Familia Regală

15 Sep 2008 by

E opt. E târziu. E luni. E 15 septembrie. Doamne, ce plouă! Câte ore oi face până la serviciu? Ce întuneric. Ce vânt. Brrrr. Ce linişte e în casă! Ce-o face Irina? Dacă e linişte, e bine. Probabil doarme. Hai, să ne dăm jos. Să ne târâm la baie, să punem de cafea, să căutăm hăinuţe groase, să pregătim sacul de grădi.
Da, sigur, ştiu, puteam să pregătesc de-aseară, dar n-am avut timp, am fost la Poli, am povestit despre eschimoşi şi despre cum se construieşte un iglu, ne-am jucat de-a Apolodor şi fraţii lui de la Polul Sud. Am împachetat şosete în iglu-ul Irinei. Am fost arbitru în Războaiele Pisiceşti. Pentru că domnul Mitz, cum a văzut cortul cel nou al Irinei s-a gândit că acesta este locul perfect pentru o pisică regală, aşa ca dânsul. Şi-o fi zis că, în sfârşit, persoanele astea cu două picioare au înţeles că o pisică regală are nevoie de loc mai mult, nu se poate mulţumi cu orice cutie de fâş, mai potrivită pentru puii de pisică, deci, iată un cort uriaş, pe măsura regalităţii sale.
Dar Irina n-a fost de-acord.
– Nu! Am zis, nu! Pleacă de-aici.
– Mrraaau?
– Ieşi, Mitz!
– Irina, nu-l trage de coadă, că o iei.
– Dar e cortul meu!
– Lasă-l şi pe el, că aveţi loc amândoi.
– Ba nu!
– Atunci îl strâng.
– Ba nu!
– Fii bună cu Mitz, că şi el e al nostru. El e bun cu tine.
– Ba nu e, că mă zgârie.
– Dacă-l loveşti, te zgârie. Altfel, e cuminte, te păzeşte de visele cele rele…
– Dar eu nu vreau sa intre la mine în cort…
Discuţiile astea ţin mult şi tind să se repete aşa că n-am să mai insist asupra detaliilor. Ideea e că domnul Mitz nu are voie în cortul ei, pe balconul ei, în camera ei, ba nici măcar în patul meu, când ne uităm la filme.
Dar acum e linişte. E dimineaţă şi trebuie să ne urnim, să mâncăm, să ne suim în maşină şi să mergem la treabă. În maşină… Bietul Costică. N-am îndrăznit să ies din casă ieri, să-l spăl, după ce sâmbătă Irina l-a împodobit cu masa ei de prânz şi pe urmă a făcut o criză de plâns că e foarte murdară şi miroase foarte urât, vai ce nenorocire că a vomitat pe hăinuţele lui Costică. Probabil pute groaznic. Trebuie să-l spăl azi. Trebuie să pun benzină. Trebuie să fac cumpărături. Trebuie să…
– De ce te-ai trezit aşa de devreme, mami?
Stă cuminte în colţul ei, cu o carte în mână, aproape de lumina lămpii de veghe.
– Nu e devreme, Irina, e tarziu. Trebuia să fim deja la serviciu
– Eu la serviciul meu şi tu la al tău?
– Da.
– Pot să iau inelul ăsta cu mine la grădi?
– Da.
– Este inelul meu de vară. Eu eram prinţesa de vară. Tu erai prinţesa de toamnă şi tati era prinţesa… prinţul de iarnă.
– Serios? Şi cu ce ne ocupam?
– Păi, eu mă ocupam de lucruri de vară, tu de lucruri de toamnă…
– … Şi tati?
– De lucruri de iarnă, bineînţeles…

Related Posts

Tags

Share This

3 Comments

  1. alina

    Nu-i de mirare că Irina spune povești așa frumoase, nu? Are de la cine moșteni talentul …
    Maria prefera vietățile,gândăcei, animăluțe, chiar și regnul vegetal eprin poveștile ei, dar prințesele nu sunt (încă) personaje de zi cu zi.

  2. Ada Demirgian

    Alina, noua ni se trage de la cartile cu printesele cu sclipici.

  3. alina

    Mda, deocamdată n-am dat cu năsucul de ele … dar probabil ca va veni și vremea lor cât de curând.

css.php Privacy Policy