Împotriva curentului

16 Mar 2010 by

Se zice că dacă vezi o mare masă de oameni venind dintr-o anumită direcţie, în grabă mare, şi o singură persoană mergând în direcţia opusă, acea persoană este cu siguranţă un jurnalist. Există şi boli profesionale, ataşate oricărei meserii pe care ţi-o faci a doua natură, în special celor care nu încep la 9 şi se termină la 16. Jurnalist nu eşti doar de la 9 la 16, eşti şi când mergi pe stradă şi dai de o manifestaţie, şi când te întorci din week-end şi e inundaţie într-un sat, nu ai cum să te fereşti de meseria de a povesti despre prezent. Până la urmă îţi intră în reflex şi capacitatea de a asculta şi cea de a fi empatic şi de a-l linişti pe cel din faţa ta atunci când are emoţii, şi curiozitatea de a afla exact ce s-a întâmplat şi de a întreba până în pânzele albe. Ieşitul pe uşă şi intratul pe fereastră poate deveni un tic. Ca şi mersul împotriva curentului.

Eu merg împotriva curentului de aproape 13 ani şi tot nu mă satur. Chiar şi în lucrurile mici, ca de exemplu preferinţa pentru ceai sau cafea de dimineaţă. Acum când scriu, biroul meu miroase înebunitor a cafea proaspătă, Jacobs, preferata mea (eu sunt dependentă de mirosul şi gustul cafelei). Ani de zile, nimeni nu a făcut cafea în acest birou. Acum se face. Zilnic. Eu stau şi mă îmbăt cu mirosul, ca dependentul de nicotină ce alege să fumeze măcar pasiv, în încercarea disperată de a se lăsa de fumat. Beau ceai. Am ceaiuri complicate, cu flori de albăstrele şi de cireş, cu bucăţele de măr uscat sau fructe de afine, o minune de ceaiuri care nu se compară cu aroma acesta de cafea fierbinte ce-mi gâdilă nările.

Azi la ora 18 mă întâlnesc cu câteva dintre colegele mele de liceu. Probabil că şi printre ele voi fi împotriva curentului. Avem toate 33 sau 34 de ani. Unele sunt măritate, au soţi buni lângă care stau de ani de zile, altele sunt la a doua căsnicie, mai reuşită decât prima; unele au copii – chiar câte doi, altele colindă lumea. Mi-o aduc aminte pe Raluca, spunând printr-a 12a, “tu şi la întâlnirea de 10 ani o să vii tot în blugi şi în adidaşi, probabil o să ai o colecţie de adidaşi ultimul răcnet şi tot ca o fetiţă o să fii.” N-am fost la întâlnirea de 10 ani. Cu multe dintre cele pe care le voi revedea azi nu m-am văzut chiar de atunci, dintr-a 12a. Cu unele am vorbit la telefon, pe vreo două le-am şi întâlnit, au fost pe la mine, am fost pe la ele.

Şi iată-mă, 16 ani mai târziu, gata să mă prezint la întâlnire, nu în blugi şi în adidaşi cum prevedea Raluca, dar nici foarte departe de imaginea pe care o avea despre mine acum 16 ani, cu singura menţiune că nu, nu mai sunt o fetiţă. Sunt o femeie de aproape 34 de ani, încremenită în acelaşi job discret de mai bine de 13, divorţată şi cu un singur motiv de adevărată mândrie: am făcut un copil. Duc cu mine la întâlnire un bagaj uriaş de aşteptări şi speranţe despre care poate am uitat sau au uitat. Nu mă pot mândri cu călătorii spre destinaţii exotice, nu am de povestit decât despre multele mele case închiriate, despre cel mai simplu divorţ din istoria contemporană, despre înfrângeri şi despre eşecuri personale, începând de la cine credeam că voi fi şi terminând cu cine am devenit. Sau aş putea să fac ce am învăţat foarte bine în ultimii 13 ani: să privesc, să ascult şi să tac. Liniştea asta contemplativă am mai folosit-o eu şi cu alţii. Li s-a părut atunci că sunt rece, distantă, puţin superioară. Nu reuşesc mereu să transmit ce vreau, mai ales când nu am un microfon după care să mă ascund, arma mea, scutul meu, bisturiul, evantaiul, bagheta magică pe care am învăţat să o folosesc în folosul altora şi niciodată în interesul meu. Sunt un povestaş. Pe o scară a relevanţei, de la 1 la 10, povestaşii unde se încadrează?

Related Posts

Tags

Share This

16 Comments

  1. Esti o femeie extraordinara, o mama minunata si o prietena deosebita. Asta cred eu, care, uite, te cunosc doar din povestile tale. Astea de aici.
    Niste povesti cu un miez asa de plin, incat nici nu pare, din usurinta literei si capacitatea ta iesita din comun de a prinde in ele esenta.

    Te duci la intalnirea cu fostele colege ca om complet, intregit si imbogatit prin maternintate, care in plus si-a urmat vocatia si traieste din ceea ce iubeste, un om integru, care a reusit performanta rareori tangibila a deciziei (pe desupra si civilizat dusa la capat) a separarii atunci cand lucurile mergeau la vale, un om mai bogat si mai destept si mai stralucitor tocmai pentru ca a folosit empatia atunci cand a ascultat si a transmis mai departe povestile. Un om care a scris povesti, la propriu, pentru copii imprastiati pe tot globul, care adorm seara zambind frumos pe romaneste cu Firicel zamislita de tine!

    Succesul are dimensiune interioara, Ada, poleiala externa (averi, celebritate, calatorii exotice, familii perfecte) nu e un cuantificator care sa-ti dea start la fericire.

    Cat despre cafea, my darling, cafeaua e sanatate curata! Antioxidant, tonifiant, minut de bucurie papilei gustative … cum asa, sa-i intorci spatele?? Exista decaf, se poate si cu mai putin zahar, sau cu zahar brun (care, intre noi fie vorba, este aceeasi magarie), poti incerca cafea verde (sper c-a aparut si-n Ro), vai, vai, pai … sa nu-mi spui ca nu vei bea cafeaua aia cu mine fiindca te-ai lasat de ea!!!! Nu accept un refuz! 🙂

    • Alina nu m-am lasat de TOATA cafeaua. Am voie una dimineata. Mare, cu zahar brun. Altfel ii omor pe toti, clar. Tu vino.

  2. oana

    eu iti dau 10++ ca povestitoare si 10+++ ca mamica…

  3. ady

    din punctul meu de vedere, povestasii sunt persoane foarte importante. ce-ar fi fost lumea fara povestasi, in orice forma ar fi ei? ce am fi stiut noi despre vremurile apuse, sau chiar despre propriul nostru timp daca n-ar fi povestasii.
    cum spunea si alina, ai cu ce te mandrii.

    ps. nu am copii, dar ti-am descoperit recent blogul si l-am citit de la coada la cap si de la cap la coada. nu stiu daca stii, dar la dalles e targ de carte, kilipirim. am vazut acolo cartea zanelor cu 55 lei. tipa de la stand zicea ca in librarie e 80 si ceva. aveau si o editie foarte frumoasa a lui pinochio. erau si alte edituri cu carti pentru copii, toate aveau reduceri interesante. poate ti s-a golit camara de carti, si vrei sa refaci stocul pentru viitor. 🙂

    • Ady, multumesc, Cartea zanelor o avem. Nu mai cumpar carti tocmai ce am dat aproape un milion pe o gramada de titluri din colectia de la adevarul. O vreme luam pauza de cumparat carti.

  4. Povestaşii? 10, cu siguranţă! Mai ales cei ca tine, care reuşesc atât de bine să transmită emoţii şi care fac să vibreze atâtea suflete. Eu, în locul tău, aş fi tare mândră că sunt “împotriva curentului”.

  5. ceska777

    Povestasii sunt cei mai importanti! Nu stiai? Ba stiai, adica simteai. Fara ei nimic n-ar mai avea farmec. Si eu scriu si incerc sa descriu lucruri, oameni, intamplari. Dar de aici si pana la a ramane fermecat de Povestile d-soarei Firicel si de a citi de la cap la coada pe nerasuflate si chiar de doua ori cate un post de-al tau e maaaaaaare diferenta. Uite de aia, ma bucur ca ai timp sa scrii in fiecare zi. De aia regret ca Alina se retrage…
    Daca poti sa povestesti cum o faci tu ai DATORIA sa o faci public! Asa cred eu…
    Fara povestasi n-am fi nimic.
    Si eu am avut emotii la intalnirea de 10ani. N-am vrut nici eu sa merg. N-aveam nimic de “prezentat”. Pe atunci nici macar nu puteam sa ma “scuz” ca sunt doar mamica. Si cred ca am stat cuminte chiar in prima banca (ca o tocilara ce eram considerata in liceu) pe jumate intoarsa spre restul clasei, aratand totusi profilul profesorilor de la catedra si ascultam…
    La inceput povestasul trebuie sa stie sa asculte: oameni, intamplari, semne. Asa ca habar nu au cei ce au considerat ca esti distanta si superioara ce se intampla de fapt….
    Eu cred ca esti mult mai bogata decat colegele cu sot bun, casa mare si multi copii.

    • Daaa eu si cei saraci cu duhul, caci a noastra e Imparatia Cerurilor! Nu fac misto, da, bogatie interioara avem si eu si mandrutza. Le-om rezolva si pe restul. Scrisul ca datorie, trebuie sa ma gandesc la asta. Multumesc de sustinere!

  6. Ada, tu esti mai completa decat multe femei care au, vezi Doamne, si barbat – multe mai singure de fapt decat tine. Si tu stii asta. Esti pe picioarele tale, ai curaj si putere de a face tot ce-ti propui. Iar talentul tau de “povestas” este real si jobul ti se potriveste manusa si se simte ca-l faci cu placere. Esti un exemplu si nu spun vorbe mari. Nici nu vreau sa aud ca nu te duci cu fruntea sus la intalnire!
    Cat despre sperante si vise, ai timp sa le indeplinesti pe toate. Tu poti!
    Petrecere frumoasa diseara!

    • Am fost, cu fruntea sus si ca-n articolul despre piesa aia de teatru: cu zambetul pe buze si tzatzele inainte. Ups:D

  7. Cristina

    10 🙂

css.php