Hai, du-te, că-ntâzii la sevici.

18 Jul 2008 by

De câteva săptămâni e rea. Dar rea, domnule. Inimaginabil, păpuşa mea cu cârlionţi aurii, fetiţa dulce pentru care mi-aş da haina de pe mine, copilul minunat din a cărui pricină nu dorm noaptea face tot ce poate să mă scoată din sărite.

Venim de la mare sâmbătă noaptea. La mare a adunat o pungă cu scoici să i le dea lui Buni. Buni însă n-are timp de dânsa, nu se simte prea bine, lasă că trece ea pe la noi într-o zi. Duminică seara sunt obosită frântă, nu-s în stare nici să cobor să duc gunoiul, nu vreau decât să se întunece, s-o culc.
– Vreau să vorbesc cu buni, să-i spun că i-am adus scoici.
– Sigur, mămico.
Formez, îi dau ei receptorul direct.
– Alo, buni, mami nu mă lasă să vin la tine.
Îmi cade tavanul în cap. Nu că aş fi lăsat-o. O rugasem pe buni s-o ia, dar buni a zis “nu, fără supărare.”.
– Da, hai că venim noi într-o vizită scurtă. Da, venim acum. Pa.
Se întoarce spre mine.
– I-am zis lui buni că mergem pe la ea, haide.
– Dar pe mine m-ai întrebat dacă vreau să merg la buni?
– Nu.
– Şi-atunci de ce iei hotărâri în numele meu? Nu mergem nicăieri.
– N-am să te mai iubesc. Şi n-am să-ţi mai dau jucăriile mele. Şi n-am să îţi mai arăt cărţile mele. Şi n-am să…
– Auzi, ştii ce? Ia du-te în camera ta. Hai, rapid. Şi gândeşte-te dacă e bine să vobeşti aşa cu mami.
Începe să plângă. După câteva minute promite marea cu sarea. Îi explic că e târziu, că a minţit că nu o las eu la buni, că nu e frumos să te inviţi acasă la cineva, fie şi acasă la buni. Că nu e normal să promită în numele meu fără să mă întrebe. Că ordinea firească a operaţiilor ar fi fost: “Mami, putem să mergem în vizită pe la buni? Hai s-o sunăm.”
– Aşa că o vom suna pe buni şi-ai să-ţi ceri scuze că ai minţit-o şi că te-ai autoinvitat şi-ai să-i explici să nu ne aştepte că nu venim.
Printre sughiţuri de plâns, îşi cere scuze că a minţit şi îi spune bunicii că nu venim. La două minute după încheierea dramei, râde şi dansează. Din toată povestea, reţinem că mami e rea şi face copilul să plângă.
Vine de la grădiniţă, nu tu “bună-ziua”, nu tu “ce mai faci mami”, trece direct la afaceri.
– Ai o surpriză pentru mine?
– N-am, mămico, ce crezi că-s eu, fabrică de surprize?
– Ba am să văd că ai o surpriză pentru mine.
Dă o raită prin toată casa, vede că nu e nici o surpriză.
– De ce nu mi-ai luat nici o surpriză?

O urc în maşină, s-o duc în parc. Nu mai contează că am treabă, că mi-e cam rău, că aş sta mai degraba pe o terasă la o cafea cu o prietenă, am zis că mergem în parc după ce termin pagina de tradus, mergem. O pun pe scaun, îi leg centura, îi deschid uşor geamul şi mi-o trânteşte scurt:
– N-am să te mai iubesc niciodată.
Pampam.
– De ce?
– Pentru că eşti o rea.
– De ce sunt rea, mămico?
Linişte. Spumeg. Nu mai bine stăteam eu la locul meu şi-mi vedeam de treaba mea?
– Păi dacă tot sunt rea, te-ai lins pe bot de parc. Mergem la cumpărături şi gata, înapoi acasă. Să nu te aud că scoţi o vorbă.
Tace. Parchez la Cora. Din spate se aude o voce mică.
– Bine că nu m-ai bătut.
Dumnezeule mare! Nu-mi aduc aminte când am pocnit-o ultima oară. Strâng din dinţi.
Mă gândesc că e bine că nu suntem în America sau prin vreo ţară civilizată, că dacă o auzea careva, mă trezeam cu asistenţa socială la uşă, mi-o luau şi-o dădeau spre adopţie pe motiv că cică o bat.

Azi o duc la grădi. Pe drum se plânge că o doare burtica şi vrea la budă. La grădi o dau pe mâna educatoarei care o duce la budă. Rămân pe hol să mă asigur că e totul în regulă.
– Mami!
– Da, Irina.
– Tu mai eşti aici?
– Da, Irina, te aştept.
– Hai, du-te că-ntâzii la sevici.
– Nu vrei să te aştept?
– Nu, poţi să pleci.

Oh, the Joy of Motherhood is endless.

Related Posts

Tags

Share This

7 Comments

  1. Bisericanu

    si stai so vezi adolescenta:))

  2. :X

    e o scumpa,ganditi-va ca va vorbeste totusi frumos si va numeste “mamico”,adica ati crescut-o cu respect pt parinti,ceea ce in romania in ziua de azi..
    va dorsc tot binele 🙂

  3. Irina

    Ce am invatat eu de la Maria mea este ca si ele, la fel ca si noi, au toane, zile mai bune sau mai proaste … Partea buna este ca lor le trece relativ repede … cam undeva dupa 20 de ani 🙂 … cum ne simtim noi cand inghtim astfel de “pastile”, cred ca stii asta la fel de bine ca si mine … oricum Irina este un copil minunat si sunt absolut convisa ca este doar o pasa trecatoare

  4. Ada Demirgian

    @bisericanu: prefer sa nu ma gandesc atat de departe:)
    @X: multumesc de urare
    @tiza Irina: merci de incurajare. Uneori e tare amara pastila, dar pe urma ea zambeste si eu uit.

  5. Irina

    Cred ca asta e cea mai mare minune a maternitatii: cum cu un simplu zambet, mandretile noastre ne ridica in al 9-lea cer 🙂 … Va imbratisam cu mult, mult drag pe amandoua

  6. Cetateanul Popescu

    Oh, nu e rea. E unul dintre modurile ei de testa limitele “lumii” ei. Asa cum la 1-2 ani testa limitele lumii fizice (ce frige si ce nu, ce are gust bun si ce nu), acum testeaza cat de tare se poate impune in fata lumii inconjuratoare. E parte din procesul de formare a personalitatii sale. Va urma perioada “de ce” (daca nu a fost inca), apoi perioada “NU!”. Apoi pre-adolescenta, apoi adolescenta…

    Dar, vorba aia, “nepotii sunt rasplata faptului ca ai fost parinte”.

  7. Ada Demirgian

    Domnule Popescu,

    Eu stiu ca ea nu e rea (as in evil) dar sunt momente in care ma intreb de ce vrea cu tot dinadinsul sa ma enerveze. Hai, testezi o data, de doua ori, de trei ori dar pana la urma te prinzi ca nu e tocmai intelept mama sa te arda peste mana cu care ai pocnit pisica si tu sa scoti limba si sa incantezi “nu ma doare, nu ma doare, c-am mancat fasole tare!”
    Si cine a invatat-o? Buni!
    Si cine trebuie sa-si bage unghiile in carne ca sa nu plece palma aia nasoala de-i muta falca din loc? Mama!

css.php Privacy Policy