Importantele culori ale războiului

10 Nov 2012 by

Luca sta cu mine pe covor. Are ochi migdalati, de un gri tulburator. Un copil cuminte, breton. In spatele lui, pe canapea, mamica si taticul. Au insistat sa vina sa il vad. Taticul e pacient vechi. Mamica e pacient nou. Luca e un baietel cum sunt toti baieteii, serios, poate prea serios, si care daca vei avea curiozitatea sa te uiti la mainile lui, periodic isi strange foarte, foarte tare pumnii, pana i se albesc incheieturile. Mi-e tare drag de el, desi l-am vazut acum 5 minute. Exista astfel de copii, de fapt exista astfel de oameni care te cheama la drag, e un imperativ pentru ei, o urgenta, sa primeasca reconfortarea. Privirea lui Luca e atenta, vorbeste in propozitii scurte, dar corecte. Nu exista onomatopee. Nu exista gesturi gratuite. Luca e un mic psiholog. Luca e un mic psiholog care deunazi a scos dintr-un sertar un cutit de bucatarie si i-a spus mamei ca o omoara, dupa care s-a trantit pe jos si a inceput sa urle vreme de minute in sir.

De citit. Aici.

Related Posts

Tags

Share This

css.php
Privacy Policy