Îngheţată cu stele

30 Aug 2012 by

Camera noastră de la Bran era la etajul 1 dar avea ferestre de mansardă. Într-una din nopţi, unul din noi (nu mai ştiu cine) a ridicat jaluzelele de pe ferestre. Şi cum stăteam aşa, cu capul pe pernă, am deschis ochii şi deasupra noastră am văzut un miliard de stele. Patru stele căzătoare au trecut prin faţa ferestrelor noastre, nici nu mai ştiu câte avioane. Era o linişte profundă, spartă doar de ţârâitul greierilor şi mirosea a iarbă proaspăt cosită, miros dulce şi verde, greu de uitat.

Eram într-o cameră cu vedere la cerul cu stele, cu auzul la greieri şi mirosul la ierburi.

Iaca şi haiku-ul care mă tot bântuie.

Mie daţi-mi camera cu vedere

la cerul cu stele

cu auzul la greieri

şi mirosul la ierburi.

Bine, nu e haiku aşa cum l-ar scrie un japonez, dar e starea mea de atunci. Aşa de frumoasă că m-am dus la Irina (era bine trecut de miezul nopţii) am trezit-o şi i-am zis:

– Hai să-ţi arăt ceva!

S-a împleticit buimacă până la patul nostru şi s-a ghemuit între noi, gata să adoarmă la loc, înainte să vadă ceva-ul. Dar am scuturat-o iar şi i-am spus:

– Uită-te în sus!

– Da!

– Vezi ce multe stele?

– Wow! Ce multe sunt!

– Vezi, dacă am fi într-o navă cosmică tot aşa s-ar vedea. Îţi place?

– Da!

– Hai, pe ce planetă ai vrea să te duc? Pe Venus sau pe Marte?

– Pe Marte.

– Închide ochii! Decolăăăm…

Evident, a doua zi Irina uitase toată frumoasa întâmplare pe care eu am vrut să i-o ofer. Aşa că am hotărât să fac lucrurile altfel.

Am culcat bebeluşul.Am aşteptat să se întunece bine de tot. Am luat o pătură şi am întins-o în cel mai întunecos loc din curte. Şi apoi am stat aşa, toţi trei, Laur, Irina la mijloc şi eu şi ne-am uitat la stele şi am căutat constelaţii şi am numărat sateliţi.

– La oraş n-ai să vezi niciodată aşa de multe stele.

– De ce?

– Din cauza luminilor. Nu se văd, că e prea multă lumină de la becuri.

– Ce ciudat. Uite, aia se mişcă!

– Aia e un satelit!

– De unde ştii că nu e o stea căzătoare?

– Stelele căzătoare se văd doar cu coada ochiului. Şi cad foarte repede. Sateliţii se plimbă, poţi să-i urmăreşti cu privirea. Dar dacă vezi trei stele căzătoare, poţi să-ţi pui o dorinţă şi poate se va îndeplini, am încercat eu să construiesc alt joc.

– Nu putem să numărăm sateliţi?

– Nu. Stelele astea căzătoare sunt de fapt bucăţi de meteoriţi, ne-am apucat să-i explicăm Irinei.

– Şi de ce sunt luminoase?

-Pentru că toate sunt Sori. Până şi Soarele nostru e tot o stea.

– Cum aşa?

– Uite-aşa.

– Vezi aburul ăla de pe cer? Ăla e Calea Lactee!

– Şi de ce se vede ca un abur?

– Pentru că e foarte departe.

Era frig. Am trimis-o la foişor să ia nişte blănuri de oaie, să ne învelim cu ele. A fost probabil aventura vieţii ei, s-a întors acoperită de blănuri, care mai lungi, care mai scurte, dar în noapte părea o creatură ciudată ce venea spre noi cu paşi mărunţei, chicotind scurt la fiecare mişcare pe care o făcea, atentă să nu se împiedice de ceva în bezna prin care înota. I-a plăcut mult. Aşa mult că ne-a rugat de atunci în fiecare seară să mai privim stelele.

În ultima noastră seară am luat iar pătura, am ales iar colţul cel mai întunecat şi de data asta am luat cu noi şi câte o îngheţată. Da, cu ciocolată. Noaptea.

– Tu ştii de ce te-am lăsat să mănânci îngheţată cu ciocolată la ora asta?

– De ce?

– Pentru că e o îngheţată specială. O îngheţată cu stele. Când ai să creşti, să-ţi duci şi tu copiii pe iarbă să vă uitaţi la stele şi să mâncaţi îngheţată.

Miercuri seara stăteam pe balcon şi priveam un apus urban frumos, cu doar câteva stele licărind palide. Şi n-am putut să nu compar cu camera noastră cu vedere la cerul cu miliarde de stele…

Nici nu ştim câtă lumină pierdem trăind aici între betoane.

 

 

Related Posts

Tags

Share This

6 Comments

  1. ceska777

    …….doar daca nu suntem noi insine lumina.

  2. OOo , ba da, stim cata lumina de vazut pierdem, atunci cand avem cu ce sa comparam. Cand merg la tara, printre dealuri, la Moldova, nu pierd nici o seara fara sa admir stelele, sa le arat copilului, sa ne minunam de el. Daca mai avem noroc si de luna plina atunci spectacolul e complet.
    Stii ce ma gandeam Ada? Citind randurile despre cum ai trimis-o pe fata sa aduca blanurile de oaie si toata experienta. Cum ar fi ca, peste ani, poate multi ani, sa citesc intr-o carte, scrisa de Irina, aceasta amintire asa cum a ramas in mintea ei. Sau poate pe un blog…sau ce s-o mai inventa pana atunci. uite cum ne invita la visare asemenea randuri….

  3. Frumos…si tris si vesel deopotriva. Ai tu un stil al tau de-a scrie, ca ma pui pe plans! Multumesc, Ada! Si sa stii ca , chiar daca iti comentez foarte rar pe blog, nu scap nimic 🙂 <3

  4. nicoletag

    Frumos mai scrii, Ada! Ti-am mai zis si alta data: fericita trebuie sa fie Irina ca are o mama ca tine! (si viceversa-i valabila, binenteles 🙂 ) Felicitari pentru toate trairile frumoase pe care stii sa i le oferi. Cu siguranta raman intr-un colt de suflet, si sa de-a Doamne-Doamne sa iasa la lumina peste ani si ani, asa cum a zis si Vavaly. Multumim ca impartasesti cu noi franturi din viata ta, ne inspiri frumos.

  5. unb

    esti a doua cea mai minunata mama din lume, dupa a mea, bineinteles 🙂

  6. Mi-a placut haiku, si povestea, vreau si eu o mama ca tine! sau macar sa am eu mai multa imaginatie sa fiu asa … de dragoste nu duc lipsa dar imi e greu sa o exprim, de multe ori.

css.php