Lecția despre încredere
Uite, Lia, ține-l de aici.
Hai să mergem la copii.
El e Herbert, e o locomotivă de lemn pe care am primit-o când eram mică.
A venit într-un pachet cu hăinuțe de la prieteni din Germania.
Nu mai știu de ce i-am zis Herbert, dar nici nu mai contează.
Tu îi spui Tutulețul și e bine și așa.
L-am iubit mult și mă bucur că îți place și ție de el.
Hai, mergem în parc?
Prinde-măăăă!
O iau înainteee!
Mă prinzi?
Nu mă prinzi, nu mă prinzi, babă fără dinți.
Mami, uite-măăăăă.
Mami, mă veeezi?
Hai că mai fac o dată.
Cum a ieșit?
Hai că te ajut eu.
Uite, pune piciorul pe treaptă. Hopa sus!
Fundul sus, Lioară!
Așaaaa. O iei prin tub.
Dar să nu te duci pe pod, că e periculos, mă auzi?
Să mă aștepți, da?
****
Dă mânuța.
Pune piciorul aici.
Și încă un picior.
Și încă unul. Ai grijă!
Nu păși în gol!
Hai, încă un picioruț.
Bravo, Liaaaa!
***
Maaaami, ai văzut?
A reușit!
Lia a trecut podul!
Lia e mare!
Bravo, Lia!
Mai vrei? Hai încă o dată.
Mami, fii atentă, da?
***
5 minute mai târziu, când Irina se juca în altă parte cu o fetiță de vârsta ei, Lia a venit lângă mine.
“Ata e putu tine” mi-a zis și mi-a pus în palmă un fir de nisip.
Și-am rămas așa, în soarele de octombrie, în mijlocul parcului, cu un important fir de nisip în căușul palmei.
Important pentru că era de la Lia. L-am pus în buzunarul de la piept și m-am dus s-o culeg de pe jos. Căzuse, din nou, de pe tobogan, chiar la aterizare.
“Unde e Lililinaaaaa”, a plâns mititica, mai necăjită că Irina n-a prins-o, decât că a dat iar cu fundul de nisip.
Tati ne-a găsit pe alee.
Lia călărea o tricicletă fără pedale, mergea așa, cu pași mărunței, foarte încântată de propria sa persoană.
Privind-o, nu putea să nu te pufnească râsul, pentru că avea picioruțele prea lungi pentru tricicleta aceea, e înaltă.
Și totuși se amuza foarte tare de mersul cam ca în pasul piticului.
Eu mergeam pe lângă dânsa, târându-l pe bătrânul Herbert după mine.
– Sunteți numai bune de tras în poză, a spus el, și câtă dreptate avea!
Tati a adus un tub cu soluție pentru baloane.
Jumătate s-a vărsat pe jos.
Altă jumătate s-a risipit în aer.
Dar a fost “fumos, fumos”.
Octombrie auriu și cald, cu baloane de săpun și fire de nisip. Cam așa.
Cate comori! Fara cuvinte 🙂