Gătesc pentru 4: Luni

23 Jan 2012 by

Meniul de azi: Supă cremă portocalie cu buline, Fasole Verde/galbenă cu pui,clătite cu dulceață

Când m-am trezit de dimineață nu aveam nici un plan, altul decât să le fac totuși ceva de mâncare și celor mari și Liei, în speranța că totuși va mânca azi ceva (e bolnavă de vreo două săptămâni, acum jumătate de oră ne-am lămurit că e posibil să fie Roseola Infantum, altă poveste).

Plănuisem un pui cu lapte după o rețetă a lui Jamie Oliver (mi-a dat-o Zu la cafea) dar asta înseamnă să prăjesc un pui întreg, ceea ce presupune o anume îndemânare, care-mi lipsește în momentul de față. Abia când mi-am propus să îi pregătesc Liei piept de pui cu fasole verde (un fel testat înainte și agreat) mi-am dat seama că aș putea face același lucru și pentru restul familiei.  Dintr-una într-alta, tot scotocind prin frigider și comparând cu ce am mai gătit, ca să nu se repete, am pus și de o supă cremă cu buline (printre preferatele Irinei) și am băgat la rece clătitele rămase de ieri pentru desert.

Pe rând, ingrediente și manevre

Supa cremă portocalie cu buline

Într-o oală potrivit de mare (potrivită nevoilor familiei ) am pus la fiert: o ceapă, doi cartofi mari, doi morcovi, un cartof dulce, o bucată mare de țelină, două rădăcini de pătrunjel. Le-am lăsat să fiarbă, apoi le-am pasat (ceapa am scos-o, ca să poată mânca și Lia) și le-am amestecat cu zeama în care au fiert, am adăugat cus-cus  (adică buline) și le-am mai dat o dată în fiert. Le voi servi supa asta cu pătrunjel proaspăt, tocat și presărat atunci, pe loc. Dacă nu aveți buline, puteți folosi crutoane de pâine (se fac simplu  și rapid, tăiați două felii de toast în pătrățele mici și le uscați în tava cuptorului). De obicei supele cremă se pot face cu orice legume vă trece prin minte, dacă vă place broccoli, puneți broccoli și veți avea o supă verde. Mai puteți pune dovlecei, zucchini, ciuperci.  Dacă doriți, puteți fierbe legumele în zeamă de pui sau de vită, ca să fie mai gustoasă.

Cum poate fi mâncată și de bebeluși și copii mai mici:

Separați porția bebelușului după ce ați pasat legumele și le-ați amestecat cu zeama. Condimentați restul supei la sfârșit sau lăsați pe fiecare să-și pună sarea și piperul după gust. Dacă vă  plac mâncărurile parfumate, tarhonul este o plantă aromatică extraordinară. Se adaugă la final, după ultimul clocot.

Fasole verde/galbenă cu pulpe de pui

O ceapă mare se călește cu foarte puțin ulei, un praf de sare și câțiva căței de usturoi. Peste ceapă și usturoi se pun pulpele de pui și se lasă până se pătrund bine – turnați o ceașcă plină cu apă, să le acoperiți. După ce carnea s-a pătruns, puneți deasupra fasolea verde și galbenă (eu folosesc congelată) și acoperiți cu apă. Amestecați. Când fasolea s-a fiert, adăugați o cutie mică de pastă de tomate, completați din nou cu apă și puneți la cuptor.

Ca să poată mânca și bebelușii:

În paralel, puneți pe aragaz la fiert separat pieptul de pui și într-o crăticioară mică o mână de fasole cu un cățel de usturoi.Nu folosiți cantități foarte mari în crăticioarele bebelușilor, decât dacă vreți să congelați pentru altă zi. Eu de obicei gătesc pentru Lia la două zile. O porție i-o servesc pe loc, una o congelez.

Clătite cu dulceață

Aici trișez puțin, clătitele le-am făcut ieri, dar nu durează mult. Ok, până la urmă puteți uita de desert, dar în caz că vă fac cu ochiul, iată rețeta folosită de mine ieri:

O cană de făină, 2 ouă, 2 linguri de ulei, un vârf de sare, o cană și jumătate de lapte (dacă nu plănuiți să le umpleți cu chestii sărate, adăugați 1 plic de zahăr vanilat sau o esență de vanilie și 2 lingurițe de zahăr). Amestecați cu mixerul până capătă o consistență aerată. Ies aproximativ 10 clătite (nouă ne-au ieșit 14 clătite, dar am folosit o tigaie mică, să o poată ține Irina în mână). Merită să faceți o tură de clătite, pot fi o cină pe cinste dacă le umpleți cu ciuperci și mărar. Sau pot fi servite cu lapte la micul dejun. Important e că puteți face o dată mai multe, congelați jumătate și serviți restul. E o deserto-cină foarte consumatoare de timp, deci o puteți trece drept proiect de week-end cu copiii la cratiță.Sau le luați de la Mega Image, 9 lei 12 clătite. Foarte bune.

Bebelușii nu prea mănâncă clătite. Nu i-am dat Liei.

So, cam așa. Nu-s chestii sofisticate, nu-s chiar carb-free, dar sunt gustoase și ajung pentru 2 zile. Cum Lia mănâncă un singur fel, i-am asigurat și ei două prânzuri (măcar de-ar mânca). Mi-a luat cam 30 de minute să le pun la foc, timp în care Lia se distra cu castronul meu de mixer și niște jucărele, așezată în scaunul de masă. Toate se fac la foc mic, nu necesita prea multă supraveghere (nu mă refer la clătite, evident).

Cum vi se pare?

 

 

 

Related Posts

Share This

18 Comments

  1. Iris

    Cum pasezi legumele din supa, la blender? La supa pentru voi nu adaugi nici un strop de ulei? Cred ca ar merge putin ulei de masline…Cus cus noi luam de la Lidl, este foarte ieftin. Fasolea verde o fac si eu tot la fel, doar ca adaug obligatoriu marar…Iar clatitele de la Mega sunt intr-adevar delicioase, desi sunt pline de E-uri 🙂
    Multumesc pentru ideea de azi, n-am mai gatit demult fasole verde cu pui!

    • Da, la blender. Eu nu pun niciodata ulei in supe. Daca iti place cu ulei, e ok sa pui. Da, clatitele de la Mega sunt pline de diverse, dar o data la sase luni nu moare nimeni:)

  2. Iris

    * De mult, scuze!

  3. ceska777

    Toate, in afara de clatite-normal, incep ca si la mine: “se curata ceapa si se toaca marunt”. Suna bine, cihar foarte bine de gustat probabil ca nu mai apuc sa gust….

    • N-o toc marunt mereu, uneori o tai jullienne, in special la mancarurile gatite. La ciorbe, da, n-ai ce-i face.

  4. nina

    Esti o comoara la casa omului…mi-ai facut si mie pofta de supa cu buline…promit sa o gatesc si eu 🙂

    • Nina, succes! Bulinele pot fi inlocuite cu ratuste, stelute, melci, literele alfabetului – in functie de varsta clientilor.

  5. Cris

    bun si gustos parerea mea. un pui cu fasole verde putem si noi toti 3 sa papam, doar ca piticania mea refuza mancarea gatita, nu prea am succes cu mancaruri verzi. of, o sa mai incercam, piureul de spanac cu carnita de pui l-am mancat eu, ea nu a servit decat carnita.

    • Acum vad ca are doi ani. Am sa ma uit in arhiva sa vad ce manca Irina la doi ani. Revin:)

      • Cris

        merci, dar anca e un copil care in general nu mananca. de la bun inceput il ia pe nu in brate, e aproape imposibil sa-i bagi o lingura ce ciorbita in gura. mananca exclusiv mancare pe care o poate lua singura in furculita si asta foarte rar, doar cand are chef.

  6. nicoletag

    Supa cu buline pare interesanta. Puii mei sunt mari amatori de cus-cus, dar ca si garnitura, in supe/ciorbe nu am pus niciodata. Voi incerca, poate chiar diseara. Multumesc de pont.
    mancarica de fasole am acum in frigider… nu prea s-au inghesuit sa manance. Puiul l-am facut la sticla in cuptor si l-am servit alaturi de fasole.

  7. nicoletag

    intrebare: ai pus o punguta de cus-cus sau mai putin?

  8. LIV

    Habar n-am cum eu cu cus-cus-ul. N-am incercat niciodata! Cum faci?
    Eu sunt amatoare de supa-crema dar ai mei, nu prea. Asa ca fac rar si cand e gata, inainte de crutoane, pun un cub mic de unt.

    • cus-cus-ul se ia cu lingura si se pune in ciorba. Sau se fierbe si se serveste cu sofran si diverse alte mirodenii si cu pui.

  9. ady

    nu cred ca te consoleaza, dar si operatiunea “gatesc pentru 1” pune probleme mari. 🙂 eu am avut saptamana trecuta ciorbita de perisoare si curcan cu sos de lamaie si mac si pentru seara icre si guacamole. saptamana asta au fost deja tocanita de porc cu ciuperci si cartofi si suma-crema de praz si vor fi tarta/placinta cu mazare si heringi si salata de beuf, fara beuf. 🙂
    fasolea verde, mie imi place cea verde-verde. nu se sfarama la fiert, chiar daca o uit un pic mai mult pe foc.

css.php
Privacy Policy