I think I’ll buy the flowers myself

26 Jul 2009 by Ada

Azi m-am trezit la 10 si 10. Irina are febra de joi si cand are febra, in special noaptea, sare rapid de 39 cu ceva si se incinge, se incinge, frige, dogoraste, emana caldura. Rutina e deja cunoscuta: o trezesc, o insiropez cu paracetamol sau ibuprofen, in functie de ce vine la rand, supozitor cu novocalmin (daca sare de 39), frectie cu spirt (la care se supune de buna voie in ultima vreme, spre marea mea mirare). Apoi ea incepe sa vorbeasca si-mi povesteste lucruri pana spre trei dimineata, ba despre Pisa, ba despre familia Leu, ba despre Coama de Argint si Coama de Sclipici, cei doi ponei care-mi intra din cand in cand in coaste, sau despre Laurica si Angelica, despre ce a mai zis Andrei si ce a mai facut Luca, despre Andrada si Maria si Carolina si Iuli si o multime de alte personaje pe care nu le mai insir ca le insir degeaba. In timp ce ea vorbeste, eu o plimb prin casa, deschid geamurile larg sa se schimbe aerul, dau cu spray de tantari si apoi o iau in brate si-i pun iar termometrul, cam la 20 de minute dupa tratament. Daca scade, e bine. Si de obicei scade, spre 38 cu 3, uneori, daca avem noroc, ajunge chiar sub 38 si atunci respir. O mangai, da-mi mie febra ta, tu stii ca mamicile au darul asta de a-si vindeca pruncii, ii zic, si ea inca ma crede, inca o vreme mai crede ca pot sa-i iau febra, s-o pun in buzunar si s-o arunc la cos, pleaca, zice ea, cu voce mica, febro, pleaca de la mine.
Nu trebuia sa se intample una ca asta, mai zice uneori, in special daca i se face atat de rau incat da afara tot ce a mancat si-i pare rau de pijamale, o deranjeaza mirosul, se supara ca trebuie sa se schimbe, ii plac camasutele ei de noapte si sufera cand le murdareste, desi eu n-o cert. Niciodata, cand e bolnava, n-o cert. Lasa, Irina, se spala, ii zic, si-i dau cu apa pe frunte, ii clatesc buzele de gustul rau, bea putina apa, iubita mea, o sa fie bine, ai sa vezi.
Azi noapte a plouat cu tunete si fulgere. Ne-am trezit pe la 4, am facut ce aveam de facut, sirop, frectie, povesti, masaj, descantec, a vorbit o vreme, apoi a adormit, si eu langa dansa. In dimineata asta, m-am trezit la 10 si 10.
Mi s-a parut incredibil. Ea a vrut cheerios, eu n-am refuzat-o. A plans putin ca-i e dor de buni si de tati, mi-a zis inca o data ca ea ar prefera sa locuiasca la buni, pentru ca buni o iubeste mai mult ca mine, buni ii da zahar, are ea niste pliculete.
Eu nu-i dau zahar, am lamurit-o ca nu e nici cal, nici catel, deci nu-i dau zahar. Acum e suparata pe mine. Am prins-o la zaharnita si am certat-o, i-am promis marea cu sarea doar sa manance doua caise, dar nu se lasa, ea vrea zahar, zahar, zahar, nu brun, alb. Nu, nu d-ala de trestie, d-ala alb si bun ca diamantele daaa, mami, zahar.
Unul din vecinii mei e taragotist. El face repetitii si chiar acum, cand scriu, ii aud sunetele, nici ascutite, nici joase, ta-ra-ga-na-te.
S-a intors la noi si Fridolina, buburuza, de data asta nu mai e balon, e de lemn pictat, dar Irina se bucura. Nu, nu mai are febra si azi, ca prin farmec, dupa 6 ore de somn continuu, cafeaua mea are gust. E prima zi in care peretii blocului nostru nu dogoresc, ploaia de azi noapte nu putea fi mai bine venita. In dimineata asta am aflat ca va veni pe lume domnisoara Smaranda si m-am bucurat. Mi-e greu sa explic de ce. Nu-s prietena apropiata cu mama ei, dar imi pot inchipui cum ii vibreaza sufletul si asta ma bucura, vibratia speciala pe care si eu am trait-o acum cinci ani, o vibratie de care mi-e dor asa cum doar femeilor de treizeci si ceva de ani le poate fi. Si-mi mai e dor de ceva. Mi-e dor de un buchet de flori, flori de camp, colorate, vesele, flori pe care n-as avea in ce vaza sa le pun dar as sti sa le primesc zambind, sau un buchet de floarea-soarelui, cu cozile lungi si corolele mari, nici pentru astea nu as avea vaza.
Cred ca am sa cumpar florile eu insami… Si vaza, daca tot sunt acolo.