Iar n-am nimerit sala

27 Mar 2011 by

Motto: “Nu fac filme pentru toată lumea. Dacă e un spectator care spune că nu i-a plăcut deloc filmul, poate a greşit sala”

Radu Muntean

 

N-aveam somn. De-aia am zis că o fi o idee bună să văd “Marți, după Crăciun”, al lui Radu Muntean. Acum îmi pare rău. Pentru că se pare că am greșit canalul (nefiind vorba de un film văzut într-o sală de cinema). S-a spus că este un film perfect, a fost selecționat la Cannes, a fost aplaudat de critici la modă, s-a stat la coadă ca să fie văzut în avanpremieră. Și a ajuns în cele din urmă pe HBO.

Pe scurt: o familie banală, el și ea căsătoriți de zece ani, merg fiecare la serviciu și au rutinele specifice oricărei familii, gesturile mici din care recunoști multe situații similare trecute cu brio, o fetiță care studiază pianul și are ceva probleme cu colegele de clasă, o mașină ok și… de cinci luni, o amantă blondă de 27 de ani, stomatolog. Filmul durează 90 de minute, timp în care oamenii schimbă replici banale, își trimit liste de cumpărături de la mega image pe sms și bârfesc ușor anturajul și rudele. Nimic epocal. Nici o replică de ținut minte. În ultimele 10 minute de film, soția află și ea ce știa tot satul, anume că Bărbatul a înlocuit-o cu o Barbie de Constanța. Excesiv de zen pentru o româncă pusă în fața unei succesiuni de fraze tipic americane: “I am very much in love. I have met someone. I am sorry. I don”t want to hurt you.”  În românește sună mai prost: “Sunt foarte îndrăgostit. Am cunoscut pe cineva.Îmi pare rău. Nu vreau să-ți fac rău.” Serios?

Ok, n-am mare lucru de spus, decât că filmul se termină prost, brusc, banal, nu mi-a spus nimic și-mi pare rău că nu mi-a oferit nici o rezolvare, nu m-a lăsat decât cu gândul că bărbatul român e de căcat – cuvânt folosit abundent în film  – și că nu contează pentru el că e Crăciunul, decât în măsura în care nu vrea să își supere părinții, pe care îi menajează. Lor le va spune DUPĂ sărbători, să nu le strice cheful. Copilului deja e irelevant când urmează să i se spună, în situația în care Bărbatul român a rupt pisica și și-a anunțat nevasta că se-ntâmplă, ce să facem, el însuși e făcut bucăți și știe ce pierde.

Mhm.

Scena în care cei doi plasează cadourile sub brad, într-o complicitate perfectă, pentru a mai păstra mitul lui Moș Crăciun în fața fetiței de zece ani e cu atât mai amară și inutilă. Nu mai bine îi spunea Bărbatul român direct fetiței lui de zece ani: “Ascultă, fata tatii, să știi că Moșul nu există și dacă ăsta ți se pare un subiect pe marginea căruia să faci o depresie, află și că eu am pe alta, iar tu o să rămâi cu mami. Grow the fuck up.” ? Un close up pe fața copilei ar fi fost memorabil.

Sorry, Radu Muntean, nu mai fac. N-o să mai intru în sălile tale.

PS: nu vă pun trailerul aici din respect pentru cei ce au altă opinie decât mine despre filmul lui Radu Muntean, sau pentru cei ce vor insista să-l vadă totuși. Dacă v-aș pune trailerul, ar fi ca și cum v-aș fi arătat tot filmul.

23 Comments

  1. Cred ca si eu am gresit sala, nu de alta, dar cred ca era plina de critici de film 🙂

  2. si eu am nimerit gresit in sala aceea

  3. Cristina

    Nu, nu esti nebuna, doar ca n-ai inteles nimic. Pacat.

  4. cristina, te rog, explica-mi si mie.

  5. Au trecut doar 10 zile de cand am vazut si eu filmul si, daca nu-l recapituali tu, nu mai tineam minte mare lucru din el. Pentru mine, filmul are o replica memorabila, una singura. Cea cu mainile care intra in gura fetitei.
    In rest, m-a facut sa ma intreb de ce insista cineastii romani sa ne arate banalitate pe ecran. Nici amantlacul nu se petrece cu pasiune, nici cearta nu se lasa cu vase sparte. La final am intrebat “asa, si?”
    Sunt foarte curioasa sa vad explicatiile Cristinei, sa vad ce-a vrut sa spuna artistul si n-am priceput eu.

    • Bea, inainte sa scriu am cautat niste cronici ca sa vad ce mi-a scapat. Am avut senzatia pe care trebuie s-o incerce un amator de arta contemporana atunci cand intra intr-o galerie de arta in care pe un perete e o panza alba in mijlocul careia artistul a pus un punct negru. E clar despre ce e vorba. Un punct negru pe o panza alba. Si cu toate astea, se gasesc persoane care sa decodifice profunzimea actului artistic. Asa si cu filmul asta. Oricata bunavointa as avea, oricat as aprecia munca oamenilor, in special, nu vad ce il face demn de lauda criticii. Nu incape comparatie cu “Concertul” sau cu “Train de Vie” sau cu “4-3-2” – filme romanesti pe care le-am privit cu bucurie si le-am inteles si le-am recomandat cu drag mai departe.
      Sunt un spectator binevoitor, ma asez cu bunavointa la orice film. Poate nu ma pricep eu atat de bine la discurs cinematografic (desi am avut ocazia sa-l ascult pe Sorin Iliesiu povestind despre cinematografie un an de zile…), poate imi scapa subtilitati la care propria mea experienta de viata m-a opacizat, poate cine stie, chiar nu e un film pentru mine. N-am zis nimic despre apetitul pentru nuditate din acest film, nici despre felul in care ni se vara goliciunea actorilor in ochi, dar mi se par acte la fel de gratuite ca si reactia neverosimila a Adrianei, ca si capitularea totala a lui Paul la toate cerintele nevestei, omul ar face orice numai sa scape dintr-o casnicie in care nimic nu pare sa fie gresit. Da-o dracu’. Singurele personaje credibile sunt Mara – care inteleg ca a improvizat mult si cele interpretate de Victor Rebengiuc si Silvia Nastase. Parintii si copila isi fac jocul in background, aproape nevazuti, si si-l fac bine. Ce ramane daca scoti asta din film? Nimic. O insiruire de replici ce curg una dupa alta, previzibile si atat de ca-n viata. Dar nu de reproducerea pe ecran a replicilor banale pe care oricare dintre noi le rosteste in astfel de circumstante aveam nevoie. De ce sa dai 700.000 de euro – cat inteleg ca a fost bugetul filmului – pe asa ceva?
      Astept si eu sa vad daca se intoarce Cristina sa ne lumineze.

  6. Carmen

    Si eu am gresit sala (poate facem un club); numai sotul meu se pare ca stia exact la ce sa se astepte – cand i-am spus ca vreau sa vedem filmul, el foarte senin ma intreaba “De ce? Vrei sa vezi un film despre nimic, care se termina brusc?”. Poate nu intelegem noi cinematografia romaneasca moderna, o fi mai profunda sau poate mai superficiala decat ne asteptam noi. Pe mine m-a mai deranjat o chestie foarte tare – scena in care nevasta il tunde pe sotul gol pusca in baie; wtf, chiar era necesar in economia transmiterii mesajului filmului (care o fi ala) sa il vedem pe Mimi gol?

    • Carmen, se pare ca acolo Mirela Oprisor are un mic gest (eu nu l-am observat) din care ar reiesi ca totusi n-a uitat ca sotul sau e barbat: il mangaie in treacat pe putza. Probabil pentru acest gest, care denota prezenta unei oarecari intimitati erotice intre cei doi, au facut toata scena. Eu nu mi-am tuns niciodata sotul, nu stiu daca l-as dezbraca pusca pentru asa ceva.
      Mai greu de suportat mi s-au parut cele 10 minute de explicatii pe tema aparatului dentar al fetei, in cabinetul Ralucai.

  7. Alina

    Perfect de acord, Ada. E un film rece, corect, despre un moment care ar fi trebuit sa sune sfisietor. Ma tem ca raceala nu e nici macar un statement estetic – doar incapacitate de a povesti uman un context complex. Insa nu cred ca trebuie sa extindem esecul lui Marti, dupa Craciun, la intreaga cinematografie romanesca de azi. E doar apusul unui ‘minimalism’ deja ostenit, aproape de epuizare, din care n-a mai ramas decit formula, nu si substanta initiala. Un minimalism (simplific aici) care, cred, a functionat perfect in alte filme romanesti, tocmai pentru ca respectivele aveau o miza estetica – vezi Puiu sau Porumboiu. In cazul de fata scenariul pare sa fie doar un exercitiu rapid de acrobatie dupa reteta iar regia functioneaza pefect divergent fata de scenariu (vezi nuditatea inutila si altele care sunt ‘din alt film’ decit cel scris). Povestea cu complicitatea parintilor in fata copilului e singura cu care am rezonat oarecum, insa doar pentru ca a fost scrisa bine. Si m-a amuzat grozav schimbul de replici despre monstruozitatea de cadou Barbie al fetitei.

  8. Hop si eu in clubul celor ce nu au avut somn sambata seara. Andreea, vezi daca nu ai copil cu usor prognatism? Eu m-am uitat cu interes la explicatiile legate de aparat, caci cam asta am retinut din film. In rest, bof! vorba francezului. Unde e Cristina?

  9. Hahaha, si eu am scris despre el si concluzia mea era aceeasi: nici eu nu mai intru in sala cu filmele domnului Muntean. Sa ma ierte domnul, dar chiar este atat de greu de crezut ca unui spectactor (macar unuia) nu-i place deloc filmul?

  10. Oh, Ada, eu nu sunt doar un spectator binevoitor, sunt unul ahtiat dupa putina cinematografie romaneasca. De departe, tot ce vine din tara natala are insemnatate inzecita, iar gradul de acceptabilitate a creatiei creste proportional cu distanta de Romania. Acord timp si disponibilitate filmelor romanesti mult mai usor decat o fac in cazul filmelor americane, iar verdictele le dau cu mult mai multa indulgenta.
    De data asta, chiar am ramas paf. Am priceput ideea de intimitate casnica pe care regizorul a incercat sa o proiecteze prin scena erotico-domestica de la inceput si prin cea cu tunsul in baie (realsimul ei e alta discutie, desigur). Dar intrebarea mea ramane. Asa, si? Am avut senzatia ca singurul motiv pentru care copilul exista in poveste e ca sa creeze replica de care povesteam mai sus. Omul n-are nici o apasare legata de copil, nici un conflict interior. Refuz, totusi, sa cred ca e o caracteristica generala a barbatului roman si o pun pe seama unei scapari de scenariu/regie.
    Nu spun ca n-o sa mai vad nici un film de-al lui Radu Muntean, departarea ma va face mereu sa caut filme de acasa si sa le dau o sansa. Spun doar ca aveam asteptari foarte mari si ce-am primit e mai jos de jumate.

  11. Nora Cosmin

    Draga Ada,

    Iti citesc blog-ul de mult si sunt indragostita de voi si de “Impreuna, totu-i prea frumos”, dar nu am apucat sa scriu pana acum :-).
    Ca si Beatrice, si noi suntem departe si, poate de aceea, un film romanesc ma atrage mai mult, asa ca tare m-am bucurat sa vad “Marti, dupa Craciun”, caci asa auzisem si eu…ca-i “”tare” :-)).
    Din pacate, nu-mi amintesc sa fii vazut un film mai plat de tare, tare demult.
    Amorul e lipsit de amor, nuditatea e doar nuditate, nici o emotie.
    Isi iubeste amanta si nu-si mai iubeste nevasta, hai, OK, se mai intampla. Dar sa te doara-n cur (pardon :-)) cand iti spune nevasta ca nu mai ai nici un drept asupra copilului…mmm.
    Barbate-miu, care a urcat la culcare dupa primele 10 minute, a ranjit la mine cand am venit si eu in dormitor (cu sprancenele ridicate a nepricepere) si mi-a zis : Asa-i ca s-a terminat brusc si ca n-a zis nimic?
    Asa-i, un film care nu a zis nimic. O risipa.

    Multa sanatate si sa va vedeti cu bine, voi trei si Lia :-).

    Cu drag,
    Nora (mami de doi baieti minunati, Andrei si Victor)

  12. andra

    Ba filmul zice, si inca destule, si o face fara ostentatie, si fara sentimentalisme, si fara parti-pris-uri, si fara judecati morale. Pe foarte scurt sa spunem ca e despre lucruri care, da, oricit ar parea de “asa ceva nu se face” si de “eu niciodata” si de “un barbat adevarat nu”, ei bine totusi tin de viata reala, si se intimpla multor barbati si femei nu neaparat romani ci de pretutindeni. Daca viata insasi si oamenii in carne si oase sint banali, atunci aveti dreptate, si filmul asta este! 🙂

    Asadar in mare parte eu cred ca judecati gresit filmul in primul rind din pricina faptului ca vedeti doar adulterul ca act moralmente condamnabil. Ca si cind filmul ar fi neaparat prost din cauza asta sau ca si cind un film bun prezinta neaparat personaje si fapte admirabile.

    In rest, eu am vazut pasiune intre sot si amanta (intimitatea lor e excelent redata), am simtit suferinta fiecaruia dintre cei trei, durerea violenta a sotiei parasite, vinovatia sotului care totusi nu poate proceda altcumva.

    • Andra, cine a spus aici asa ceva? Cine s-a legat de aspectul moral sau a spus ca “asa ceva nu se face”? Suntem cu totii de acord ca se intampla sa iubesti. Cu sau fara acte. Asta e. Ce reprosez eu filmului este ritmul lesinat. Lesinat pana la coma. Mi-a recomandat cineva sa vad “Conversation with other women”. L-ai vazut? Si filmul asta trateaza tot adulterul. Dar o face intr-un fel. Are “ceva” de care te poti agata, are un catch, o maniera de a spune lucrurile. N-as revedea musai filmul asta, dar nu m-a plictisit cat m-am uitat la el. Eu asta n-am gasit la “Marti, dupa Craciun”. What’s the catch? Viata nu e atat de banala, asta e buba.

  13. andra

    Eu chiar cred ca nu e floare la ureche sa faci un film despre viata care sa arate si sa se simta ca-n viata. Asa ca nu sintd e acord cu desfiintarea valorii artistice a filmului, a muncii acestor actori si-a acestui regizor.

    Ada, am vazut Conversations. Mi-a placut. E de-o cu totul alta factura, dar mi-a placut si acela. Nu mi-a placut insa Concertul. 432 insa m-a impresionat teribil.

    Chiar tu, Ada, mentionai ca omul incearca sa scape cu orice pret dintr-o casnicie in care nimic nu e gresit. You have a very good point here :). “Banal”, ilogic, condamnabil sau cum ar fi, dar atit de real citeodata. Multe dintre voi, mame fiind, ati fost scandalizate de cit de usor renunta la copil. Insa de unde se vede ca l-ar fi durut in c**? Niciunde in film nu reiese ca ar fi un tata rau. E doar un biet om prins intr-o dilema pe care o rezolva abrupt, intr-un moment nepotrivit, cedind presiunii unor sentimente pe care nu le mai poate ascunde.

    La urma urmei e intr-adevar o chestiune de preferinte. Eu am rezonat cu filmul asta si am simtit personajele traindu-si intens banalele experiente :). N-am avut nevoie de fraze memorabile, metafore sfisietoare sau de-o coloana sonora care sa potenteze efectul emotional. Si da, m-a tinut cu sufletul la gura si mi s-a parut ca subiecte atit de serioase cum sint adulterul si despartirea unei familii si-au primit abordarea corecta.

    • Ok, Apreciez mereu o polemica argumentata si pot sa inteleg ca tie ti-a placut filmul. Daca ai vazut si Conversations, atunci chiar avem repere comune. Intentia mea nu a fost sa desfiintez filmul sau regizorul, ce m-a iritat foarte tare (recunosc) a fost reactia lui Muntean, care nu face filme pentru toata lumea, si-si asuma chestia asta aruncand de fapt pe umerii spectatorului posibilitatea ca munca lui sa nu placa. Adica nu ca nu m-as fi straduit eu, bai, acesta, daca nu pricepi, n-ai ce cauta in sala mea. Atitudinea asta nu e buna. Nici Aronofski nu face filme pentru toata lumea, insa se straduieste sa explice daca lumea n-a inteles.
      Pana la urma, eu nu-s critic de film, aseara la premiile Gopo am vazut ca Mirela Oprisor a luat premiul pentru cea mai buna actrita in rol principal, marturisesc cinstit ca nici “il cam meritam” ala nu mi-a placut cum a sunat in gura ei. Deci revenim la “de gustibus”. Eh, daca dupa discutia asta ne-am putut imprieteni noi doua pe facebook, tot e ceva:) Mai treci pe la noi si mai zi-ne ce filme mai vezi.

  14. andra

    “si-au primit”, mai sus 🙂

    DE LA ADA: am modificat:)

  15. andra

    Mie nu mi se pare condescendent ceea ce a spus Muntean. Ca artist, desigur ca el crede in autenticitatea filmului pe care l-a facut, insa a spus in repetate rinduri ca filmele lui sint incomode si nu vor placea oricui. Nici pilaful cu urzici nu e pt toata lumea, asta nu inseamna ca cei carora le place sint superiori celor care-l detesta.

    Poate cindva (nu acum :)) o sa vorbim si despre Le Concert. Pina atunci recomand L’Illusioniste. Daca va plac povestile dulci-amare si sentimentalismul bine temperat.

  16. Bai, eu sunt mai simpluta. Mie filmele romanesti nu-mi plac. Ma uit la ele ca sa ma enervez, cand am zile mai fara tonus. Mi se par plictisitoare, plictisite, prost facute, prost filmate. Avem cativa actori tineri ok, care vor sfarsi in reclame si telenovele. Mai bine, din punctul meu de vedere. E un progres de la filmele care se vor pline de naturalete si invataminte si nu care nu fac altceva decat sa (ma) deprime si sa (ma) agaseze.

css.php
Privacy Policy