“Lasă-mă să te vindec!”

12 Nov 2010 by

Stăteam aşa pe întuneric şi mă uitam în bezna de afară, cu plapuma trasă până la nas şi cu gândurile învârtindu-se în butoiul cu melancolie. Am avut o zi proastă. A început la 4 dimineaţa. Atunci m-am trezit prima oară. Pe urmă din 10 în 10 minute, până la 6 când am cedat nervos şi m-am dat jos din pat.
La serviciu am expediat repede ce aveam de făcut şi am plecat acasă, să mă pregătesc de controlul lunar. Speram să aflu cine mă locuieşte. Am ajuns la 16.15, după un miniraliu prin Bucureşti şi după ce mă felicitasem pentru ochiul de vultur cu care am găsit loc de parcare fix în Piaţa Romană. Medicul meu mă vede la o clinică particulară. Asta nu înseamnă că nu am de stat, în ciuda programării. Dar eu înţeleg lucrurile astea, în fond medicii sunt şi ei oameni şi mai ales ăştia de operează urgenţe au un program imprevizibil. Oricând poate să nască vreo pacientă. Exact asta s-a întâmplat azi.
La 16.50, medicul meu a ieşit val vârtej din cabinet, gata să încalece şi să se topească în asfinţit, lăsând în urmă vălătuci de praf.
– Îmi cer scuze, îmi naşte gravida, dilataţie 9, trebuie să plec, ştiu că vă supăraţi, dar nu am ce face.
– Nu mă supăr, cum să mă supăr pe aşa ceva, mergeţi liniştit, eu sunt bine, triplu test e bine, ne vedem, la revedere.
I-a luat cam 40 de secunde să priceapă că nu mă supăr, deşi eram cam neagră la faţă, dar nu din cauza aşteptării la uşa cabinetului lui, ci pentru că aţipisem preţ de o oră şi zece minute înainte de programarea mea la doctor, ceea ce îmi băgase creierul într-o ceaţă totală. Probabil mi se citea pe chip că am avut o zi proastă. De ce să nu recunosc, nici nu mă simţeam prea bine.
Dar problema mea cea mai mare e că iată, am ajuns la 20 de săptămâni şi nu-l simt pe Li mişcându-se. La ecografia pentru triplu test era energic, nu stătea o clipă, deci, logica ne spune că nu are de ce să nu fie bine. Toate analizele sunt bune. Dar nu te pui cu mintea gravidelor. Abia aşteptam să văd iar că dă din lăbuţe. N-a fost să fie.
Am plecat la grădi, pe drum m-am străduit să răspund calm celor o mie de întrebări uzuale ale Irinei, care merg de la “Mami? Oamenii au vânat multe specii de rechini? Cam câte?” până la “cum a apărut prima plantă?”. Când am ajuns din nou acasă le-am zis că mi-e rău, m-am aşezat în colţul meu, m-am schimbat în pijama, am stins lumina şi m-am băgat în pat.
Din camera Irinei se auzeau voci, a vorbit Irina în continuu. Laur s-a jucat cu ea, m-au lăsat să stau cu mine. Şi-am stat. Număram sirenele ambulanţelor de-afară şi-mi ziceam că e bine, nici una dintre ele nu urlă pentru mine sau ai mei, dar asta nu mă împiedica să nu simt acut tot ce a mers prost azi. Mă enervam în gând că ilustraţiile nu-s gata, cartea nu a intrat în tipar, probabil am ratat Gaudeamusul ăsta, consultul oricum l-am ratat, ce-ar fi să mă duc eu la sensiblu să-mi iau chestia aia de ascultat inima bebeluşului, mai bine lasă, că poate nu nimeresc şi daca nu-i aud nici inima chiar mor, bine că măcar Irina e veselă, după cât vorbeşte. Până când s-a făcut linişte brusc şi uşa s-a dat de perete.
– Lasă-mă să te vindec!
Irina era hotărâtă.
– Îmi doresc să nu te mai simţi rău. Pe Laur l-am adormit.
Avea în mână un prosop de hârtie din care curgeau picături de apă pe parchet. Mi l-a lipit pe frunte fără avertisment. Era foarte rece.
– E mai bine?
– Da, Irina, e mai bine, merci.
– Aprinde lumina, te rog. Spune-mi, unde te doare?
– Nu mă doare nimic.
– Atunci de ce ţi-e rău?
– A fost o zi grea.
– Am să stau cu tine.
M-a şters pe frunte. Apoi mi-a şters fardul de pe pleoape. Apoi mi-a întins artistic rimelul pe faţă. Presupun că semănam cu un clown trist.
– Iri, du-te şi ia dischetele şi demachiantul din baie. Şi vezi că e o sticluţă cu un lichid roz în ea. Adu-o şi pe aia, te rog.
– Ştiu care e! Am să te şterg cu ea pe faţă.
A venit cu apa de gură.
– Nu asta, mămico. E ca o cremă.
Atunci a venit şi Laur, care a identificat lichidul roz pe poliţa de sus, după ce s-a lămurit că nu despre tonerul de imprimantă e vorba, ci despre lotiunea mea tonică.
– Credeam că vrei să te facem Tura Vura.
M-a pufnit râsul. N-am nici o şansă să-mi consum depresiile cu ei acasă. Cu răbdare infinită, Irina mi-a întins pe faţă demachiantul, apoi tonerul, apoi crema hidratantă. A trecut pe urmă la lustruit căsuţa lui Li, cu cremă specială cu ulei de măsline. Pe urmă a început să bată darabana. M-a ascultat cu urechea. Mi-a vârât degetele în buric. M-a pupat.
– Te simţi mai bine?
– Da, mult mai bine.
Apoi a sunat telefonul. Tracey m-a întrebat dacă l-am simţit pe bebe şi abia atunci am început să plâng.
Nu, nimic nu e tragic, doar hormonii şi insomniile şi caracteristica lipsă de răbdare. Am recapitulat principalele cauze ale stării mele proaste, dincolo de lipsa de răbdare. Am dormit puţin. M-am trezit la 4. Am mâncat prost toată ziua. N-am băut apă. Nu m-a văzut medicul. N-o să mă vadă încă o săptămână de aici încolo. Toate se pot remedia.
Până la ora 24 a aceleiaşi zile, un prieten m-a întrebat foarte serios dacă nu vreau un ultrasound portabil, d-ăla de-l pui pe burtă şi auzi inima copilului. Şi m-a sfătuit să mă duc la un eco, orice eco, nu fancy, dar să fie eco. Şi să dorm. Da? Să dorm.
Norocul meu e că am un copil dispus să mă vindece. Şi un bărbat care ştie că nu-s două sarcini la fel…

Related Posts

Share This

12 Comments

  1. draga de tine, stai linistita, ce ti se intampla este normal. imi amintesc intr o seara cand, insarcinata fiind iar sotul meu plecat din oras, am realizat eu, asa din senin, ca nu mai misca copilul (care miscase deja). mi am impins burta, i am vorbit, am plans, iar am miscat-o si nimic. tin minte ca intrasem intr asa o panica incat plangeam singura in noapte ca disperata. intr un tarziu m am linistit si in alt tarziu s-a trezit si puiul care probabil dormea prea bine ca sa tina seama de isteriile mele. fii optimista cum esti tu de obicei!

  2. Daca nu ai avea-o deja pe scumpa de Irina, m-as fi avantat sa-ti spun mai multe… Insa stii prea bine ca n-ai de ce sa te ingrijorezi, iar 20 de saptamani nu e un moment foarte intarziat ca sa inceapa loviturile la ficat. 😉

    Eu nu mi-am simtit fetitele pana dupa 20 de saptamani, toata lumea era ingrijorata, mai putin eu… Si s-a intamplat, brusc, in noaptea de Aul Nou, pe strada, din cauza pocniturilor artificiilor si petardelor… Cred ca bietele mele fapturi s-au speriat ingrozitor din cauza zgomotului si au inceput sa se agite bezmetic… De atunci n-am mai avut liniste nicio zi!

    Iti urez cat mai putine zile negre de acum incolo si cat mai multa liniste sufleteasca!

  3. sanatate, multa, iubitelor!
    si liniste, doar cu mici batai in usa burtii tale…

  4. Am citit ingrijorata pana cand a intrat Irina: “Imi doresc sa nu te mai simti rau… pe Laur l-am adormit”. Si-am stiut ca n-ai cum sa nu fi bine.
    Eu una as fugi la orice ecograf ca sa ma calmez. Asa am facut si-n sarcina, asa gandesc si acum fara furtuna hormonala de atunci.
    Pe de alta parte stii si tu foarte bine ca bb Li iti va flutura foarte usor acum.
    Te pup si iti doresc sanatate si liniste!

  5. LIV

    Am cunoscut-o pe Firicel in luna ce vestea primavara, absolut intamplator, citind-o pe Andreea Badran si in ziua aceea, am dat fuga la o librarie de pe Mosilor de unde am iesit bucuroasa, cu Firicel la subtioara. Acasa, ma astepta Luca. Si de atunci, nu ne mai saturam de Firicel. Apoi am descoperit povestea primelor 1001 de nopti pe liternet si de curand, In joaca. Acestea sunt clipele mele de relaxare ( un fel de spa de lux- sa zicem!), cand intre doua alaptari (in august a venit pe lume surioara lui Luca, Mara cea mult asteptata) dau fuga sa citesc ce a scris mama lui Firicel. Intre timp, Mos Nicolae a pregatit deja darurile lui Luca ( seria povestilor de cascultat si colorat de la Aramis). Iar mama abia asteapta ca baietelul sa defaca pachetele cu daruri. In alta ordine de idei ma gandeam citind ultimul post ca prietena mea nu-si simtea bebelusul pt ca acesta era pozitionat cu manutele si piciorusele spre coloana ei vertebrala, altfel copilul era vesel si energic. Dar ecografia cea aducatoare de liniste, e sfanta. Luca a pregatit pentru Irina pe care i-am aratat-o in fotografii, un dovleac mare pe care sa i-l scobeasca mama pt. un Holloween doar al ei si un dovlecel mic decorativ cu tichie de culoarea soarelui la asfintit. Asteptam Gaudeamus pentru asta.

  6. Cristina

    Multa sanatate. 🙂 A fost doar o zi grea. O sa fie bine. 🙂

  7. Sunt convinsa ca totul e ok, dar daca te face sa te simti mai bine, du-te la un alt dr maine, doar asa, sa te linisteti. desi sunt sigura ca maine dimineata o sa fie totul ok, te odihnesti si te trezesti cu un alt tonus, o sa vezi:)

  8. Asa e, e vremea cand hormonii exagereaza orice. Pentru linistea ta trebuie sa faci un ecograf cat poti de repede, mai ales ca trebuie sa stii ce face bebe Li 🙂 Faptul ca doctorul a plecat inseamna ca ar face-o si pentru tine, e un lucru bun 🙂

    Si las-o pe Irina sa te vindece :))))

  9. o ecografie nu un ecograf 🙂

  10. Ralucuta

    Buna, eu te inteleg perfect ca asa am patit si eu la ambii copii. Daca imi permiti sa iti dau un sfat, incearca sa mananci putina ciocolata cand vrei sa miste. La mine a functionat f bine si in 10 minute facea tumbe prin burtica.

  11. D.

    Ralu, super idee cu ciocolata. Am patit-o si eu, o zi intreaga, l-am disperat pe sot, eram deja in drum spre spital cand am simtit-o pe bocanila din nou, si-a rasarit iar soarele.
    Noapte linistita, Ada!

  12. alina

    apa rece! brusc. 🙂 bauta, adica. functioneaza! pupacim si huguim!

css.php Privacy Policy