Încă cinci minute, mami! Cinci minute!

9 Feb 2011 by

Se întâmplă destul de rar să o trezesc eu. De obicei, e prima în picioare. Dar diminețile în care o găsesc dormind mi-s dragi, pentru că pot s-o privesc, s-o mângâi, s-o scarpin ușor pe spate și să o gâdil cum făceam când era mai mititică. Acum e ceva mai lungă, dar pentru mine e tot mică.

– Hai, zână, ridică-te, că e târziu!

Își trage pilota peste cap și se întoarce ostentativ cu spatele. Apoi mormăie abia inteligibil:

– Mi-e sooooomn. Vreau să dooorm. Încă cinci minute, mami! Cinci minute. Promit.

Apoi liniște. Uneori stau lângă ea. Alteori mă duc să pun de cafea sau să îi încălzesc laptele. Când mă întorc, o găsesc tot învelită ca într-un cocon, cu ochii închiși, dar clipind des, semn sigur că nu mai doarme. Și-atunci începe comedia.

– Laur, ia adu apa aia…

– Imediat.

Vine cu o cănuță mică în care își moaie degetele și exact când se pregătește să o stropească, zâna chirăie și sare drept în picioare, râzând în hohote și abia rostind:

– Gata, gata, gata, NUUUU, Laaaaur, nuuuuuu! Maaaami!

Alteori, când Laur se trezește primul, îl rog să-mi aducă fata. Și-o poartă pe brațe, așa, semiadormită, o pune lângă mine, ne învelește și se duce la ale lui. Cât își face dușul, avem vreme de pupat, de mângâiat, de promis câte-n lună și-n stele. Ziua poate să înceapă abia când trecem la șantaj.

– Dă-te jos, că-ți dau lapăte cu cacao.

Scenariul acestei dimineți a fost altfel. În mod neobișnuit, n-am auzit ceasul sunând, nu l-am simțit pe Laur dându-se jos, abia când zgomotul apei de la duș s-a combinat cu o bătaie discretă în ușă și un mieunat atipic, am reușit să mă smulg din starea de semitrezie în care percepeam lumina și sunetele, dar nu puteam să deschid ochii.

– Laaaur, pot să mă spăl și eu?

Dezavantajul unei case cu o singură baie, mi-am zis, poate are fata nevoie la budă și nu se mai poate abține.  Apa continua să curgă, fără vreun răspuns din partea celui interpelat.

– Laaaur, hai, te rooog.

M-am ridicat într-un cot și-am strigat-o:

– Irina, ce e, mămico, de ce bați la ușă?

– Mami, astăzi vreau să mănânc și eu cu voi! Și trebuie să mă spăl, ca să pot lua medicamentul.

De nouă zile am reînceput tratamentul preventiv cu Bronchovaxom, ca Lia să aibă măcar o șansă de a nu veni într-o casă în care Sora cea Mare are febră și-i curge nasul. Asta presupune o pauză de 30 de minute între pastilă și orice alt aliment ingerat. De nouă zile nu prea mai are timp de micul dejun în familie, pentru că se trezește târziu și trebuie să se echipeze rapid, ca să nu prindă traficul de după opt și jumătate. Dar îi lipsesc mesele noastre de dimineață, cu lapte cald și curcubee pe pereți în zilele însorite, cu mirosul de cafea și ceva bun de luat pe drum. M-a emoționat grozav gândul ăsta. Mi s-a confirmat astfel ce important e pentru copii să aibă parte de mese în familie, tihnite. Nu că n-am lua cina împreună, dar zilele ei începeau cu micul dejun acasă, cu mama și Laur.  Și eu am rupt obiceiul. Asta trebuia remediat.

Așa că i-am dat pastila și am preluat controlul. Eu bat mai tare la ușă decât ea. I-am spus lui Laur că azi vor întârzia, Irina vrea să mănânce acasă. N-a trebuit să-i dau prea multe explicații. Înțelege lucrurile astea (delicate și subtile) cumva din zbor.

Am pus de cafea, am pregătit sandwhich-uri, am întrebat-o ce vrea să mănânce.

– Dacă tot ești în picioare, aș mânca o omletă, mi-a zis.

Am executat. Omletă. Cafea. Suc de portocale. Pâine de secară. Music FM. Soare și curcubee pe pereți. Aer curat, năvălind în bucătărie pe geamul deschis larg. Noi trei la masă. Fără grabă și bucurându-ne mai mult că nu alergăm, decât că mâncăm.

Au plecat la nouă fără douăzeci. Dar a meritat. Încercați, din când în când, într-o zi de lucru.

Related Posts

Share This

4 Comments

  1. ceska777

    Suna bine! Eu trag de cel mare nu de cel mic in fiecare, absolut fiecare, dimineata! Si lupt si pt mic dejun impreuna macar in week end…
    Frumos la voi azi de dimineata, la noi ceata si umed.

  2. deja se aduna clipele perfecte, vor fi amintiri cu dulceata ce se aduna, nestemata dupa nestemata…
    fericiti sa fiti!

  3. alina

    Fain de tot. La noi, din pacate, tati capritesc pleaca extrem de devreme la lucru, asa ca nici gand de mic dejun impreuna … :(. Tocmai de aceea cina impreuna este sfanta.

  4. Frumos, foarte frumos! Noi, fetele, ne trezim tare tarziu, cand toata lumea, inclusiv intarziatii Laur si Irina au plecat deja la ale lor. Dar imi este dor de dimineti in care te trezesti mai devreme ca sa ai clipe tihnite la micul dejun. Mirosul de cafea si de croissant de dimineata este aproape sexi.

css.php