(im)Perfectul simplu

25 Jul 2007 by Ada

Intru tiptil in camera ei
– Mami, mami, şopteşte.
– Şşşşş! Să nu ne audă tati, că ne ceartă că nu dormi. Hai să-ţi spună mama “Tatăl nostru”
– Adineauri nu a făcut mami Tatalnotu.
– Aşa e, de-aia a venit mama.
– Masaş vlea Ina. De-aia stă aşa pe bultică. Face mami masaş.
– Şşşşş…
– Nu facem gomot…
– Vrei să mai deschid puţin fereastra? Mi se pare cam cald.
– Nu, că intră tântalii.
– Nu intră, că tati tocmai a pus plasă nouă de ţânţari…
– E abastu.
– Da, mămico, e albastră
– Ci lântu e abatu.
– Vântul e albastru?
– Da!
– Bine!
– E noapte!
– Da, mămico, e noapte. Hai, închide ochii.
– E noapte ci a apălut luna ci teeeleleee.
– Aşa e, taci din gură şi dormi.
– Unde e luna?
– Pe cer.
– Unde e soalele?
– S-a dus la culcare.
– Luna tă pete soale.
– Luna stă peste soare?
– Da! Unde e luna?
– Pe cer!
– Aaaa uite-o! S-a dat mai aşa Ina să vadă luna. Uite-ooo. Dă cu piciolutu Ina, aşa. Să plece luna să vină soarele.
– O să vină mâine dimineaţă soarele.
– Tlage luna în camelă Ina, ca să nu intle soalele… Să ne apele de soale luna ata!
– Ahaaa…
– E ulâtă luna asta.
– Nu e urâtă, mămico. Uite ce luminoasă e şi are şi raze…
– Unde sunt lazele?
– Uite-le în jurul lunii… Hai, închide ochii.
– Nu, că nu mai vede luna Ina. A inchis ochii Ina ci nu mai vedea lunaaaa…