Hai Liberare! De ce e cool să fii mamă singură.

2 Jul 2009 by

Da, de data asta e pe bune, chiar despre asta e vorba, de ce e cool să fii mamă singură.
Postul de ieri a fost un record. Având un singur cuvânt nepotrivit în titlu, traficul acestui blog (altfel cumsecade şi decent în limbaj), s-a dublat într-o singură zi… Experimentul, aşa cum clar l-a sesizat Ajnanina, a fost reuşit. Înainte să explorăm dimensiunea cool a stării de mamă singură, îmi cer scuze tuturor celor care s-au simţit ofensaţi, ultragiaţi, iritaţi de postul meu despre motivele de divorţ. Intenţia mea n-a fost să dau lecţii nimănui, dar nici n-am să pretind acum că vorbesc precum profeţii, de una singură, în deşert, de dragul de a mă auzi. Încercam să fac ordine în gânduri, multe dintre prietenele mele aşteptau postul ăsta cool, curioase să afle până la urmă e cool sau nu? Şi s-a întâmplat să-mi amintesc vorba de duh, care acum pun pariu că a făcut înconjurul blogosferei. A înnebunit Ada şi-or fi zis ăia care mă cunosc, Slavă Domnului că nu citeşte şi tata, că sigur suna să mă certe. Insist să nici nu-l anunţaţi.
Acum că ne-am lămurit, să trecem la problemă.
Atât de multe dintre noi suntem mame singure (cu sau fără acte), încât e clar că probabil e cool să fii aşa. Mihaela Rădulescu e mamă singură. Anca Sigartău e mamă singură. Încerc să-mi amintesc alte vedete care vă sunt cunoscute şi-s mame singure. Cred că şi Narcisa Suciu e mamă singură, dar nu-s foarte sigură, nu prea citesc reviste de vedete. Dacă mă înşel, să mă ierte doamnele în cauză.
Când am hotărât să ies din relaţia în care mă rătăcisem, nu m-am gândit nicio clipă că voi ajunge să scriu un post ca ăsta.
În realitate nu e cool să fii mamă singură, e doar greu, sfâşietor, epuizant şi înfricoşător. Cel puţin în primele luni, când te loveşti de toate problemele expuse în postul de alaltăieri.
După ce te aşezi şi ai vreme să te scuturi, după ce realizezi că spre deosebire de cel ce nu are copilul în custodie, tu nu ai timp să te depresezi ori să zaci, să-ţi lingi rănile, să-ţi contempli propria nefericire, să-ţi cântăreşti eşecul, o să ajungi probabil la concluzia că viaţa e o plajă, o să-ţi sufleci mânecile şi-o să-ţi vezi de ale tale, cele multe.
Printre greutăţile zilnice, printre tensiunile generate de cel mic care plânge după tata, de tata care insistă că a înţeles (nu, n-a înţeles, nu îţi mai face iluzii) şi alte neplăceri trecătoare, uneori începe să licărească o rază de speranţă. Şi femeile au această calitate, le dai un capăt de aţă şi nu se ştie cum, ele croşetează un fular.
Când realizezi că ai trecut de trezeci de ani şi n-ai în garderobă nicio rochie, la început o să te înfurii. Pe urmă o să-ţi zici “Ce-ar fi să-mi cumpăr o rochie?”.
Şi într-o bună după-amiază, o să intri în micul magazin de unde toate colegele tale îşi cumpără rochii şi mărgele. E posibil ca vânzătoarea să clatine din cap şi să-ţi spună că “la mărimile tale” nu există decât haine urâte, negre sau maro şi că designerii refuză să facă rochii peste măsura 42 pentru că-şi strică firma. Nu te înfuria, ieşi din magazin, mergi trei străzi mai încolo şi cumpără-ţi rochia aia roşie pe care ţi-o doreai.
Sună-ţi o prietenă şi roag-o să stea 20 de minute cu copilul, cât te repezi tu la coaforul de la parter. Sprâncenele pensate sau manichiura făcută or să îţi dea o stare de bine.
E sâmbătă, cei mai mulţi sunt în concediu iar tu eşti acasă cu ăla micu’.
Urcă-te în tren sau în maşină şi dă o fugă până la Sinaia. E aproape, e aer curat, pleci dimineaţa şi te întorci seara. Copilul se bucură de tren, tu te bucuri să vezi şi altceva decât blocuri şi parcurile dintre ele, şi nu se ştie niciodată cine se aşează pe scaunul din faţa ta.
Dacă-ţi lipseşte verigheta, cumpără-ţi un inel. Unul care să-ţi placă. Pune-l pe deget şi bucură-te de el, chiar dacă nu e un alt inel de logodnă sau un semn al altei nunţi, e acolo, există.
Spuneam că bugetul e mai mic. Dar şi cheltuielile sunt mai mici. Facturile sunt mai mici. Nu mai trebuie să ai grijă să aibă şi el ţigări, un pachet de cafea te ţine şi o săptămână. Speli mai rar. Calci mai puţine haine. Poţi să te uiţi la ce vrei tu la televizor, dacă mai eşti în stare. Găteşti mai rar. Nu mai cauţi reţete noi.
Nu mai dai socoteală nimănui. Hotărăşti singură dacă azi culci copilul la 9 sau îl mai laşi să se zbenguie la terasă, cât termini tu o pizza. Faci curat când poţi. Descoperi că e bine şi să speli vasele de cu seara, dar nici nu se întâmplă nimic dacă le clăteşti dimineaţă, până ţi se fierbe cafeaua. Dacă reuşeşti să treci peste faptul că nu conduci decât o maşină veche, e posibil să găseşti un mecanic destul de deştept să nu te tragă prea tare în piept la manoperă, încet, încet începi să te pricepi şi la piese de maşină (până la urmă toate au carte tehnică), descoperi şi cum stă treaba cu uleiul şi apa (trebuie verificate periodic, în caz că nu ştiaţi) şi de la ce benzinării nu e bine să alimentezi şi unde sunt bujiile şi cum se frânează pe gheaţă şi ce diferenţă e între cauciucurile de iarnă şi alea de vară. E posibil să afli şi care e diferenţa între cheia tubulară şi aia normală, dar pe bune că n-ai nevoie de toate informaţiile astea. Începi să-ţi cumperi scule, le pui bine şi cînd ai nevoie de o şurubelniţă cu cap în cruce, o găseşti la locul ei, exact unde ai pus-o, pentru că nu mai are cine să le răvăşească pe toate.
Într-un cuvânt, evoluezi.
Te obişnuieşti cu toate până la urmă. Şi cu gândul că poate o să rămâi singură mult timp, ce încredere mai poţi avea în bărbaţi, nu? Oricum nu vor decât un singur lucru. Uite că a avut dreptate tata.
Apoi, după încă vreo câteva săptămâni, începe să-ţi sune telefonul. Foşti colegi de liceu apar de niciunde şi te invită la bere şi la concert, dacă ai inteligenţa să accepţi invitaţia, vei redescoperi alţi oameni pe care nu i-ai văzut de ani de zile şi cu care acum poţi sta de vorbă fără să te întrebi oare se supără X dacă stau de vorbă cu ăsta? Şi-ncepe caruselul. Tentaţia să te agăţi de primul ieşit în cale va fi mare. În engleză, relaţiile de după un eşec sentimental sau divorţ se cheamă rebound, ei sunt numiţi stepping stones şi puţine sunt acelea dintre noi care nu speră că lucrurile se vor reaşeza în matca pe care tocmai au spart-o torentele poftei de libertate şi de redescoperire de sine.
Lucrurile se complică atunci când e vorba de relaţiile astea şi n-am să mă prefac că înţeleg cum funcţionează bărbaţii şi femeile după un divorţ.
Îi povesteam unui fost coleg de liceu – care m-a redescoperit de vreo două luni – că e atât de complicat să începi ceva cu o mamă singură încât cei mai mulţi dezertează, se lasă păgubaşi, cazi din prima la aşternut, bine; nu? pa!
Am refuzat o ieşire la o cafea, am explicat că n-am timp de cafele de curtoazie, concluzia a fost că sunt genul de femeie Straight to Action. I-am zis până la urmă omului că pentru o mamă singură “hai să bem o cafea” se traduce cu “luăm d-aia la pahar şi-o bem pe bancă, lângă salteluţă, cât sare puştiu’ să-şi consume energia.”
Nu i-a mai trebuit cafea.
Dacă te laşi de bună voie în braţele unuia, eşti târfă. Dacă faci fiţe, eşti fiţoasă. Dacă stai prea mult în cumpănă, au de unde alege. Oricum tu, la peste 30 de ani nu mai eşti la ofertă, vin tare din spate domnnişoarele proaspăt deminorate, cum se exprima azi un distins domn ce-şi contempla studentele venite la restanţă. Nu te poţi compara cu dânsele, trebuie să fii nebună, nici ei nu se iau la trântă cu aşa ceva, şi până la urmă vânătoarea e aia care contează, nu înfulecarea hoitului, mi-a explicat, extrem de plastic, A.
D. îmi povestea că după divorţul ei, petrecut cu mai bine de 15 ani în urmă, a trecut printr-o revoluţie sexuală. Poate ca să se răzbune, poate ca să se convingă că şi ea poate, poate ca să amuţească durerea surdă din sufletul ei, ca să-şi umple cu ceva golul lăsat de bărbatul plecat, D. a început să mimeze comportamentul masculin în relaţiile ei. “Numai că nu mă ştergeam pe mâini de perdea”, mi-a spus, şi în negarea gestului ăstuia simplu, brutal, uşor dispreţuitor, a închis toată metamorfoza fiinţei ei interioare, altfel bună şi blândă, tipică româncei. D. este singură de mai bine de 15 ani.
E cool să fii singur? Abia după ce te accepţi tu pe tine şi te iubeşti tu pe tine, şi tragi concluzia că tu, ca femeie, eşti cool, poţi să te întrebi cât de cool e să fii mamă singură.
Am să închei aici postul ăsta, nu de alta dar se face în curând 2 şi jumătate şi la 9 trebuie să fiu la birou, unde n-am voie să nu strălucesc. Îl închei cu gândul că n-am zis mare lucru, dar poate măcar 2-3 idei or să vă rămână.
După aproape cinci ani de căsnicie şi jumătate de an de când sunt oficial mamă singură, nu pot spune decât atât: cred în familie. Copiii cresc mai bine cu mama şi tata. Copiii au nevoie de un tată. Dar nu de orice tată.
Cred în căsnicie, deşi nu am avut o căsnicie reuşită. Încă mai cred că nu toţi bărbaţii sunt la fel, dar am înţeles că ei nu se schimbă. Încă tânjesc după ordine, deşi mi-e greu să mă adun. Într-o familie, într-o căsnicie, într-o relaţie, oamenii sunt oglinda celuilalt. E important să nu ne privim în oglinzi strâmbe.
Şi mai ştiu acum că e important când alegem să ne gândim nu la suma calităţilor celui pe care-l alegem, ci la numărul defectelor lui şi la cât de capabile suntem să trăim cu acele defecte, fără să ne transformăm iarăşi, unul pe celălalt, în fiare.
Bună dimineaţa. Noapte bună.

Sursa imaginii

Related Posts

Tags

Share This

15 Comments

  1. alina

    Ada, am găsit mai demult, în englezește, zicala asta: "Bărbații se căsătoresc sperând că femeia pe care o iubesc nu se va schimba niciodată; femeile se mărită cu bărbatul pe care îl iubesc sperând că vor reuși să schimbe la el ce nu le convine 100%".

    Când am înțeles complet adevărul ei, era un pic am târziu – pierdusem deja 7 ani din viață. După aia mi-am dat seama că de fapt n-am pierdut chiar atât de mult, am câștigat niște minte în plus. Care m-a ajutat când am făcut a doua alegere. Foarte diferită de prima aș zice.

    Se poate, Ada, se poate. Se poate să ai lângă tine un bărbat ale cărui defecte să fie pe deplin compatibile cu ale tale :). Se poate să găsești un bărbat cu care să mergi umăr la umăr. Chiar atunci când încetezi să mai speri că el există.

  2. Denisa

    In conditii "normale", as fi spus ca e un articol dureros de realist. In conditiile date, spun bravo Ada! Bravo pentru ca expui si bune si rele, si atat de intime incant eu nu as avea curajul acesta. Iar daca exista si parti bune, atunci inseamna ca sunt spre folosul nostru. Sa ai parte de o zi stralucitoare si senina, Ada!

  3. ajnanina

    superba femeie in rochie rosie ce esti :)))

    am gasit in argumentele tale pe toate cele care apar si cand se explica de ce e cool sa fii o femeie singura.
    in plus, in schimb, este minunea ta, care va deveni o superfemeie, mandra de mama ei…

  4. Aimee

    Ada, felicitari pentru posturi, pentru curajul de a te redescoperi si recastiga increderea in tine, tu Ada, si nu numai tu mama lui Irina.

  5. crina

    O femeie singura imi zicea acum cateva zile ca si-ar fi dorit sa fie o mama singura, decat doar femeie. Pentru ca daca esti mama, singura nu vei mai fi niciodata.
    Desigur, la carte zice ca e bine copilul sa aiba si mama si tata in aceeasi casa. Dar cartea vorbeste de cazuri ideale. Si pentru un copil "cel mai ideal" e sa fie iubit! Iar Irina are norocul asta.

  6. mara

    subscriu

  7. misu

    @ ada: ai fost foarte tare! felicitari pentru exprimare plastica, directa si lucida. chiar daca eu unul sunt de cealalta parte a baricadei (vanator, nu vanat; iar aia cu hoitul a fost inubliabila!), totusi e de felicitat bravura chiar si la "adversar", heya?

  8. Sergiu

    Draga Ada,

    Imi pare rau pentru cele intamplate cu casnicia ta. Daca vorbesc din proprie experienta sunt casatorit de cinci ani si inca ma inteleg foarte bine cu sotia, chiar mai mult incercam in fiecare zi sa ne regasim.

    Ce vreau sa zic este ca ii am exemplu pe parinti mei care sunt casatoriti de 30 de ani, de ex acum sunt la mare si cand am facut o plimbare cu ei, tata a luat-o pe mama de mana si au mers ca doi indragostiti. Pentru mine a fost o imagine foarte frumoasa.

    Nu stiu ce rezerva viata fiecarui om, de ce unii sunt fericiti si altii mai putin fericiti. De ce uni se nasc in bogatie altii in saracie. Un lucru este cert: daca reusesti sa te accepti asa cum esti poti sa fii fericit.

    Succes in viata si multa fericire.
    Sergiu – de pe cealalta baricada.

  9. Ada Demirgian

    Nu stiu sa raspund la fiecare comment in parte dar vreau sa va zic atat: Nimic nu e vesnic, nici bucuria, nici intristarea. Celor ce au casnicii fericite, le doresc din tot sufletul sa le mearga bine in continuare. Celor ce le scartaie o rotita la caruta la care trag, le urez sa ia hotararea cea mai inteleapta, in urma careia sa sufere toata lumea cat mai putin.
    Celor de pe cealalta baricada le multumesc. Poate intr-o zi ne intalnim in no man's land, who knows.

  10. Teodora

    Doamnă Demirgian,
    (ca să fie clar că am citit si postul cu sucks…)
    Că bine le mai zici… Chapeau.
    Ca să fie si mai cool: iti pot arăta cum să schimbi roata de la masină in 5 minute. Singură. In asa fel incat să nu te murdăresti decat pe maini – asa, pret de un servetel umed, hai, două. Este incredibil ce moral ridicat iti dau niste mici abilităti mecanice (mai ales daca esti, ca mine, dotată cu doua maini stangi). Te simti … descurcareată.
    (ce nu stiu sa-ti arăt e cum scoti mai repede bagajele indesate de-a valma in portbagaj, de la pampers pana la cărut, fără sa le compromiti ambalajele!)
    Morala?
    Sustin cu tărie ca e cool (pentru toată lumea!) să fim fiinte umane implinite, echilibrate, intregi la minte si la suflet, stapane pe sine, rationale, optimiste, energice si cu simtul umorului. Descurcărete. Vesele si vii. Pentru ca, mame singure au ba, asta e, in esenta, unul din cele mai de pret daruri pe care le putem face copiilor nostri.

  11. Ada Demirgian

    Teodora, abia astept!

  12. Another face in the crowd

    Draga Ada,
    imi permit o mica familiariatate in formula de adresare venita din solidaritate, intelegere si apreciere. Pacat ca in limba noastra nu exista cuvantul echivalent pentru "sorority". A nu se confunda cu feminismul. Am gasit blogul tau pe kappa si cititind acest post, am avut o experienta careia nu vreau sa-i atasez epitete magulitoare ci pentru care vreau sa iti multumesc sincer si prieteneste. Nu e o replica prompta dar am tinut sa iti spun, chiar si asa, tardiv, ca ecoul. Iti doresc sa fii puternica pentru femeia in rochie rosie care esti (am trait faza, am si eu o rochie rosie in dulap!) si pentru Irina. Iti trimit si un mac, sa se asorteze la rochie! Toate gandurile bune

  13. Ada Demirgian

    Another face in the crowd: Multumesc. Macii imi plac tare mult:} Sorority nu avem, dar avem mafie. Care to join?

  14. <strong>Stiri trasnite</strong>

    Ce stramta-i lumea, Ada! Am ajuns pe post-ul acesta, in urma unui link primit de la o prietena, cam la vreo 10 ani dupa ce ne-am vazut si ne-am conversat la o cafea vreme de o ora, la Iasi, daca mai iti mai amintesti. Aveai de relatat o Sfanta Parascheva, parca. Iti placuse un site de-al meu, abandonat acum de un secol si ceva. In fine, ideea e ca asa am ajuns sa ne cunoastem atunci.

    Revenind, dupa ce "m-am identificat", ca sa stii de unde sa ma iei, vreau sa te felicit pentru atitudine.

    Si intamplarea face sa te felicit din pozitia unui tata ce a trebuit sa plece de acasa, lasand acolo doi baieti minunati. Deh, se pare ca treburile nu merg totdeauna asa cum ne-am dori. Important e sa le oferim copiilor cat putem mai mult si sa ne pastram disponibili pentru urmatoarea noastra sansa, nu? Multa bafta, Ada!

    Florin

  15. laura p

    sunt insarcinata. am 33 de ani si imi doresc un copil. "tatal" a declarat ca el nu isi asuma aceasta responsabilitate. mai are un copil si nu mai vrea altul. nu suntem casatoriti si nici nu vom fi vreodata pt ca si-a declinat statutul de tata al copilului nostru.
    asa incat .. voi fi o mama singura. cred ca nu prea stiu ce ma astepta si desigur spun mereu ca nu poate fi asa de greu. desi stiu sigur ca este. norocul meu ca am prieteni, mama, frate si o mare ambitie.

    incerc sa fiu optimista si sa am o sarcina frumoasa. in ce il priveste pe "tata" … m-am lamurit cat de barbat este, desi tot timpul pana acum imi spunea ca e un tip responsabil si ca el este barbat…
    dar sincer, nu e suficient sa iti bagi putza ca sa fii tata. asa ca na… sper sa fiu fericita cu micutul meu 🙂
    m-a ajutat mult postul tau 🙂 se pare ca nu sunt singura mama singura si daca altele au reusit, sigur o pot face si eu 🙂
    multumesc

css.php
Privacy Policy