Laura was a pretty girl

28 Mar 2014 by Ada

Toată luna martie am mestecat amintiri despre tinereţea unor oameni frumoşi.

Erau sărate şi umede amintirile lor, chiar dacă le presăraseră cu zâmbete în colţul gurii şi le îmbibau în sirop, doar tinereţea e acea perioadă din viaţă la care mereu ne gândim cu nostalgie uşoară.

Am scris despre grupul Song şi despre Ioan Luchian Mihalea. Şi am ascultat la muzică de o visez şi noaptea. Am dat vreo 7 telefoane ca să aflu unde în uriaşa discotecă de la radio găsesc eu un CD cu Song. Există. Numărul 4488. Şi un LP. Unul singur.

Sigur, pe youtube există mult Song, dar noi la radio nu avem voie să dăm decât muzică pe care o deţinem legal.

Povestea care a ieşit este asta. Poate când se trezeşte don Pandele din somn reuşim să urcăm şi varianta audio, dar pe aia e bine să n-o ascultaţi la serviciu.

Eu n-o mai pot asculta şi nici reciti, pentru că mă pufneşte plânsul. Nu mai pot să aud: “Oanţă era…”. N-am cântat în Song, nu l-am cunoscut personal pe Ioan Luchian Mihalea, dar mă emoţionează foarte tare persoanele astea care sunt ca un fel de … ca nişte sori. Îl regret aşa cum am regretat-o pe Irina Nicolau. Am trecut pe lângă ei, le-am fost contemporană, dar, cumva oraşul ăsta a fost suficient de mare să nu ne întâlnim niciodată, deşi am fi putut. Câţi alţii ca ei or mai fi, oare pe lângă câţi mai trec fără să ştiu, pe cine o să mai regret?

Stupizenia dispariţiei lui Mihalea de pe faţa Pământului şi noroiul care s-a prelins peste amintirea lui, transformat în mască mortuară de onor colegii mei din presa de scandal monden mi se par nedrepte şi nedemne de noi înşine. Când spun “noi” mă refer la naţia română în sine.

O fi de la primăvară, o fi de la nostalgia mea faţă de propria tinereţe şi adolescenţă, numai Dumnezeu ştie. Ascult însă de aproape o lună The Colorado Trail. E atât de frumoasă, atât de blândă, atât de…

Trebuie să v-o dăruiesc şi vouă.

Să aveţi un week-end cum mi-l doresc mie.

L.E. Varianta audio a poveştii o găsiţi aici.