Jurnal de gradinita

23 Aug 2007 by

Luni, 20 august
Astazi Irina a inceput gradinita. Are doi ani si opt luni si doua zile si de azi, merge cu mami la serviciu. Amandoua la serviciu: mami la birou, Irina la gradinita. Plecam dis-de-dimineata, Irina ii explica lui tati ca se duce sa vada un castel mai frumos (mai frumos decat ea stie ce) si apoi tranteste un bye-bye relaxat. Pe drum, canta. In autobuz se pisiceste. Povesteste oricui vrea sa o asculte ca se duce la gradi si acolo o sa se dea in leaganul rosu. A mai fost la gradi in vizita. Ajungem devreme, suntem doar noi si inca vreo trei-patru copii.
Dupa vreo jumatate de ora de leganat si topait, vine si educatoarea. Carolina… E draguta, o ia in brate si Irina incepe instant sa o mangaie pe par asa cum ma mangaie si pe mine cand strabat strazile orasului cu ea ghemuita in brate, ditamai copiloiul… La ora mesei, imi sopteste complice “mami, hai sa plecam de-aici”, doar-doar oi pricepe ca s-a terminat distractia si e cazul sa ne lasam de bancuri, sa mergem in parc, la lebede, la tobogan si la celelalte placeri obisnuite. Dar nu putem sa plecam de-aici asa ca se aseaza cuminte si incepe sa guste din cheerios
Plec repede, candva intre a doua si a cincisprezecea lingurita, nu inainte de a-i recita iar litania: “te joci putin si la 12.30 vine mama sa te ia acasa, sa papi si sa dormi in patutul tau”.
Stau cu ochii pe ceas, imi vine sa ma duc tot timpul sa o iau de-acolo, dau telefon, nu raspunde nimeni, intru in panica, in sfarsit ma suna directoarea gradinitei: buna ziua, sunt mama Irinei, ce face? urla? Nu urla, dar nici nu sare intr-un picior…
la 12.15 zbor pe strazi…
O gasesc trista, spunandu-si ei si celor dispusi sa o asculte:
“n-a venit mami!”. Un alt copil incepe sa planga, semn ca e ora de plans si brusc toti isi amintesc ca n-a venit mami si plang pe cinci voci, a mea cu capsorul usor lasat intr-o parte, doua degete in gura si canuta de apa stransa la piept.
O iau in brate, gata, gata a venit mama! Hai sa mergem acasa, spune la revedere, ne vedem maine.
Spune, dar nu e convinsa.
– Ti-a placut la gradi?
– Da.
– Mai vii?
– Nu.
– De ce sa nu mai vii? Mi-a spus doamna ca ai desenat frumos.
– N-a desenat Ina!
– Ei cum nu… Si ca ai modelat plastelina.
– Nu.
– Da’ ce-ai facut?
– Am asteptat-o pe mami!
… Si-a fost ziua-ntai…

Marti, 21 august
Ieri a fost rau. Dar azi e mai bine. Ieri am mers la pediatru pentru exudat si tot drumul Irina s-a vaitat ca vrea acasa, nu la doctor ca-i face injectie, nu la gradi, acasa cu mama, acasa la mami, sau macar acasa la buni Gabi, oriunde dar numai acolo nu.
-Nu mai plange ca n-ai de ce, nu-ti face nimeni injectie, i-am zis, si daca vrea doamna doctor sa iti faca injectie, mami te ia in brate si fugim.
– Daca vlea sa faca ijectie, mami te ia in blate si fugiiim, repeta ea cu buza tremurandu-i a plans.
– Dar eu nici nu stiu sa fac injectii, i-a zis senina doamna doctor.
– Nici vaccin? a intrebat Irina, cu jumatate de gura.
– Nici vaccin.
Cu chiu, cu vai am facut-o sa deschida gura, promitandu-i cate in luna si in stele, bomboane si jucarii – n-a fost chip, doar cand a prins-o pediatra de nas a catadicsit sa deschida gura laaarg, ca un peste scos din apa. apoi, tot drumul s-a rugat de mine sa mergem acasa nu la gradi, ca e cuminte si se joaca frumos in camera ei.
– Nu se poate, mami trebuie sa mearga la serviciu, tu trebuie sa mergi la gradi.
– Nu la gradi! Acasa la mami!
– Si cine sta cu tine?
– Mami!
– Si la serviciu cine se duce?
– Ina!Lucleaza ina un pic, un pic…
– Nu mai bine mergem impreuna pana la gradi si tu ramai la copii si mami merge la birou?
– Nu la copii!
Cand s-a vazut din nou in mica sala de mese, a inceput sa planga. Mai intai a plans Sara, apoi a plans Irina. E de-ajuns sa lacrimeze unul si apoi corul bocitoarelor se extinde, vaietele sunt duplicate la nesfarsit, pe cateva voci subtirele, toate incantand aceleasi cuvinte: unde e mamaaaaaa?
– Nu ramanem aici, mami. Plecam de aici, suspina infanta invartindu-si prosopelul intre degetele.
I-am sters lacrimile. I-am spus: mama se intoarce. Si-am plecat cu sufletul rupt, fara sa ma mai uit inapoi, cu toata vina in carca. Dar nu m-am uitat inapoi. La 12.20 eram din nou la poarta, dar spre ghinionul meu, bona deja o luase, erau pe drumul spre casa.
A mai plans, mi-au zis. Dar nu tot timpul. Si o sa se obisnuiasca, peste vreo doua saptamani… Desigur sunt si unii care si la 4 ani jumate plang. Dar se vede ca Irina e un copil linistit si nu are de ce sa nu se adapteze. A colorat, a mancat tot. S-a luminat la fata cand a vazut-o pe bona. Acasa s-a trezit tarziu, am patrulat prin fata usii ei dimpreuna cu pisica mai bine de jumatate de ora tot asteptand sa se trezeasca: eu inainte, pisica dupa mine, fluturandu-si coada si mieunand a jale…
– Ai vazut ca ai gasit-o acasa pe mami cand te trezesti? am auzit-o spunandu-si, ei insisi dupa vreo trei sferturi de ora de la trezire.
Nu-i plac copiii. Nu se joaca. Nu deseneaza, nu modeleaza… Asta daca e sa te iei dupa ea. Educatoarele spun altceva. Ieri, Irina s-a dat in leagan si a cantat bine, merci, in vreme ce muma-sa statea ghemuita pe un fotoliu, in mijlocul unui urias proces de constiinta, spunandu-si ca mai bine se lasa de serviciu si sta acasa sa pazeasca plodul.
Dar azi dimineata ne-am trezit la timp, Irina a vrut sa manance acasa la mami, s-a bucurat de periuta noua de dinti si de pasta de dinti cumparate pentru gradi, i-am povestit de Mos Craciun care o sa vina si la gradinita cu cadouri si acolo chiar o sa poata sa-l vada… I-am povestit cum era cand mergeam eu cu mama mea la gradinita, i-am facut capul calendar. Am mintit-o ca educatoarea Carolina cam seamana cu mami, are parul la fel de lung si de negru ca si mami si daca te uiti bine la ea, parca o vezi pe mami, nu-i asa? Apoi ne-am dat amandoua cu acelasi parfum (“si daca ti-e dor de mami mirosi manuta si stii ca mami e aproape”) si si-a luat la revedere de la tati, ceva mai linistita. “Pa tati, Ina pleaca la gladinita!”.
Sigur ca iar a inceput sa planga cand am intrat pe strada cu gradinita:
– Nu la gradi, mami, nu la gradi…
– Ba la gradi, mami! Fix la gradi! Nu mai plange. Tu stii de ce plang copiii la gradinita? Pentru ca nu inteleg de ce sunt acolo. Dar tu esti mare si intelegi: mamicile trebuie sa mearga la serviciu, copiii la gradinita. Dar intotdeauna copiii se intorc acasa la ei, la jucariile lor, in fiecare zi. Tu daca vezi vreun copil plangand, sa te duci la el si sa-i spui: nu mai plange, ca se intoarce mamica ta, mi-a zis mie mamica mea…

In ciuda speech-ului, in ciuda tonului meu optimist, in ciuda faptului ca am lasat-o in leaganul rosu care ii place atat de mult, tot in lacrimi am lasat-o. Pentru ca Sara a plans, si daca Sara plange, si Irina plange. Dar am plecat cu inima mai usoara. Ioana, cea de-a doua educatoare mi-a spus ca ieri, cand s-a dat in leagan, Irina a cantat. Si cand Irina canta, inseamna ca-i e bine. Pentru ca Irina nu stie sa se prefaca.

Joi, 23 august

azi pot sa scriu despre bucurie, desi a fost o zi ciudata, in care ni s-a rupt carutu-n drum si l-am abandonat langa un stalp dupa ce Irina i-a multumit frumos ca a carat-o vreme de trei luni. Am strabatut distanta dintre statia de autobuz si gradinita cu ea in brate, cantandu-mi in ureche “Vaservaser, dungadunga, polmollaits” – nu ma intrebati exact la ce se refera, habar nu am, dar sigur pall mall lights fumeaza soacra-mea. Pana am ajuns la poarta gradinitei a fost ok. Cand am sunat la interfon sa intram in curte a inceput sa tipe: Vreau acasa! Mami, du-ma acasa, vreau acasa!
Am dus-o in sala de mese, am asteptat sa se spele pe maini, apoi am pupat-o si i-am zis: ne vedem la 12.30!
Si-am plecat iar, si-am avut timp pana am intrat in prima sedinta de dimineata sa ma gandesc si ca poate e prea devreme, ori poate nu e gradinita asta o idee buna, sau poate ar trebui totusi sa mai caut o bona, sau sa ma duc cu caciula in mana la soacra-mea sau sa imi dau demisia acum de dimineata, ca tot sunt ambii sefi prezenti…
Dar la 12.20 cand m-am intalnit cu doamna bona in poarta gradinitei ma re-resemnasem cu gandul ca asta e, la 1 ea pleaca si mai bine sa stiu fata langa mine, nitel plansa dar aproape…
Ei bine, era tot in sala de mese, m-am uitat fix in ochii ei fara sa o vad din cauza soarelui puternic. Ea insa m-a vazut si s-a ridicat imediat, a venit spre mine alergand, cu ochii sclipindu-i de bucurie si cu un zambet intins pe toata fata… N-a fost niciodata atat de bucuroasa ca ma vede. Mi-a umplut sufletul si m-a linistit pe loc, mi s-a aruncat in brate razand si chiuind: “mami, mami!”. E bine! Mi-au zis toate educatoarele, e bine, s-a linistit, n-a mai plans, a mancat tot, a ascultat povestea, a modelat plastelina… Sigur a modelat plastelina, pentru ca mici bucatele erau lipite de pantaloni, probabil s-a si asezat pe ce a modelat.
Si pentru ca mi-am ridicat piatra de pe inima, acum pot povesti si despre ziua de ieri.
Ieri la gradinita Irinei au venit doi clowni si un teatru de papusi. In mijlocul reprezentatiei, cand toti copilasii priveau papusile cu ochii mari, Irina s-a ridicat in picioare si a spus foarte hotarata, desi nimeni n-a intrebat-o:
– Vine mami!
Toata lumea s-a induiosat, cand imi povestea faza asta directoarea gradinitei zambea asa, a lacrima mica, iar eu m-am topit, dar m-am si bucurat pentru ca inseamna ca Irina a inteles ca mami chiar vine!
Atat de incantata a fost de teatrul de papusi incat toata ziua acasa l-a pomenit pe numitul Vasilica. Mi-am inchiput ca pe vreuna dintre papusi o chema Vasilica, am descoperit insa seara, la povestea de dinainte de culcare ca e un iepure dintr-o carte, nu stiu exact ce anume din piesa de teatru i-a amintit de familia Bocanila si de casuta lor pe care o vopsesc de zor in diferite culori. Poate teatrul de papusi? Poate ca a fost vorba de culori? N-o sa stim niciodata.
Am aflat insa ce crede Irina despre camile.
– Camilele sunt roscate si au coada stufoasa… si mananca mancare mare.
– Cum adica mancare mare?
– Adica legume moaaari si apa.

Related Posts

Tags

Share This

4 Comments

  1. rebeccamohl

    Ce interesant sa afli ce simte mama cand isi lasa copilul la gradinita. Eu sunt educatoare si de multe ori uit ca mamele pleaca in bucati sfasaiate cand isi vad copiii plangand iar noi, de partea cealalta a usii stim ca le ia maxim cateva secunde copiilor sa le treaca si de plans si de mama lor. Le mai vine asa ocazional plansul si atunci iei telefonul: “Da, sunteti mama lui X? Da, da, e cuminte X. Da’ de unde, nu a plans deloc. Da, da, cand veniti dupa X? La 12 jumatate? Bine, bine, la revedere…” si il vezi pe smiorcait cum sterge lacrimile u maneca, nu vrea sa-l auda mama cum se vaicareste. “Da a zis mami ca vine?” “Pai n-ai auzit ca am vorbit cu ea? Tu ce crezi?!” Si mai trece o jumate de ora, si iar lacrimi si iar telefoane imaginate. Si e ora 12 jumate… Si maine iar de la capat… O singura chestie as vrea sa precizez, gradinita e buna atata timp cat copilul vine cu drag acolo, irelevant de ca de bine cotata e pentru parinti. Copilul poate spune ca e fain si asta sa-l crezi pe cuvant. Nu conteaza ca ea e de fite sau nu, atata timp cat el vine cu drag acolo. O gradinita buna pentru parinti nu e sinonim cu o gradinita pentru copii.

  2. caimac

    frumos…

  3. vio

    Andrei are 3 ani si-o luna. De luni mergem si noi. Tot acolo, dar program cu somn inclus… Prima zi a fost minunata. A doua la fel. ASEARA imi spunea ca au plans mami niste beblsui..mami ce-au mai plans, dar ei au plans pt ca sunt bebelusi…Azi…azi …a plans…Doamne cum a plans dupa mine!!!
    Ai dreptate, Cosmina e super plina de bunavointa, suporta telefoane, ma suporta in biroul ei ore intregi daca as vreau sa stau..
    Dar..Doamne cat a plans azi! Vreo ora, a plans , m-a strigat, il auzeam din sala de mese, din sala de clasa..si..cu greu m-au convins sa nu ma duc sa-l iau in brate si sa fug cu el acasa…
    Acu’ ma uit la el pe web…si imi adun bucatile de suflet la un loc. Sunt la munca, dar cine naiba poate sa munceasca…??:(

    p.s.
    Ana (Calin) mi-a zis ca ai avut-o pe Irina aici. Asa ca am intrat pe blogul tau si-am dat cautare dupa gradi Smiley…si citesc cele despre gradi, plans, jale..

    • Ada

      Vio, Smiley este o gradinita absolut minunata! La ce educatoare sunteti? Noi le stim pe Iuli si pe Ioana mare. Salut-o pe Cosmina din partea noastra, te rog!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Play School | In joaca - […] dus cu un cărucior roșu, ca și pe surioara ta în primele ei zile la Smiley. La grădi ne…
  2. Lia începe grădinița | In joaca - […] că e un început mai bun și mai prietenos decât la grădinițele de stat din România. N-am uitat primele…
  3. Jurnal de grădiniță 2. That’s it. | In joaca - […] E ok, îi zic. Am mai trecut pe aici. Știu că-n două minute nu mai […]
css.php
Privacy Policy