii sustinute perseverent. Uneori la capatul celalalt al liniei, in opozitie. Dar asta poate fi si aparenta, baricada dusmana.
    Eu sunt experta in incasat mizerii pe blogul propriu. Si mi-am incasat mizerii foarte mizerabile. Cred ca in situatia despre care discutam aici ne aflam departe de mizerii. Erau doar inversunari, unele exprimate mai putin placut urechii care poate ar vrea sa auda numai muzica lui “ma inscriu si eu”. Pentru ca, evident, e incurajator sa apartii si toti ne manifestam mai mult sau mai putin nevoia asta.
    Ana mie mi-e draga, dar asta nu inseamna ca nu pot sa nu am reverberatii in alt sens cand citesc despre clubul “am lasat copilul sa planga 45 de minute, pentru ca nu mai puteam” (si INTELEG PERFECT cum e, mai bine decat oricine de pe-aici, in contextul de fata, ok?) “mi-a fost ingrozitor de greu, DAR CE BINE AM FACUT”. Acolo e buba, in ultima parte a mesajului, care-a unit spiritele de mame-imperfect-declarate in razmerita impotriva straduintei materne pana in panzele albe (intreb si eu, ce e rau in a te stradui pana in panzele albe??). Nu in cele 45 de minute, nu in faptul ca un bebelus are nevoie de somn si de o rutina.
    Am sa-i scriu si Anei despre toate astea (poate citesti, Ana, am primit emailul, am fost insa varza zilele astea, in multe imprastiata si vreau sa-ti scriu, din suflet, tot ce simt ca am de comunicat, frumos si pe indelete, ca sa intelegi cat mai bine de unde vin eu, nu vreau sa risc rastalmaceli in circumstantele in care uite ce circ penibil a iesit – si STIU ca nu asta ai vrut).

    Problema este ca sunt(em) mame care ne-am harsait in niste obstacole si am reusit sa le depasim pentru a ateriza intr-o relativa armonie fara sa fi facut mari compromisuri pentru asta (NU A FOST USOR, DAR A MERITAT – exact!). Iar multumirea de a fi putut nu inseamna ca vrem o statuie in piata centrala, de unde sa-i scuipam pe cei care nu au reusit (nici macar nu conteaza de ce). Inseamna ca vrei (si cred ca stii foarte bine despre ce vorbesc, faci si tu asta des pe blog, aici) sa impartasim din ceea ce am trait. Sunt, practic, sfaturi nesolicitate. Pentru care se poate spune “nu, multumesc”. Acuzatia de intoleranta este masca sub care raspunsul este, din nefericire, mai intolerant decat oferta initiala.
    Nimeni nu intelege ca o mama care pledeaza pentru alaptare, pentru tinut copilul aproape, pentru lasat externul deoparte si privit intens in ochii copilului, cat ar durea aplecarea, este de fapt o pledoarie pentru armonie, pentru echilibru frumos.
    E un schimb de retete aici. Fiecare crede ca detine secretul. Fericirii, desigur. Si fiecare considera ca felul in care a ajuns acolo e fie cel mai simplu, fie cel mai corect. Depinde de individual ce fel de reactie isi permite la o opinie contrara.
    Asta e.
    In numele tolerantei se da dovada insa de o crasa intoleranta si judecata.
    Eu am asistat la epitete ingrozitoare schimbate in mediul asta mamicesc virtual si mi-e teama ca echipa care a incasat cele mai multe nu a fost cea cu “live and let live”, ci “nesimtitele, fanaticele si habotnicele” care indraznesc sa promoveze naturalul si bunul simt in materie de crestere a copilului.

    Apropo, faza cu merdenelele e puerila, Maria, imi pare rau, ti-ai facut un stindard dintr-o chestiune aberant de caraghioasa. Nu merdenelele sunt subiectul propozitiei. Si nici nu ne putem limita in a trece cu vederea orice, in numele lui “lasa, creste sanatos si asa”, la mamele care isi abuzeaza la modul propriu copiii, la cele care ii abandoneaza si la cele care sunt trei etaje de sub-clasa si incultura.

    Hai sa mai si ascultam ce spune radioul asta. Si poate chiar reusim mai multe intru maternitate.
    Nu sa ne laudam ca “se poate si asa”.
    Eu una stiu prea bine cum e cu neputintele. Si nu am stea in frunte. Am putut pe drumul greu. Dar ala care imi garanta armonia copilului inainte de toate. Oricine poate. Da, ORICINE. Nu am nicio insusire speciala, garantat. Si a tinut numai de mine. Ca mi-a mai si cazut piciorul in gropi? Evident!! Insa am avut taria sa o recunosc si sa incerc sa repar, am ascultat de glasurile (bine intentionate) care imi sugerau si altceva. Fara sa am nevoie permanenta numa de mangaieri pe spate pentru ceea ce faceam.

    Ma opresc aici. As putea scrie un fluviu, dar n-are sens si mai ales nu am cum, in momentul asta.
    Pace deci. Si atentie la rastalmaceli, zic.

    • Alina, De la a schimba retete despre cum ne-am crescut fiecare copiii pana la emite judecati de valoare de genul “nu meriti sa fii mama pentru ca faci altfel decat mi-a fost mie bine” si pana la amenintari cu trimisul Protectiei Copilului pe cap, e o distanta uriasa. Nu stiu daca vreodata am indraznit sa merg pe blogul altei mame si sa-i spun “trebuie sa faci ca mine”. Pe acest blog eu n-am oferit retete despre cum se cresc copiii, am povestit cum i-am crescut si cum ii cresc pe ai mei. Daca ii place cuiva si vrea sa faca la fel, din partea mea n-are decat. Dar sa ma apuc sa-i spun unei mame aflate la prima experienta ca este o criminala pentru ca si-a lasat copilul sa planga 45 de minute, e inimaginabil. OK, Ana si-a facut un grup. E dreptul ei. Am petrecut o sambata dimineata agreabila, razand de noi insine cu noi intre noi in acel grup. “Laudandu-ne” care mai de care cu modul in care ne abuzam familiile. Uite, eu sambata pe ai mei i-am abuzat astfel: Dimineata Laur si Irina au facut teme la mate in timp ce Lia zornaia o jucarie la un metru de ei in patul Irinei. In vremea asta, eu nu gateam, nu spalam, nu calcam, ci finisam o lucrare pentru Cartea Copiilor. La pranz am comandat o pizza si seara am iesit in parc. Scoate aceasta poveste din contextul saptamanii in care de luni pana vineri am gatit zilnic, am facut lectii cu Irina si am carat-o peste tot prin oras, cu Lia mica in scoica masinii, si deja abominabila mea nepasare de sambata capata alte proportii. Eu despre asta vorbesc: despre virulenta, despre scoaterea din context, despre habotnicie, cum bine ai numit-o chiar tu. Nu cred ca exista subiect capabil sa inflameze spiritele mai usor decat cresterea copiilor. Vineri seara eram epuizata. Am iesit doar cu Irina in parc si am lasat-o pe Lia cu Laur. 45 de minute sau mai bine de atat, Lia care era proaspat alaptata, curata, uscata, a urlat in continuu, in bratele tatalui ei. De ce? Pentru ca o scosesem din rutina ei. Nu curgea apa calda, era sapte seara si nu se intamplau lucrurile in ordinea cunoscuta: baie, papa, nani. Eu eram in parc cu Iri. Laur nu mai stia ce sa faca. Am ajuns acasa si am gasit-o suspinand. M-am asezat langa ea in pat si am scos Sfânta Țâță, de care a stat atarnată – nu exagerez – mai bine de o oră. După ora aia am vorbit cu Oana Păpădie, i-am zis ca nu mai pot, am de gand s-o intarc, am obosit, nu mai vreau. Aceeași chestie o dezbătusem și cu Ale în parc și eram foarte pornită. Ok, intre timp am dormit, mi-a trecut, m-am razgandit, n-o mai intarc, o diversific si nici nu-i refuz Sfânta Țâță. Daca eu spuneam asa ceva in public, in acel moment de oboseala maxima, nu ma astepta un linsaj binevoitor? Pun pariu ca – in numele celor mai bune intentii – as fi capatat suficiente teme pentru procese de constiinta de lunga durata. De-aia zic Live and let live. OK, tie ti-e bine sa dormi cu copilul in pat, somn usor! Alaptatul iti da o stare buna pe dinauntru? Foarte bine, minunat, lucky you. Nu-i dai copilului decat bio? Ferice de tine ca poti. E atat de greu sa ne vedem fiecare de ograda proprie? Eu nu ma iau de nimeni anume, n-am nimic cu vreo persoana din corul milostivelor nemiloase. Doar zic ca atitudinea asta agresiva dauneaza pe termen lung unei mame aflate la prima experienta. D-aia, sa-si vada fiecare de copilul ei, sa mai lase Protectia Copilului sa adune bebelusii cu adevarat abuzati de pe strazi. Shalom!

      • alina

        Faza cu protectia copilului e intr-adevar deplasata, asa este. Si am citit-o, nuanta era undeva de “cazul e de PC”, nu “am sa te reclam la PC”. Inversunarile sunt stridente, da. Dar revin la nuante – e nevoie sa le vedem, intre alb si negru.
        Zici ca a urlat copilul 45 de minute IN BRATELE TATALUI. Zici ca ai facut ceva pt sufletul tau CAND COPILUL ERA LINISTIT SI NU URLA DUPA TINE. Cum sa-ti spun, una e sa-ti asumi CA NU MAI POTI si sa iei o pauza, cand simti ca te prabusesti, si alta e sa-ti asumi ca “lasa ca nu moare” (nu e cazul Anei si al puiutei ei, Doamne feri, vorbim la modul general, de puericultura inteleasa majoritar “sa urle, ca face plamanii mari”!). Ala e riscul. Ca daca zici “bai, deci e ok sa lasi copilul sa planga pana se adoarme si ca sa se adoarma PENTRU CA ASTA E NEVOIA LUI”, riscul ca lumea (=mamele, disperate, obosite, epuizate) sa te si creada. Si sa mearga pe mana ta si a cartilor. Care propovaduiesc limanul contra copilului. Aia e buba.

        Unde voi vedeti habotnicie, eu vad altceva. Si imi asum asta. Pe unele din fetele astea le cunosc si inteleg de unde vin ele, cu totul. Rezonez perfect cu ele. Ce spun are o logica. Simtitul copilului. Care urla nu pentru ca nu se poate adormi. Ci urla pentru ca are nevoie de mama lui langa el ca sa doarma. Cat ar fi asta de cumplit de consumant pentru mama. Pentru ca el naibii de mic si de neajutorat, iar a raspunde acestei nevoi nu e rasfat, nu e greseala, ci e NATURAL, firesc, e legea firii. Si a incerca sa explici asta in indoctrinarea lui “me-time”, “ca doar nu moare copilul”, incepe sa sune a secta si habotniceala, cand ar trebui sa fie doar logica si bunul simt. Fara motiv sunt acuzele de agresivitate, deci. Doar din vinovatie si nevoia de a proteja propriile decizii (care, hello, poate chiar n-au fost cele mai bune, dar mai bine sa ascundem sub pres si sa suradem “important e ca a mers!”).
        Nu e nimeni perfect. Si nici nu vrea sa se bata cu caramida in piept pentru ca n-a facut anumite compromisuri. Mesajul e ca se poate si fara compromisuri si e mai bine, mai caldut si mai in armonie. Iar intoleranta e in a astupa urechile si a merge cu grupul de suport la o berica si un facut de unghii numa in ciuda. Habotnicelor si proastelor.
        Eu una m-am saturat de lamentarile astea puerile. De dorinta de comoditate. Si am tot dreptul sa le spun puerile. Pentru ca stiu pe cicatricile in carnea mea vie cat de greu mai greu de o mie de ori mai greu se poate. Si poti duce. Indiferent cine esti, tu, mama. Si stim toate ca mamele noastre si bunicile si strabunicile au dus si infinit mai greu. Si au putut. Si sa alapteze, si sa tina copiii in brate si sa nu-i lase sa urle, ci sa-i care dupa ele la camp si sa le bage tzatza in gura atunci cand au cerut-o.
        Despre asta e vorba. Despre negatul instinctelor, in virtutea socialului care te imprima cu “sunt si aia, si aia, si aia”. Nu, nu poti sa le ai pe toate. Si nu vad de ce maternitatea nu e musai si oricand o prioritate. Sa ma bata Dumnezeu daca o zic cu rautate. O zic cu dezamagire pentru infantilismul asta modern care ne bantuie in tot ce facem.
        Mie mi-a dat desteptarea asistenta maternala care mi-a spus, la primul copil, sa ma gandesc cum ar fi fost cu doi. Abia atunci m-am trezit. Oricand e o mama care a dus mai greu ca mine, ca tine si ca alta. Deci putem. Sa fie al naibii de nu putem! Asa ca sa nu aud de sleep-training. Sa aud de motherhood-training. Ca sa supravietuim angoaselor imprimate de contemporanitate, cu impartitul in mii de directii. Directia corecta (si iar imi asum asta) e in ochii si sufletul copilului. Nu trebuie s-o girez eu, afirmatia. O gireaza momentul ala de agonie in care tu plangi si tremuri si suferi pentru ca ti-ai calcat instinctele in picioare. Si treci peste ele doar pentru ca ti se indica (de catre niste NIMENI, sa ne intelegem) ca un sugar trebuie inghesuit procustian intr-un tipar.

        • Alina, Let’s agree to disagree. Nu mai masura lumea dupa propriul tau tipar, suntem diferite.
          Daca tu poti, nu-nseamna ca toate putem. Eu am fost vineri in parc cu Irina nu pentru mine, ci pentru ea. Sincera sa fiu, as fi stat acasa cu bebe in pat, era mai simplu, dar Irina avea nevoie de mine in momentul ala mai mult decat avea nevoie Lia. De-aia zic ca fiecare isi cunoaste mai bine ograda proprie si circumstantele si de-aia zic ca daca eu pot sa dorm 5 ore pe noapte si sa fac o mie de chestii pe zi, concomitent, nu inseamna ca ORICE femeie poate sau ar trebui sa faca la fel ca mine. Pentru ca nu trebuie. Maternitate nu e sinonim cu “jertfa de sine” sau n-ar trebui sa fie. Putem fi mame si fara sa ne sfasiem zilnic pieptul. De-aici amaraciunea mea. Putin simt al umorului, putina detasare, nu strica nimanui, zau.

          • alina

            Nu masor dupa tiparul meu, Ada. Masor dupa tiparul umanitatii care a mers asa, natural, mii de ani. Si dupa tiparul strambataturilor din noi cand am negat naturalul.
            In fine, am spus ca imi asum opinia. Si stiu cat e de pe dindoaselea. Mai ales pe romaneste. Imi asum si asta. Nu vreau sa mearga nimeni pe drumul meu. E unul nu foarte placut. Dar m-as bucura sa vad mai multa straduinta. Straduinta nu inseamna jertfa de sine. In plus, un pic de jertfa … face bine. Crede-ma. Iti destupa ochii si urechile.

          • OOOOK. Nici putina umilinta nu strica nimanui. Intrebarea principala insa este: Iata, Alina, nu suntem de acord in cateva privinte. Can we still be friends?

  9. nu, alina, nu merdenelele sunt subiectul propozitiei. poate ca asa sunt eu puerila si aberanta, dar pentru mine a fost un exemplu care mi-a ramas in cap. si pe care l-am folosit FIX de 2 ori. odata aici, odata pe facebook. poate asta inseamna stindard, nu m-am gandit la asta. mi-a ramas in cap tocmai pentru ca ma gandeam ca sunt atatea lucruri grave, incat sa discutam despre mame care isi abuzeaza copilul pentru ca le dau merdenele e mai mult decat absurd. dar cine stie, poate e corect. si atunci imi cer scuze, nu imi faceam un stindard nici din merdenea nici din lasatul copilului sa planga. pentru ca nu, nu sunt de acord cu teoria lasatului copilului sa planga. insa pot sa cred ca uneori, ca om esti, nu mai poti. de aceea nu e vorba nmici despre clubul celor care lasa copilul 45 de minute sa planga- o ce, simplu e sa restrangem lucrurile asa. si sa vorbim despre armonie si frumos cand acuzam in stanga si in dreapta.
    eu nu mi-am permis niciodata- culmea, nici nu am crezut- ca ceea ce spui tu e pueril sau aberant. poate tu stii sa iti alegi mai bine cuvintele, felicitari pentru asta. nu inteleg cum am ajuns aici si imi pare rau. dar mi se pare ca raspunsul tau- si nu e prima data- e agresiv. nu inteleg cum orice comparatie fac (m mai facut una, inainte sa am copil) ajunge sa fie catalogata ca absurda, idioata si asa mai departe
    acum, ca sa explic comentariul meu:
    ce a scris ana i-a adus comentarii care cereau trimiterea protectiei copilului. de aia am vorbit despre cazul respectiv. unde nimeni nu s-a sesizat si nu a trimis protectia copilului pe capul unei femei care si-a lasat copilul sa moara de foame. ce a scris ana a umplut blogurile de studii despre CIO si efectele negative, despre cum murim singuri, despre copiii care devin mame disperate, despre faptul ca fiinta umana s-a degradat. asa e bine, nu?

  10. alina

    Maria, a eticheta si a avea o opinie despre un gest nu e totuna cu a eticheta si a avea o opinie despre o persoana. Pot sa fac o prostie mare fara sa fiu proasta, intelegi nuanta? Eu nu deduc ca ma consideri pe mine agresiva, deduc ca unele comentarii de-ale mele ti-au parut agresive, lucru pentru care ti-am cerut scuze, cand asta a parut sa te lezeze personal, la tine in ograda (pentru ca te consider printre apropiati si nu vreau sa iti creez nici cel mai mic disconfort, din dragul asta fata de tine), si pentru care, daca iarasi am gresit in fata ta, iti cer scuze si de data asta.
    Mi se pare puerila aducerea in discutie (fie si numai de doua ori, cum spui tu) a merdenelelor, ca raspuns la o problema care mie imi pare serioasa – negarea instinctelor de mama in favoarea considerentelor sociale. Cand nu merdenelele erau importante. Ci faptul ca o mama nu le considera ok ca aliment pentru copilul ei, prin urmare nu doreste sa-l expuna la ele. Asta poate fi valabil pentru orice aliment si ar trebui, nu-i asa, in numele tolerantei, sa respectam asta?
    Eu una daca as fi cunoscut cazul social despre care vorbesti tu, as fi sesizat cu siguranta in secunda doi autoritatile. Am aflat abia din media. Unde s-a comentat si s-a rascomentat despre el. Inclusiv pe unele din blogurile si grupurile mamicesti.
    A vedea, vorba Ralucai, cea cu merdenelele, abuzul in forma pura si tentativa de abuz, incape pe acelasi diapazon, chiar daca la capete extreme. Femeii aleia abrutizate si cu un sub-nivel e prea tarziu sa-i trag maneca. Insa unei mame in chinuri care imi pare ca face o greseala, e posibil sa-i deschid un pic ochii. Pentru ca nu fac pentru a ma simti eu importanta, ci pentru ca sincer as vrea sa-i fie bine.
    E o vorba romaneasca cu facerea de bine. Se aplica perfect in situatia de fata.
    Gata, ma intorc la habotniceala mea agresiva. Polemica asta e oricum neconstructiva.

  11. alina

    Ada, we will always be friends. 🙂 Din partea mea cel putin. 🙂

  12. Alina, nu era vorba despre merdenelele Ralucai, ca sa zic asa. Ci despre comentariile care au urmat. Raluca si-a spus un punct de vedere, au urmat valurile de argumente, cum ca glicemia sare in aer, energia artificiala se urca la cer, daca ai avea copilul la un monitor, toti indicatorii s-ar duce la nivelul maxim. despre asta e vorba. nu despre un exemplu pueril, ci un exemplu despre cum ne place sa etichetam, sa catalogam, sa dam verdicte si sa propovaduim. facere de bnie inseamna sa ii spui Anei Naie ca e nevoie de protectia copilului? Ca fiica ei va ajunge o drogata? Misto facere de bine, zau

  13. Andreea

    Wow, ce exagerati cu PC! Acel mesaj cu PC se referea la a face un grup de suport pentru a invata si pe altii sa isi lase copilul sa planga.(eu asa am inteles)
    Si asta chiar nu mi se pare ok! Nu are nimeni dreptul sa o judece pe ea, ok, aveti dreptate…Dar are cineva dreptul sa judece ca incearca sa influenteze la scara larga mamele (Atingandu-le in punctul sensibil)?

    In orice caz, toata polemica pleaca de la principiul mother centered sau child centered. Voi luati toate afirmatiile contra celei cu plansul copilului ca un atac la mama, la MAME! Iar cele care o condamna, se gandesc la copil.
    Este vorba ca se doreste a se invata si pe altii la a lasa fara raspuns un copilas care a stat 9 luni in burta mamei, se stie in relatie cu mama,lipit de mama,de caldura corpului ei,bataile inimii ei,mirosul ei si nu singur intr-un patut. Mai ales noaptea…Cator persoane adulte nu le place sa fie singuri noaptea?

    Daca am incerca sa intelegem DE CE plange un copil, mai ales un bebelus (care e curatenia sufleteasca intruchipata), probabil nu am mai incerca sa-i gasim LEACUL. Nu are nevoie de leacuri, ci doar de ascultare.

    Imi pare rau, ca nu am fost chiar EU perfect constienta de lucrul asta de la inceput, dar alte mame care citesc ar putea sa “se trezeasca”.
    Imi pare rau cand vad mame informate ca au urechile atat de inchise.
    De ce e greu sa intelegi ca un bebelus are NEVOIE, si nu un moft, atunci cand plange?

    Va rog eu, propovaduiti asta prin blogurile voastre, ajutati mamele sa isi inteleaga bebelusul, sa nu mai fie frustrate cand acesta plange, in loc sa faceti front comun contra acestei idei , doar pentru ca nu va place cum a spus-o nu stiu cine!

    Cum bine a spus Alina, sa ne ajutam intre noi sa ne intelegem copilul, nu sa ne ajutam sa ne plangem fara motiv.
    Numai simplul fapt ca stie ca e normal ca bebelusul sa planga va transforma mama din frustrata si nervoasa, intr-o mama calma si intelegatoare.

    Voi,mame informate ce sunteti, prin TOLERANTA voastra, nu ajutati mamele. Le faceti rau! Le incurajati sa faca lucruri nefiresti! Cand e asa de simplu sa iti intelegi copilul! Cu asta se rezolva totul!

    (Ma scuzati ca m-am intins, da lucrurile sunt atat de simple, iar noi le facem atat de complicate! )

    • Andreea, hai sa nu mutam aici polemica de pe blogul Anei, that’s not the point. Ana n-a vrut sa faca un grup al mamelor care-si lasa bebelusii sa planga ci un grup antilinsaj public.
      Ana a inteles de ce plangea copilul ei de dimineata pana seara. De oboseala. N-a pledat pentru CIO, ci a povestit ca o data, dupa un plans de 45 de minute (care inseamna nimic, pus in balanta cu zilele si noptile in care acelasi copil a facut acelasi lucru, a plans, dar cu mama sau tata langa el) copilul a adormit si ca, minune, de cateva zile, nu mai e extenuat, doarme bine, se odihneste si nu mai urla. Ce e asa de greu de inteles? De aici si pana la “hai sa ne coasem copiii de camasa pentru ca doar asta e natural” e cale lunga. Blogurile nu sunt manuale despre cum sa ne crestem copiii. Daca eu povestesc ca la kinetoterapie, kinetoterapeuta mi-a tinut copilul de picioare cu capul in jos pret de 5 secunde, o sa faca toate cititoarele mele asta? Sau se intelege ca eu sustin tinutul bebelusilor cu capul in jos?
      Child centered, ok… Pana unde merge acest child centering? Pana la uitarea de sine? Pana la negarea dreptului de a merge la buda fara bebelus in brate? Daca eu nu dorm bine cu Lia in pat noaptea, ce trebuie sa fac? sa ma incapatanez sa petrec opt ore amortind pe o singura parte si sa ma trezesc si mai obosita decat m-am culcat, pentru ca bebelusilor le e mai moale si mai placut in pat cu mama? Ah, stiu, sa cumpar un pat mai mare. Oricat de mare ar fi patul meu, tot as sta cu frica in san ca nu cumva sa ma asez pe bebelus. Exact asta am patit eu azi dimineata, de la trei la sase. Am stat semi-treaza, cu Lia la san, in patul nostru. Dimineata m-a intrebat Laur cum am dormit. Lia a dormit bine, i-am zis. Eu am dormit foarte prost. Lia va mai dormi de trei ori azi, sper, eu nu. Pentru ca mai am un copil care trebuie luat de la scoala, pentru ca mai am si treaba de facut prin casa si pentru ca pana se termina ziua mea mai sunt inca 10 ore in acest moment. Si ghici ce, la 11 cand am sa ma duc si eu sa ma culc, Lia se va trezi sa suga. Tadaaa.
      Nu despre curatenia sufleteasca discutam, nici despre spiritul de jertfa, nici despre ce e natural si ce nu e natural. Eu pun in discutie tendinta din ce in ce mai agresiva de a striga: “gresesti! doar eu detin adevarul absolut”.
      Nimeni nu detine adevarul absolut. Nu, nu toate putem face tot ce scrie prin cartile de attachment parenting. Eu nu pot. Nu numai ca nu pot, nu doresc si nici circumstantele nu-mi permit. Asta nu da nimanui dreptul sa imi spuna ca nu meritam sa am copii.

      • Andreea

        Exagerezi la maxim! De la a lua un bebelus in brate cand plange 45 min, la a nu te duce la wc fara el e cale f f lunga.

        Mai vreau sa punctez un lucru. Incercati toleranta aia si cu mamele care gandesc altfel decat voi! E simplu sa tolerezi pe cel ca tine. Cel mai simplu 🙂
        (Stiu ca nu are legatura cu raspunsul tau , dar in orice discutie in contradictoriu se aduce argumentul vesnicei intolerante la inaintare )

        • Andreea, ok, eu exagerez. Dar nu inteleg ce trebuie sa toleram noi. Sa toleram momentele in care ni se spune ca ne abuzam copiii? Nu, asta nu tolerez. Tolerez gandul ca fiecare mama face cum crede de cuviinta. Tolerez gandul ca exista mame care isi cresc copiii in simbioza cu propriul trup si asta nu ma deranjeaza, e treaba lor. E alegerea lor, cine-s eu s-o judec? N-ai sa ma vezi pe mine niciodata urland la Alina ca isi creste cele trei fete in acel spirit, pentru ca pana la urma conteaza rezultatul. Fetele ei sunt sanatoase, vesele, cresc frumos. Guess what. Si ale mele sunt sanatoase si vesele si cresc frumos. Am vazut si niste poze cu Iepu. Zambea. Crezi ca au dresat-o sa zambeasca la aparat?

          • Andreea

            Ada, nu cred ca au dresat-o sa zambeasca! Poate eu fac mai multe lucruri anapoda ca ea, una peste alta! Poate copilul ei e mai fericit si mai iubit ca al meu. Sincer, spun asta.
            (paranteza: eu nu citesc bloguri, nu o cunosc pe A, deci nu am absolut nimic personal cu ea)
            Dar nu este ok sa militezi pentru un lucru atat de gresit. Stai asa, e dreptul fiecaruia sa isi spuna punctul de vedere, intr-un mod civilizat (nu ca unul de mai jos, pe care ai putea sa il moderezi, pentru cuvintele de 2 lei utilizate).
            Nu cred ca i-a facut nimeni o caracterizare generala. Se vorbeste despre un singur lucru: un training stupid,care produce suferinta copilului si posibilele efecte pe termen scurt sau lung. E ok sa vorbim despre asta, pentru ca s-a exprimat public, si nu intr-un mediu privat.

          • Pai, daca nu citesti bloguri, n-o cunosti, atunci cum de ai pareri despre un subiect deviat grav de la tema initiala? Exact despre dreptul fiecaruia de a-si spune parerea este vorba: unii si-au spus parerea in mod civilizat. Altii au transformat toata povestea in drame. Ea nu militeaza pentru nimic. A povestit cum a reusit sa priceapa de ce ii plangea copilul non stop si cum a facut sa nu mai planga non stop.

  14. ah, despre asta e vorba? despre negarea instinctelor de mama in favoarea considerentelor sociale? de unde pana unde?

  15. eu nu stiu ce s-a intamplat, dar si pe mine m-a amenintat barbatu cu protectia copilului. era sofia f f f mica si dura uneori mai mult decat 45 de minute sa-i bag tztatza. ma durea si imi era frica si eram rea si egoista daca vreti, da asa mi s-a intamplat. Era sa ajung la balamuc. hai, arestati-ma:D , ca treaba asta a fost cel putin 6 saptamani in care mi-am chinuit copilul de groaza.
    stiti care e solutia? ajutor de la sot si familie, nu condamnare. NU ar fi fost mai bine sa ii dau biberon si gata, dovada ca am alaptat-o apoi pana la un an si 8 luni, da ce bine era sa nu imi zica barbatu ca sunt mama rea! El credea ca asa ma trezeste, si-a dat seama dupa aia, dar….. a, si sa-l condamne si pe el ca stresat lauza si ca nu mi-a fost alaturi. Ce conteaza ca ma hranea pe bune, cu linurita, cand alpatam cate 2 ore, ca e efectiv cel mai bun tata din lume, care e disperat sa nu cumva sa mai creasca odata copii orfani? (Ada poate sa confirme , ca l-a vazut live in actiune)

    Nici eu nu sunt de acord cu control crying , dar deloc, dar sa ii faci asa ceva unei mame la limita depresiei mi se pare monstruos. Nu stiu cine e Ana naie, dar puteti sa-=i dati sa citeasca postarea aia amea cu 3 ani si 11 luni, (am link direct pe blog) poate ii da putin curaj.

  16. save the best for last 😀 adica eu. daca mai e nevoie, o s-o spun si aici. m-am saturat de mamele grozave si fara pata care isi cresc copiii cu linkuri din capetele lor pline cu impresii ca ele sunt cele mai tari. am ajuns tarziu la conflictul cu somnul. nu e de fapt niciun conflict, decat in mintile lor saracute, care isi imagineaza ca tin Pamantul in mana si ca pot judeca (cu curu’, daca imi permiteti)si ca pot chema Protectia Copilului, ca aia sunt la dispozitia lor, ca sunt cele mai destepte si cele mai victime si cele mai mame. Ana Naie e un om mai bun decat toate femeile alea disperate la un loc. nu o cunosc personal, dar a fost coautor la o carte unde numai un om bun poate fi coautor. si cartea aia se numeste, nu intamplator, Iubirrre. ea a facut ceva. restul amaratelor posteaza linkuri, isi gasesc scuze pentru izolare, pentru a fi asociale, pentru a fi rele si limitate in faptul ca sunt mame. s-au transformat in niste monstri dragalasi, zambitori, dar pe inauntru atotstiutori, fara umor, fara bun simt, care intra in viata oricui si isi permit multe. La faza cu ana s-a intrecut masura, masura calcata in picioare de multe ori inainte.

  17. mama lui andrei

    da’ de ce nu au chemat protectia copilului? sau sa sune la 112? si dupa aia sa spuna si ce au zis respectivii?
    eu sunt de parere ca un copil e fericit doar daca si parintii lui sunt fericiti (NB ambii!)
    In rest ca e mother centered sau child centered toata nebunia (sorry) pana la 2 ani, daca trebuie sa mananci (unii or fi renuntat la asta) sau sa te (si) imbraci chestiunea devine zic eu mai complicata nu numai live and let live dar si live and let’s not die all together…
    PS Maria, merdeneaua ta e ca plecatu la capsunit, nu vezi? efectele sunt cam tota alea…..
    nice week
    PS2 va rog eu mult sunt in clasa 1 nu mai dati adunari supraunitare:)

  18. Ale

    Numai cine n-a trecut prin asta nu stie cum e. Si cand spun “n-a trecut prin asta” nu ma refer la cine nu e mama. Cine nu e mama de bebelus isteric care nu doarme si plange neconsolat, nu poa’ sa zica nimic vizavi de ce-a facut Ana.

    Zice pe-aici lumea ca si-a negat instinctele 45 de min. A stat dincolo de usa frangandu-si pumnii spunandu-si ca face bine pentru copilul ei. Mie mi se pare la fel de instinct ca atunci cind il tii in brate, il alaptezi, il plimbi, il mangai, il legeni, ii canti, mergi cu pasi repzi, cu pasi inceti, dansezi, etc, incercand sa-l faci sa taca si sa doarma. Si faci asta cu orele, in timp e el urla ca taiat. Faci ce crezi ca e mai bine pentru copilul tau. Atat cat poti, tu, cu capul tau de mama prima oara, cu nervii zdrente si hormonii topaind.

    5 luni am adormit-o pe Nora urmand ritualul de mai sus, complet sau partial. Plus plimbat cu carutul prin casa, plus zgomot de aspirator, plus plimbat prin casa in wrap, plus ce mi-a mai trecut prin minte. S-o pun in patul ei era de neconceput, parca o puneam pe jar. Si ia-o, si plimb-o si iar si iar, desi ea urla deja de nesomn si de oboseala. Imi suna in cap o singura propozitie, ca o mantra: N-o sa planga vesnic. Atat ma imbarbata in lipsa de sot si cu ajutor limitat din partea familiei.

    Facusem de atatea ori compromisul de a o ridica si de a o incerca sa o adorm cu dragoste, incat stiam ca de fapt nu fac bine. Mai mult o oboseam, iar nervii mei erau mult prea intinsi. Ajunsesem sa plang cu ea in brate, si ea urla, si eu urlam si ea era tot mai obosita si eu tot mai chinuita, devenind ne-buna, neviabila pentru ea.

    In ziua in care n-am mai rezistat si-am pus-o in patul ei spunandu-i “acum dormi”, am trantit usa de la camera ei si m-am dus in partea cealalta a casei, cu perna pe cap sa n-o aud cum urla, as fi fost dispusa s-o las sa urle 45 de minute. A urlat 5 si-a adormit. Dar in alea 5, cat mi-am infrant nu-stiu-ce, au fost groaznic de grele.

    Eu stiu cum e.

    (Un sfat pt mamici cu copii care nu dorm si in general, urla, eu ii mai faceam norei baie si peste zi. Cand nu mai stiam ce sa-i fac, o bagam la apa, fara alte scenografii, gen intuneric sau ritual de seara. Doar baie. A functionat.)

    • alina

      Eu am trecut prin asta de trei ori si STIU cum e. De fiecare data am avut parte de copil care s-a trezit de tzshpe ori pe noapte, a supt in disperare, pana la rani pe sanii mei, a urlat fiecare isteric, neconsolat, inclusiv la mine in brate. De trei ori.
      Cu mijlocia ajunsesem sa avem, din cauza colicilor si refluxului, 20 de ore de plans din 24.
      Am avut momente in care am plans cu ea, cu orele. Am avut momente in care am iesit din camera si am plans cinci minute pe hol, in hohote. Am avut momente in care am spus “nu mai pot”, am dat copilul sotului si-am fugit (la propriu) pana la coltul strazii, plangand in hohote. De neputinta.
      Dar NICIODATA nu am lasat copilul sa planga crezand ca asta il va adormi. Am SIMTIT si am VAZUT ca plansul copilului era unul de profunda nefericire si prin urmare nu putea conduce la un calm brusc, odata cu disparitia mea din peisaj. Sangele a urlat in mine mai tare decat neputinta. Si am ramas acolo, langa ea, in 99% din cazuri.
      Sigur, nu toti copiii sunt la fel. Unii adorm mai degraba singuri, decat in prezenta mamei. Dar sunt putini. Ferice de parintii lor, zic, si de ei.
      Si-apoi, toata zarva asta a pornit de la tenta laudativa, poleiala pe care o capata “metoda” (oricare i-ar fi numele si oricare i-ar fi detaliile), nu de la cele 45 de minute. De la clubizarea impotriva habotniciei materne, de la impartitul apelor si veselia ca e cool sa fii o mama ne-fanatica, ne-sectanta, ne-proasta. Pentru ca a merge in panzele albe pentru binele copilului asta este: secta. Si retard mintal. Boala psihica. Fereasca sfantu sa oferi o sugestie. Esti culmea intolerantei.

      Asa ca nu e cu “numai cine nu stie”. Eu una stiu mai greu decat stiu multe mame. Sa nu traim cu iluzia ca a inventat careva dintre noi roata in maternitate. Da, stiu si mi s-a mai spus, nu numai zilele astea – sufar de aroganta victimizarii. M-am suit pe piedestal si de acolo tin lectii. Am vrut doar sa spun, in caz ca nu s-a notat, stimati elevi, ca sa-mi asum rolul pana la sfarsit: doamna profesoara are mai multe plansete si nopti albe la activ decat isi imagineaza careva pe-aici.

  19. manuela

    Ada, eu citesc din când în când blogul tău, pe care am ajuns absolut întâmplător în urmă cu câteva luni. Ce as vrea eu să spun – mă bucur tare mult că băiatul meu are 13 ani si că Internetul, pe atunci, era o chestie absolut exotică. În ultimii ani, mi-am văzut o grămadă de prietee absolut panicate de ideea de a da copiilor un pufuleț, pentru că au citit pe internet că e otravă curată. Sau altele, convinse că pruncul lor suferă de nu stiu ce boală exotică, pentru că au citit ele despre un caz asemănător pe un blog….Informația e bună, e excelentă, dar nu trebuie să ne facă să uităm de instinctele noastre materne. Eu nu auzisem de co-sleeping si attachment parenting, da am dormit cu copilul în pat, toți trei, până pe la 6 ani. Că ne era comod. Nici nu am stiut că mierea si făina de grâu sunt otravă curată înainte de un an, asa că i-am dat la copil ceai cu un pic de miere de pe la 3 luni. si n-a avut nimic. Asa că…oameni buni, hai să ne relaxăm, totusi, vorbim de copii, nu de bombe nucleare pe punctul să explodeze dacă le dai o linguriță de miere, un gris cu lapte sau mai stiu eu ce altă eroare fatală de genul ăsta.

  20. alina, ce nu inteleg eu e de ce stiu-l tau e cu majuscule, altele nu. nu inteleg de ce insisti atit cu termeni ca proaste, habotnice, sectante si asa mai departe. nu cred ca te-a facut cineva nici proasta, nici sectanta. nu inteleg de ce daca ma duc la manichiura inseamna ca nu imi pun copilul in prim plan. nu inteleg de ce trebuie sa fie ori eu, ori el. nu inteleg de unde clubizarea impotriva cuiva sau a altcuiva. dar poate ca nu sunt calificata sa inteleg, pentru ca stiu-l meu nu e cu majuscule

    • alina

      Stiu-ul meu e cu majuscule pentru ca vreau sa il enunt drept “inteleg, pricep, am trait asta”, toate la un loc. Nu e ca intr-o conversatie, sa auzi cum cade accentul si cum rostesti cuvantul respectiv.
      Nu, nu am fost facut in mod direct sectanta si habotnica. Dar indirect, da. Si nu ar fi prima data. In schimb am primit bonus epitetul de prefacuta, pe cel de ipocrita, subintelesul lui aroganta (urcata pe piedestal) si inca vreo cateva care m-au scarbit profund. Pentru ca aveam senzatia ca macar unii dintre oamenii care au venit cu aceste calificari au un pic de idee despre cum sunt eu. In fine. N-are importanta. Chiar nu are.
      Restul e oricum o mare tristete.

  21. alina

    Si btw, ideea cu manichiura era alta. Eu una nu am cu cine sa las copilul/ii ca sa merg sa-mi fac manichiura. Heck, nici macar eu nu pot sa mi-o fac, homemade. Sunt nevoita (uite ca nu mai pun majuscule, citeste tu in bold) sa fac o alegere. Altcineva in situatia mea, stanjenita si apasata de presiunile astea sociale ale lui me-time cu trebuie in fata, poate s-ar simti datoare cu alta alegere.

  22. Gata. Eu zic ca e gata. S-a spus tot, multumesc.

css.php
Privacy Policy