Fii fetiţă cuminte!

20 Apr 2008 by

Nu ştiu exact când au trecut aproape trei săptămâni de la ultima poveste cu Irina. Ştiu că în fiecare zi trec pe aici cam cincizeci de persoane şi îmi pare rău că atâta vreme n-au avut mai nimic de citit, decât arhive şi link-uri prăfuite. Dar asta e, uneori viaţa ne-o ia înainte. N-am să mă pierd în platitudini şi bovarisme, am să încerc să recuperez în seara asta ce n-am scris în ultimul timp.
Mai întâi, într-o seară ploioasă de week-end, am stat şi am lipit pe geamurile uşii de la balconul ei floricele şi animăluţe din junglă şi ele desenate din flori. Complicat de descris, am să fac o poză. Foarte impresionată de girafa mică şi de girafa mare, Irina a hotărât că ea este puiul de girafă, iar eu, logic, sunt mama- girafă. V, evident, tata-giraf (o vreme a fost tati crocodilul, dar i-am explicat că din crocodil şi girafă nu iese o girafă mică) iar mitz este, previzibil,Mitzul- Girafa. Aşa că vreo câteva zile bune ne-am jucat de-a familia de girafe.
– Mami-gilaafăăă, ştii ceva?
– Ia zi, puiule de girafă!
– Am văzut nişte cleioane cololate.
– Bravo!
– Daaaaa’… Mami-giiilaaafăăă, mai ştii ceva?
– Ce să mai ştiu, puiule-girafă.
– Eu n-am mâncat nimic în seala asta.
Mâncase, dar când vrea să mai tragă de timp spune că ea nu a mâncat nimic şi de obicei mai capătă un biscuit pe care îl roade şoriceşte, încă vreo cinci minute.
– Bine, puiule de girafă, hai să-ţi aducă mami-girafă ceva bun.
– Mulţumesc, mami-gilafă!
Şi tot aşa. Cine ne aude vorbind nu are decât două soluţii: să râdă şi să intre în joc sau să ne privească mai ciudat şi să treacă mai departe.
Într-o seară, în 178, Mami-Gilafă şi puiul de girafă negociau coborâtul la prima. Irina deja le arătase tuturor celor din autobuz fustiţa ei cea nouă. Îşi culesese binecuvântările de la vreo trei bunici şi nu se prea dădea dusă din cauza audienţei care o privea fascinată evoluând în mijlocul mulţimii, fără pic de trac.
– Da’ pe El cum îl cheamă? a vrut să afle puiul de girafă.
El era un domn cu pălărie din aceea cu boruri lungi şi cu vestă cu dungi.
Cu tenul ceva mai închis la culoare şi cu mustaţă “pe oală”.
– Nu ştim cum îl cheamă pe domnul şi nici nu e treaba noastră, am încercat să înec în faşă orice posibil conflict.
– Dal de ţe nu e tleaba noastlă, mami-gilafă?
Mami-Gilafă a cam îngheţat când domnul s-a întors şi s-a uitat amuzat la puiul de girafă cu gura mare.
– Florin mă cheamă.
I-am zâmbit şi am coborât din autobuz, trăgând-o de-o aripă pe domnişoara cea curioasă.
– Irina, nu e frumos să întrebi în gura mare cum îi cheamă pe oameni.
– De ţe?
– Pentru că trăim într-un oraş mare în care locuiesc o mulţime de oameni şi nu îi putem cunoaşte pe toţi şi nici nu vrem să-i cunoaştem pe toţi.
– De ţe, mami?
– Sunt prea mulţi! Şi nu toţi sunt prietenoşi.
– Da’ de ţe?
– E prea complicat să-ţi explic acum, te rog să ţii minte că nu e frumos să ţipi prin autobuze “Pe tine cum te cheamă”. Ai înţeles?
– Da, mami-gilafă.

După câteva zile s-a plictisit de jocul de-a girafele. A trecut la căţei. Mami-căţel şi puiul de căţel, tati – căţel şi Mitzul căţel. Apoi într-o seară mi-a trântit-o scurt, râzând, pe când ne gâdilam de noapte bună:
– Vacă ce eşti!
– Ce-ai spus??
– Vacă ce eşti!
– Vai, Irina, cum poţi să spui aşa ceva? De ce vrei să mă superi? Nu e frumos, să nu te mai aud că spui aşa o prostie!
– Mami, dal vacile sunt flumoase! De ce te supeli?
Acum, explică-i unui copil de trei ani şi trei luni de ce nu e frumos să spui vacă ce eşti, când lui vacile i se par frumoase.

De ziua mea mi-a făcut “tolt”.
– Tu ştii că azi e ziua mămicii tale? a întrebat-o V la micul dejun, în ziua cu pricina.
– Daaa? Am să-ţi cânt la mulţi ani chial acum! Şi hepi bălzdei.
– Acum, acum?
– Da, chial acum. Şi când vin de la glădi îţi fac un tolt. Tu dă-mi numai flişca aia că mă ocup eu, mami!
Şi chiar s-a ocupat.
– Haide să-ţi facem tolt, mami? Unde e flişca? Aaaa-şa. Acuma tu faci toltul şi eu te suplaveghes, bine?

Am avut de terminat o traducere, cam pe ultima sută de metri, recunosc cinstit că numai din vina mea am ajuns în situaţia de a traduce peste 30 de pagini pe zi. De aceea când venea de la grădiniţă, o rugam să stea lângă mine şi să deseneze dar să fie foarte, foarte tăcută. Ca mami să poată termina de tradus. Ţinea treaba cu desenatul cam două minute. Apoi se auzea o voce mică din dreapta mea.
– Mami, vlei să ne jucăm?
– Nu pot acum, Irina, dă-i mamei voie să termine ce are de făcut aici şi pe urmă ne jucăm.
– Dal când?
– Imediat! Dacă mă ţii de vorbă n-am să pot să termin.
– Dal când telmini?
– Imediat am spus!
– Dal si eu sunt copilul vostlu!
– Irina, sigur că eşti copilul nostru dar mami trebuie să termine, uite, pagina asta şi asta şi asta…
– Dal sunt multe pagini mami!
– Sunt multe dar le termin repede, hai, fii fetiţă cuminte.
A fost. Treizeci de secunde. Apoi am cedat. Am închis laptopul şi m-am jucat. Am plătit mai târziu, cu câteva ore în minus la capitolul somn. Dar ce puteam face? Cât să fie şi ea fetiţă cuminte? Apoi, altă tragedie. Am descoperit că dimineaţa, dacă mă dau jos din microbuzul grădiniţei la gura de metrou, în 20 de minute sunt în birou. Descoperire nepreţuită când ai de străbătul oraşul de la vest în centru.
– Mami, să nu coboli la metlou! Lămâi cu mine! Vleau să-ţi dau pup la glădi!
– Nu se poate, Irina, mami trebuie să ajungă la birou mai devreme, haide, dă-mi un pup acum.
– Dal eu te iubesc, mami!
– Şi eu te iubesc, Irina, chiar dacă mă dau jos din microbuz să iau metroul. Hai, fii fetiţă cuminte!
– Dal o să-mi fie dol de tine, mami!
– Uite, îţi promit că trec să te văd puţin mai târziu, la grădi.
– Dal o să cazi pe scăli la metlou dacă te duci singulă!
– N-am să cad, am să mă gândesc că mă ţii tu de mână şi n-am să cad.
– Maaaaami! Nu plecaaaaaa! Maaaami vleau să-ţi dau un pupiiiiiic!

Aş vrea să câştig la lotto. Să nu mai iau metroul. Să nu îi mai zic “mami acum trebuie să lucreze”. Să lucreze mami de la 9 la 17.30 nu şi acasă, când ar trebui să se joace. Să o duc eu cu maşina la grădi şi să o iau eu de la grădi. Să mergem de la grădi în parc şi la zoo, să le vedem pe girafe. Ştiţi cumva ce numere ies duminica viitoare?

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. mara

    of, da, ce bine ca am spus pas traducerilor pana la toamna. stiu cum e sa munceshti in timp ce spiderman iti sare pe tastatura si cum ti se rupe sufletul pentru fiecare minut pe care nu-l petreci cu copilul.
    o sa fie bine, o sa cashtigam si la loto, in felul nostru, pentru ca avem suflet bun 🙂

css.php
Privacy Policy