Lecția despre încredere

7 Oct 2013 by Ada

Uite, Lia, ține-l de aici.

Hai să mergem la copii.

El e Herbert, e o locomotivă de lemn pe care am primit-o când eram mică.

A venit într-un pachet cu hăinuțe de la prieteni din Germania.

Nu mai știu de ce i-am zis Herbert, dar nici nu mai contează.

Tu îi spui Tutulețul și e bine și așa. 

L-am iubit mult și mă bucur că îți place și ție de el. 

 

Hai, mergem în parc?

Prinde-măăăă!

O iau înainteee!

Mă prinzi?

Nu mă prinzi, nu mă prinzi, babă fără dinți. 

Mami, uite-măăăăă. 

Mami, mă veeezi? 

Hai că mai fac o dată. 

Cum a ieșit?

Vrei să te urci? 

Hai că te ajut eu. 

Uite, pune piciorul pe treaptă. Hopa sus!

Fundul sus, Lioară! 

Așaaaa. O iei prin tub. 

Dar să nu te duci pe pod, că e periculos, mă auzi?

Să mă aștepți, da? 

****

Dă mânuța. 

Pune piciorul aici.

Și încă un picior. 

Și încă unul. Ai grijă! 

Nu păși în gol! 

Hai, încă un picioruț. 

Bravo, Liaaaa! 

***

Maaaami, ai văzut?

A reușit!

Lia a trecut podul!

Lia e mare!

Bravo, Lia!

Mai vrei? Hai încă o dată.

Mami, fii atentă, da?

***

5 minute mai târziu, când Irina se juca în altă parte cu o fetiță de vârsta ei, Lia a venit lângă mine.

“Ata e putu tine” mi-a zis și mi-a pus în palmă un fir de nisip.

Și-am rămas așa, în soarele de octombrie, în mijlocul parcului, cu un important fir de nisip în căușul palmei.

Important pentru că era de la Lia. L-am pus în buzunarul de la piept și m-am dus s-o culeg de pe jos. Căzuse, din nou, de pe tobogan, chiar la aterizare. 

“Unde e Lililinaaaaa”, a plâns mititica, mai necăjită că Irina n-a prins-o, decât că a dat iar cu fundul de nisip. 

Tati ne-a găsit pe alee.

Lia călărea o tricicletă fără pedale, mergea așa, cu pași mărunței, foarte încântată de propria sa persoană.

Privind-o, nu putea să nu te pufnească râsul, pentru că avea picioruțele prea lungi pentru tricicleta aceea, e înaltă.

Și totuși se amuza foarte tare de mersul cam ca în pasul piticului.

Eu mergeam pe lângă dânsa, târându-l pe bătrânul Herbert după mine.

– Sunteți numai bune de tras în poză, a spus el, și câtă dreptate avea! 

 

Tati a adus un tub cu soluție pentru baloane.

Jumătate s-a vărsat pe jos.

Altă jumătate s-a risipit în aer.

Dar a fost “fumos, fumos”. 

Octombrie auriu și cald, cu baloane de săpun și fire de nisip. Cam așa.