Jurnal de Vacanţă: 29 iulie 2010, Sinaia

30 Jul 2010 by

Mi-e inima atât de plină de dimineaţa asta frumoasă (şi ziua încă nu s-a terminat) că nici nu ştiu cu ce să încep. Suntem într-un oraş în care oamenii îşi iau la revedere fără să uite să spună “Doamne-Ajută!” şi-s buni cu copiii, buni până la lacrimi. Mai ştiu să le zâmbească, nu iau bani pentru biletele lor de maxi taxi, le fac porţioare potrivite, nu-ţi bagă mâna în buzunar, nu dau să te păcălească… Dar nu, nu e bine aşa, s-o luăm cu începutul adevărat. Cu seninul de la prima oră şi soarele scăldând crestele Caraimanului? Poate de acolo trebuie început. Ne-am trezit cu soarele-n ferestre.  Cu Irina de mână redescopăr Buşteniul, oraşul taberelor mele din  şcoala primară, şi mi-amintesc de învăţătoarea mea. Cu ea am venit aici, pe străzile astea am mers împreună. Sigur, sunt multe schimbate, dar Biserica e tot acolo, poşta e tot unde o ştiam, până şi cabinele pentru convorbiri interurbane, în faţa cărora făceam coadă câte 20 de minute ca să putem vorbi acasă, cu taxă inversă, cu inimile mici strânse de teamă că poate părinţii nu-s acasă şi nimeni n-o să răspundă. Uite, Irina, de-aici trimiteam eu vederi acasă, când eram în tabără.

Am cumpărat vederi şi de data asta. Textele pe care mi le-a dictat Irina sunt superbe. Îi e dor de toţi şi tuturor le spune că speră că o să le placă prea frumosul timbru cu vază… Cartea poştală pentru Buni şi Tati le bate de departe pe toate. Irina are un umor involuntar grozav. “Dragă Buni şi dragă Tati, pe spate o să vedeţi un frumos timbru cu varză…”

– Cum “cu varză”, măi, Irina?

– “Cu vază”, măi, mami!

…şi-ncheie cu “Mult Noroc”, se semnează şi linge cu voluptate timbrele.

Am făcut azi cunoştinţă cu Sissi, vedeta din reclama de la Whiskas, am descoperit-o într-o vitrină, s-a lăsat fotografiată, Irina nu se mai dezlipea de la geamul ei, dar după doar doi paşi am dat de Max, teckelul cu şepcuţă, un câine gata să te pupe pe nas, mai iute decât te poţi tu retrage şi, uite-aşa, le-am făcut ochi dulci pisicilor, dar ne-au pupat căţeii… Microbuzul spre Sinaia, condus de un şofer amabil, ne-a dus în doar 20 de minute până la destinaţie: Expoziţia de trenuleţe. Am aflat de ea de la Silvana şi de dimineaţă am mai găsit aici un comentariu entuziast, aşa că am mers glonţ.

N-am să vă stric surpriza, am conspirat cu o mămică din Cluj să facem un articol mare pentru Ziarul Copiilor, am fotografii superbe, dar legătura mea la net e execrabilă, abia dacă pot încărca o poză la 10 minute… Le păstrez pentru întoarcerea la Bucureşti. Tiza mea din Cluj are şi filmuleţe, abia aştept să le postez. Ce pot să vă spun e că am târât-o pe Irina afară dintre trenuleţe, după vreo două ore, un quest, vreo 200 de fotografii şi cea mai bună ciocolată caldă din lume.

Merită să veniţi la Sinaia fie şi doar pentru această expoziţie, credeţi-mă, până şi fetele au ce face, iar Liliana, curatorul expoziţiei, e o persoană luminoasă, cum demult n-am mai văzut aşa, din întâmplare.  Amănuntul cel mai amuzant e că biletele se vând la metru. Copiii care nu au un metru în înălţime nu plătesc.

Întoarcerea i s-a părut Irinei nesfârşită. Obosise, îi era şi somn şi foame, dar tot a trebuit să ne mai oprim să cumpărăm suc şi dulciuri pentru vizita din după-amiaza asta. Munţii însă sunt superbi, plimbarea pe străzi, pur şi simplu, e în sine o minune pentru bucureştencele de noi. Prea rar apucăm să ne plimbăm doar de dragul de a ne plimba şi cum să te plimbi în aerul ăla fierbinte şi poluat? Dar veniţi la Buşteni, lăsaţi DN1 în spate, urcaţi spre munte şi-o să descoperiţi că se poate respira şi afară, nu doar în mall-uri.

A mâncat cu şantaj, cu rugăminţi şi ameninţări, dar a meritat, am făcut-o până la urmă să mănânce toată supa cu tăiţei de casă, chiar şi din felul doi a reuşit să ia câteva furculiţe. Acum sforăie, şi fără poveste, şi fără şantaj, doar cu Shangri-La şi Mark Knopfler.

Mă simt bine, deşi nu e o vacanţă de cinci stele. Pentru o mamă şi un copil însă, trei stele şi mâncare ca la mama acasă, bilete de tren şi de maxi taxi, plăceri mici de nivelul unei îngheţate pe o bancă din centru, cu faţa spre munte, sunt mai mult decât suficiente. E bine. Îi e bine. S-a colorat în obraji, doarme dusă, nu mai are febră, nu-i mai curge nici nasul…

Azi am aflat de ce copiii nu sting niciodată becurile. Pentru că ştiu că ei sunt lumina casei.

Related Posts

Share This

10 Comments

  1. L

    Daca ati stii cat de mult inseamna!…Ciudat, dar acum doar un cuvant am in minte, pe care vi-l adresez din toata inima mea: MULTUMESC!

  2. alina

    Bravo, excelent, sa ramaneti incarcate de pozitiv cat mai mult!!

  3. ceska777

    Aproape ca v-am dori sa ramaneti in Busteni daca nu v-ar chema atatea in Bucuresti! Dar poate mai reveniti acolo unde va e asa bine…
    Poze cu o expozitie de trenulete, daca ati vrea un duplex, avem si noi. Am fost de doua ori, intai doar cu gaza apoi am convins si pe vecinul Felix, 2 ani, sa vina la trenulete, alti prieteni de-ai lui Thomas.
    In orasul unde lucreaza tati se intalnesc mereu “prietenii cailor ferate” si au o expozitie permanenta care e deschisa publicului la sfarsit de ianuarie. Cafeneaua lor e reconstituirea uneia de la inceput de secol, dintr-o oarecare gara… ciocolata lor calda inca nu am gustat-o.

  4. Ce frumos povestesti tu, mai Ada! Sunt convinsa ca-i frumos acolo, dar si cum povestesti tu… Imi vine sa ma urc in tren si sa vin peste voi. Dar sttt, s-a trezit fetita, repede langa ea sa nu se trezeasca de-a binelea, expozitia de trenulete o bifam la anul.

  5. Daniela

    Imi puteti spune unde mai exact este expozitie de trenulete in Sinaia?
    As vrea sa-i fac o surpriza sotului duminica (vom fi in trecere prin Sinaia).
    Vacanta placuta in continuare!

    Multumesc.

css.php
Privacy Policy