Lia încearcă lumea cu degetul

17 Nov 2011 by

Am multe de spus. Despre alăptat, puțin altfel decât s-a scris până acum (sau am citit eu), despre cum să-i explici lumea unui țânc care învață să terorizeze familia cu întrebări, despre copilul capricorn și prieteniile lui la aproape șapte ani, despre telefoane mobile și responsabilizarea elevilor de clasa a-1-a, despre concursurile din școli și la ce folosesc ele, despre cum spoliază învățământul gratuit familiile române și despre mulți copii pe cale să se nască, abia poposiți în burticile mamelor lor.

Dar de unde atâta timp… Video killed the radio stars and facebook almost killed blogging, pentru că despre toate cele de mai sus (sau aproape) am povestit cu un grup de mame nebune, care au același indispensabil simț al umorului la purtător. Și din păcate, pe facebook se pierd. Va trebui să le ordonez cumva în mintea mea pe toate astea și să le pun aici, să nu se piardă, spre gloria bloggingului și propășirea conținutului de calitate pe motoarele de căutare.

Sub ochii mei se întâmplă miracole mici. De pe o zi pe alta, Lia-bebelușul învață, crește, progresează, vrea să ne arate, exersează. Sunete, mișcări, gesturi, expresii ale feței. Lia își construiește propria ei personalitate. Lia cunoaște lumea, o atinge delicat, cu degetele arătătoare, întâi îi testează consistența, apoi încearcă să o ia în stăpânire așa cum poate, apucând-o cu degetele, mușcând din ea cu poftă, încercând s-o înghită. Aaaa, bucuria de a te juca iar cu ceva de trei ori mai mare decât tine, de-al roti și de-al arunca în sus, cu toate cele patru mâini maimuțești, ciucurii, ciucurii numai buni de supt și atâtea urechi de pluș în jur, atâtea nasuri de adulți numai bune de tras cu putere, atâția obraji în care să-ți înfigi toate cele 10 gheruțe, atâtea pielițe fine la capătul unghiilor mamei, perfecte pentru a trage de ele, atâtea fire de păr pe mâna tatei, de care să te agăți cu toată forța ta, de parcă viața ta atârnă de acel fir de păr, acela și numai acela… Lia învață. Să apuce, să tragă la ea ce-i trebuie, să cheme, să roage. Din ochi, din gură, cu tupeu, cu drăgălășenie.

Și obrajii ei cu gust de piersici și caise și mere și pere și toate fructele din lume, toate pe care mama le pune în borcănele după ce le aburește… Îmi place să-i gust obrajii după masa de fructe, sunt delicioși. Mi-amintesc de Irina mirosind a biscuiți și-i zâmbesc în gând. Irina și invitațiile ei stângace la baluri imaginare în camera ei, Irina care scrie așa cum se pricepe, dar scrie, îmi lasă bilete în care mă-ntreabă ce fac  și aproape imploră să-i răspund, Irina își iubește, în sfârșit, surioara, Irina a ajuns la un echilibru pe care în urmă cu șase luni nici nu-ndrăzneam să-l visez.

Life is good. Bună dimineața.

Related Posts

Share This

6 Comments

  1. mama lui andrei

    daaaaa daaaaaa asteptam…….

  2. Ei, da! asa te recunosc! optimista si cu pofta de viata! Pup toti obrajorii! deja mi-e dor de Lia-cea-cuminte 🙂

css.php Privacy Policy