Hai să fugim în lumea largă
De când afară e soare şi cald şi traficul din ce în ce mai greu de suportat, Irina nu mai vrea la grădi.
– Vleaaaau acaaasă, maaaaami! se vaită pe toate tonurile posibile.
– Aaaa şi eu vreaaaaau acaaaasă, Iriiiiina! Aş vrea aşaaa să stau în pătuţul meu şi să citesc o cărticică şi din când în când să mă întrebe cineva “vrei o cafea, Anduţa?”…
– Maaaaami, haaaai să mergem acaaaasăăă.
– Mergem, mămico. Stai aşa! Îl sun pe domnul şef şi-i zic că eu mă duc acasă, să facă el treaba mea şi când o veni ziua de salariu, să ia el bănuţii mei şi să-i cumpere jucării lui Radu.
– Cale Laaadu?
– Radu, băieţelul lui.
– Al lu tefu’?
– Da, al şefului. Aşa o să-i zic. Ia tu banii mei şi cumpără-i lui Radu multe jucării.
– Nu multe! Puţine!
– Asta nu mai hotărâm noi. Asta hotărăşte şeful.
– Nu, mami, nu!
– Atunci mami se duce la serviciu şi tu te duci la grădi şi când mami ia salariul tu primeşti jucării. E bine aşa?
– Mnnnnda.
Trei semafoare mai încolo, reluăm discuţia.
– Maaaami, du-mă acaaasă!
– Mami, nu se poate!
– Hai să fugim în lume, mami!
– N-avem pe unde, mamă, tu nu vezi ce aglomerată e strada asta?
– Pe-acolo, pe tlotual!
– Nu putem! Lasă că ajungem la grădi, îi lăsăm pe copii şi fugim în lume.
– Da, fugim în lumea lalgă… În lumea cealaltă!
– Ferească Dumnezeu, Irina, las-o pe lumea cealaltă, mămico, e încă prea devreme.
Ajungem la grădiniţă.
– Am ajuuuns! Hai să fugiiim.
O iau în braţe. O iau la fugă. Intrăm în sala de mese şi începe să plângă şi să se zbată.
– Nu aiiiiiici! În lumea laaaaalgăăă…
Doar perspectiva unei cănuţe cu lapte, după o săptămână de post de proteine o mai alină. Dar nu pentru mult timp. Mâine sigur iar o să vrea să fugim în lumea largă şi zău, dacă n-o înţeleg perfect…
Related Posts
Tags
Share This
Poate că ar trebui să fugi puţin în lumea largă. Copiii ştiu mai bine 🙂
propun o fuga in lumea larga “in grup” 🙂
We did it! Ea a vrut sa fugim in Bucurestiul cu diamante. Pe urma am aflat ca diamantele sunt din desenul ala cu Barbie, au patru labute si niste urechi.
I-am aratat podul Grant si-a vrut sa stie de ce nu e Dambovita sub podul Grant si de ce se termina unde se termina si cine a hotarat ca acolo se termina. S-a oferit sa ma tina de mana sa nu cad pentru ca ea are foarte multa putere. Pe urma, seara mi-a cantat “e ziua ta mamico”, eram in 178 si oamenii se uitau ciudat la fetita asta draguta si frumos imbracata care canta cat o tinea gura, sigur nu canta pt bani pentru ca imediat ce a inceput sa strige e ziiiiuaaa taaaa mamiiiicooooo am luat-o in brate si am rugat-o cat am putut eu de frumos sa-mi cante la ureche…
A fost frumos!
Ce dulce
Eu tare as vrea sa fugiti pina la mine:))
ah ce frumoooos!
mi-a fost dor de voi şi m-am întors (am net din nou, deocamdată nu scriu nimic pînă la sfîrşitul lunii sper (era să scriu al lumii… (?!) )
vă pup şi la mulţi ani (cu o mică întîrziere, decalaj orar etc. :P)
Missed u vio!
:)) ce dragut..si ie mi-ar placea sa fug in lumea larga pana la plaja si sa ma intrebe cineva daca vreau o cafea,dar …na ca mai avem si alt ceva de facut