Grădinițele săptămânale

13 Feb 2012 by

Am citit acest articol și mi s-a strâns inima. Nu doar pentru copiii lăsați doar cu o poză lipită de pat, ci pentru mamele care trebuie să-și ducă la astfel de grădinițe copiii. Eu n-aș putea. Mama mea a încercat, o vreme, să mă lase la “săptămânal”. Mi-aduc aminte că plângeam foarte mult. Pentru mine, “vineri” era o noțiune abstractă. Nu știam ce înseamnă “vineri”. De fiecare dată când mă ducea lunea la grădiniță, aveam impresia că n-o să mai vină niciodată. “Niciodată” știam ce înseamnă.  Eu mi-am iubit mama cu disperare. Era dragoste necondiționată, de câine mic față de stăpân. Cum putea să  mă ducă acolo și să mă lase? N-am s-o întreb niciodată. Ce să-mi spună? Că n-avea încotro?Că n-avea cu cine să mă lase? Că n-o ajuta nimeni?

Eu cred că mereu ai încotro.

Am fost mamă singură. Am plătit bonă și chirie, apoi grădiniță particulară și chirie. Plus toate facturile și cheltuielile inerente. Am făcut tot felul de mașinațiuni, am dormit patru-cinci ore pe noapte, am dat pe mere ce-am luat pe pere, dar am fost mereu acolo, în fiecare zi. Mai devreme decât se termina programul, câteodată (rar) chiar cel mai târziu, dar am ajuns. Irina a știut tot timpul că mămica ei vine s-o ia, după ce se trezește din somn și se mai joacă puțin. Și când vine, se întâmplă lucruri frumoase. Reușeam să transform împerecheatul șosetelor într-un joc fantastic și călcatul rufelor în călătorii în lighean pe oceane de cearceafuri. Am putut face absolut tot ce mi-am propus împreună cu Irina. Am fost la cumpărături, am gospodărit, am bătut parcuri, am ieșit la cafele. E o jonglerie complicată. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am putut să nu-mi duc copilul la săptămânal. Vi se va spune că până la urmă se obișnuiesc. Nu e adevărat. Nu te poți obișnui cu lipsa mamei. Eu nu m-am obișnuit niciodată cu gândul că mama mea nu mai e cu mine.  Nici azi, când am 35 de ani, nu am uitat sfâșierea pe care o simțeam de fiecare dată când pleca. Și mama mea a tot plecat. Nu știu cum a putut.

Nu le condamn pe cele ce-și duc copiii la săptămânal. Le plâng.

19 Comments

  1. szqwer

    Mamele care-si lasa copiii la gradinita cu pricina sunt de cea mai proasta factura posibila.Si nu-ti spun asta in necunostinta de cauza, ti-o spun pentru ca am lucrat la acea gradinita timp de 5 ani.Veneau lunea cu cea mai mare graba din lume sa-si “arunce” copiii acolo si vinerea abia se urneau , cu-n sictir total sa si-i ia acasa.Cei mai multi copii proveneau din familii dezmembrate,cu mame care nu si i-au dorit cu adevarat, cu tati ce i-au renegat total sau nu i-au recunsocut ever sau din puturosi fara scoala care nu plateau gradinita datorita saraciei si atunci ii lasau bine merci la “caldurica si adapost” pe banii statului ca doar erau “cazuri sociale”.
    Copiii insa, dupa perioada de acomodare in care sufereau ce-i drept , se obisnuiau si cred ca erau cu mult mai atasati de noi, educatoarele, decat de mamele lor pe care le vedeau doar in weekend.Ce mi s-a parut mie cu adevarat monstruos a fost nu faptul ca-i lasau la saptamanal, ci faptul ca lucrau poarta in poarta cu gradinita si nu treceau macar 5 minute zilnic sa-si vada, managie, pupe , tine la piept puii.Mai rele decat animalele sunt unele “mame”.Si nu, nu ai nicio scuza pentru faptul ca nu vii sa-l vezi 5 zile deloc, poate ai scuze ca esti saraca, ca nu ai unde sa-l cresti, ca nu-ti permiti bone, gradinite particulare sau ca nu ai bani de haine , fundite si rochite, dar a-ti tine la piept puiul mic, a-l alina cand era bolnav cu febra mare, a-i mangaia obrazul mic si a-i tine palma mica in mana-ti calda de mama nu te costa nimic,nu trebuia decat sa simti ca esti cu adevarat mama.
    Pe mine m-a marcat pe viata experienta acelor ani cu copiii de la Apaca, iar mila pentru mamele de genul asta nu pot sa am oricat m-as chinui !

  2. cris

    nici eu nu pot intelege cum de mai exista gradinita saptamanala in zilele noastre
    eu si fratele meu am mers in mod oficial la o gradinita saptamanala, dar eram luati in fiecare seara; parintii au preferat varianta asta pt. ca lucrau pe santier si nu intotdeauna puteau veni sa ne ia la ora patru, asa ca uneori ne luau la sase, cateodata seara la opt, dar nu ne-au lasat niciodata noaptea acolo
    ulterior ne-au povestit cum intr-o iarna grea, au venit cu greu de la munca seara si tata i-a propus mamei sa nu mai treaca sa ne ia de la gradinita(stateam la doua statii de tramvai de gradinita) dar mama a refuzat categoric, cu toate ca au trebuit sa mearga pe jos cu noi in brate
    stiu ca pot exista cazuri disperate(cand unul din parinti decedeaza, etc.), dar exista si destui parinti comozi; eu stiu doua asemenea cazuri: mama tanara, casnica, care si-a dus baiatul de la 6 luni la cresa privata, pt. s-a saturat de mamicie full-time, si un cuplu tanar unde mama a ales sa revina la munca dupa sase luni si copilul sta la bunici de luni pana vineri, chiar daca exista posibilitatea ca bunica sa vina in fiecare zi sa stea cu copilul, dar le e mai comod asa, chiar daca cel tarziu la sase seara sunt amandoi acasa

    • Cris, parintii tai au facut tot ce au putut ei mai bine. Cinste lor ca v-au luat acasa in fiecare noapte.

      • cris

        noi am avut noroc ca eram impreuna(eu sunt mai mare cu un an si 11 luni), asa ca nu ne era greu sa stam 8-10-12 ore la gradinita; din acest motiv eu nu am fost niciodata la grupa mare, am ramas la grupa mica cu fratele meu, dormeam la pranz in acelasi pat, etc.

  3. mama lui andrei

    eu nu pot sa comentez alegerile altora in niciun sens…. ma gandesc insa ca astfel de gradinite sunt o salvare pentru mamele total necalificate si/sau somere cu mai multi copii care altfel ar muri de foame (approx.) si nu ar avea parte de nicio educatie cu exceptia TV. ca un cuplu tanar alege sa duca bebe la bunici pentru o viata profesionala si nu numai iarasi e alegerea lor si nu pot face obiectul niciunei judecati obiective pentru ca nu stii ce isi doreste omul acela de la viata… nu toti suntem parinti de profesie….

    • NU cred ca mamele astea ii duc la saptamanal, cred ca astea despre care vorbesti tu ii duc direct la camine (daca mai exista). Din articol reiese ca parintii nu-s tocmai necalificati. Dar vorba ta, nu comentam, putem sa-i plangem.

  4. nina

    Nu toti parintii isi iubesc la fel copiii. Nu toti sunt dispusi sa faca sacrificii pentru ei. Nu pentru toti copilul vine inainte de orice altceva pe lumea asta. Si din pacate nu toti ne gandim ce e sufletul si in mintea copiilor nosti in diverse situatii. Daca am face-o poate lumea ar fi un loc mai bun..

  5. Ada, n-am stiut 🙁
    mi s-a facut rau cand am citit despre experienta ta,despre disperarea ta, pt ca ultima tura cand am plecat, Ghe a plans dupa mine in fiecare zi.Disperat ca nu mai vin. Si nu m-am dus la discoteca si nici nu l-am lasat printre straini.
    iar acush plec din nou. si cred ca stau vreo 3 saptamani cu operatia and stuff. si ma simt foarte capcauna, desi stiu rational ca nu am de ce :(((

    Nici eu nu le inteleg pe acele mame. si nu judec ceva ce nu inteleg.

    • Sabina, la tine e alta situatia. Gheorghe ramane acasa, cu tati si cu Sofia, e in mediul lui. Nu suporta comparatie. Tu ai sa-l suni zilnic. Fa planuri pentru cand te intorci, arata-i pe calendar cand vii acasa, incercuieste-i data si planuieste chestii cu el pentru urmatoarele zile. Invata-l sa taie zilele din calendar. Mergi cu Dumnezeu si sa te intorci sanatoasa!

  6. stiu ca e alta situatia, si el tot sufera, de aia m-a indurarat f mult postarea asta. Ca imi dau seama ce nasol e pt cine nu are sora si tatal acasa .
    asa o sa facem si multumesc
    , pupam.

  7. Iris

    Eu plang copiii dusi la saptamanal, neluati seara acasa, nemangaiati de parintii lor 🙁

  8. trist. si eu cred ca mereu ai incotro. te felicit pentru ce ai reusit cu Irina, nu cred sa fi fost usor.

    • Cel mai tare ma bucur ca ea nu-si aminteste de perioada aia ca fiind una grea. Viata ei era ok.

  9. Mel

    stii Anda, poate si “cu contributia” acelui saptamanal si a emotiilor traite atunci ai devenit ceea ce esti…
    PS – asta nu e o scuza pt vreun act din articol 😀

    • Nu stiu, Mel, nu-mi amintesc exact cat am fost la saptamanal, am facut ca toate visele rele si m-a retras. Sigur am apucat doua saptamani, nu stiu daca mai mult.

  10. Diana

    Nici macar nu stiam ca exista asa ceva. Sunt complet socata (poate suna naiv). Mai ales ca eu am fost genul de mama care a decis ca vrea sa isi creasca fetita doar cu ajutorul sotului. Nu pentru ca bunicii nu doreau sa ajute, doar ca ar fi fost mai complicat, iar eu imi iubesc copilul enorm si nu am putut sa stau fara el. Acum locuim temporar in alta tara, stau cu ea acasa (are 2 ani si 4 luni) si incerc sa imi creez un viitor program de lucru flexibil, incat sa ii pot fi mereu aproape. Nu am optat sa o duc la o cresa aici, oricat m-au “sfatuit” cunoscuti “binevoitori” si insistenti. Incerc sa gasesc o solutie sa pot lucra si eu, dar sa ii acord si ei mare parte din atentia mea. Nu vreau sa imi imaginez o lumea in care cineva isi lasa copilul undeva luni si il ia vineri. Mi se pare inuman si traumatizant.Ada, ai mare dreptate. Mereu ai incotro. Cand exista iubire multa. Cand esti om.

  11. adina

    Am facut cindva niste interviuri despre munca femeilor in anii 80. Imi povestea una dintre ele cum, dupa citeva luni la gradinita (cresa) saptaminala, copilul a inceput sa-i spuna uneia dintre ingrijitoare ‘mama’ iar ei, mamei, ‘tanti’. Mama a trait cu asta citiva ani de zile, stiind ca ii e mai bine copilului sa fie atasat de cineva de la gradinita (asa cum stiti, saptamina de lucru dura de luni pina simbata, prin urmare il putea lua numai de simbata seara pina luni dimineata)
    In 2004, cind mi-a povestit, nu putea vorbi despre asta fara sa plinga, desi trecusera aproape doauzeci de ani.
    Spun asta nu pentru a adauga un plus de melodrama la conversatia de mai sus, ci pentru a subscrie la ideea ca, de cele mai multe ori, mamele trebuie plinse si nu judecate. Asta-i.

css.php