La Iaşi primăvara a căzut într-o marţi
Mai exact, marţea trecută. Sâmbătă când am ajuns eu era deja vară. O vară ciudată, cu zarzări şi magnolii în floare dar cu un soare ce ardea ca-n iulie, necruţător, de parcă nici n-ar fi nins cu mai puţin de trei săptămâni în urmă.
Am pierdut trenul de Iaşi vineri noaptea, l-am ratat la mustaţă, ar fi fain să pot descrie sentimentul de perplexitate pe care l-am încercat când mi s-a spus că a plecat de nici cinci minute… Vorba lui Zu, am 37 de ani, trebuia să o trăiesc şi pe asta. Am plecat până la urmă cu trenul de Suceava, din care am coborât în Paşcani ca să sar direct în acceleratul de Timişoara. Vineri spre sâmbătă am numărat o mulţime de stele. M-am trezit la 2.22 pe la Bacău şi n-am mai putut dormi până spre Paşcani. M-am aşezat cu capul spre fereastră şi am privit cerul ce părea foarte jos şi puzderia de stele care sclipeau şi se ţineau după mine. Sunt tare frumoase văzute aşa, din goana trenului. Ştiam când ne apropiem de o gară după lumina ce-mi ştergea brusc stelele de pe cer, parcă o mână uriaşă ar fi tras brusc firmamentul mult, mult, mult mai sus şi m-ar fi lăsat cu strălucirea alb-lăptoasă, de neon, ce zgârie retina obosită.
Am ajuns în Iaşi înainte de ora 7, aşa cum şi calculasem, de altfel. Şi am găsit un Iaşi orbitor. Mi-au plăcut mult Palatul Culturii şi parcul din spatele său, cu terase şi difuzoare plantate din cinci în cinci metri, din care picura o muzică plăcută auzului, cât să te însoţească în plimbare. Chioşcurile frumoase, fântâna arteziană, iarba verde tunsă periuţă ce te-ndemna să te întinzi pe ea (şi-am auzit, stimaţi bucureşteni, că la Iaşi ai voie să calci pe iarbă, nu ca pe la noi), lumina aurie cu care am simţit că mă îmbrac, toate mi-au plăcut.
Palasul este un mall uriaş, cum n-am mai văzut, deşi m-am plimbat prin câteva oraşe mari la viaţa mea. Desigur, magazinele sunt tot alea pe care le avem şi noi în mai toate mall-urile, dar construcţia în sine este grandioasă. Faci febră musculară până-l străbaţi pe tot, din cinci în cinci paşi dai peste o vitrină cu macarons şi alte plăceri interzise făcute din zahăr cu multă cacao (evit cuvântul care începe cu “c”), ceainăria Cărtureştiului e caldă, primitoare, binevoitoare, există alternative pentru îngheţată (cremă de iaurt cu tot felul de mirodenii dulci şi bune) dar cafeaua pe care am băut-o la Yo cafe… ah cafeaua e oribilă, I gotta say that. Data viitoare am să încerc la Moo.
Când am rămas de capul meu prin Iaşi (graţioasa mea gazdă avea un examen de supravegheat de la 12 la 14) am plecat la plimbare spre locul meu preferat din acest oraş. Biserica Trei Ierarhi – tăcută şi demnă, frumoasă, cu a cărei dantelărie nu cred că poate rivaliza decât Dragomirna, era închisă. Dar curtea ei era descuiată aşa că am putut sta puţin acolo, preţ de cincisprezece gânduri despre cum se aşterne viaţa mea şi a celor pe care-i iubesc. Am trecut apoi strada, la Casa Cărţii, un pic prăfuită, un pic demodată dar bine aprovizionată cu toate titlurile noi despre care am citit cronici. Şi n-am putut să nu admir o magnolie uriaşă, în floare, albă, frumoasă, bătrână, înaltă – mi-a amintit de Marile Speranţe, scena cu sala de bal şi masa de nuntă pe care trona tortul acoperit de pânze de păianjen.
Apoi am descoperit Kiddo Cafe. O casă veche, cu un petic de curte, cu camere înalte şi luminoase, pe ai cărei pereţi o mână de artist a scris cuvinte frumoase ce m-au făcut imediat să mă simt acasă. Băiatul de la bar mi-a lăudat rooibos-ul cu care m-a servit. Era gata să-şi pună capul jos că aşa rooibos bun n-am mai băut de când sunt. Şi a fost bun, pentru că picurase în el o picătură de Cointreau peste o bucăţică de coajă de portocală şi asta, vorba francezului, it made all the difference in the world.
Am avut la Kiddo cafe un maraton de 3 întâlniri cu 30 de copii ce au venit să vorbim despre poveşti, în limba engleză. În fiecare grup era unul care le ştia pe toate. În fiecare atelier era unul timid, care nu voia să vorbească. Deliciul zilei a fost o fetiţă de patru ani, care a stat cu mama şi când a văzut că e rost de ştampilat foi cu ştampile cum nu mai văzuse ea, cu zâne şi flori şi fântâni şi îngeraşi, a intrat în joc.
A fost tare frumos şi ne-am despărţit cu regretul că nu se ştie când şi dacă mai ajung pe acolo. Mulţumesc, Mădălina:) Să ne vedem cu bine. Sâmbăta asta, atelierul se întoarce la el acasă, la librăria Kretzulescu.
Related Posts
Tags
Share This
Ah, m-a uns pe suflet postu asta. Am un drag de Iasi ceva de nu-i adevarat, cu juma’ de neam acolo, e si de inteles. Da, magnolia aia. Exact. A pus punctul pe I primaverii in Iasi. Primavara e foarte frumoasa si la casa memoriala Cazimir din Iasi. In fine, nu incep iar cu entuziasmul:)
Of, ce dor mi s-a facut iar de casa 🙁 Si nici anul asta nu ajung de Pasti in Iasi pentru al treilea (sau poate al patrulea?) an consecutiv…
Go home, go home, you need to go home.