Există speranţă

9 Jun 2010 by

Pe strada cu grădi e o casă în renovare. Nimic extraordinar până aici. Cuvântul ăsta, “renovare”, e foarte puternic; doar când zic “renovare”, întreaga sa familie de conotaţii şi noţiuni conexe răsare în mintea oricărui om care a trecut printr-un astfel de ritual de maturizare: meşteri, zugravi, materiale, poloboc, polistiren, şapă, schelă, termopan, glaf, praf, dezastru, amânări, mai mulţi bani decât estimasem, nu fac curăţenie, că nu intră în preţ, molozul nu e treaba mea şamd, şamd, şamd…

Şi dacă zic meşter, oare ce zic?

Stereotipia ne învaţă că meşterul român e: foarte ocupat, foarte important, capabil de poli-prezenţă (în sensul că ia cinci lucrări în paralel şi apare precum cometele, când te aştepţi mai puţin), transpirat, obosit din naştere, murdar de var, cu unghii lungi şi degrabă critic la adresa tuturor confraţilor săi care au mai trecut vreodată pragul casei în care lucrează.

Vă întrebaţi poate ce m-o fi apucat de mă iau de meşteri. Am cunoscut câţiva. Zugravi, vopsitori, instalatori, faianţari, termopanatori (eh? limba română e un organism viu) şi mai ales, tipii de la cablu, care tot meşteri sunt… Aş fi de o răutate maximă dacă aş spune că toţi sunt o apă şi un pământ, pentru că generalizările sunt nesănătoase şi nasc controverse de tipul “Toate femeile sunt târfe.”  “Ba toţi bărbaţii sunt porci.”  De câteva săptămâni, însă, trec zilnic pe lângă excepţia care confirmă (aşa e vorba) regula. O echipă de meşteri care în doar trei (3) săptămâni au reuşit performanţa de a decoperta o casă (şi nu e mică) până la cărămidă, pentru ca de azi să înceapă să-i dea o nuanţă roz veselă. O singură dată (cred că era în prima dimineaţă) l-am zărit pe şeful de echipă vorbind la telefon. În rest, nu s-a întâmplat să trec o dată pe acolo şi să-i văd stând la umbră, sau jucând table, sau bând bere, sau strigând după Dorel, să dea cu ascuţitu’. Never, ever. Oamenii au dat jos tencuiala, au astupat crăpăturile, au schimbat ferestre, au reconstruit încadratura ferestrelor, au dat glet şi azi s-au apucat de dat culoare.

Azi s-a întâmplat să fie acolo şi proprietarii casei. Îi cunosc, deci mi-am permis să-i felicit pentru echipa extraordinară pe care au găsit-o. Să nu bea ei o bere la umbră atâtea zile, pe căldurile astea… Să sperăm că supravieţuim, mi-a zis doamna şi mi l-a arătat pe şef (să mai zic că şeful munceşte cot la cot cu restul echipei) care, cu un accent inconfundabil, a spus:

– Berea se bea la bar!

Da. Sunt ardeleni. De pe lângă Cluj. Probabil altoiţi cu ceva nemţi coreeni, pentru că se mişcă neaşteptat de repede şi pentru unii născuţi şi crescuţi în oraşul ăsta isteric.

– Să scrieţi un manual, i-am spus. Manualul meşterului. Poate află şi alţii.

– Apăi, nu putem să lăsăm ţara asta să piară.

Nu e casa mea, dar dacă aş avea o casă şi ar trebui s-o consolidez şi s-o renovez, cred că i-aş căuta pe băieţii ăştia de pe lângă Cluj. Există speranţă. Nu?

5 Comments

  1. balanuca

    Vreau si eu mesterii cu pricina! Da’ stai ca mai e o problema cu tagma asta minunata a mesterilor (sper sa nu se aplice si ardelenilor din poveste)… nu se baga decat la lucrari grandioase, monumentale, faraonice. Daca tu, cetatean amarat, vrei doar un zugravit de 2 canere din 3, un indreptat de perete in hol, plus inlocuit ceva placi de faianta in baie, sparte de un alt mester, evident (de data asta instalator sau electrician ceva), apai nici sa nu indraznesti sa deranjezi! Iar daca jumatatea masculina a casei se pricepe mai degraba la gatit decat la dat cu bormasina, ce faci? ca doar nu vine ditamai specialistu’ pentru atata lucru… Solutii, cineva? Ca de renovat din ala cu dat totul jos pana la beton si facut cap-coada nici nu indraznesc sa visez…

  2. Sa nu crezi ca daca sunt ardeleni, automat intra intr-o alta categorie. Cei despre care povestesti sunt oameni obisnuiti sa-si stropeasca paine cu sudoarea fruntii, inainte sa o manance. Ei nu apartin unui alt taram decat celui al bunului simt.
    Chiar in aceste zile ma aflu in conflict deschis cu mecanicii auto ardeleni. Simpla lor localizare fizica nu ii face sa aiba si bun simt. Chiar intentionez sa povestesc despre asta si pe blogul fiului meu, mai ales ca prin comportamentul lor ar putea sa ne compromita plimbarea de doua zile la mare. Este posibil chiar sa nu mai ajungem in acest an. De ce? Pentru ca omului ii este mai simplu sa te minta si sa iti ia si ultimii bani, chiar daca nu ii merita.
    Desi am spus-o pe nerasuflate, tot nu mi-a trecut!

    • Da, stiu ca ardelenii sunt si ei la origini vechi tot romani. Dar lasa-ma sa sper. Imi pare rau de necazul vostru.

  3. ceska777

    Cei care ne-au renovat casa parinteasca in vara de gratie 2005 sunt o echipa formata din trei frati si cei doi fii ai fratelui mai mare. Si ca sa iti intaresc sentimentul de speranta iti voi spune ca ea nu traieste sau supravietuieste numai in Ardeal. Familia respectiva provine din Moldova. In cazul lor trec cu cea mai mare usurinta peste peiorativul “moldovean” si imi scot palaria. Au baut doar suc si apa plata in zilele caniculare si doar dupa ora 21-22 au acceptat o bere. Sa renovezi o casa la care schimbi toate usile si geamurile, pui incalzire centrala, refaci toata instalatia electrica, canalizarea si faci si o baie, bucatarie si spalatorie noua, nu e putin lucru. Cand au preluat lucrarea au zis ca lucrand in familie, numai 5 persoane vor avea nevoie de 6 saptamani, 6 zile pe saptamana intre 8 si 10 ore pe zi. Scepticismul a fost mare cand pentru lucrarile mari au avut nevoie de aproape 5 saptamani. Am plecat in concediu si am aflat ca vor trebui sa prelungeasca cu inca o saptamana durata lucrarilor. Cand am revenit acasa, bronzati si oarecum relaxati asteptarile legate de stadiul lucrarilor au fost intrecute. Si-ntr-adevar la sfarsitul saptamanii 7 am inceput lucrarile de curatenie si in cateva zile locuiam o casa noua.
    Se poate! Numai sa vrei! Sa vrei mereu mai mult, mai bine.
    PS
    Banuiala mea e ca familia respectiva poate dovedi in arborele genealogic filiatii straine, ceva nemtii sau evrei trecuti granita din Cernauti in Romania.

css.php
Privacy Policy