Galele Circului 2009

12 Dec 2009 by

galelecgSpectacolul la care am fost astăzi împreună cu o trupă întreagă formată din mama, tata, Lia şi Teo a durat patru ore.

A fost o paradă frumoasă a celor mai votate numere din spectacolele din acest an. Unele mi-au plăcut, altele nu. Mi-a plăcut foarte tare dresura de cai a familiei Saabel şi jongleriile trupei “Silver Galaxy”, mi-au plăcut acrobaţiile celor de la Sunshine (aş fi vrut să câştige ei, mărturisesc) şi numerele de magie susţinute de Magic Stars. Nu, mie nu mi-au plăcut piticii din trupa lui Muc. Cu excepţia numărului în care doamna Muca ne încântă cu cântece la clopoţei. Acela a fost frumos.

Am mai văzut papagali şi husky, triplu salturi mortale cu trupa Şucar Gitanos şi contorsiunile a trei mongoleze reunite sub numele Eufora.

Am aflat şi că în această duminică au loc ultimele reprezentaţii cu Pădurea Fermecată, care e un spectacol absolut minunat, după cum am avut plăcerea să îi comunic unuia dintre acrobaţii ce joacă în această feerie. Mai puteţi prinde reprezentaţiile de la 11 şi de la 15 care se desfăşoară undeva pe lângă piaţa Râmnicu Sărat.

Una peste alta, câştigătorii premiilor pe care le-am ţinut minte au fost: Trupa Euphoria, premiul presei, Trupa Sucar Gitanos premiul 1, Trupa Magic Star Premiul Simpatia şi familia Saabel premiul pt cea mai buna dresură de animale. Cât despre trupa Platinium nu pot decât să spun WOW, ce de oameni frumoşi. Au mai fost înmânate o mulţime de premii de excelenţă, toate binemeritate, sunt convinsă.

Mi-a plăcut la circ cu familia de fotografi (Marcela şi Cătălin Hristescu). Pozele de la gală le veţi putea vedea începând de săptămâna viitoare pe site-ul  Ziarul Copiilor. Am fost invitaţi şi la următoarea premieră din ianuarie, deci vom mai scrie despre circ.

PS: Lia m-a ţinut de mână şi mi-a spus că n-are rost să mă tem de extratereştrii de la Silver Galaxy, că-s doar nişte oameni costumaţi. Iar Teo, în vârstă de un an, m-a tras de ureche şi m-a lipit cu obrazul de al ei, semn că totuşi mă place.

Related Posts

Share This

1 Comment

  1. Ce mult imi placea circul atunci cand eram mic. Nu ratam nici un spectacol. Ultima data cand am fost la circ am vazut niste tigrii albi(dintr-o specie pe cale de disparitie).

css.php
Privacy Policy