Hai să facem rost de altă soră

28 Feb 2018 by Ada

E miercuri. Se desprimăvărează. 13 grade, soare, cer albastru. În grădina noastră mică au răsărit deja câteva săbii verzi, semn că din bulbii puși astă toamnă în pământ vor crește flori, dacă nu mai vine vreun îngheț. 

Sora cea Mare se duce să o ia pe Sora cea Mică de la autobuz. Când intră în casă, Sora cea Mică plânge în hohote. 

– De ce plângi, puiule?

– She called the government on me. 

– Ce-a făcut?

– She phoned the government! 

– De ce???

– Că am călcat pe iarbă. 

Sora cea Mică plânge de-i sare căciulița de pe frunte. O iau în brațe și mă uit urât la Sora cea Mare, care e la fel de indignată ca și mititica. 

– N-are voie să calce pe iarbă. Călcatul pe iarbă e interzis. 

– Cine ți-a zis?

– Așa e legea. 

– Știi ceva, sună te rog înapoi guvernul ăla și zi-i că eu, mama Liei, am zis că Lia are voie să calce pe iarbă. Ești în Canada, nu mai ești în România.

Urmează încă o discuție repezită, despre cum în România nu călcăm pe iarbă, dar în Canada nu e o crimă, e o iarbă specială, rezistentă la pași omenești. În cele din urmă, Sora cea Mare se preface că formează un număr pe preadeșteptul ei telefon.

– Yes, hello, it’s me again, my mom told my sister she can step on the grass. Apparently, I was wrong!

Vorbește cu năduful copilului crescut pe balcon, dus de bonă în parc, instructat să nu rupă flori și să nu calce pe iarbă. Lia plânge, nedumerită. Toată viața ei de care-și amintește s-a jucat pe pajiști imense de iarbă, în fiecare zi în drum spre școală a traversat un câmp cu iarbă și păpădii. Irina are dreptatea ei. E o cruzime să calci pe iarbă și nu mai departe de alaltăieri i-am adus aminte de povestea uriașilor blânzi. Dar și Lia are dreptate. De ce să nu calc pe iarbă? Avem iarbă în grădină, pentru asta e făcută iarba, să mergi prin ea, să te gâdile la degete, nu mai știi că mami câteodată se descalță când merge prin iarbă și ne zice și nouă să facem la fel? Două lumi se ciocnesc. Sora cea Mare își poartă indignarea în sus pe scări. Cea Mică se refugiază pe leagănul roșu din grădină, mormăind un abia deslușit: “Hai să facem rost de altă Soră mai Mare. De asta nu-mi mai place!” …

Nu se poate, Lia, surorile nu ți le alegi, trebuie să defilăm cu asta pe care o avem.