În sfârșit, un catalog electronic!

12 Jan 2017 by Ada

Pe vremea mea, cataloagele erau subțiri, înalte, cu copertă tare, pe care era trecut cu auriu numele clasei din care făceam parte. 

Catalogul era un instrument fantastic de control, teroare și coerciție. Primele patru clase, când învățătoarea noastră deschidea catalogul, n-am avut emoții. Dintr-a cincea, însă, s-a schimbat povestea. N-am să uit niciodată cum ne treceau fiori reci când se deschidea catalogul din nou, după ce profii făcuseră prezența. Era clar că urma “ascultarea”. Atilla, cel mai temut prof de Istorie, îl deschidea la întâmplare. Punea degetul pe numele unui elev, fără să se uite, ca la ruleta rusească. Nu mi-a fost în viața mea mai frică de vreun profesor, ca de Atilla. 

Proful nostru de Mate, extraordinar dascăl, foarte delicat cu fetele și necruțător cu băieții, avea printre metodele de disciplinare irigarea creierului (te prindea de ambele urechi si le freca pana se faceau rosii ca focul), bobârnacele și, in extremis, un catalog în cap. Eu l-am iubit foarte tare, am fost una dintre cei cuminți, n-am încasat-o niciodată de la proful de Mate, băieții, însă, fugeau de catalog ca de altceva. 

În liceu s-a complicat treaba și mai tare. Pentru că în catalog nu erau doar notele, erau și absențele și dacă tata voia să îmi strice ziua, era suficient să arunce așa, în treacăt, un “vezi că azi s-ar putea mă duc pe la școală”. Nici măcar nu trebuia să se ducă la școală de-adevărat, important era să îmi aducă aminte că s-ar putea să dea pe acolo și mi se făcea rău. Pentru că, da, în liceu am mai chiulit și eu și chiar am avut un 2 la Chimie, că nimeni nu s-a născut învățat și din când în când o fura toată clasa, așa, din solidaritate. Ca să înțelegeți decăderea fantastică a adolescenței mele, trebuie să știți că pe vremea mea, 9 era o notă ok, 10 era ceva ce era normal să se întâmple, 8 sigur fusese un accident, iar notele sub 8 nu existau. Pur și simplu nu existau. Imaginați-vă, în acest context, ce a însemnat 2 la Chimie. Sfârșitul lumii. Trebuie să fi fost un sfârșit mic, însă, că nu-mi aduc aminte dacă s-a lăsat cu al treilea război mondial. Posibil ca tata să fi înțeles că a fost o notă colectivă.

Din când în când, vreo profă mai cool ne lăsa să ducem noi catalogul la cancelarie. Plecam mereu câte doi, ca nu cumva să ne treacă vreo ghidușie prin minte (mmmhhhhhmmmmm), dar pe drum tot făceam o escală să contemplăm conținutul catalogului. Ne uitam mereu la note și ne număram absențele și trăgeam cu ochiul și pe la alții prin rubrici, de ce nu… dacă tot eram acolo. Cine n-a motivat în viața lui cu mâna lui o absență gravă (sau măcar a visat să motiveze o absență gravă) să ridice mâna sus. Eu nu am făcut-o, am avut mereu o spaimă imensă de controlorii RATB și de karma (deși pe vremea aia nu știam că i se zice karma). 

N-am amintiri duioase cu cataloagele copilăriei mele. Am observat însă că în generația fiică-mii cataloagele nu mai au copertă tare și nici clasa trecută cu litere aurite. Cred că nu mai poate nimeni concepe universul ăla în care un profesor trage cataloage în cap elevilor. Și în curând nici nu v-a mai fi fizic posibil, pentru că tehnologia vine tare din urmă. 

În Canada nu există cataloage. Există Report Card (un fel de raport detaliat cu progresul elevului pe bucățele, la fiecare materie, la fiecare proiect, cu toate categoriile de abilități listate și cu calificative, deocamdată, în clasele JK-6) și o aplicație cu ajutorul căreia eu, părintele, anunț școala că am copilul bolnav sau că întârzie din motive cunoscute mie. Dacă Irina sau Lia nu sunt în clasă când se face prezența (de obicei la 9 și 15, școala începe la 8.40, deci e suficient timp să ajungă și întârziații) un program automat mă anunță că un copil din familia mea nu e unde ar trebui să fie. Mie nu îmi plac roboții telefonici canadieni, dar nu ai cum să te ferești de ei, sunt peste tot. Nu avem ședințe cu părinții, avem întâlnire cu profesorii copiilor de două ori pe an, întâlnire în care profesorul vorbește și tu asculți, la final poți să pui întrebări, 10 minute en tete-a-tete, wham-bam, thank you Ma’am, next. De la Middle School încolo, mi-au zis mame cu copii mai mari ca mine, profii se așează fiecare la măsuța lui și tu treci de la unul la altul, ca la speed dating și, culmea, tot afli chestii. Temele se mută pe internet. You just complete the assignment și dacă nu ai bani de laptop pentru plod, te ajută statul. Nu vezi teme, nu vezi caiete, nu vezi manuale, nu vezi decât fișele de proiect pe care trebuie să le semnezi de “am luat cunoștință că termenul de predare e 22 ianuarie”. Nu știu dacă e rău, nu știu dacă e bine, ce știu e că și Lia și Irina se duc la școala zâmbind și că vin de acolo cu idei de ne lasă cu gura căscată. Ultima oară când am rămas ca la poartă nouă a fost când Irina s-a apucat să ne explice niște chestii legate de CETA (Comprehensive Economic and Trade Agreement) în contextul alegerilor americane. Ce se va alege de ce au învățat la școala asta canadiană, nu știu. Să fim sănătoși și vă voi povesti. Experiența mea se limitează la școala generală, nu pot vorbi despre ce se întâmplă în Middle School și la Liceu, o să vorbim despre asta când vom ajunge la acele etape.

Acum, că din punct de vedere tehnologic/digital Canada e undeva la începutul anilor ’90 față de România, nu știam, dar am aflat. Internetul nostru e o glumă, telefonia mobilă e un monopol sinistru, ținut cu ghearele de două companii mari (dacă vă zic cât dăm pe lună pe un abonament de toată jena e posibil să vedeți România cu alți ochi), televiziunea pe cablu e un cocktail de shopping channels cu news channels și discovery-uri de mai multe feluri decât vă puteți închipui, dar ăsta e alt subiect. 

Vestea bună e că România ne-a luat-o înainte și la cataloage. În curând veți avea acces de oriunde și oricând la situația școlară a copiilor și veți putea comunica direct cu orice profesor, cu dirigintele clasei sau chiar cu directorul. În calitate de părinte, mă declar absolut geloasă pe acest sistem. 

Cum se vor întâmpla lucrurile: Există o platformă online interactivă multifuncțională numită Adservio, prin intermediul căreia profesorii, elevii şi părinţii pot interacționa, fiecare de pe contul lui. Astfel, profesorii sunt permanent în contact cu elevii, părinții și colegii, pot posta subiecte de discuție şi primi temele elevilor direct în cont. Mai mult, pot oferi feedback, pot pune note şi absenţe sau chiar urmări evoluţia elevilor din toate clasele şi genera rapoarte statistice detaliate la o singură atingere sau un simplu click. Elevii își vor putea folosi computerele și la altceva decât la jocuri și la instant messaging şi, în plus, vor experimenta, împreună cu profesorii, un nou mod de a participa la procesul de predare-învăţare, mai simplu, mai plăcut şi interactiv. Cel mai frumos însă e că Gigel nu va mai putea chiuli de la ore fără să afle mămica. În timp real. Pentru că mămica va avea catalogul la dispoziție în permanență și va vedea tot timpul ce face Gigel la școală. Fără să mai bată drumul până acolo, fără să lase buletinul la portar, fără să mai fie nevoie de buchete complicate de flori care să deschidă ușa secretariatului sau să îmbuneze dirigile. Și va vedea mămica și orarul și numărul de absențe și poziția în clasamentul clasei și probabilitatea ca odoru’ să fie ascultat și va primi mailuri de la profesori cu ceva ce seamănă tare bine cu report card-urile canadiene. Adio FB groups gen “părinții cls V A SC GEN118”, adio discuții gen “luăm sau nu cadoul de Mărțișor”. Adio portar, adio doamna femeia de serviciu, totul e la îndemână. HOW COOL IS THAT! Sorry, Gigel! 

Ia uitați și niște poze. 

 

Telekom Romania face posibilă această triplă minune, la prețuri accesibile. Pachetul de bază include o tabletă Lenovo MIIX 310 cu sistem de operare Windows 10 preinstalat pentru profesori, conectivitate mobilă 4G (prin SIM) și acces la platforma Adservio, la un preț per elev începând de la 1,99 euro pe lună, preț fără TVA. Preţul final al soluţiei pentru fiecare unitate de învăţământ se calculează în funcţie de volumul de tablete şi numărul de elevi din fiecare unitate. Suma lunară per elev se plăteşte doar 9 luni pe an, fiind excluse lunile de vacanță de vară. Informații complete despre Catalogul Electronic de la Telekom găsiți aici . 

Până în prezent, șase unități de învăţământ au fost deja dotate cu pachetele digitale pentru şcoli de la Telekom şi Adservio: Colegiul Naţional „A. T. Laurian” din Botoşani, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Grădinița și Școala Primară EUROED din Iași, Liceul Teoretic „Școala Europeană” din București, Grădinița și Școala IOANID din București, Colegiul Național „Spiru Haret” din București.

Acum, dacă aveți cumva copilul înscris la una din aceste școli și vreți să ne povestiți și nouă cum funcționează sistemul, eu m-aș bucura să aflu. Dacă nu, aveți puțintică răbdare. Sigur va ajunge în toate școlile mai devreme decât credem.