Guest Post: Dulceaţă de trandafiri
“Măi, am fost azi la Irina în grădină, m-a trimis acasă cu brațele pline de trandafiri.
Bine, de fapt, cu sacoșa.
Am vreo patruzeci-cincizeci de soiuri, doar astea erau înflorite, nu vreți să știți câte are.
Nici soțul ei nu vrea să știe, înțelegeți.
Îi cheamă Shakespeare, Falstaff, Camille Pissarro, Alfred Sisley, Queen Alexandra, Princess of Monaco și tot așa.
Mi-a povestit despre toți, am reținut cât am putut.
Am primit și unul pe care îl cheamă Micul prinț.
Și pentru că în grădina Irinei am zburdat ca un prunc m-am gândit să întorc zâmbetele primite și după ce-am ajuns acasă cu brațele, pardon, sacoșa plină, i-am așezat frumos (mă rog, cât am putut eu) în vaze și ceainice, mi-am ascuns nasul în fiecare, pe îndelete, și i-am pus la geam, cu vedere spre apartamentul vecinilor mei iubiți.
Și-au venit acasă și i-au găsit așa și eu am auzit, din aripa stângă a conacului, strigând cu drag: “băăăăăăi, nu pot să cred așa ceva, vaaaaai, nu-i adevăraaaat”.
Și mi s-a părut că viața e nespus de frumoasă.”
Dulceata de Trandafiri se numeste fimul mut la care scriu eu acum muzica pe InnerSound, si am avut o tresarire , ca de unde stii deja de el?:))
Ahahahah mi-a soptit o pasarica
Cat de frumoasa este ideea … si da, viata chiar poate fi mai frumoasa cu astfel de gesturi 🙂