Guest Post: Mara needs help
Sunt sigura ca o stiti pe Mara. E mama lui Max. Iar Max e pustiul ala haios, care la 3 ani m-a tinut de mana pe mine si m-a invatat sa patinez in Cismigiu. Acum Mara are o dilema si am rugat-o sa si-o exprime aici. Poate stiti vreo solutie, poate ati mai trecut prin asta.
Am știut din totdeauna să-mi împart timpul, am avut vreme și de școală, și de distracții. Am împletit artistic studiul pentru examene cu amoruri consumatoare de timp și nervi, nopți albe cu deadlinuri ținute la timp, hobby-uri cu prieteni, familie, cățel și purcel și nimeni n-a avut de suferit, aveam tot timpul din lume.
Apoi a venit Max și timpul mi s-a scurtat. L-am cunoscut pe concubinul actual și s-a mai scurtat un pic. Când mi-am mai luat și-un extra-job de seară, timpul meu a dispărut de tot. Mereu pe fugă, mereu cu liste și agende să nu uit ceva, deadline-uri ținute la mustață, probleme rezolvate în ultimul moment și de regulă mai multe dintr-un foc, întoarceri din condei, amânări, reprogramări, alergături și limbi scoase de-un cot.
Odată am adormit în vestiar la clubul de Aikido, în timp ce-l așteptam pe Max, cu câteva mame discutându-mi în jur despre cum taie ele morcovii, iar altă dată m-am întins pe bancuța de la clubul copiilor sectorului doi – mă durea splina lipsă de cât alergasem în ziua aceea – și din nou am ațipit.
Dimineața mă trezesc la șapte, iar seara, după ce-mi culc copilul, nu mă mai ține neuronul decât să apăs cu degetul mare pe telecomandă. Să citesc o carte? Păi, adorm pe la paragraful doi, nu mă mai țin ochii de texte și seara. Un hobby creativ? Dă-l în mă-sa, mie-mi trebuie somn în primul rând, nu pseudo-artă. Sport? În intervalul 23.00-7.00, când am eu timp liber, nu prea sunt sali de fitness deschise. Să scriu? Hahahaha!
Și totuși, din când în când mă bântuie gândul că m-am abandonat. Că mă sacrific pe mine pentru copil. Tot timpul meu pentru el, fiecare acțiune a mea, faptă, cu gândul să-i fie lui bine. Ce contează că eu o să cad lată muncind dacă reușesc să-i arăt copilului marea și anul ăsta? Ce contează că eu m-am anulat ca persoană? Am nevoie rapidă de o soluție, o gură de aer, o cale de scăpare. Ce să fac ca să mă salvez? Cum să fac?
Related Posts
Tags
Share This
Măruco, peste 2-3 ani ai sa te rogi tu de el să petreacă timp cu tine. It’s just a phase! Mamele de copii mititei sunt vraiște cu timpul și odihna. Dar n-am auzit încă o mamă de adolescent care să se plângă că e toată ziua prinsă cu activitățile cupilului …. :P.
Mara, again Alina are dreptate. Fara sa vad comentariul ei ma pregateam sa iti scriu urmatoarele. Daca ai privi in urma ai vedea poate ca ai avut de cand cu Max si faze mai grele. Proabil cand era bebe si te solicita si mai mult ca azi. NOptile alea poate erau si mai nedormite decat cele de azi. Azi lupti sa ii asiguri tot ce are nevoie. Ai impresia ca te-ai anulat pe tine si nu esti decat suport pt Max. “Concubinul” cum ii zici tu solicita si el din timp. Sigur nu trebuie neglijat nici el. Solutie? Nu am! Doar sa iti mai lasi un ragaz si pentru tine… daca acum te relaxeaza cumva tv-ul -fa-o! Mai cauta peste zi sau in week end sa iti iei cateva minute de tras adanc aer in piept. Cand iti permiti sa dirijezi pe dreapta toate gandurile si treburile si visezio cu ochii deschisi. La perioada de adolescenta a lui Max cand vei avea destul timp pentru tine, crede-ma. Eu invidiez de cateva saptamani un cuplu care mi-a rasarit in cale in blogosfera: copiii le sunt mari, termina bacul zilele astea. Ei muncesc inca-normal-dar traiesc frumos o a doua tinerete. Calatoresc, gatesc, dau petreceri, fac un gril, amenajeaza gradina. Se bucura de viata. Probabil au avut si ei perioada ca a ta dar acum sunt in perioada “roz”……. din nou. I-am vazut din spate, tinandu-se de mana pe aleile unui parc superb in a doua primavara a vietii lor. Si asta mi-am propus: sa trag tare acum cat sunt in puteri, pentru copil, pentru familie si apoi sa ma relaxez. Da, life is a bich si nu stim nicicare daca chiar vom ajunge la relaxarea de care pomenesc. Dar sa fim sincere: era viata noastra fara copil si familie mai frumoasa? Mai bogata? Mai trepidanta si interesanta? Max e la o varsta superba, e un baiat grozav care merita toata atentia si orice investitie. Abia astept sa creasca si al meu sa vad daca se preface si el intr-un fel de Maxone: cu vorbe de duh si poante haioase.
Duminica la o Raststatte pe autostrada am vazut rachete, machete de naver spatiale si primul gand a fost spre Max al tau. A primit racheta?
Mara draga
nimic nu merita anihilarea asta la care spui ca ai ajuns. Copilului nu-i foloseste – are nevoie sa te vada linistita, daca nu fericita, vie, libera la cap. Nu cred ca viata trebuie sa fie asa (spun asta incercind a ma trezesc dintr-o isterie asemanatoare). Problema mea, acum ca vad ca e si problema altora, este de ce nu aud/citesc si barbati (i.e. tati) plingindu-se de situatii asemanatoare. poate ca lucrurile, grijile, stressul…listele mai pot fi aruncate si pe partenerii nostri si poate ca, revenind la noi, trebuie sa petrecem niste timp intrebindu-ne prin ce ne legitimam interior, dincolo de apelarile exterioare (i.e. ‘mama lui M’; intimplator si numele copilului meu incepe cu M). Eu, de ceva vreme incoace, am reinceput sa caut relatii si prietenii cu persoane pentru care nu sunt in primul rind ‘mama lui M’ ci SI ‘mama lui M’. Nu stiu, evident, daca asta poate functiona in cazul tau. tensiunea si anihilarea mamei vin, cred eu, mai ales cind copilul a atins o virsta post-bebe, nu atit din nevoile copilului cit din presiunea sociala pe care o internalizeaza mama: trebuie sa fac si asta, si asta, si pe cealalta ‘pentru binele copilului’. Post-urile tale – atunci cind ajung sa le citesc – sunt printre cele mai vii si mai ‘colorate’ din blogosfera materna. Poate ca trebuie sa te concentrezi mai mult pe latura ta ludica si sa mai dai altora din stressul cotidian. Iar daca la un moment dat nu mai poti acoperi Aikido sau altceva, vei gasi resurse interioare sa compensezi. Cred ca mamele ar trebui sa-si aminteasca uneori (si aici sper ca-ti dai seama ca vorbesc cu mine) sa nu devina sclavele responsabilitatii pentru viitorul copiilor lor.
nici eu, mara. sau si eu. si eu ma intrebam de ce nu exista, sau nu stim noi, o terasa cu un spatiu safe de joaca pt copii, macar sa ne mai vedem la un sprit cit astia mici se joaca – in loc de parc. zic mini loc de joaca conceput asa, nu o curte in care mai exista niste fiare periculoase sau un morman de calorifere ruginite gen instalatie de arta contemporana, leagane care vin peste dinti sau mai stiu eu. am transforma niste timp pierdut in ceva ‘util’ 🙂 pt noi. la parintii tineri nu se gindeste nimeeeeni ?
probabil ca solutia au dat-o fetele, mai sus. toate la vremea lor 🙂
Pai ti-ai dat tu raspunsul intr-un post mai vechi, daca nu te confund: vizita la bunica pana ti se face dor de el. Din cate-mi amintesc, de-abia asteptai sa-ti vina inapoi acasa…
Daca vrei aerobic, la sala unde merg eu, de exemplu, e un kids club pentru copiii peste 4 ani, se distraza si sunt supravegheati cat mamicile/taticii isi vad de ale lor.
Doar ca pe-acolo se cam obraznicesc la pretul abonamentelor, ce-i drept….
Ma simteam sieu asa anu trecut,cand m al meu era intre 1 an si 2 ani si mai treceam si prin divort.Cred ca cel mai mare bine mi l-a facut mama care ma ajuta ft mult.daca ai o mama care sa te ajute, macar lasa in grija ei cumparaturile, gaititul si uneori, sa zicem 1 data pe spatamana, baiatul ca sa iesi in oras cu prieteniii care nu te vad direct ca mama lui M, si cu iubitul tau.
@alina: cum se face că tu ai mereu dreptate? ce ți-au dat să mănânci când erai mică? sau crește iarba înțelepciunii în colțul tău de lume? :)))
@ceska: normal că n-aș schimba cu nimeni pentru nimic în lume și că nu-mi pare rău nicio secundă că am copil, dar îmi place mie să-mi plâng de milă uneori…
@adina: azi pe la 8 dimineața m-am uitat în sus când mergeam spre grădi. era un albastru foarte senin, cu norișori mici și pufoși ca niște oi și am rămas ca tâmpită în mijlocul drumului, zgâindu-mă la cer. vreo 20-30 de secunde. dar au fost cele mai relaxante 30 de secunde din ultima vreme. crecă mâine o să mă întind în parc pe o bancă și am să mă mai uit un pic la cer, îmi face tare bine.
@sultana: a fost o idee de-a mea mai de demult, să îmi deschid într-o curte mare jumătate loc de joacă acoperit, jumătate terasă. open space. sa-ti vezi plodul in timp ce bei o bere/cafea sau să poți citi în liniște fără să-ți fie teamă că ți-l șutește careva, îngrădită curtea. gen club de copii cu terasă patașată. prețuri mici la beuturi, comediile pentru copii la liber. fără taxe, timp limită etc. plus piscină (akao baltă în acre să țopăie puradeii) pe timp de vară. numai că a rămas doar în capul meu ideea, capital de asemenea afaceri n-am. poate vreuna din voi?
@maria: da, așa ceva mi-ar trebui, dar cu prețuri modice.
@ruxij: păi mama mea e in alt oras… ea ma ajuta, mi-l tine cat e vacantza de lunga, adica iulie-august. insa probabil ca m-a ajuns oboseala, cred ca am nevoie de un concediu 🙂
oh, Mara, as vrea eu … ieri am raspuns pe fuga, ideea e ca si eu am dese stari din astea, de “nu mai pot si nu mai vreau” si mi-as lua (macar un pic) campii … :DD … doar ca de fiecare data aud, fie si subtirica, vocea ratiunii, care graieste ca-s fraiera, peste cinci sase ani o sa vreau eu sa dau timpul inapoi … 😛
si, fetele, va invit la mine in curte, e destula iarba pentru fugarit si avem si-o masa de lemn unde sa ne bem cafelele impreuna! 🙂