Just go with the flow

11 Jun 2011 by

Veți citi acest post sâmbătă dimineața, probabil la cafea sau în timp ce doarme ăla micu’, (chiar, mi-ar plăcea să aflu când și de unde ne citiți, dar ăsta poate fi alt subiect) așa că vă spun de-acum că e posibil să aveți nevoie de un pachet de șervețele. Mai întâi, puțină muzică.

Vineri, 10 iunie, am condus-o pe Irina la școală. Cu sora cea mică montată în sling, am gonit nebunește printre mașini, să nu-ntârziem mai mult de două minute peste ora 10. Când am ajuns, ceilalți copii de la două grădinițe erau în holul școlii deja și se țineau de mână doi câte doi. Pe Irina, ultima venită, n-a mai avut cine s-o ia de mână, așa că a rămas în coada rândului, mică și singură, cu mama la cinci pași în spate, până când o profesoară a văzut-o și a zis: hai că te iau eu de mână. Mergi cu mine.

Și-a plecat. Și nici nu s-a uitat în urmă. Și eu am rămas acolo pe loc, preț de cinci secunde, cât să-mi simt lacrimile adunându-se în ochi și să-mi amintesc că de dimineață m-am dat cu rimel. Ar fi trebuit să-i fac o poză, dar îmi tremurau mâinile prea tare, așa că am făcut și eu stânga împrejur și m-am dus spre parcul Cișmigiu, cu Lia strâns lipită de mine, să nu-i vină vreo idee și ei și până să mă dezmeticesc, s-o văd și pe dânsa depărtându-se de mine fără să se uite înapoi.

Am petrecut o oră și jumătate într-un leagăn, amintindu-mi de Irina mică, în vreme ce o mângâiam pe Lia. Mi-am amintit de locul de joacă de pe Sebastian, un spațiu îngrădit cu gard de plasă, unde erau câteva leagăne ruginite și două tobogane și unde, printre baloane de săpun, cu Irina bebeluș în brațe, mi-am dat seama ce norocoasă sunt. În vreme ce eu îmi țineam copilul lipit de mine, dincolo de gardul de plasă curgea o întreagă lume, grăbită, apăsată de deadline-uri, de griji, de șefi, iar eu, ca-ntr-un balon de săpun, mă-ncălzeam la soare și mă amuzam cu contrabandiștii de flori de liliac rupte dintr-o tufă alăturată. N-am putut să nu mă gândesc la ziua în care Sora cea Mare s-a desprins pentru prima oară de lângă mine și a plecat după o păpădie, la fel ca azi, fără să-ntoarcă privirile. Avea un an și  un pic, o bluză roșie și o șapcă, și s-a dus ca din pușcă. Și de-atunci tot pleacă. Mi-am amintit de Irina în Wales, stând turcește pe podea și privindu-se în oglindă în timp ce mânca sandwhich-uri și asculta nine million bicycles in Beijing, Irina plângând de mama focului la marea englezească, Irina hrănind avioanele cu pietricele în aeroportul Henri Coandă,  Irina la Grigore Alexandrescu, bând ceai neîndulcit, mândră că bea cafia ca mami, cu branula în mânuță, apoi prima ei zi de grădi, lacrimile, rugămințile, promisiunile că va fi cuminte numai să n-o las acolo, zâmbetele ei când mă vedea venind, prima dată când mi-a spus “Du-te că-ntâzii la tevici”, pregătirile pentru prima ei serbare la care a plâns în continuu (avea febră), prima despărțire de Smiley, Irina la mare, la Aquaparc, Irina la 2 mai cu Luca și umbrele lor lungindu-se în spate pe dig, Irina spălându-l pe Costică în parcare cu detergent de vase, Irina la  grădinița de stat, șotronul din hol și paznicul de care se lipise, dimineața în care i-am spus că de-acum suntem doar noi două pe lume, diminețile în care pe drumul spre grădi mă toca mărunt, leagănele din Moghioroș despre care am convins-o că-s covoare fermecate și uite, zburăm printre nori, prima ei rochiță de prințesă, Irina cu părul lăsat pe spate, Irina cu codițe împletite, Irina pe scaunul de la coafor și cosițele ei căzând pe podea, Irina refuzând să mai meargă la înot, Irina temându-se să “roleze”, Irina pe patinoarul din Cișmigiu, Irina pe bicicletă, Irina la Bran, Irina în cetatea Râșnovului atârnată de corzile de alpinism, abia mai suflând pe peretele de cățărat, Irina cu primul dinte căzut în palmă, Irina la Bușteni, de mână cu Sofia, plecate amândouă după lapte, Irina ținând un speech la a doua noastră lansare de carte, Irina desenând-o pe Lia înainte să știe că Lia există, Irina la Conservator și apoi la Ateneu, Irina aproape plângând la telefon când eu eram în spital și se certase rău de tot cu Luca, Irina când și-a văzut surioara pentru prima oară, Irina când i-a făcut baie Liei pentru prima oară, Irina și toate primele ei dăți, toate premierele cărora cea de astăzi le-a pus capac: Irina, pentru prima dată la școală.

Bogdana a scris pe larg despre renunțare. Eu n-am să scriu despre renunțări, ci despre ce am învățat abia la al doilea copil. Cu Irina am încercat tot timpul să fiu o mamă perfectă. Să nu greșesc. Să n-o răsfăț. Să o educ bine. Să știe de toate. Să încerce tot. Să meargă peste tot. Să facă așa cum spun eu, să mă asculte, să nu-mi iasă din cuvânt, să aibă limite, să aibă repere și termene de comparație, să gândească.

Bogdana compara maternitatea cu un tren care trece peste tine. Eu aș zice că viața trăită cu, pentru și printr-un copil e mai degrabă un râu tumultos, în mijlocul caruia te trezești până la gât și ale cărui maluri sunt suficient de departe unul de celălalt să n-apuci să ajungi prea repede la apă mică.

Poți să dai din mâini și din picioare, să te agăți de ramurile copacilor crescute pe deasupra apei, să-nveți să-ți ții respirația când nimerești în câte o bulboană, să calci apa atunci când simți că pământul ți-a fugit de sub picioare, să înoți împotriva curenților, să te prinzi de stânci, chiar dacă ți se zdrelesc mâinile.

Sau poți să te lași dus de apă, să faci pluta pe spate și să vezi cerul senin de deasupra și lumina soarelui printre copaci.

Finalul e același: mai devreme sau mai târziu, ajungi pe mal și-ți privești copiii trecând pe lângă tine, duși de propriile râuri în direcții pe care nici nu le poți măcar bănui.

Mama Irinei a fost o luptătoare.

Mama Liei face pluta.

Mama Liei îi dă peste degete mamei Irinei, când mama Irinei începe din nou să dea din coate.

Ciudat e că eu sunt tot eu, iar ele își văd liniștite de pietrele lor de hotar. Una începe școala. Cealaltă se îndreaptă spre primele ei orice-uri.

Și azi, la un stop, Andrieș mi-a cântat asta:

Alexandru Andries – Fara griji

 

Fără griji

Anii trec mai uşor decît ne închipuim,
Îi căutăm în sertar şi brusc nu-i mai găsim;
Nimeni nu ştie precis unde se duc anii ăştia aşa,
Eu cred că probabil se adună
Şi stau împreună
Undeva !

Aşa că nu-ţi fă griji
Zău, tu nu-ţi fă griji, draga mea,
N-ai de ce să-ţi faci griji,
Toată lumea păţeşte aşa…

Aşa că nu-ţi fă griji
Zău, tu nu-ţi fă griji, draga mea,
N-ai de ce să-ţi faci griji,
Toată lumea păţeşte aşa…

Aş vrea să te păstrez lîngă mine, aproape de tot,
De-aia am conceput un buzunar special la capot…
În el încapi doar tu şi nimeni altcineva,
Se-nchide cu fermoar
Şi-năuntru doar
Argint şi catifea !

Aşa că nu-ţi fă griji
Zău, tu nu-ţi fă griji, draga mea,
N-ai de ce să-ţi faci griji,
Toată lumea păţeşte aşa…

Tu  poţi să vii oricînd
Şi să stai aici cît doreşti,
Şi cînd e ziua ta
Am să-ţi cînt şi-am să-ţi spun poveşti…

Ce zici, ce idee !
Ţine-o sub cheie,
Ai grijă de ea !…

 

Dragă Irina, și eu aș vrea să te păstrez lângă mine de tot. Dar buzunarul meu e pentru două. Ce zici? Ce idee…


Related Posts

Tags

Share This

35 Comments

  1. Diana

    Draga Ada, mi-au dat lacrimile, ai avut dreptate cu servetelele…
    Anul viitor mergem si noi la scoala si nu am putut sa nu ma pun in pielea ta si sa nu ma gandesc cum fetita mea va pasi pe usa scolii.

    E greu…dar si frumos. Fii mandra de fetita pe care ai crescut-o minunat. Si nu-ti fa griji.

  2. Andreea Badran

    Uite ca eu nu te citesc la cafea ci noaptea tarziu si m-ai facut sa bazai. Dar stii ce ma bucura? Ca pe majoritatea povestilor voastre le-am trait impreuna, mai intai pe 1001 de nopti, apoi pe in joaca. Am recunoscut foarte multe dintre cele insiruite de tine, exceptandu-le pe cele traite direct, alaturi de voi. Te imbratisez!

    • Andreea, week-endul ala la Bran e foarte prezent in mintea Irinei. Si in mintea mea e vie fotografia ei la intrarea in vila. Avea codite si zambea. Era fericita.

  3. oana

    00.32-11 iunie, sebi doarme… are 5 luni si jumatate de zi…ca mama, ma simt cu un picior in apa, unul pe pluta si mai mult legata la ochi :)…frumoasa irina, frumoasa lia, frumos articol…

  4. mamaluimihai

    ehei…

    n-ai vizuzlizat momentul in care Irina va fi cu primul ei prieten…

    apoi cind te va anunta ca s-ar putea sa ii fie viitorul sotz…

    timpul zboara, vor veni si clipele acestea…

    btw – te citesc de undeva dintre trei paduri de tei si un lac, ravasite de furtuna, undeva dupa miezul noptii… si vinerea trecuta mi s-au incrucisat pasii cu Laur, cind se intorcea acasa, traversa aleea circului pe Stefan cel Mare…

    sa-i zicem global village?

  5. e 1… tot sambata dimineata se numeste, nu? 🙂 … am plans; firesc! 🙂 pentru emotiile tale si de teama mea… o privesc pe Maria cum doarme si imi mangai burta lovita intens de Vladimir, care refuza sa faca nani la ora asta… o sa traiesc si eu aceste momente… dar oare ce fel de mama voi fi pentru Vladimir? … voi mai fi aceeasi mama pentru Maria? … multe intrebari m-au invadat pornind de la randurile scrise de tine. Scoala… 🙂 Sa ii fie intr-un ceas bun Irinei!

  6. mami draga, e bine.
    ca daca n-ar fi maruntele plecari, s-ar inghesui toate venirile in inima ta mare pana ar da pe dinafara.
    iar din maruntele reintoarceri, iar si iar, ai capatat curajul sa te lasi dusa de flux.
    vor mai veni, da, si multele teme, si examene, si frustrarile legate de invatatoare, de profesori, de programe. si da, prieteniile si iubirile fetelor, adolescenta, plecarile de mai lunga durata, cu prietenii, apoi poate stagii de specializare in straintatate… dar sa nu iti arunca inca prea multe inainte…
    pana incepe scoala pe bune mai e o mare vacanta… cu multa iubire in tine, in voi si in fetitele voastre…

  7. hehehe:-) Noi am ajuns la “Nu ma mai pupa in curtea scolii ca rad copiii de mine!Du-te!” 😀

  8. ceska777

    Ora noua, dupa micul dejun. La a doua cafea rasfoind bloguri fiindca nu stiu de ce sa ma apuc ca sa si termin pana plec la job peste 1,5h. Copilul e cu bunicul, numara baltile lasate de ploaia de azi noapte…..
    Normal ca s-au adunat lacrimi in coltul ochilor citind cele de mai sus. Cum zice si Andreea unele momente le-am recunoscut fiindca le-ai impartasit cu noi. Doar suntem vecini in micul orasel blogosferic. Si pe strada noastra a trecut Irina in drum spre gradinita.
    Raul vietii curge si ieri a trecut pe langa momentul “Irina face cunostiinta cu doamna invatatoare”. Eu nu cred ca e cu “sau” ci cu “si”, raul cunoaste de toate: faza de izvor lin clipocitor, apoi sprintar, clocotitor in maluri prea inguste, cu praguri si curenti care mai in jos isi sapa si maluri mai largi unde curge mai domol, ca sa cunoasca si cascade pana la varsarea in marea ce mare. Fara raul clocotitor in faza Irina nu ai fi azi raul calm si domol pentru Lia. Ati trecut pragul “Irina incepe scoala” dar vin altele. Aveti norocul sa traiti de-acum totul de doua ori…..

    Noi suntem in faza in care gaza se trezeste dimineata convins ca la trei ani si sase luni e baiat mare si daca ii scriu bilet poate merge singur la gradinita. Si uneori se crede deja gata de scoala……

  9. Copilul doarme si eu zambesc dulce-amar cu lacrimi in ochi…

  10. “Vineri, 10 iunie, am condus-o pe Irina la școală”…si de aici siroaie de lacrimi, parca stiam ce urmeaza, parca ma vedeam pe mine acolo (culmea e ca acasa mi se spune ada:p) Te citesc de mult, si n-am comentat deloc, dar acum mi-ai pus capac. Superb, ma inclin si scot si palaria! F frumos!

  11. mda, si ochii mei s au udat putin. eu cand am un moment liber, dau tarcoale sa vad daca a mai aparut ceva nou.

  12. Andreea Hosu

    Bineinteles ca am plans in hohote…..Esti o femeie si o mama extraordinara! Nu am cuvinte…
    Va pup pe toate trei 🙂

  13. eu nu stiu ce sa zic, dar vreau sa stii ca am citit 🙂

  14. Da, ai avut dreptate in primul paragraf, te citesc cand doarme cel mic care de o vreme mi se pare atat de mare… si are doar doi ani si jumatate…si Doamne cum simt ca creste si se desprinde si fuge si as vrea sa-l mai tin strans langa mine. Lacrimi imi apar cand il privesc in parc , cand il vad cum vrea sa faca el singur tot , cand il vad cum deseneaza cu atata siguranta si maturitate pentru varsta lui si ma face sa ma intreb ce va ajunge oare si daca il voi putea indruma corect… si mi se face dor de o fiinta mica mica care sa stea agatata de mine cum sta Lia acum langa inima ta. Sa fiti fericiti si sanatosi cu totii , sa ai putere si intelepciune sa le cresti frumos!

  15. Cristina

    Citesc aceasta postare in timpul somnului de pranz al puiului meu, in varsta de aproape 8 luni acum. Cu tati langa el.:) Eu nu pot dormi de fel la pranz.:(
    Si cum sunt la primul copil ma recumosc mult in mama Irinei, in mijlocul raului ala tumultos…si parca tot ma ineaca apele alea tulburi si inca suntem asa mici. Asta si pentru ca nu stiu sa inot…dar poate invat sa fac pluta.:)

    • Cristina, lucrurile nu sunt nici pe departe atat de serioase ori de negre cum par la primul copil. E bine sa-ti pastrezi simtul umorului si sa inveti, intr-adevar sa faci pluta. Pentru ca, de fapt, asta inseamna sa inveti sa te relaxezi si sa nu te incrancenezi. Doar asa poti sa nu te duci ca bolovanul la fundul apei.

  16. Azi e luni, e dupa-masa, si pot spune ca am luat pranzul cu lacrimi in ochi si nod in gat. Foarte emotionanta postarea!

  17. si eu am citit, nu sambata dimineata ci sambata seara:). eu invat, observ, trag concluzii, primesc sfaturi si o recitesc pe mama Irinei de cateva luni in care ma regasesc:). cu drag si sarumana mult pentru vizita!

  18. mama lui andrei

    am trecut asa cum am zis intr-un coment anterior vineri prin asta la serbarea de la gradi desi fara plecat de langa mine ci mai degraba cu lipit strans de mama coplesit de emotii pe care nu le mai traise pana atunci… ne asteapta prima tabara fara gradi si prieteni, apoi prima zi de scoala… dar nu cred ca voi mai avea aceleasi emotii ca la serbarea de la gradi cand am simtit pur si simplu un final de capitol… tot ce e cu “prima” e vesel si fericit, e un inceput. Si sincer nu mi-e foarte dor de andrei mic il iubesc din ce in ce mai mult asa cum e el acum imi place ce face, ce atitudine ia, cum vorbeste, il simt uneori ca un tovaras de drum , descoperim impreuna lucruri noi (de exemplu mersul pe bicicleta:))

    cum eu nu ma pot compara cu o alta mama raman mama lui andrei si atat si sper sa nu imi dea el prea tare peste maini mai incolo…

    PS eu te citesc la prima ora la birou sau in alte locuri pe unde ma poarta “profesia”

  19. anca

    Citesc…. cu putina intirziere 🙂 De obicei de la job, cind iau cite o pauza de la cifrele mele si imi clatesc ochii si sufletul cu ceva frumos. Pot sa-ti spun doar ca mi s-a facut un dor nebun sa mai fac un bebe, cu care sa incerc sa fiu mai mult Mama de Lia decit Mama de Irina cum am fost cu David. Dar cred ca undeva am pierdut trenul, a devenit deja extrem de dependent de noi si momentan mi-e teama sa ii stric echilibrul asta fragil. Iar mai tirziu cred ca va fi prea tirziu (David are doi ani si jumatate, iar eu am sarit deja de 34).

  20. Seby

    De ce si-ar dori o mama ca copilul “sa nu-i iasa din cuvant”?… Cred ca asta isi dorea Ceausescu pentru poporul roman…

  21. Seby, o sa afli de ce, cand o sa fii tata.

css.php
Privacy Policy