Încă o zi ca oricare alta

17 Jul 2012 by

– Tu-ţi dai seama cât de greu e să trăiască omul pe lângă tine?

E 2009, vara, sunt în cabinetul lui Dr. G, discutăm despre probleme de suflet şi de cap. Înţeleg ce-mi spune, dar întrebarea e stupefiantă. În fond, de ce o fi aşa de greu?

– Faci prea multe. Nu ţi-a dat niciodată de gândit chestia asta? Cât mai poţi să tragi aşa? Câte ore dormi pe noapte?

– Patru, cinci. Uneori, dacă nu am de tradus, chiar şase.

– Şi e normal?

– Presupun că nu, dar ce pot face, cineva trebuie să le facă pe toate.

2012, iulie, 17

Am adormit pe canapea în vreme ce Laur meşterea la noul layout. Cred că era trecut bine de două noaptea. El s-a culcat chiar mai târziu de ora două. La şapte şi un sfert, când a venit cu Lia în braţe la mine, soarele răsărise de mult. De data asta nu am fost în stare să mă ridic din pat să-i pregătesc micul dejun Liei. Am mai stat aşa, până pe la şi douăzeci şi cinci. Apoi am început ziua. La nouă şi douăzeci alimentasem maşina, reuşisem să mă dau de trei ori peste cap ca să fac rost de cash pentru că POS-ul nu-mi accepta cardul, trăsesem o fugă până la Mega Image, reuşisem să pun la frigider tot ce ar fi fost perisabil şi parcam din cam multe mişcări în faţa clădirii în care lucrez.

Sar peste orele de la serviciu, Fast Forward spre casă cu un pit stop la magazinul din colţ să iau lapte (6. 5 lei o cutie de Napolact. 6,5 lei. 6,5! Un euro şi 43 de cenţi!), un pepene pentru Irina (2,5 lei kg) şi o bere pentru inginerul meu care a stat treaz până la două să îmi pună căsuţele la loc în header). Desigur, în secunda în care am închis uşa pe dinăuntru, radarul Liei s-a activat şi în mai puţin de cinci minute mişuna prin casă, cu urechile ciulite şi ochii roată, doar doar m-o dibui pe unde sunt. Eram la bucătărie, pornisem supa şi contemplam cele cinci foi de salată care aveau să devină prânzul meu cu şuncă slabă.

6.25.

Cina e gata, copiii s-au jucat cu bebeluşul de plastic de-a toilet training, eu am terminat de completat nişte formulare cu datele biometrice ale Irinei (vă zic eu la ce servesc cu altă ocazie), am pus bine nişte contracte, am lipit plicuri de trimis mâine cu curierul, am căutat adrese pe hartă,  Lia a stat puţin în picioare fără nici un sprijin, apoi i-am servit prima porţie de pepene din viaţa ei  şi Irinei a-nu-mai-ştiu-câta-că-prima-a-fost-la-Moeciu, Bărbatul a băut un pahar de bere, rufele sunt întinse, şi când în sfârşit am scos copila mică din cadă, am spus:

 Eu azi am muncit foarte mult.

Apoi i-am pus-o în braţe şi  am făcut trei paşi în spate. Cinci minute mai târziu, o îmbrăcam şi  o duceam de mânuţă înapoi în sufragerie. Nu, încă nu s-a terminat.

Laur zice că nu e greu să trăieşti cu mine. Dar Laur s-a culcat azi noapte la trei, ca să fie toate căsuţele la locul lor.

Şi pun pariu că în multe familii dintre cele ce se revendică în satul meu din header e aşa. Deci, G., uite, am hotărât azi să-ţi răspund la întrebare.

Îmi dau seama, dar se poate altfel? Pun pariu că şi la voi e la fel. Poate pe alte coordonate, dar cam pe acolo. Nu?

 

 

Sursa foto

 

Related Posts

Tags

Share This

3 Comments

  1. dan

    te invidiez ca poti dormi atit de putin. eu sunt rau de somn. e drept, copii nu stiu aceste lucruri si daca le stiu nu ii intereseaza. important pina la urma e sa te simti bine in pielea ta si sa iti placa ce faci, nu-i asa?

  2. Ai un sot minunat! Sa fiti mereu la fel ca acum!

  3. Eu stiu ca nu e usor sa traiasca cineva cu mine si, probabil, cu fiecare dintre noi e asa. De aceea e atat de minunat cand gasesti un om care stie si care poate sa se muleze pe nevoile si dorintele tale!

css.php
Privacy Policy