Leuștean

7 Jun 2017 by Ada

Aș putea să mă duc să mă tund, sau ar trebui de fapt să mă apuc de gătit (am luat o pauză cu improvizații de ceva vreme) sau ar trebui să văd ce e cu mailurile alea cu joburi dar… Mi-a rămas agățată în minte o discuție de ieri de pe un grup de români din Canada. Cineva din Toronto întreba de unde poate cumpăra leuștean, sau cum se cheamă în engleză. Foarte repede au apărut mulți cultivatori de leuștean care au oferit și frunze, și lăstari, au dat adrese de magazine unde se vinde leuștean sau se găsesc răsaduri, au oferit sfaturi despre cum se cultivă leușteanul și au deplâns ghivecele în care multe semințe de leuștean n-au ajuns la maturitate sau n-au rezistat verilor cumplit de calde din Ontario. 

În dimineața asta a ieșit soarele după câteva zile cu ploi noiembrice (ha!) și mi-am băut iar prima cafea în grădină, după ce am lăsat fetele la școală. Și-am constatat că leușteanului meu îi merge bine. L-am luat de la prietena mea Iuliana, care acum doi ani cam prin timpul ăsta îmi trimisese prin Irina un braț uriaș de leuștean, tot după o zi ploioasă… Când a intrat copila cu tufa de leuștean în brațe, mirosind puternic a ploaie și a … leuștean (doh) mi-au dat lacrimile și m-am așezat pe treapta mea de bucătărie și am plâns. 

Deci, care e treaba cu leușteanul, de unde până unde atâtea lacrimi și griji pentru leuștean, de unde obsesia asta pentru gustul și mirosul lui, ce se-ntâmplă?

Am povestit despre ciorba de welcome to Canada, eu cred că atunci a avut loc un soi de declic, pentru că gustul ăla, a doua zi după ce am aterizat era exact ca al mâncării de acasă. Nici nu plecasem bine din țară și pac! o lingură din ciorba de perișoare cu leuștean m-a transportat înapoi în bucătăria mamei mele, pe vremea când aveam sub 10 ani și nu voiam cu nici un chip să mănânc verdețurile din supe. Lasă că lor nu le-am zis niciodată (pe vremea mea nu stătea nimeni să pescuiască pătrunjelul și leușteanul din farfuriile copiilor) dar toată viața mea de adult din România NU am pus leuștean la ciorbă. Niciodată. Ever. Nici cu borșul nu m-am omorât, nici lichid, nici praf, nici altfel. Prea am cărat multe sticle de borș în copilărie. 

Ei bine, de când trăim în țara asta în care se pune zahăr și în apa vitaminizată (cred că doar în aer nu au pus zahăr) am făcut o pasiune pentru borsul Olympia, la sticlă (am câteva în pivniță) și pentru leuștean. Și nu sunt singura, se caută leușteanul, stimați cititori, ca pe vremuri ciocolata. 

Aflați că românii cresc leuștean și-n Germania, și-n Suedia (importat din Danemarca, mi se zice) și-n Olanda și-n Marea Britanie și-n Austria și-n Franța… și cine știe în ce alte locuri din lume, pe unde n-am eu cunoștințe. 

Propun, așadar, ca brand de țară Leușteanul. Împletit pe un borcan de borș sau de socată.