Înapoi la bază

6 Sep 2010 by

Mecanisme rodate deja îi dau Irinei posibilitatea de a modela mediul în funcţie de nevoile/capriciile ei.

Irina nu se prea încurcă în detalii. Pe principiul “am venit, am văzut, am plecat”, încă nu-i place să stea să se bucure de banalităţi ca un aer mult mai curat sau şansa de a vedea locuri noi. De aceea, când ajunge la concluzia că a văzut tot ce era de văzut, chiar dacă nu a făcut tot ce-şi propusese, declanşează procesul de înfierbântare, care o duce la 39.6 în numai câteva ore.

A fost pe Transfăgărăşan, la Bâlea Lac, la Muzeul Satului, la Grădina Zoologică şi cu asta, basta. Mi-e dor de mama şi vreau acasă şi pac! 39.6.

Pentru bunici, care o văd de două ori pe an, în cel mai bun caz, ceea ce am spus eu mai sus pare SF. Dar eu am experienţa multor dimineţi de luni/marţi în care Irina făcea febră doar văzând poarta grădiniţei sau pentru că-i era dor de buni, sau pentru că n-avea chef azi să se vadă cu copiii şi mai degrabă ar fi stat în pat să se uite la filme.

Anul viitor începe şcoala. Mă întreb dacă voi găsi până atunci antidotul la genul ăsta de întâmplări, ca să n-ajung să fac homeschooling de nevoie.

Altfel, sunt toate bune şi frumoase. Jinduiesc la o Vanilla Latte de la colţ şi mă gândesc la tortul pe care azi ni-l face Tracey şi din care dânsa, Irina, nu va primi nici o bucată, din motive de comportament inacceptabil faţă de bunici (“Nu pot să cred că mai stau la noi!” a zis, după ce a trecut de efuziunea revederii cu mama. Apoi i-a ignorat ca pe o pereche de sandale vechi, drept pentru care i-am confiscat rolele şi bicicleta, dintr-o singură lovitură. En garde, Pussycat!). Se anunţă vremuri interesante, mai ales că ne paşte şi schimbarea sediului grădiniţei, într-un loc mai mare şi mai frumos, despre care sper să vă pot povesti în curând.

A, să nu uit, a venit toamna. Simt asta după câte minute fac până trec de Dinamo. Din ce în ce mai multe.

Să aveţi o săptămână frumoasă.

Related Posts

Tags

Share This

17 Comments

  1. chestia e ca poti sa ii comunici ca te nemultumeste genul asta de comportament si fara sa te pui in lupta cu ea….rezultatul trebuie gandit pe termen lung, adica: a, ia sa nu mai spun eu chestia asta, ca imi ia rolele, mai bine ma prefac politicoasa, da in capsoru meu tun si fulger.

    E normal sa-si ignore bunicii , chiar daca ii vede rar, si noi suntem in aceeasi situatie si upa euforia revederii urmeaza si cearta si ignore, dar e relatia lor, e treaba lor sa si-o gestioneze, nu a ta sa o corectezi, vrei sa fie draguta cu ei numai din obligatie?

    Si choar nu-i dai tort? o sa se simta si mai exclusa si va perpetua obrazniciile. Crede-ma ca am trecut pe la varsta e 5 ani, pana pe la 6 jumate e cel mai greu…..iar dupa 7 nustiucum da se calmeaza multe, de la sine.

  2. pai cum sa-i comunic? Am incercat cu frumosul, cu nu se cade, cu te rog nu te mai purta asa… Apai cand vorbesti cu peretii trei zile, mai treci si la represalii, nu?

  3. nu stiou ce sa zic…eu cred ca daca ureaza de trei zile are uneva o nemultumire, poate acolo ar trebui scormonit 🙂

  4. Apai eu stiu ca e nemultumita dansa. Dar cred ca e deja destul de mare sa inteleaga ca nu e buricul pamantului si ca nu se poate mereu doar cum vrea ea. Viata reala nu va fi mereu alcatuita doar din ce-i place si ce-i convine. Stiu ca avem metode diferite de a ne intelege cu copiii si nu pretind ca a mea e cea mai buna, de-aia intreb, care e limita tolerantei unui comportament neplacut si stanjenitor pentru toata lumea? Si cum comunici ca a atins limita asta, altfel decat trecand la represalii dupa ce discutiile se dovedesc a fi inutile?

  5. limita e e la om la om…njci eu nu tolerez sa vorbeasca urat cu bunicii sau cu oricine, insa consecintele le gaseste singura, cand vede ca nu se mai joaca cu ea, etc etc, adica pierde mai mult decat rolele.

  6. Eu nu i-as lua rolele. I-as spune in schimb ca eu o iubesc oricand si oricum, ca si cand a stat cu bunicii o iubeam la fel (desi nu eram de fata) si am sperat sa se simta bine cu ei, pentru ca si ei o iubesc nespus. Si o iubesc si cand nu vrea ea sa-i bage in seama, dar ca le-ar placea si lor sa petreaca mai mult timp cu ea. Dar daca nu se poate nu are nimic, se vor vedea ei si alta data.

    I-as mai spune ca sunt putin trista ca rateaza perioada frumoasa pe care poate s-o petreaca alaturi de bunici dar i-as spune, din nou, ca decizia e a ei.

    Si as mai verifica daca bunicii sunt prea diferiti in comprtament fata de cum esti tu ca mama cu fetita, daca ii impun interdictii inutile sau sunt usor iritati de anumite chestii copilaresti de-ale fetitei. Asta copilul simte si poate fi un motiv pentru care de fapt ii respinge. Sau poate ca sunt prea calmi si ea se plictiseste.

    Nu in ultimul rand, i-as lua si pe ei la o discutie si le-as spune ca e treaba lor si a fetei cum se vor intelege de-a lungul timpului si m-as tine de cuvant, adica nu as santaja, nu as certa, nu as impune limite copilului, cam cum a spus degetica mai devreme :). Poate problema e ca ei o trateaza ca pe un copil mai mic ecat este? Sau ea vrea ca tu sa nu te mai enervezi pe acest comportament mamos al ei, sa nu mai cerebralizezi atat si sa te pisicesti alaturi de ea? Nu stiu care va e relatia de fapt, dar mi se pare destul de limpede ca ai ajuns la o limita a rabdarii si esti incordata, iar asta nu e de azi-de ieri, nu? Vad ca e un sablon, deci a avut ceva timp sa se formeze.

    Nu te uita ca am copil de doi ani, am mai crescut altii inainte, am fost sora mai mare. 🙂 scuze ca m-am intins atat si daca am sarit calul.

    • Aaaaa, tot ce zici e interesant asa ca ai liber sa te intinzi cat vrei. Dar eu is cu granitele, nu agreez metoda ultra-liberala si extra pupatul copilului obraznic in speranta ca se va cuminti. Cu riscul de a indeparta cativa cititori de scoala noua, eu merg cu metoda batul si morcovul. Cu precizarea ca batul e filosofic. Ei, miss a sarit calul rau zilele astea. Pe bunici ii mai are 3 zile aici. Pe urma, pana la anul nu se mai vad. Stiu care e problema. Problema e ca Nana nu vorbeste romaneste, fata nu vorbeste englezeste. Am rugat-o doar sa se poarte civilizat. Asta inseamna sa salute, sa nu intoarca spatele si in general sa nu-i trateze pe oamenii care ne intra in casa ca pe mobile pe care se aseaza praful. In momentul in care ingerasul trece la coate in coastele bunicii si la lovitul adultilor peste mana care-i intinde cascavalul (la propriu), deja scot cartonasul rosu.

  7. Nu sunt neaparat liberala, dar am vazut multi copii crescand si am observat ca limitele nu dau rezultate. Missy cu siguranta cerseste atentie si afectiune daca se poarta asa. E posibil ca inconstient sa se simta vinovata ca nu se intelege cu Nana si ii transmite semnale. Intr-o prima faza, are tendinte distructive tocmai spre persana pe care ar vrea s-o impresioneze si se simte vinovata ca merge totul OK. Dar ok-ul ei nu al tau, si asta nu ineamna neaparat ceva rau, ci doar o cale pe care tu nu ai vazut-o. Poate bunica (bunicii) o dezarmeaza. Copiii gandesc destul de simplst, dar fac niste proiectii extrem de interesante.

    In aceeasi ordine de idei, iti amintesti de la scoala pe baietelul care inghiontea si tachina, chiar batea chiar fata pe care o simpatiza cel mai mult, sperad s-o coptreze la ce stie el mai bine sa faca, adica sa se harjoneasca (afectuos)?

    Pe de alta prte, daca i-ai impus limite mai ferm, s-r putea doar ca domnisoara ta sa te imite. Chiar daca tu nu ai folosit literalmente batul cu ea, e il poate folosi fara problema, descopera ca nu e mare distanta ntre cele doua (si chiar nu e,mai ales la varsta ei cand daca se supara se cutremura toata lumea si se prabuseste), a spart o gheata. E o perioada grea in viata oricarui parinte. Astept cativa ani sa vad cum voi impune eu limtele despre care vorbesc.

    Tot ce-am scris aici e de dragul discutiei, nu ma hazardez la a da sfaturi in asa ceva.
    Ramona

  8. Vad aici o discutie foarte interesanta si mi-ar placea sa pot sa raspund asa frumos cum o face Zoozie. Eu nu ma pricep asa de bine, am o fetita mica (fata de Irina si de Sofia) si nici nu am crescut alti copii inaintea fetei mele. Stiu sigur un singur lucru: nu pedepsesc niciodata un copil nedandu-i ceva de mancare (mai ales daca este bun). Cred ca, asa cum spunea si Degetzica, ea o sa se simta si mai exclusa si va avea doua variante: sa continue comportamentul “urat” pentru ca oricum nu a primit tort, i s-au luat rolele, etc sau sa nu mai faca, dar “de frica”.

    Cu luatul rolelor si a bicicletei nu stiu ce sa zic. Ce inseamna i le-ai luat? I-ai interzis sa le foloseasca o anumita perioada, nu? Cum a spus si Zoozie, as insista mai mult pe feelinguri: ca bunicii sunt tristi ca Irina nu vrea sa vorbeasca cu ei, ca ii loveste si ca s-ar bucura daca ea, Irina, s-ar purta frumos cu ei. Si as lasa-o sa aleaga: tu, mama ei, te intelegi foarte bine cu ei, iti sunt dragi, stati de vorba, daca ea nu doreste, foarte bine, este alegerea ei si ea poate face altceva in timpul acesta. Din putina mea experienta copiii reactioneaza bine daca le vorbesti de emotii, sentimente si daca ii ajuti sa si le exprime.

    Ce mai incoace si-ncolo, eu zic ca Zoozie. 🙂 Nu te supara, stii ca eu sunt mai blanda de felul meu, cel putin teorie, ca practica inca nu am facut.

  9. alina

    Desi sunt de acord cu Ramona, in principiu, nervii mei ultra-intinsi prea adesea in rebeliuni de dragul rebeliunii (ca metoda de explorare) tind sa se indrepte spre metode educationale similare tie, Ada.
    Adica, orice ar fi, oricat as intelege si discuta si folosi si metode adiacente, am limite pe care nu-mi permit sa le pliez foarte tare, din cauza ca, incalcate la triplu, rezulta ca eu m-as duce la balamuc in 24 de ore. Si n-am avea o casa, ci un circ, in care fiecare dintre noi, din familie, ar dansa dupa alta muzica.
    Eu zic sa vorbesti cu ea, prinde-o cand e mai destinsa, aplica restrictiile cu cel mai mare calm posibil (adica sa se vada totusi ca esti suparata, fiindca e important sa perceapa ca esti sincera cu propriile-ti sentimente si ca le exprimi clar, insa controlat, in fata ei), dar incearca sa ajungi la miezul problemei.
    Eu am avut de exemplu tendinta sa pedepsesc la Maria faptul ca incepuse sa minta (rau de tot, ea care e un copil extrem de empatic si cu notiuni morale mult peste varsta ei!). Dar apoi mi-a picat fisa ca vinovata era gradinita cea noua (pre-school-ul), unde nu se simtea bine.
    Guess what? Pedepsele mele (similare cu ale tale – confiscat si taiat din privilegii, caci da, tortul si anumite jucarii sunt privilegii, aici nu sunt de acord cu Sabina, astea sunt chestii care trebuie castigate, meritate, nu e vorba de iubire acolo, ci de un extra-nimic-ne-esential-chit-ca-placut!) nu au functionat, ioc. Discutiile … au ajutat, adica tot a mintit, dar a inteles ca nu e calea cea buna ca sa arate ca e nemultumita. A ajutat-o sa gaseasca dialogul cu mine drept supapa cand ii e greu. Copiii, cat ar fi de extrovertiti, tot greu se confeseaza, sa stii. Daca eu si cu Maria am intampinat probleme … nici nu vreau sa stiu ce ma asteapta cu Anna (capricorn ca si Irina ta)!
    Deci vorba multa, cand e terenul prielnic, ca, incet incet, isi schimba felul de a externaliza.
    Si dificultatile de comunicare sa stii ca nu tin de nivelul limbajului, clar. Adica poa’ sa fie un copil extrem de verbal, dar care nu stie sa verbalizeze interiorul ei (fiindca nici ea nu-l pricepe prea bine).
    Dar e important sa diseci pe-ndelete miezul problemelor de genul asta. Adica chiar de rezultatele sunt mici la inceput, devine un obicei, capata incredere.
    Pana la urma cu Maria si mintitul n-am rezolvat-o eu, ci … s-a rezolvat situatia care declansase criza. Adica a devenit comfortabil la kindy, si-a facut noi prieteni samd.
    E greu, imi dau seama, adica pe mine clar ma omoara pratica, degeaba stiu ce trebuie/e bine sa fac, rutina si subcostientul meu tarat de ce am invatat comportamental gresit la vremea mea isi spun cuvantul. Insa ma straduiesc sa schimb. Merita.

  10. O întreagă filozofie din câte văd. Eu sunt extrem de pragmatică din fire şi, după 4 ani petrecuţi la catedră, timp în care am văzut rezultatul ambelor metode de educare, vă spun că nu v-ar plăcea să aveţi un copil care să nu cunoască limite. De autoritate, de bun-simţ, reguli şi norme. Inteligenţa emoţională este deosebit de importantă şi este adevărat că este important să cunoaştem întâi şi-ntâi cauzele care produc un anume comportament, dar un copil trebuie să ştie că indiferent de motivele interioare sau exterioare pe care le simte, nu are voie să se comporte urât, trebuie să asculte o autoritate şi trebuie să înveţe să trăiască în societatea care nu-i făcută numai din “ce-mi place mie”.
    Mai mult, vă pot relata cazuri de copii care au fost “înţeleşi” de părinţi, elevi de liceu aduşi cu maşina la şcoală ca să fie siguri părinţii că vor ajunge efectiv acolo, că se vor trezi dimineaţa din pat după o noapte petrecută pe net, iar imediat ce luau părinţii colţul cu maşina într-o direcţie, o lua şi copilul în direcţia taman opusă şcolii … Da, ăsta e rezultatul…
    Din păcate tot mai puţini părinţi se gândesc acum la aspectele astea şi tot mai puţini părinţi înţeleg că al lor nu este unicul, inimitabilul … ci doar un copil normal care trebuie să se comporte civilizat.

  11. Anatati, cine-a zis ceva de lipsa limitelor aici? Important e cum le setezi si cum intelegi totusi cum gandeste copilul tau, pentru a-i canaliza energia spre lucruri pozitive. Poti fi ferm dar coopilul sa aiba incredere in deciziile tale iar asta nu se realizeaza neaparat prin chestii bruste. Eu am exemplu parintilor mei, care de bine de rau au crescut in felul asta nu mai putin de sase copii, practic fara a le stirbi personalitatea sau individualitatea. Departe de mine sau de altcineva sa spuna ca Ada ar atenta la asa ceva, in schimb.

    In orice caz, sunt chestii de nuanta, fiecare adopta stilul care i se potriveste apoi contempleaza rezultatele. Vrem, nu vrem, oricum nu suntem singurii educatori din viata copiilor nostri ir modelele noastre pot ajunge sa fie infirmate de altii de-a lungul timpului.

  12. zoozie, nu suntem singurii, dar, din fericire, cei mai importanţi. Totul depinde de noi. O responsabilitate ca asta merge dincolo de o felie de tort 😉 (metaforic vorbind)

  13. hahahahaha, ce-mi place, ce pacat ca n-am descoperit discutia mai repede :))) mai vreau!!!!

    ah, da, si personal sunt de partea adei.

  14. Desi mă trezesc destul de târziu, imi dau si eu cu părerea.
    Nu se poate fără limite, nu se poate fără momente in care odrasla să stie cine e părintele si cine e copilul. Si asta nu inseamna bătaie, scandal, autoritate spartană, coji de nucă sau mai stie eu ce-si poate inchipui o mămică “liberală”.
    Pentru mine asta inseamna că in momentele in care copilului ii este dificil să se adapteze unei situatii, il ajut prin interventia mea (nu lipsită de dragoste, dar ce-i drept fermă).
    În situatia pe care a descris-o Ada, as “tăia” tortul fără nici cea mai mică jenă. Tortul nu e un aliment pe care să mi-l doresc in alimentatia zilnică a copilului. E un lucru la care mai inchid ochii din când in când, dar de care se poate lipsi foarte bine. Si daca rolele sunt valorizate, să fie si ele. Asta nu inseamna că nu ii explic copilului de ce am făcut asta, sau ce a cauzat comportamentul lui (ceea ce a făcut si Ada din ce am inteles eu).
    În plus copiii au nevoie de ancore, de realităti imediate, de oglinzi, pe care cel mai repede le găsesc la adultii din imediata apropiere.
    Eu stiu că venim cu un bagaj cultural in care “pedeapsă” inseamnă brutalitate, cruzime, sau mai stiu eu ce, dar atunci cand spun că il pedepsesc pe Rares la cei doi ani ai lui, inseamnă că in timpul unei crize, ii iau obiectele pe care le aruncă si le pun deoparte pentru un timp, până cand se linisteste, sau că il duc intr-o cameră in care atentia celorlalti să nu-l mai excite atât de mult incât să-i provoace crize de afect, sau ii spun că nu accept un comportament.
    Dincolo de toate astea, ca să poti da un sfat bun, trebuie să poti fi fix in aceeasi papuci.

css.php Privacy Policy