Ghici, ce-am visat!?

9 Dec 2008 by Ada

– Mami doarme şi visează/că papucii ei dansează/ce să-i dăm noi de mâncare/ lapte dulce sau cafea/ să ne spună ce visa…
– Sforrrrrr….
– Mami, ce-ai visat?
Suntem pe Bulevardul Maniu, cel cu patru benzi şi o parcare prin parcare se circulă, pe banda 1 fiind parcate masini. Am plecat deja de o jumătate de oră de-acasă. Şi nici n-am ajuns încă la Lujerului. Pe traseul nostru sunt trei noduri de circulaţie. Până la Lujerului, apoi la Apaca, apoi la Leu. Dacă trec de Leu, am ajuns. Irina se plictiseşte. Şi-a luat de-acasă un telefon de jucărie şi după ce a vorbit cu toţi cunoscuţii ei (Buni, Nunu, Tracey, Dezi) acum vrea să ne jucăm de-a “Ghici ce-am visat”. Ca să-i fac pe plac, sforăi de zor, sonor, fără s-o bag în seamă.
– Mami, trezeşte-te! Spune-mi ce-ai visat?
Mă-ntind, casc, mă frec la ochi. Ţin volanul cu-o singură mână. Stăm în coloană, aşa că-mi permit să mă joc, Costică oricum se târăşte la fel de repede ca melcul ardelenesc care face ţuşti!
– Păi, ghici… ce crezi că am visat?
– Ai visaaaat… un copac de ciocolată.
– Nu. Am visat că eram la Paris…
– Şi ce făceai?
– Stăteam la o cafenea cu măsuţe din fier forjat, pe un scaun cu perne moi şi beam o cafea.
– Şi eu unde eram?
– Tu erai la buni.
– Eu nu eram la Pariiiis?
– Nu, Parisul nu e pentru copii. Ăsta din visul meu nu e. E doar pentru mămici obosite.
– Biiiineee! Acum e rândul meu. Cântă.
– Iri doarme şi visează/că papucii ei dansează/ce să-i dăm noi de mâncare/ lapte dulce sau cafea/ să ne spună ce visa…
Închide ochii şi zâmbeşte, clipeşte des, străduindu-se să se prefacă adormită.
– Cred că Irina visează un tort de ciocolată… cuget eu, cu voce tare. Tu ce zici, Costică?
Costică vorbeşte.
– Eu cred că Iri visează o lebădă aaaaalbă şi frumoasă.
Mami reintră în scenă.
– Hai, Irina, ce-ai visat?
– Un copac de ciocolată şi cu frişcă si un tort tot cu frişcă.
– Wow! ce vis frumos.
– Acum e rândul lui Costică.
– Hai, cântă-i!
– Costică doarme şi visează…
Costică sforăie.
– Ce-ai visat, Costică?
– Eu am visaaat, zic cu vocea lui Costică, somnorosul, că m-a dus mami la benzinărie şi mi-a luat ulei d-ăla din cel mai buuuuun.
– Da’ de ce?
– Aşa am visat eu.
– Acum e rândul lui mami!
şi-o luăm de la capăt, în vreme ce Costică ronţăie kilometru după kilometru. Just another glorious morning.