Inima de gumă
Mamelor le-ar trebui o inimă făcută dintr-un fel de gumă de mestecat roz, cu aromă de căpşuni, ca să nu moară de câte ori copiii le mestecă; să poată inima lor să se umfle şi chiar şi după ce face “poc!” fără să li se lipească pe faţă, inima să mai fie bună de ceva.
“Mănâncă-mă” ar striga, probabil, proasta de inimă. “Hai, înfige-ţi dinţii mici şi albi pe care eu ţi i-am păzit, hai, mestecă-mă şi acum suflă, suflă tare, vezi cât de mare pot să mă fac? Nu, n-am să pocnesc, nici n-am să mă prind pe nasul tău, suflă.”
Poc.
“Ei, nu-i nimic, se-ntâmplă. Mai suflă o dată. Vezi? M-am făcut mare la loc.”
Şi ca orice gumă, într-o zi n-o să mai aibă nici culoare, nici gust, nici aromă şi ştim deja că în prima pubelă inima ne-o vor scuipa. Dar nu ştiu toate mamele că se va întâmpla aşa? Ba da.
Related Posts
Tags
Share This
Sigur ca stim. E o umbra care pluteste peste inima noastra din prima zi in care aflam ca vom fi mame. Si tot nu ne descurajeaza ci din contra ne intareste, ne da putere sa fim prezente in toate clipele cat sunt langa noi, cat suntem langa ei. Si apoi din cosul de gunoi inima de guma incepe sa traiasca frumos din amintiri…un album si chiar un blog devin de nepretuit.
Frumoasa metafora! Finalul e trist…
finalul e nerealist.
din feircire…
da, toata viata inima e la fel de incercata precum in timpul sarcini pantecele.
La asta nu m-am gandit.
Da, stim.
Cred ca e foarte adevarat, uneori. Dar DOAR uneori.
Caci copilul e la randul lui si inima, nu doar dinti. Si poate ca, desi mult mai putin constient, si el se teme de pubela, la fel ca si mama.
atat de trist…. ?!
de ce oare…