Guest Post: Cum sã te pui la mintea copilului

22 May 2010 by Ada

Nu ştiu exact cum voi avea acces la net pe unde voi umbla. De aceea, ca să nu vi se facă urât să tot vedeţi lumina stinsă la fereastra noastră, am invitat mai mulţi prieteni să ne ude florile, să aerisească, să hrănească pisica imaginară şi să vă ţină de urât. Îi veţi cunoaşte astfel pe câţiva dintre prietenii Irinei, pe câţiva dintre prietenii mei. Am pregătit file din viaţa picilor din anturajul nostru şi gânduri de-ale unor mai vechi cunoştinţe. Şi pentru că Măriuca e prietena Irinei de mai bine de un an, am rugat-o pe Mălina, mama Măriucăi, să scrie primul “Guest Post”.

“Hai mami, dã-te şi tu în leagãn”

Dacã gãsim două leagãne libere, e perfect. Ea se pune într-unul, eu în cel de lângã ea, iar tati între cele douã

leagãne ca sa ne dea pe amandoua. Doi copii. Şi ţipãm de bucurie şi-l punem pe tati sã ne dea şi mai tare, şi mai sus.

Mã bucur cã am fãcut-o la 25 de ani, chiar dacã eram încã un copil şi chiar dacã şi acum, la 30, am cam rãmas la fel. Creştem împreunã, eu aşa vãd lucrurile. Eu (şi tati) o învãţ alfabetul, sã scrie şi sã citeascã, ea îmi (ne) dã lecţii de viaţã, adicã ce înseamnã sã stai cu capul ridicat, sã te bucuri de viaţã, sã nu-ţi pierzi speranţa chiar dacã lucrurile sunt aşa cum sunt.

Când sunt supãratã, vine, mã pupã, într-o mânã îmi pune cartea de poveşti, apoi se înghesuie sub celãlalt braţ liber. Din când în când, mã ia de gat şi îmi aplicã un pupat zgomotos şi îmi spune cã mã iubeşte.

Am cãzut rãu de tot de pe bicicletã, fãrã sã mã asigur cã-i merg franele şi e într-o stare bunã (nu mai conteazã acum), şi n-am vrut sã mã vadã plângând, julitã şi cu hainele rupte, dar n-am avut ce-i face. A venit. “Mami, n-ai nimic, nu mai plânge. Sã nu te mai sui pe bicicletã”. M-a luat în braţe şi mã strângea şi chiar dacã mã dureau oasele, mi-am înghiţit lacrimile.

“Eu sunt prinţesa, iar tu eşti regina”

Cum ne punem noi la mintea ei?

Ea: – Eu sunt prinţesa şi tu eşti regina cea rea.

(Încerc sã ma transform în babeta aia rea şi iau poziţie)

Eu: – Oglindã, oglinjoarã, cine-i cea mai frumoasã din ţarã?

Ea: – Eu, eu.

Eu: – Ba nu, eu. Piei, Albã-ca-zãpada.

(intrã în scenã tati)

Ea: Acum, eu “moream”, vine tati-prinţul, mã pupã şi mã trezesc.

(se întamplã ca în “scenariul” ei)

Eu: Nuuu, nu e posibil.

(şi mã fac cã dispar).