Impresii la cald de la Atelierul cu Rochițe

9 Aug 2013 by Ada

Am învățat să cos în clasa I, de la doamna mea învățătoare. Ea mi-a pus acul și ața în mână și mi-a arătat cum să facă mama cruciulițele pe bucățoaia uriașă de etamină ce se presupunea că va fi o frumoasă față de masă sau un ceva de acoperit televizorul, să nu se prăfuiască. Pentru că, vă dați seama, la șase ani și jumătate, și să împungi pânza cu acul fără să se lase cu vărsare de sânge era o chestie extraordinară. Primele șervețele le-a cusut mama, noaptea, înainte de orele mele de lucru manual. Așa fac mamele, cos noaptea cruciulițe. Dar fața de masă cu gărgărițe a fost coșmarul vieții mele. Era uriașă iar gărgărițele se făceau din ics-uri roșii alternate cu ics-uri negre, zeci de ics-uri pe care nu aveam răbdare să le fac, dar trebuia să le fac. Iar în copilăria mea nu exista “nu vreau”, de “nu am chef” nici nu încăpea vorbă. Așa erau vremurile. Trebuia să faci, făceai. Ce s-a ales de gărgărițele mele nu știu, au pierit cu siguranță în incendiul vreunei mutări. Dacă ar fi să contorizez câte lacrimi de frustrare au înghițit gărgărițele alea, ar trebui să le urăsc, să mi se facă rău doar la gândul lor, să mă ia cu leșin și cu amețeală. Nu mai număr, până la urmă fridolinele n-au nici o vină.  Am învățat în cele din urmă să cos de mână. Știu să cos nasturi, știu să fac tiv, știu să repar ce merită să fie reparat, dar cam atât, nu sunt un talent și nici nu mă dă afară din casă îndemnânarea. Dar  mă descurc. 

Când Gabriela Crăciun mi-a povestit despre Atelierul cu Rochițe, m-am bucurat. În special pentru că fetele învață să croiască rochii pentru ele însele, nu pentru păpuși, apoi pentru că Irina are ocazia să învețe cum se coase la mașină, și vorba lui Laur, să înveți la 8 ani să coși cu o mașină Singer e ca și cum ți-ai face școala de șoferi pe un Ferrari. Are dreptate. Cu atât mai mare bucuria. 

Azi am fost la prima lecție. Irina a învățat să bage ață în ac, să facă nod, să însăileze. A tras pentru prima dată la mașină o bucățică de material. A învățat să întoarcă pe partea cealaltă bentița trasă la mașină. A aflat că măsurile se iau la umeri, la talie, în lungime. A făcut cu mâna ei ceva. A început. 

Trebuie să știți despre Gabriela Crăciun că e grozav de răbdătoare cu copiii. Îmi place cum le vorbește, îmi place ce le spune. Iar fetele erau fascinate. Absolut fascinate de gesturi simple, pe care e bine să le cunoască. 

O să mai mergem la atelier. Pentru că eu cred că Irina are nevoie să știe să facă de toate.