Leapşa cu Hot Momma!

24 Aug 2009 by

Îmi place de mor campania celor de la “pe tocuri“. Fii feminină, poartă rochie! e un slogan pe sufletul meu de mamă cu urme de tălpi pe blugi şi muci pe piept. Ai copilului mucii, nu ai mei. O, da, sunt dintre acele femei care sunt în stare să iasă din casă în 10 minute. Mă machiez in 4 minute (când nu tre’ să dau şi cu fond de ten), pantalonii şi tricoul mi le pun pe mine în alte 2 minute şi de prins părul, e simplu, cinci mişcări din perie şi clama face ţac. Mai mult durează până îmi găsesc cheile de la maşină şi ochelarii de soare.
Dar ce mi-ar plăcea şi mie… Să am multe rochii şi problema mea cea mai mare să fie accesoriile. Să nu ştiu dacă să-mi iau poşeta de piele întoarsă sau gentuţa de lac. Să fiu feminină, nu matrioşcă.
Şi-ntr-o zi am zis: da’ ce. Eu nu pot?
Prima mea rochie, cumpărată de mine pentru o ocazie importantă a fost cea care în literatură se cheamă “a little black dress” sau “petite robe noire”. Există studii despre această rochie, se zice că nu trebuie să lipsească din garderoba niciunei cochete. Am găsit-o la Zara, la reduceri, înainte de revelion. Mică şi neagră cum am visat-o, cu decolteu, până deasupra genunchiului, cu talia croită în aşa fel încât să-mi vină bine până şi mie! Elegantă, uşor de călcat, uşor de accesorizat. Ce bine m-am simţit, pregătindu-mă pentru seara în care am purtat-o. Era Revelion, primul pe care refuzasem să-l mai petrec la televizor, uitându-mă la maratonul Lost, îmbrăcată în pijamaua cu tweety. N-am mai vrut să văd artificiile de pe balcon, de data asta chiar puteam să tratez Revelionul cum se cuvine. Deci, iată-mă. În rochie neagră, cu ciorapi fini şi pantofi cu toc, epilată, pensată, machiată, coafata, parfumată, gata de bal. Am făcut totul ca şi cum urma să-mi petrec noaptea în compania cea mai selectă. Eram în al nouălea cer. Copilul dormea, bine-merci. Nu-mi lipsea decât prinţul care să mă conducă în paşi de vals printre coloane de marmură.
M-am aşezat la calculator (da, acum începe partea relativ patetică) am deschis webcam-ul, mi-am salutat prietenii de prin toate colţurile lumii, părinţii, cunoscuţii… Şi-am petrecut cel mai fantastic Revelion, cu muzica sufletului meu, cu oameni aflaţi îngrozitor de departe, dar atât de aproape, am râs, am povestit, am mâncat, la ora 12 am ridicat o cupă reală de şampanie şi am închinat pentru sănătatea tuturor celor ce contează.
La 7 dimineaţa când Irina s-a trezit eram moartă de somn dar rochia pusă de-acum pe umeraş, în faţa mea, ca să o văd şi să nu uit, îmi dădea o stare de bine greu de exprimat în cuvinte. Fusesem elegantă.

A venit apoi rândul rochiei roşii. Era vară şi cald şi aveam emoţii pentru prima întâlnire cu Mafia Mămicilor. Poate că nu e cea mai preţioasă rochie din lume, în fond sunt doar două bretele şi vreo doi metri de pânză topită, dar culoarea ei face toţi banii. Pun rochia roşie pe mine şi ştiu că mă transformă într-o persoană puternică, vibrantă, scoate la iveală lumina pe care în blugi n-o am. Mă face să mă simt frumoasă.

Despre rochia ciclam ce să vă zic? Un coleg de birou mi-a spus că semăn c-o fondantă, numai bună de înfipt dinţii în dânsa. Mie nu-mi plac fondantele, dar partea a doua a afirmaţiei colegului (oh yeah, de când sunt din nou pe piaţă, colegii mei mă privesc cu alţi ochi) mă face să cred că sunt sexy. De fapt mi s-a şi zis, vineri, “vezi că eşti sexy”. Şi, ca-n bancul cu calul mort, am răspuns “ştiam”.
Pentru că da, femeile pot fi sexy. Şi la 52 de kilograme, în pantaloni scurţi şi maieu deasupra buricului, şi la 65, în rochie cu decolteu şi la 73 când au destul umor încât să pareze prin atitudine un roz prea fondant.Nu n-am să vă spun câte kile am pentru că mă ocup de asta 😀 Până la urmă e chestie de atitudine.
De cât de dreaptă stai, mămico. De cât de frumos zâmbeşti. Şi de cum te uiţi la oameni.

Textul ăsta e o încurajare şi o provocare. Campania “pe tocuri” şi-a ales ca purtătoare de cuvânt vedete. Între ele mi se pare că doar Andreea Esca e mamă. Restul sunt domnişoarele alea după care oftează fotbaliştii, frumoase de pică, slabe de le suflă vântul, care dau pe cosmetică bugetul meu de reparat hibele lui Costică pe o lună. Am senzaţia că se perpetuează ideea (nu de cărte cei de la pe tocuri, n-aş vrea să se înţeleagă asta, societatea are o bubă la cap) că gravidele sunt musai şleampete, mamele sunt musai grase, cu mustaţă, mărar pe picioare, sânii până la brâu şi clar miros a vomă de copil mic.
Ha!
Aş fi vrut să fac o poză mare cu Maria Mirabela la 2 săptămâni după naştere, să vedeţi acolo Hot Momma.
Aşa că o să vă rog dacă aveţi rochii frumoase în dulap, să le scoateţi şi să vă faceţi o poză. Poate să fie şi o poză de ocazie, dar recentă să fie. Să o postaţi pe blog, sub formă de leapşa, cu titlul HOT MOMMA.
Şi să-mi daţi şi mie linkul.
Cine intră în joc?
Există mame sexy? Dar gravide sexy? Nu, nu alea din reviste glossy. Nu alea corectate în photoshop. Ce ziceţi?
Leapşa merge la: Mara, Alina, Maria, Maria Mirabela, Mira Robatzchi (cand vine de la mare), Ceska, Bogdana, cealaltă Bogdana, Simbad, Irina, Ale, Salmi, Mămica lui Sebi, ganduri mici, păpădie şi Sabina(când ajunge acasă), Diana, Ruxel, Andreea (când se întoarce din ţările calde), Dana… şi dacă am sărit pe cineva, să şi-o ia de la perete. Aştept:)

Related Posts

Tags

Share This

27 Comments

  1. mamica de Sebastian

    Tulai doamne,cred ca la mine ai mult si bine de asteptat:)).Dar promit ca nu uit leaspa si revin..

  2. Maria Coman

    hahahaha, eu am pe mine singura rochie care-mi mai vine. si am in plan shopiing diseara, pentru garderoba de toamna iarna in varianta + smaranda. nu, nu cred ca gravidele sau mamele sunt sleampete, dar jur ca asta ni se ofera in magazine

  3. Bogdana

    maria, pai chiar asta e oferta din magazine 🙁

    hai ca ma execut acum cat doarme biloiul. ma apuc sa caut poze 🙂

  4. www.bebelissimo.com

    imi place ideea:-D
    sa vedem ce pot face,desi si eu sunt "in lucru" cu kilele in +

  5. G.

    Io-s mai sexy in pantaloni scurti si tricou decay int-o mie de rochii mici si negre…se pune?

  6. Maria Coman

    pai da bogdana, fix asta e problema. ca la noi si pe net si-n magazine gasesti niste ordinarii. mai e cate una alta pe la mothercare sau altele, dar la de 3 ori mai multi bani ca in tarile de origine.

  7. Ceska777

    Brrrrrr, sper sa nu uit candva sa raspund la leapsa asta. Acuma nu am nici o rochie (numai una de plaja) si nici macar din profil nu sunt sexy….:-(

  8. salmi

    O sa ma duc la dulap sa caut :). Zau daca mai tin minte de cand n-am mai pus o rochie pe mine…ah ba da, e la Craciun. Ma duc sa ma imbrac si sa vad pe ce asez aparatul ca sa ma pozeze. Viiiine hot maaaaamaaaa! :)))

  9. Ada Demirgian

    G, bagati!

  10. Ada Demirgian

    Maria, haine misto de gravida am vazut la next. si la debenham's.
    bogdana, astept si poze de vineri pls, bebelissimo si de la tine astept pozne.
    ceska, nu e cu deadline, trece-o la carnetel.
    salmi unde e hot mommaaa?

  11. Darael

    Eu am vazut o multime de burtici super sexy. Si mamici extraordinare. Si erau asa in blugi sau trening, in pufoaica sau rochite mini.

    Parerea mea se pune ?

    PS> Sper ca nu asteptati poze cu mine in rochita cu fundita 😀

  12. Ruxel

    M-ai terminat cu leapsa asta :))). Nu ma asteptam sa o primesc. Chiar citeam cu mare interes pe cine pica magareatza, cand hop, imi vad numele acolo. Poza cu mine gravida si sexy…nu am, ca deh, am fost gravida acum 4 ani si ceva…deci nu e recenta. Poza in rochie eleganta….hm, am, of course, dar nu foarte, foarte recenta (din pacate, nu am fost pozata la ultimul eveniment la care am participat si din cauza caruia nu am reusit sa ajung la intalnirea de la Verde Cafe).

  13. Maria Coman

    ada- multumesc, joi cred ca ma duc din nou, ca azi am fost pe repede inainte si n-am facut nimic

  14. alina

    Bai deci da, atitudinea e aia care conteaza! Nu ca e rochie sau tricou decolorat.
    Astept sa-mi treaca raceala si onorez. :))

  15. Ada Demirgian

    Darael, se pune, si nu ne asteptam sa te vedem in rochie:D
    Ruxel, e buna poza aia, arata-te!
    Maria – good luck hunting!
    Alina – Sanatate! Fa-te bine repede.

  16. mariamirabela

    Ada, m-ai facut sa rosesc cand m-am vazut data ca exemplu.

    M-am conformat, ai postarea la mine pe blog:

    http://bobulmeudeorez.blogspot.com/2009/08/hot-momma-leapsa-de-la-ada.html

  17. Dana

    Ma bagai si eu la poze – uite aci: http://dana.webmyc.com/2009/08/hot-mamma/#content

  18. Ada Demirgian

    Fetelor, ah fetelor:) Merci Dana, misto ideea cu votatul. vreti sa votam the Hottest Momma? Sa ma apuc de cautat premii?

  19. Bob

    pai io zic ca tre sa fie cu voturi si sa desemnati o Miss Hottest Momma 😛

  20. Ada Demirgian

    Da, domnu' Bob, dar deocamdata nu avem decat doua candidate.

  21. mariamirabela

    Dar Bogdana, ce face Bogdana? Am vazut-o eu in pozele de la mare si arata de milioane. Ea poate pune o poza direct in costum de baie, eu inca nu am avut curaj. 🙂

    Dar silfida Ale? Pai Ale ne bate pe toate la fundul fara rochie (adica gol)! Vrem si poze cu Ale si relatarea ei!

  22. Bogdana

    dupa ce bagi din nou postul cu poza, doamna hot maman de degetica!

  23. Ada Demirgian

    Bogdana, da chiar asa, unde esti?

  24. Bogdana

    cu doi copii pe cap… sunt peste tot!

    am 16gb de poze nedescarcate…

  25. Bogdana

    gata Ada!!!!!

    http://bogdanasblog.blogspot.com/2009/08/hot-mamma.html

    vin si cu restul de poze… am pb cu picasa 🙁

  26. Ada Demirgian

    Merci, Bogdana, te dam si la ziar. Acum ca avem 3 poze putem incepe un top:)

  27. ILANA ANDREEA

    Ada, o poza ca lumea inca n-am gasit, sa se vada rochia :))…Da' postul tot l-am scris…asa ca…il gasesti la mine pe blog: http://www.ilanaandreea.blogspot.com

Privacy Policy