Google House

22 May 2014 by Ada

Pe strada Dumbrava Roșie, la numărul 2, este Maison 13. O casă superbă, cu camere mari și luminoase, cu pereți care spun povești și o barcă umplută cu perne ce te îmbie să te așezi.

Am vizitat-o cu ocazia unui eveniment organizat de Google, care încerca să facă un pic mai cunoscute aplicațiile menite să ne ușureze viața.

Recunosc că nu sunt o pasionată de Youtube, îl folosesc rar pentru că Laur are o cutiuță cu trei harduri și un media player care ne țin loc de Youtube. Am aflat însă că o tabletă sau un smartphone și un stick Chromecast conectat la televizor pot transforma ecranele uriașe pe care cu toții le avem prin sufragerie în super monitoare HD pe care putem vedea, clar precum cristalul, orice clip de pe Youtube, redat de pe tabletă, în background, cât timp adultul poate să-și vadă liniștit de FB-ul lui. Desigur, pe Youtube găsim tot felul de clipuri, inclusiv cum se taie ceapa și cum se tranșează puiul și cum se face guacamole, dar chestia asta e deja common knowledge arhicunoscută printre gospodine.

Am mai studiat un pic Google Hangouts, gândindu-mă dacă va putea înlocui Facetime-ul pe care noi îl folosim de câteva ori zilnic, încă nu m-am lămurit, mai săpăm și vă transmit.

Dar ce am aflat și ne poate folosi chiar și nouă, mamelor, este că:

Google Maps rocks. Mai ales dacă (n-)ai GPS clasic cu hărți ne-aduse la zi, ca mine, care te trimite pe străzi cu sens unic și pe care durează etern până introduci adresa. Mai nou (mă rog, nou pentru mine) Google Maps a integrat și Waze, o aplicație foarte, foarte utilă care te ajută să afli cea mai liberă rută din punctul A în punctul B, dacă sunt lucrări pe drumul ăla sau accidente, ba chiar cred că semnalizează și radare, sper să nu spun prostii. Oricum, Google Maps merge și cu comanda vocala (iiii-haaaa) și mi se pare interesant de folosit, dacă aveți smartphone sau tabletă legată la net permanent.

Aș vrea să vă mai semnalez proiectul Google Cultural Institute. Mi se pare fabulos că puteți vedea o mulțime de muzee ca și cum ați fi acolo, ba chiar mai bine, pentru că Google folosește un soft la care până nu demult aveau acces doar restauratorii de opere de artă și asta înseamnă că puteți da zoom in până se văd crăpăturile din vopsea. Pentru mine asta a fost o informație WOW.

Am mai aflat că există câteva milioane de cărți disponibile în Google Books și că au tot felul de alte mici aplicații gen “reminder”-e capabile să detecteze că ești în hypermarket și să-ți sune alarma că trebuie să iei pătrunjel, anume din acel hypermarket în care te afli. Asta mi s-a părut un pic scary, însă, comparând cu aplicația “where’s my iphone” de la concurență (poate vă explică don Pandele cum e cu aplicația asta și la ce se mai poate folosi), nu mă mai enervează la fel de tare. Nu vă plictisesc cu Google Docs și nici cu Google Plus, le știm, le folosim, nu s-a inventat încă nimic cu adevărat nou.

Ce mi-a plăcut însă cel mai mult la Google House a fost aerul ușor SF pe care toată tehnologia asta bazată pe wireless internet și ecranele prezente în toate spațiile le conferă unei case. Eu sunt împotriva televizorului în bucătărie, dar de multe ori când gătesc am laptopul la îndemână și cozonac-over-IP cu Oana din Germania fac de când stăteam în Apusului, deci sunt ceva ani de atunci, vreo… 5  (Sunt tânăr, Doamnă, bună seara!). N-aș citi cărți pe ecranul televizorului, îmi iubesc prea mult kindle-ul ca să-l trădez în așa hal. Însă mi-e clar că asta e, va trebui la un moment dat să accept că viața noastră așa e, cu touch screens peste tot.

Cât despre tablete… Ce bune sunt, în special pentru cei bătrâni, neobișnuiți cu computerele, care trebuie să vorbească în țări străine cu nepoții sau cu copiii plecați la muncă.

A fost o dimineață superbă la Google House. Da, mi-ar plăcea o astfel de casă, poate cu nu atât de multe televizoare. Bucătăria însă era perfectă.