Jurnal de Vacanţă: 28 iulie, Buşteni 2010
Am plecat cu trenul pentru că bietul Costică nu mai e de scos din oraş. Am cumpărat bilete la fără douăzeci şi la fără zece eram deja în tren. 50 de lei pentru un bilet întreg şi unul pentru copil, o clasa a doua curată, chiar dacă aglomerată, cu ferestrele ţintuite, dar cu aer condiţionat suficient. Studenţi. Laptopuri. Ipoduri.
Am şi eu piticul la mine, şi un stick de net de la RDS, care stă sau nu stă conectat, în funcţie de câte dealuri ne înconjoară. De la Comarnic, unde stăm neaşteptat de mult, începe să plouă mocăneşte, aproape la orizontală. Drumul ăsta până la Buşteni e un prilej grozav să redescopăr poisson rouge, un site pentru care nu poţi fi îndeajuns de recunoscător. Se lucrează intens pe traseu, pe liniile ferate. Gările au câte un şanţ adânc săpat la prima linie. Irina îmi ţine scurte lecţii de ecologie. Apele i se par murdare, uite câte sticle aruncate, mizerie, mizerie, mizerie… Planeta noastră o să moară în curând. Vai! Trenul nostru are o oră întârziere.
La Buşteni, kilometrul cu taxiul costă 3 lei (domnul şofer a trecut pe tarif 3 imediat ce am deschis gura şi s-a prins că nu suntem de prin părţile locului.)
60
Ajungem repede la pensiune. E curat şi frumos, chiar dacă miroase altfel decât acasă. Casele au fiecare amprenta lor olfactivă. Pe asta încă mi-e greu s-o definesc, dar nu e ceva supărător. Gazda înţelege că uneori copiii nu mănâncă tot aşa că dintr-o porţie foarte generoasă face două, îndestulătoare.
60
Plouă. E ora de somn, dar Irina nu doarme. Aşteaptă să-i spun povestea cu caii verzi de pe pereţi. E fantastică, ştie exact cum să modeleze orice spaţiu, să îi devină acasă. Tocmai a terminat de dereticat, a împărţit democratic sertarele, noptierele, şi-a pus lămpiţa de veghe în priză, Pisa şi Dragonelul stau pe pernuţe, şi-a revendicat săculeţul meu cu lavandă şi e gata să asculte o poveste pe care eu nici măcar n-am gândit-o. Nu-i nimic. Mamele sunt cele mai grozave povestitoare, inventează lucruri din mers. A adus mici daruri pentru mămica şi pentru fetiţa cu care sperăm să ne întâlnim, daruri făcute de mâna ei. Irina e un copil bun.
60
N-avem nici un plan. Azi m-am gândit cu amărăciune cât de multe cazuri de cancer şi câte boli autoimune sunt în jurul meu. Cernobâlul abia începe să-şi spună cuvântul. E dramatic câţi copii şi câţi oameni tineri suferă.
60. Irina a numărat de cinci ori până la 60. Nu mai am timp. Mă duc să văd ce e cu caii ăia verzi…
Pe curând.
LE:
Am reuşit să spun povestea cailor verzi de pe pereţi, pe care prea curând n-o să-i vedeţi. Nu-s cai obişnuiţi, sunt mititei, cam cât un fluture, şi-n loc de potcoave au nişte mici ventuze cu care se prind de tavan sau pe pereţi (că doar de aici le vine şi numele). Sunt rari, să ştiţi. Dacă dai să-i prinzi, dau din aripi şi dispar. Dar dacă stai nemişcat, se aşează lângă tine pe perete (uneori urmele lor rămân bine întipărite pe perete) şi-ncep să cânte aşa de frumos… Că pe vremuri se făceau concursuri, în arene închise cu cupole de sticlă, caii verzi zburau în toate părţile şi cine prindea mai mulţi şi reuşea să-i convingă să cânte, câştiga un premiu. Ei cântă îngereşte, să ştiţi. Dar dacă se sperie, nechează şi scot scântei din copite… Oricum, în zilele noastre sunt rari, dar unii oameni încă mai cred că există şi pleacă să-i caute şi de-aia se zice despre câte unul că s-a dus după cai verzi pe pereţi.
Aş fi zis că am scăpat ieftin, dar pe la şase şi jumătate mi-am dat seama că trebuie să am grijă ce spun, ce inventez, fiindcă Irina refuza să se dea jos din pat până nu se vedea un cal verde.
Am păcălit-o până la urmă, pe principiul ai văzut vreodată un elefant cu ochii roşii? N-a văzut, biata, dar a văzut un nor în formă de elefant, în timpul plimbării noastre de seară. Am mers până la marginea pădurii, e foarte speriată de vulturii carnivori şi de şerpi şi de urşi. Ne-am întâlnit cu un sfinx, cu nişte căţei despre care Irina a crezut că-s lupi. Am găsit şi câteva fetiţe, despre care am aflat că locuiesc chiar la colţul străzii, într-o casă a cărei curte plină de flori o admirasem. Mâine la şase, ne înfiinţăm cu suc şi prăjituri.
Încă nu ştim unde să mergem. Cu telecabina? La Babele? Mă tentează Parc Aventura. Şi expoziţia de trenuleţe de la Sinaia. Numai să nu plouă. Atât.
Ultimul gând al zilei: nimic nu se compară cu aerul curat. Somnul de după-amiază al Irinei şi felul în care a ras tot ce avea în farfurie la cină sunt dovezi destule pentru mine. Am trecut pe lângă multe anunţuri de terenuri de vânzare şi chiar pe strada pe care stăm e o casă veche, dar atât de frumoasă. Parcă o văd cu acoperiş roşu şi cu lemnăria proaspăt dată cu alb. Ar fi o minune.
Related Posts
Tags
Share This
Parc Aventura e ok, am fost eu acum vreo saptamana [e pe blog postul daca e nevoie de detalii :D] Si e genial pentru toate varstele, adica s-a dat si tata si eu si a fost amuzant. Sugerez:D
Merci Oaki, am sa citesc.
Vacanta placuta in continuare!
Expozitia de trenuri e adorabila! Desi un pic cam prafuita, iti ia ochii! Sa vezi ce figurine care se misca si cata migala! Intr-una din scenete e un personaj minuscul care sta pe un wc din asta ca la tara si cateodata ii cad peretii si il prinzi tronand.:)) Si mai sunt si alte asemenea mici detalii care te cuceresc. Chiar merita sa mergeti. Iar pentru copii au un trenulet din ala…Thomas parca il cheama, pe care il pot asambla ei si au si o masuta de desenat cu o mie de creioane colorate si un perete mic pe care si-au pus copiii care au trecut pe acolo propriile desene cu trenuri.
Noua ne-a placut mult si avem amandoi peste 25 de ani. 🙂 Cred ca Irina va fi incantata.
Diana, multumesc! Acum m-ai hotarat!:)
Ada,
Iti multumesc de mii de ori pentru acest post. Busteni e orasul copilariei mele si nu l-am vazut de 7,5 ani. Mi-e tare dor. Mi-a placut mult poza din gara, desi mare lucru nu ai ce sa vezi, dar na, e gara mea. 🙂
Maine vin in tara dupa 7,5 ani. Abia astept sa ajung si la Busteni.
Sa aveti vacanta frumoasa.
Carmen, noi suntem aici pana luni, iti pot trimite nr meu pe mail si poate ne vedem. Daca nu, musai la Bucuresti. Azi mai punem poze din Busteni, e o zi superba!
iubita, dupa amiza vorbesc cu simi, numa sa se linisteasca cu mine la spital.
Si sa mergeti sa se joace copilasii:)
La babele da, te sfatuiesc. dar sa fii in fata la cabina, inainte de ora 9….pt ca e ditamai coada.
Si excursie mica prin padure o sa poti sa faci cu ai mei.
Numa sa ne calmam cu recaderea.
Pupam.
si trebuia sa-i spui lu ennea ala 5 lei pana sus, uff!
Nu am absolut nimic de reprosat! Ne simtim extraordinar de bine. Asteptam excursia mica prin padure.