Jocul cu mărgelele de sticlă
În fiecare dimineaţă, exact când sunt cu mâna pe clanţă şi cu ochii pe ceas, Irina îşi aminteşte ceva.
– Eu cu ce jucărie plec astăzi?
– Hai, ia una mică, numai ia-o şi să mergem.
De obicei alege cele mai mari şi mai greu de cărat obiecte. Laptop-ul, telefonul maşinuţă, spirala… Şi-ncepe negocierea.
– Nu pe aia.
– Atuuuunci… pe Karakiri.
– Exclus.
– Atuuuunci… domino-ul.
– Nici nu te gândi.
– Păi eu să nu plec cu nimiiiic? miorlăie, gata-gata să introducă în luptă armele supreme: lacrimile de crocodil.
În dimineaţa asta a plecat de-acasă cu o instalaţie alcătuită din 2 pahare de plastic băgate unul într-altul cât să semene cu un soi de ou ciudat cu miezul format din mărgele de sticlă de diferite culori şi o singură mărgică, mică, roşie, de plastic, proaspăt smulsă de la o brăţară cumpărată cu nici o ocazie.
Să zicem că pe Costică nu-l deranjează zgomotul, iar mami, de când ascultă Gold FM, poate să tune şi să plouă în spate, tolerează orice. Cum astăzi am avut bucuria de a face doar 25 de minute de la capătul lumii până în centrul oraşului, zgomotele făcute de zbaterea mărgelelor de sticlă au fost parfum. Nimic nu putea să-mi strice bucuria de a fi mers şnur de la Gorjului la Apaca, cu fenomenala viteză de 70 km/h. Aşa ceva mai rar.
Ei, da, dar pe la Cotroceni, domnişoara a zdrăngănit cam tare din marakas-ul improvizat şi ce credeţi… Toate mărgelele, inclusiv cea mai mică dintre ele, cea roşie, au zburat prin maşină.
Şi dă-i, şi plângi.
– Mami, am pierdut mărgica. Mi-o iei de jos te rog?
Iată-mă, deci, în plină pantă pe strada Virgiliu, la stopul ăla care se face verde cât să treacă iute doar o maşină şi jumătate, bâjbâind pe jos după mărgelele Irinei. Pe una mai mărişoară am dibuit-o rapid. Roz, transparentă, aproape albă. Noroc că pe jos aveam covoraş noroios şi sclipea. Dar cea importantă, care-i trebuia ei în secunda aceea, cea roşie, de mărimea unei jumătăţi de diazepam roz, nu era nicăieri.
Avantajul obţinut pe Iuliu Maniu s-a dus în bălării pe Popa Tatu, cât am stat să caut mărgica roşie. Altfel nu voia să intre la grădiniţă. Oricum, ei nu-i place de doamna Anghel şi mai bine stă acasă. Cu Mitz, dacă tati nu e. Că acasă mai are mărgele roşii.
Şi cum căutam eu mărgica roşie ziceam în gând mantra personală care m-a salvat din multe situaţii similare: Doamne, dă-mi răbdare, adu-mi aminte cât de mult am dorit-o, dă-mi, Doamne, înţelepciune şi vreo trei kile de simţ al umorului, Doamne, că dacă îmi dai putere şi-mi întuneci mintea, praf fac toate mărgelele roşii din lume.
Când am găsit-o (lipită de centura de siguranţă, nemernica de mărgeluţă!), fiică-mea a înflorit toată. A pus-o tacticoasă în oul de plastic. Pe acesta l-a depus lângă scăunelul ei de maşină şi ca-n atâtea alte dăţi, mi-a-ntors spatele şi-a plecat, spre amuzamentul muncitorilor de la Apa Nova (nu, Dorel nu era printre ei) care mi-au atras cu blândeţe atenţia că dacă nu închid farurile, posibil să nu-mi mai pornească trotineta.
Bună dimineaţa, vouă celor ce aveţi copii şi ştiţi, bună dimineaţa şi vouă celor ce habar n-aveţi că minunile cu ochi albaştri nu sunt ce par a fi.
Related Posts
Tags
Share This
zambesc,normal, cu gura pana la urechi…gratie celor2-3 kg de umor 🙂 pe care il dai mai departe….
minunea mea cu ochi albastri a desenat un perete de dormitor aseara-la amenintarea ca nu citim poveste, drept pedeapsa, a inceput lamentarea, atat de sincera si lacrimogena, incat fireste, am cedat :)”mama, e vina mea, imi pare rau, dau pup, ma ierti, citeste un pic, un pic, numa una….” am cedat, inainte sa ma apuc si eu de plans, de mila ei…
zi buna iti doresc-si margele cat mai usor de strans :)!
Haioasa intimplare.Ma bucur ca nu am fetita:))Noua ne plac masinile si alea nu tre sa le cauti cu lupa.
Da, Florina, dar masinile au roti! Si rotile sunt tinute de niste bucatele miiiiici de metal :D.
ana:) se cheama santaj.
Hehehe, ce cunoscuta imi este intamplarea. Si Deanna is alege cele mai ciudate chestii sa si le ia cu ea in masina cand mergem, ori la cumparaturi, ori prin vizite, ori, asa prin oras. La scoala, spre norocul meu, mergem pe jos si in afara de ghiozdan, are de carat si lunch box, iar pe trotineta nu incap nici ursul cel mare care inca mai poarta pampers, nici “the bouncing ball”, nici papusa cu parul blond, asa ca scap cu telefonul mobil de jucarie, care intra in ghiozdan, si acolo ramane, cu zilele.
pupam
:-)) “minunea” mea inca mai sta cuminte la dospit, insa daca mosteneste macar jumatate din ce am fost eu… m-am ars, pentru ca, ooooo, eu chiar am fost una bucata unica minune blonda cu ochi albastri, de pus la rana, nu alta :P…
ce noroc ca deocamdata eu ii aleg mariucai jucariile cu care plecam de-acasa :). dar am sa-mi aduc aminte sa nu o las sa ia niciodata margelute mici si rosii cand plecam la drum :P. pupam minunile cu ochi albastri, caci chiar daca nu sunt ce par a fi, sunt totusi minumi.
Dumnezeule! M-am cracanat de ras! Am si imaginea in fata ochilor! Masina oprita pe dreapta, cu avariile pornite, una bucata Ada in patru labe cautand in masina dupa margelutza si Irina privind-o satisfacuta de pe bancheta. Sa-ti mai zic cate de-astea ni s-au intamplat si noua? Si nici nu poti sa te infigi prea tare-n ei in momente de-astea ca se supara si mai tare si apoi, chiar daca le gasesti margelutza rosie, o vor pe cea alabastra sau verde sau roz. Si tot nu intra la gradinitza! Da, da … O sa invat si eu mantra ta!
ce bine mi-a facut povestea asta! trebuie sa fug la serbare cu un copil miorlait care refuza sa stea imbracat in pitic si sa spuna poezia, sunt cu nervii intinsi si de azi dimineata stau sa explodez.
mantra, da, mantra e o solutie 🙂
Minunata postarea, adorabila intamplarea si absolut fenomenal talentul pe care mami il are de-a povesti!
Nu e prima data cand va citesc si admir povestile haioase, dar azi chiar mi-am facut curaj sa va scriu si sa devin oficial “fanul” vostru! Sper ca nu-i cu suparare! 🙂
Ilana, bun venit:)
de ce sa fie cu suparare? Multumesc de aprecieri.
Mara, vrem poze.
Andreea, si tie si Marei va urez sa va fie cu folos mantra mea. E adaptabila la orice situatie.
Mama lu Maria, cat o mai tine, e bine. Intr-o zi o sa ti se spuna cam asa: EU aleg, nu TU.
Zu, bucura-te de liniste:)
eu ma bucur ca jocul asta cu margelele de sticla nu mi-a incretit fruntea si obosit mintea, cum a facut-o greoaia carte cu acelasi nume… dimpotriva m-a facut sa ma simt bine si sa zambesc cu gura pana la urechi… nici nu stiu pe cine sa felicit, pe irina ca e un copil nazdravan, sau pe tine ca scrii vesel…bravo la amandoua!
margelele de sticla se pot si…sparge…..esti norocoasa , asta e clar, da’…ii invata tehnici de negociere la gradi?:))
io astept sa povesteshti despre serbare..a fost? n-a fost? daca a fost, cum a fost ? zii odat, nu ne mai fierbe!
Ada, chiar că utilă mantra ta! :))
Noi am pățit-o în mașină cu un ruj de-al meu (de fapt un fel de strugurel din ăla gen nivea, dar cu colorant în el), nu știu cum a reușit să-l găsească Maria, era pe la vreun an și ceva atunci, noi pe autostradă, nu aveam unde opri, iar copilul meșterea de zor pe față, mâini, haine, scaunul ei, geam și banchete, pe unde nimerea, cu chestiunea în mână. Am și niște poze, o să le caut …
Așadar, ai deplina noastră înțelegere. Și mulțumi de mantra!
:-)) tot procesand la postul tau, mi-am adus aminte urmatoarea intamplare: http://zu-zuzi.blogspot.com/2008/12/gogoasa.html