Lia la cinci luni
Astăzi, la ora 22.55, Lia împlinește cinci luni. În timp ce scriu, doarme în coșulețul ei împletit din zambile de apă, cocoțată pe masa din Lumea de Sus de la tanti Lenuța. A obosit de numărat luminile ce licuresc printre frunzele de viță. De două nopți nu se mai trezește deloc pentru lapte pe-ntuneric. De zece zile o tot obișnuim cu marea. Nu se-nebunește după apa mării, probabil valul de adrenalină ce-i inundă creierul la contactul cu marea e atât de obositor, încât nu poate procesa exact ce i se întâmplă. După fiecare baie, în semn de protest, adoarme profund, imediat ce simte eșarfa mea moale și caldă. Își afundă năsucul în ea, o strânge în pumni cu tărie și-n secunda imediat următoare, respirația i se liniștește. Atât de mult că simt nevoia să-i pun mâna pe piept, să mă asigur că încă are aer.
Gângurește. E o plăcere să-i asculți trilurile. Își roade picioruțele. Le apucă zdravăn și-ncepe un soi de balet pe care și Irina îl făcea la vârsta asta. Seamănă foarte tare cu Irina mică.
Se-nvârte de pe o parte pe alta, nu-i ies încă rotirile complete, dar jumătatea de cerc o face deja din instinct, e una din pozițiile de alăptat în care amândouă ne simțim confortabil.
Este în continuare un bebeluș vesel, deși ardoarea cu care se jelește cam în fiecare zi după ora 13.00 mă face să cred că o chinuie un dinte gata să-i spargă gingia. Cred c-ați făcut-o râzând, spune tanti Lenuța, minunându-se de cât e Lia de cuminte. Nu poți să n-o iubești. Mai ales când reacționează la gâdilat și râde cu hohote mici, cum doar bebelușii știu.
Îi place s-o ridic deasupra capului meu și s-o-nvârt ușor. Îi plac mărgelele mele colorate. Îi place s-o port. Îi place să-mi roadă mâna. Îi place să-mi simtă căldura. Și mie îmi place, de ce să mint. Încă e doar a mea 85% din timp, prea rar pun alții mâna pe ea, prea rar au ocazia s-o ia în brațe sau să o țină de vorbă. Pentru că în restul timpului e lipită de mine și asta încă nu mă apasă.
Îi povesteam unei prietene că de data asta, spre deosebire de prima mea experiență maternă, nu mai simt nevoia să-i vorbesc Liei atât de mult. O înțeleg altfel. Comunicăm altfel. Știu când plânge de durere și când se alintă fiindcă vrea în brațe. Știu când se plictisește și când nu mai suportă ce o înconjoară. Nu mă mai grăbesc. Nu-i mai pândesc progresele, cum făceam cu Irina. Privind în urmă, îmi dau seama că au fost momente în care eram de-a dreptul comică. Acum doar mă bucur de fiecare zi, îmi dau voie să nu mai știu, să am îndoieli, să greșesc, să mă simt obosită. Nu știu dacă asta mă face o mamă mai puțin bună, cu siguranță sunt de data asta o mamă mai puțin riguroasă. Merg în continuare pe principiul că există momente în viață când e mai simplu să te lași moale decât să te încordezi.
Lia crește. I-au rămas mici hăinuțele și coșulețul. La București va trebui să-i montăm pătuțul și să pregătim coșul pentru următorul bebe care va locui în el.
Inutil să mai spun că mi-e dragă. În liniștea dintre noi există un soi de complicitate pe care doar o altă mamă o poate simți cu pruncul ei. Eu știu că ea va fi bine. Ea știe că este bine.
Vacanța asta de zece zile la mare ne-a prins bine tuturor. Dormitul într-un singur pat n-a fost mereu o plăcere, dar Irina a avut ocazia de a se apropia mai mult de surioara ei. În orele de amiază când am încercat să le lăsăm să doarmă împreună. Pe plajă, când era responsabilă cu păzitul bebelușului. La plimbare, când avea misiunea de a o supraveghea să n-o ardă soarele.
Irina se bucură când surioara ei îi zâmbește. Când gângurește și pare că susține o conversație întreagă. Când o strânge de un deget. Când reușește să prindă cercul de jucărie.
E bebele meu, spune Irina. Lasă-mi-o mie. O schimb eu. O ridic eu. Dă-mi-o mie!
E bebele nostru. Curând se va face copilaș.
Mâine pornim spre casă. Înapoi la rutina de oraș.
Related Posts
Tags
Share This
La multi ani Liei ,ce repede trec lunile ,parca ieri ….
cu drag Nunu si Nana
La prima poza am zis: “este uber-simpatica!”
La a doua “ce hlizita e!”
Dupa asta, tot asa am tinut-o.
Sa va traiasca si sa va bucurati de ea, e minunata.
Drum bun inapoi, adaptare usoara la marele oras!
Este uber-simpatica, indeed:)
vai, cind au trecut cinci luni? sa fie sanatoasa, ca frumusica este tare de tot!
Nici eu nu stiu cand a zburat timpul. Ca maine o ducem si pe ea la gradi.
La multe luni inainte! 🙂 Sa creasca mare si frumoasa; si sanatoasa!
Multumim asemenea!
Lume, lume,
hai de vină, ia mărgele!
mai groase sau subţirele
colorate, mici sau mari
sa le porţi la zile mari!
din lemn moale sau scoicuţe
pentru gât sau pe mânuţe.
Toate-s azi, un zâmbet doar.
le vând ieftin, n-ai habar,
doar la Lia atârnate
Le găseşti acum, măi frate!
La mulţi ani, Lia cea bună şi veselă!
Ce frumos! Am sa fac o colectie sa il e arat cand va creste mare! Multumim, Liv. Cand ne mai vedem?
Abia aştept, poate săptămîna viitoare, dacă totul e bine!
Pai let us know. A propos, incepeti scoala?