Halloween la Smiley

30 Oct 2010 by Ada

Am ajuns la cinci fără zece, deja gândindu-mă că iar o găsesc singură în clasă. Când colo, toată grădiniţa, în păr, costumată de carnaval, se aşezase pe jos în jurul unui dovleac, cu tot cu educatoare şi nici că aveau habar de mămicile ce atârnau pe la uşă.

M-am dus, m-am uitat, se jucau frumos, nu ştiu ce aşteptau să le spună dovleacul, dar erau foarte atenţi. Am dat o tură prin biroul directoarei să achit ultima rămăşiţă din taxă şi m-am întors la clasa Irinei, sperând că s-a terminat manifestaţia. După vreo cinci minute în care m-am prins că e un joc pe porunci – poruncile dictate de dovleac prin gura educatoarei Ioana – m-a observat şi pe mine Cri. Fără să se oprească din cântat, i-a făcut semn Irinei.

Irina a sărit glonţ în picioare şi-n loc de bună ziua a zis:

– Mami! Te rog, pot să mai stau? Că noi avem treabă, stăm până se face întuneric şi aprindem felinarele.

Cum s-o iau din mijlocul distracţiei? M-aş fi aşezat şi eu pe jos…

– Păi, mai stai, vin mai târziu, la cât să vin?

– Du-te-acasă, că eu vin cu Nicu.

– Nu, zău!

– Te roooog!

– Hai că mă duc să mă mai plimb, vin mai târziu.

A fost aşa de fericită să-şi reia locul în cercul magic! M-am întors aproape de ora şase. Se terminase petrecerea. Şi Irina a povestit.

– Mami! A fost foarte frumos azi! Am mâncat floricele de popcorn şi i-am cântat dovleacului şi el ne-a dat porunci şi noi am făcut ce a zis el şi am pus înăuntru fiecare ce a adus de-acasă şi eu am făcut o vrajă cu bagheta şi …

– Şi eu am pus în el un păianjen foarte urât, s-a auzit vocea băieţelului celui proaspăt venit.

– Nu mai spune! Dar de unde ai luat un păianjen foarte urât? nu m-am putut abţine să nu preiau mingea de la fileu.

– Păi, din imaginaţie (Doh!) că nu era un păianjen adevărat, ci unul imaginar!

– … Şi pe urmă eu am pus în dovleac desenul ăsta şi când o să ajung acasă desenul o să se aprindă şi o să arate exact aşa şi mami, ce înseamnă Halloween?

– Ziua tuturor sfinţilor, Irina. Vine de la All Hollows Day. E mai complicat, e o sărbătoare a englezilor.

– Şi mami, vreau şi eu un dovleac.

Da, aş fi vrut să-i iau un dovleac, dar ia-l de unde nu-i la ora asta, într-o vineri. Nici nu e 1 noiembrie şi au apărut decoraţiunile de Crăciun. Am venit acasă şi am aprins lumânări la geam şi ne-am bucurat de luminile tremurânde.

– Mami! Eu am avut cel mai frumos costum! Eu am fost lumina şi speranţa şi bucuria între toate vrăjitoarele alea.

Da, eu i-am băgat asta în cap, pentru că aveam rochie de zâna curcubeului, dar n-aveam costum de halloween. Aşa că i-am servit-o la micul dejun, când ea s-a interesat de ce nu se poate duce totuşi călare pe mătură la carnavalul cu pricina. Şi a ţinut minte, deci aveţi grijă ce le spuneţi copiilor. Abia aştept să văd pozele! Pun şi aici imediat ce primesc.