Întrebări fundamentale: Poţi să-ţi iei viaţa de la capăt la 34 de ani?

28 Apr 2010 by

Aceasta este una dintre întrebările pe care le-am găsit în Woopra. Woopra e un soft care îmi spune ce mai caută lumea pe aici, aşa că azi răspundem cititorilor.

Tocmai am împlinit 34 de ani. De aproape 3 săptămâni, deci deja ştiu despre ce vorbesc.

Răspunsul meu la această întrebare profundă (nu iau în derâdere, chiar mi se pare o întrebare profundă) e DA.

Poţi să-ţi iei viaţa de la capăt la orice vârstă. Important este, înainte să otrăveşti fântânile şi să dai foc holdelor, să faci un scurt exerciţiu de introspecţie în care să-ţi răspunzi cu sinceritate la întrebări esenţiale de genul: Cine sunt? Ce ştiu să fac? De ce am nevoie? Ce îmi doresc? Ce trebuie să fac ca să obţin ceea ce îmi doresc? Chiar am nevoie de ceea ce îmi doresc? Pe cine mă sprijin?

Dacă răspunsurile la aceste întrebări sunt limpezi, poţi trece la planul A şi planul B. Eu funcţionez mereu cu planul A şi planul B. Aceste planuri se fac în funcţie de următoarele variabile:

1. Totul poate merge foarte bine. În acest caz, am planul A.

2. Totul poate merge foarte prost. Pentru aceasta eventualitate, am planul B.

Uneori se întâmplă ca totul să meargă bine până la un punct şi apoi să se ducă pe Apa Sâmbetei, cu zgomot şi trâmbe de fum. Nu-i nimic, mai încerc o dată.

Am descoperit astăzi, via Ştefan Murgeanu (o achiziţie mai nouă în lista mea de cunoştinţe), un discurs TED despre fericire. Are 20 de minute şi mi se pare un film bun de văzut, în special pentru cei ce caută să îşi ia viaţa de la capăt la 34 de ani.

E foarte bine rezumat aici. Şi dacă aveţi răbdare, daţi un click pe Play mai jos.

Related Posts

Tags

Share This

1 Comment

  1. Am zambit citind titlul ! Eu am 61 de ani si la 59 de ani am luat viata de la capat. Nu mi se pare nimic extraordinar, ci numai un mod de a inainta in varsta la fel de util ca in tinerete, bineinteles pe alte coordonate, dar parca chiar mai importante. Imi place mult acest blog. Din pacate trec printr-o perioada mai dificila, care nu-mi permite sa stau pe net, dar cat de curand sper sa am timpul necesar pentru a fi un comentator fidel si poate … (cu acceptul dv.) o colaboratoare.

Privacy Policy