Lia la nouă luni
De când suntem împreună, această a opta spre a noua lună a fost cea mai grea, cea mai exasperantă, istovitoare și de luat câmpii dintre toate.
Dacă ar fi s-o cuprind în doar câteva cuvinte, aș spune că a fost luna un-pas-înainte-și-trei-înapoi, pentru ca pe ultima sută de metri, Lia să bată toate recordurile în materie de evoluție. În continuare nu acceptă nici un fel de tetină, suzetă, biberon, cănuță. Nimic. De nici o culoare, de nici o consistență, de nici o formă. Obsesia mea în privința faptului că Lia nu bea apă e doar una dintre acele probleme mici care mie mi se par mari deși probabil nu-s, dar trebuie rezolvate fără întârziere. Pentru că așa funcționez eu.
Revenind.
La 9 luni, Lia stă în fund nesprijinită. Nu se așează singură în fund, dar își menține poziția după ce a ajuns acolo. Urmărește cu privirea direcția pe care i-o arăt. Stă-n patru labe și exerseaza marche arriere-ul. Stă-n picioare – nu din proprie inițiativă, dar se bucură dacă o ajut să ajungă în poziția bipedă și o țin așa câteva secunde. Îi place jucăria pe care a primit-o de Crăciun. E foarte interesată de tot ce e cu butoane (a descoperit telecomanda și telefonul mobil. De aceea, dacă vreodată vă sun și nu se aude decât “ga-ga-ga” să știți că e Lia la aparat). E veselă (când nu plânge), mănâncă aproape orice dar n-a renunțat la expresia de dezgust total pe care o afișează la fiecare primă linguriță de orice.
Avem două probleme. Încă suge noaptea. Asta n-ar fi așa o problemă mare, că de obicei adoarme repede la loc. Mai rău e de la cinci încolo, când se trezește cam din oră în oră până renunț să mai încerc să dorm și mă trezesc uneori mai obosită decât m-am culcat.
Adoarme în fiecare seară cu mare greutate. Plânge mult și tare. A-nvățat că dacă plânge suficient de ascuțit și nu se lasă, cineva până la urmă o salvează din pătuț și o aduce pe canapea. Pe canapea e veselă. S-ar juca la telecomandă și să nu-ndrăznești să o iei din mâna ei, că află tot blocul. E-n stare să stea așa, la taclale pe canapea până la 10-11 noaptea, ceea ce pentru un copil de vârsta ei mi se pare exagerat. Când o pun la loc în pat, reîncep protestele. Dacă o iau în brațe, râde. Dacă o pun lângă mine în pat, veselia e și mai mare, avem ocazia să ne jucăm. Toate aceste lucruri se întâmplă în ciuda faptului că ritualul de seară e ritual de seară, baia e baie, alăptatul e alăptat (deși acum mă mușcă așa, cu sete, cu șapte dinți, cu bucuria de a mă vedea țipând, mă mușcă și apoi se uită să vadă, mă strâmb?) plimbatul pe la ferestrele întunecate e încă în schemă, cântatul se produce, mângâiatul idem. Și? Și nimic. Toată ziua se freacă la ochișori, ar dormi dar nu se lasă. Nu se lasăăăă și pace. Nu dorește. Are cearcăne până la brâu și e palidă. După câteva zile în care s-a trezit la 8 apoi la 9 apoi la 10 dimineața (după trezirile de la 4-5-6) a dormit de două ori câte 40 de minute în timpul zilei și seara a avut program dansant până spre miezul nopții, am scos din nou de la naftalină cărțile despre somn, le-am recitit cu glas tare și am înțeles că:
- 19.30 e prea târziu, e deja atât de obosită încât deși vrea, nu poate adormi.
- somnul de peste zi e crucial, de aceea el trebuie să se întâmple și pentru asta trebuie să facem orice. Să ne trezim mai de dimineață, să urmărim cu atenție toate semnele de oboseală, să parcurgem kilometri prin parc, să închidem toate telefoanele, să nu mai primim vizite la orele la care trebuie să doarmă, să nu mai mergem nicăieri până nu recuperează o parte din odihna ratată, să nu așteptăm să se facă iar 19.30 și ea să fie ultra-hiper-foarte obosită, că nici că va mai adormi.
- dacă pui la somn un bebeluș și el plânge și te duci să-l alini fără să-l iei în brațe, sau dimpotrivă, îl iei în brațe și apoi îl pui la loc după 5, 10, 15 minute (potrivit metodei Ferber), învață (foarte repede) că pentru a beneficia din nou de prezența ta, e suficient să plângă mult și tare. Și face asta până vii.
Scriu despre asta aici ca să știți că există și modelul acesta: îngeraș până la un punct, diavol tasmanian de la o vârstă încolo. Nu doresc să deschid din nou cutia Pandorei în privința alăptatului exclusiv și a metodelor de adormit copiii. Această lună cu Lia m-a învățat că e bine să lași mereu o portiță de scăpare. Această portiță de scăpare se construiește în primele luni de viață și constă în obișnuirea copilului să bea și din biberon sau căniță ( ce lapte considerați de cuviință, fie el matern sau lapte praf) și în a face sleep training prin orice metodă considerați potrivită la vârsta potrivită. Care e vârsta potrivită puteți citi în cartea Bedtiming, unde se discută și cele mai cunoscute metode de a învăța copiii să doarmă, cu pro si contra.
Ce am mai învățat luna asta:
- Nu există doi copii la fel, nici măcar când sunt făcuți de-o mamă.
- Tot ce știam eu în materie de somn al copiilor este vax, nu se aplică. Ce a mers la cinci luni jumate, nu mai merge la opt luni jumate. The matrix shifts all the time.
- Momentul în care realizezi că nu există metodă sau soluție e înspăimântător și dătător de depresii.
Am trecut de la: “vreau să aibă un program civilizat să putem trăi și noi ceilalți pe lângă ea” prin “mi-aș dori să nu mai adoarmă în lacrimi în fiecare seară”, “aș face orice să nu mai adoarmă plângând” la “aș face orice ca să doarmă” și am ajuns la “Doamne, Dumnezeule, copilul ăsta TREBUIE să doarmă”. Mai am de spus că Lia nu doarme în brațe, dacă adoarme în Manduca și încerc s-o pun în pat se trezește, dacă adoarme în patul meu și încerc să o pun în patul ei se trezește, dacă adoarme în patul meu și o las în patul meu, eu înțepenesc pe o parte până când se trezește pentru cele minim două mese de noapte. Oricum aș da-o, luna asta mi s-a întâmplat o singură dată să dorm șapte ore legate. În rest, sunt zile și zile. Zile în care doarme fără proteste, dar se trezește repede. Zile în care doarme cu proteste, dar prinde două ore. Zile în care o culc la șapte și ea adoarme la zece. Zile în care o culc la șase treizeci, adoarme după proteste moderate, se trezește la nouă și o luăm de la capăt.
Nu sunt veselă. Nu mai sunt nici disperată. Nu mă îndoiesc de calitățile mele de mamă și nici nu simt că am eșuat în vreun fel. Sunt foarte supărată, dar e o supărare zen, mocnită, pe care o duc cu mine în fiecare zi, pe zi ce trece mai grea. La capătul tunelului e 1 martie 2012, înțărcarea, întoarcerea la serviciu. Între supărarea mea zen și capătul tunelului o am doar pe Irina, care vie fiind la aproape șapte ani, e dovada faptului că totuși ceva sigur am făcut bine pe parcurs, și că într-un fel sau altul, cu sau fără lacrimi amare, bebelușii cresc. Mă salvează soarele, plimbările cu Lia și zâmbetul ei când nu plânge.
Related Posts
Tags
Share This
ce legatura are intarcarea cu intorsul la job?
si de ce simti nevoia sa fii mereu in control?
nevoia de control e ce ma „ingrijoreaza” din postarea asta.
Nu o zic decat ca sa te gandesti nitel la asta.
Poate ar fi mai simplu daca nu ai face atatea planuri fixe, din care reies lacrimi.
ci doar niste planuri mai mititele.
conforme cu cele 9 lunițe ale fetii.
Pai in afara de faptul ca Lia trebuie sa invete sa doarma si cand eu nu-s acasa, nici una. in acest moment,somnul vine dupa lapte. Nu stiu de ce te ingrijoreaza faptul ca as vrea sa doarma si sa nu mai planga, aici nu e vorba de control si chiar daca ar fi, pana la urma, eu sunt adultul in relatia asta, ea e un bebelus. Nu-mi spune ca trebuie s-o las pe ea sa hotarasca pentru ea cand si cat mananca, doarme sau plange ca asta e o teorie care mie nu mi se potriveste. Sunt in punctul in care nici un plan, fie el mare sau mic nu merge. Asta este exasperant. Eu nu pot trai in haos sau la voia intamplarii, trebuie sa stiu macar in linii mari unde sunt, catre ce ma indrept, cum se rezolva problemele cand apar. Asa sunt eu, Sabina. Asa functionez. Cu planul A si planul B. Acum nu mai am nici A, nici B, sunt in aer.
am sperat ca se vad bine ghilimelele de la ingrijoreaza 😉
ma gandeam doar ca functioanarea doar prin controlul tuturor parametrilor tre sa fie f f obositoare. vad asta la sotul meu, e ostenit de cat control tre sa aiba, si asta il inacreste de multe ori.
eu nu sunt adepta haosului, n-as avea cum sa fiu, (stii, aia cu artiostu care organizeaza materia, sonora, vizuala, de care-o fi)
ma gandeam ca uneori sunt momente in care adultul propune si bebelusul dispune, pt ca nu poti sa ii ignori ritmul, si eu preferam sa o tin pe fotoliu pe Sofia decat sa ma chinui 2 ore cu ea sa adoarma, sa ne tracasam si enervam amandoua si familia pe langa. …iar Gheorghe m-a uimit cu „mi-e somn, culca-ma, desi eu am fost aceeasi. Sa vreau si nu pot sa-l tin peste ora lui de somn, in schimb cea mare (care acum se duce cumintitca ca are a doua zi scoala) sta cu placere daca i se propune.
ceea ce e gresit insa e ca promovezi cu rang de lege metode, citez :
această portiță de scăpare se construiește în primele luni de viață și constă în obișnuirea copilului să bea și din biberon sau căniță ( ce lapte considerați de cuviință, fie el matern sau lapte praf) și în a face sleep training prin orice metodă considerați potrivită la vârsta potrivită
Nu, nu e ok, te citeste multa lume si nu citeste ceva corect.
in primul rand nu e universal valabil, eu am 2 copiii la care nu am facut nici instruire de somn si nici bibron n-am dat si au avut ritmuri cat se poate de diferite.
in aș doilea rand, instruirea de somn e f f chinuitoare atatpt mama cat si pt copil. si la primul dinte sau exces de impresii(cum are Lia acum, ca e exact varsta, dupa 8 luni pana pe la un an si 3, 4 luni tine), se duce incolo orice instruire de somn si mamele ajungs a se simta incompetente, daca sunt la primul copil, si sa creada ca ceva nu fac bine.
de fapt, e f usor sa ajungi, de la oboseala, sa crezi ca ceva nu faci bine, de aia e indicat sa te mai traga cate cineva discret de maneca. Adica, poate gerenalizez, si nu e bine,dar mie una mi-=au folosit trasurile de maneca 🙂 cand exageram intr-o parte sau alta.
Mie mi se pare ca exgerezi putin cu tine, esti prea dura cu tine si nu e ok sa crezi ca ține exclusiv de tine sa faci un program fix intregii familii incepand cu Lia.
cu un bebelus in casa, flexibilitatea e cheia. Si sa iei fiecare zi cum vine.
Ada, cred ca degetica are dreptate. Oare ai fost la fel de “dura” si cu Irina? Probabil altfel au decurs atunci “ostilitatile”, ati avut alta materie prima. Noi ne dam cu parerea incercand sa ajutam. Eu cred ca inteleg ca tu incerci sa ordonezi un pic lucrurile pentru vremea cand vei incepe jobul. Si eu as face probabil la fel. Numai ca am realizat intr-un tarziu ca vor fi atatea “surprize” incat imi vor anula regulile si oricum Lia se schimba. Crezi ca e intelept sa renunti la alaptat numai fiindca incepi lucrul adica ii rapesti de-odata doua lucruci Liei: prezenta fizica si apoi si alinul cand vei totusi acasa seara si dimineata, putand sa alaptezi…. Ma gandesc si eu, poate stramb.
Ceska, Irina a fost hranita cu lapte praf de la cinci luni si jumatate. Se culca singura, se cerea la nani la ora 19 si se trezea la cinci dimineata. A fost alt model de copil. N-am trecut cu Irina prin ce trec acum cu Lia, de aici si debusolarea mea. Nu stiu de ce vi se pare ca-s dura cu Lia, eu nu vreau decat sa nu mai planga atat de mult seara si sa se odihneasca. Ce e dur in asta?
Sabina, hai sa fim de acord ca nu suntem de acord a propos de cum ne crestem copiii. Daca natura copiilor tai a permis abordarea pe care o descrii, felicitarile mele. Uite, mie mi se pare crud sa o tin pe Lia langa noi pe canapea la ora zece seara cand se vede clar ca e obosita doar pentru ca nu are chef sa se culce. Sigur, e coplesita de impresiile de peste zi, vrea sa faca multe si dintr-o data, inteleg de ce nu doarme si sunt cat se poate de intelegatoare. Flexibilitatea mea in a-i face pe plac ne-a adus in punctul in care sta treaza mai mult decat este normal. Si sa nu-mi spui acum ca e ok sa doarma doar 40 de minute de cate doua ori pe zi si pe urma sa stam la taclale in miez de noapte, ca asta nu are cum sa fie ok. Nu inteleg de ce de fiecare data cand pomenesc despre biberon, vii si ma contrazici. Biberonul NU e moartea. Un biberon o data pe saptamana sau la cateva zile n-o sa duca la intarcare inainte de vreme. Completarea dupa fiecare masa, da, aia sigur duce catre intarcare daca mai multe saptamani la fiecare masa ii dai copilului ocazia sa se prinda ca din biberon curge laptele mai usor.
Daca n-as fi mers pe principiul alaptarii exclusive pana la sase luni, poate Lia ar fi invatat sa bea si din alta parte decat de la sanul mamei si acum mi-ar fi fost mai usor sa-i dau supe si cereale si s-o intarc atunci cand consider eu de cuviinta. Daca ar fi acceptat biberonul, i-as fi putut scoate masa de noapte, toata lumea ar fi dormit mai bine si am fi fost mai odihniti si mai veseli. Acum nu pot face nimic din toate astea, sunt prizoniera propriei mele incapatanari, pentru ca laptele meu e singurul lichid pe care-l bea si a i-l refuza mi se pare din nou, o cruzime. Te rog sa nu-mi spui ca toddlerii n-au nevoie de ceai si de apa si de supe si de sucuri, te rog sa nu-mi spui inca o data ca laptele de mama e combustibil universal, pentru ca nu te cred. Laptele de mama este minunat, este hranitor, este sanatos, alaptatul este un lucru pe care orice mama trebuie sa incerce sa-l faca pentru copilul ei. Dar daca eu, mama acestui copil hotarasc ca atat pot eu sa-l alaptez (atat insemnand 3 luni, 6 luni, 9 luni, 1 an sau 15) as dori daca se poate sa nu mai incerce nimeni sa ma convinga ca n-am facut destul pentru bebelusul meu. Cand sunt extenuata din pricina faptului ca NU am invatat-o sa doarma, mi-e greu sa primesc critici si sa tolerez teorii de attachment parenting. Am mai spus si nu o data: am tot respectul pentru cei ce pot si adopta acest stil de educatie, n-am sa merg niciodata pe blogul unei mame atasate sa-i spun ca face gresit ce face, numai ca asta nu inseamna ca si eu TREBUIE sa fac asa. Nu pot sa fac asa, nu doresc sa fac asa si nu am sa fac asa.
Acum, tot ce scriu pe blogul meu este despre experienta mea cu copiii mei. Mamele cele multe care ma citesc sunt suficient de inteligente (sunt convinsa de asta) sa ia din ce scriu eu exact ce eram sfatuita sa fac doua comentarii mai sus: sa ia ce li se potriveste, sa inteleaga ca e bine sa alaptezi, e indicat, dar e bine sa si poti sa-i dai din cand in cand un biberon, pentru ca exista si cazuri de forta majora.
Tu spui ca nu e musai s-o intarc cand ma intorc la serviciu. Teoretic, nu e. Pompa am, as putea sa-i las laptele meu in biberon, nu-i asa? Da, as putea, dar ce folos sa i-l las in biberon, daca ea nu-l bea? Sau as putea sa alaptez dimineata si seara. Problema e ca eu acum alaptez dimineata, in timpul zilei si foarte des noaptea. Nu pot sa inchid usa la ora 9-10-11 seara sau cand hotaraste Lia ca e momentul sa doarma si sa nu mai intru in camera ei pana la urmatoarea ora de masa de dimineata, pentru ca Lia doarme cu noi in dormitor. In plus, daca Lia plange noaptea, Irina nu doarme. Si asta mi se pare o cruzime fata de Irina, care n-are nici o vina in toata ecuatia asta. Ce povestesc eu aici sunt circumstante, nu legi. N-am sa ma duc niciodata peste o mama proaspata sa-i spun: nu se face asa! trebuie sa faci asa. Pot cel mult sa spun, daca ma intreaba: eu am facut asa, rezultatul a fost acesta, tu faci ce crezi ca e mai bine pentru tine si bebelusul tau.
Exista insa un soi de condescendenta din partea parintilor atasati pe care acum n-o pot duce, pentru ca, repet, a fost cea mai istovitoare luna din viata noastra in patru.
Intrebarea este: acum ca stii ca vreau sa-mi invat copilul sa doarma si intentionez sa o intarc cand hotarasc eu, nu cand hotaraste ea, acum ca stii ca sunt “control freak”, mai vrei sa vorbesti cu mine? Sau aceste trei lucruri sterg tot ce sunt eu si tot ce am facut si ma transforma intr-o persoana pe care sa nu mai vrei s-o cultivi?
ca sa stiti, n-am citit ce ati scris, numai raspunsul Adei.
pai ce legatura are vorbitu cu tine cu toate astea? pe bune acuma 🙂
Mai ales ca eu chiar te inteleg ca esti f f obosita si am trecut si eu pe acolo, stresata de moarte ce o sa se intample cand ma intorc la facultate (Sofia avea 2 luni, nu un an, e nascuta in septembrie, am chiulit cu ajutorul profesorilor o luna, pana in noiembrie)
Numai ca ingrijorarea si frica mi-au facut mult mai rau decat intorsulla scoala propriu zis, eram pur si simplu epuizata pt ca mi se parea ca programul de la 2 saptamani o sa dureze vesnic, or cine are 2 copii stie deja ca nu e asa. Insa eu chiar asa credeam.
Si te simt si pe tine f f ingrijorata pe tema asta desi pana implineste Lia un anisor se mai schimba nustiucate!!! Doar sa ai incredere. Sa nu iti fie FRICA. Si ai observat singura ca ce mergea la 5 luni nu mai merge la 8. Iti jur ca nu tine de invatat program de somn samd.
Biberonul nu e moartea, unde am zis eu asta. dar e complet inutil unui copil alaptat, eu regret imens ca Sofia a avut biberon de la un an si 2 luni (deci da, pot sa invete si mai tarziu), pt ca sunt convinsa ca ii ies dintisori aiurea din cauza asta. Va trebui sa poarte aparat. Si sotul meu a insistat cu biberonul, ca avea el acest pattern cultural. La Ghe nu a mai insistat.
problema cu noaptea e asa: ce te faci daca intarci si tot se scoala noaptea? Si eu am facut cu sofia o intarcare de comun acord in speranta ca voi dormi noaptea si din pacate nu a fost asa, si m-am chinuit mult mai nasol decat atunci cand alaptam.
Si acuma ca am citit si restu, ma supar daca cineva ma acuza pe mine ca iti reprosez tie ca nu faci destul. E chiar obraznicie asa ceva.
eu am vrut sa te trag de maneca exact invers, ca vrei sa faci prea mult si asta te extenueaza.
Cand imi facea si mie din astea Sofia cu canapea pana la 11 desi era moarta de somn, si aveam si noi un copil de 15 ani care avea scoala a doua zi,si eu aveam facuotate a doua zi la 8, deci daca o lasam sa urle era mult mai nasol, sotul meu imi zicea: hai sa ne bucuram ca ne iubeste si vrea langa noi. Daca VREM sa doarma/manance faca ce vrem noi, o sa fie mult mai rau.
Unoeri, „ne-om descurca” e mult mai eficient. Nu trebuie sa faci exact asa, trebuie doar sa te ierti daca functionezi uneori cu „n-om descurca”.
La multe luni, Lia!
Ada, tu stii cel mai bine cum sa procedezi, asa ca nu intervin cu sfaturi sau idei … spun doar “Doamne, ajuta!”
Doamne-ajuta!
nici eu nu intervin cu sfaturi, nu sunt 2 copii la fel exact cum ai spus. spun doar ca toate trec si va doresc multa rabdare in acest parcurs.
Cris, multumesc.
Cum bine ai zis si tu, copiii sunt atât de diferiți unul de celălat! eu am avut norocul cu un copil care a dormit bine si usor toată viața lui, sora mea are o fată care la 12 ani (ai citit bine, 12 ani) adoarme foarte greu seara, desi se străduieste, si are nevoie câteodată de mămica lângă ea ca să se relaxeze si să poată adormi. O fi o deficiență de melatonină, cum a zis doctorul, o fi structura psihică a copilului…cine stie. Oricum sora mea nu i-a dat melatonină, cum a sugerat doctorul, asa că se chinuie amândouă si se ceartă seară de seară. Fata e moartă de oboseală, ar vrea să se culce, dar nu reuseste să se deconecteze suficient si să se relaxeze. Eu bănuiesc că si în cazul ei, si în cazul Liei, e o acumulare de oboseală zi de zi, care le face hiperactive si hipersensibile. Încearcă să o culci cât de des, începând de dimineața, după o oră jumate d ela treizre. Țin minte că al meu copil, pe la 9 luni, se trezea în jur de 7 dimineața, mânca, stătea treaz până pe la 9 jumate, după care dormea până la 12. Pe urmă stătea treaz alte trei ore, dormea de la 3 PM până la 5 PM, si în jur de 8 era iarăsi mort de oboseală, îl culcam. Noapte se trezea de aprox 2 ori, dar scurt. Dacă ratam (din vina mea) oricare din orele astea de somn în câte o zi, din cel mai calm, linistit si relaxat copil din lume se transforma într-un agitat, nervos, mârâit…Pe la 3-4 ani se culca la 7,30 seara…
Irina era alt model. Se culca de buna voie seara la 19. Dar la cinci era in picioare. Ani de zile. Acum de cand cu scoala cu greu o trimitem la culcare la noua, dar insist sa fie la 9 in pat. Si de cele mai multe ori e.
buna, Ada! mie mi se pare ca ai identificat corect cauza cat si solutiile. fetita mea de 7 luni jumate are acelasi comportament: e fiara daca nu doarme peste zi, ceea ce se intampla foarte rar. un mic truc pe care l-am folosit a fost sa-i punem cd cu sunete din natura ( ploaie, valurile marii etc) inca de la nastere si si-a creat un reflex, a functionat. apoi mersul in parc, in preajma unei fantani arteziene, unde sunetul este monoton si foarte relaxant si o protejeaza de celelalte zgomote ( latrat, claxoane, tipete) a dat roade exceptionale. noi mergeam in parcul garibaldi, pe glinka, in floreasca si dormea chiar si 2-3 ore. acum ne-am mutat si isi doarme somnul de dupa-masa afara, pe niste stradute foarte linistite. daca n-o scot afara e maraita si seara e tare fitoasa, iesitul din casa e regula de aur pentru buna-dispozitie si somn, cu exceptia zilelor in care bate foarte tare vantul.
Danna, noi o avem pe mama gasca. Ea are si un program cu sunete din natura. Buba e ca se activeaza la plansul copilului. deci, cand Lia era in apoteoza plansului, incepea si mama gasca. Si asta o enerva si mai tare. A fost cat pe ce sa zboare spre tarile calde. ma felicit ca n-am reactionat la impuls, pentru ca in seara asta dupa ce i-a susurat si i-a greierit 3 minute, s-a facut liniste.
recunoastem toate acestea 🙂
cred ca cea mai buna solutie e sa iti asculti copilul (dupa cum chiar bine spuneai candva) 🙂
Draga mea, am avut seri in care imi pulsa capul de cat am ascultat-o. Acum important mi se pare s-o privesc, sa-mi dau seama cand a obosit, sa ma uit la ea nu la ceas samd. Uite, e sapte si doua minute. Doarme, n-a plans deloc. Nu zic hop ca noaptea e tanara. Dar ii multumesc lui Dumnezeu (si nu e o figura de stil) ca azi n-a adormit in lacrimi.
am uitat sa te intreb: ai incercat cu white noise? exista cd-uri cu asa ceva. eu am descarcat de pe net un sunet white noise + heartbeat si functiona pe repeat. cu siguranta ca nu-ti spun noutati, dar uite, am observat ca e important un pattern cand vine vorba de somn, inclusiv peste zi. 3 somnuri=3 patterns, din 4 in 4 ore: 12, 4, 8. eh, nu functioneaza chiar la minut, dar in general se incadreaza, asta daca nu cumva intervine ceva care ne tulbura programul. odata gasita metoda, trebuie pastrata cu sfintenie, fara exceptii. subliniez: fara exceptii. mi-am auzit si critici cum ca sunt sclava copilei, ca o rasfat etc. mai bine sclava decat la spitalul de nebuni, o sa vad ce fac pe viitor, am incredere in ea.
Ada, eu tocmai ce-am gasit jurnalele lui Atomix si citesc acum perioada 8-9 luni. Dormea asa de amestecat ca ma mir ca mai sintem in viata…
Ca si concluzie, recitind, e ca am mers “with the flow”, l-am culcat cind i-a fost somn si l-am lasat sa se joace cind i-a fost de jucat, si daca era 1 dimineata, ca atunci se trezea pt fo 1-2 ore daca se culca la 8… Adica am incercat sa menajez nervii tuturor. Daca incercam sa-l culc impotriva vointei lui, iesea un circ general, asa ca il lasam pe canapeaua aia pina simteam ca e gata sa adoarma in max 10 min.
Acum, e drept, eu nu aveam alt copil de hranit, trimis la scoala etc cu noaptea in cap si dormeam cot la cot, dupa trezirilea alea la 5,6 si 7 dimineata pt alaptat, pina spre ora 10, aveam timp, lucram dupa amiaza in perioada respectiva.
In schimb am dormit cot la cot si cu Catrinel tot pina la 10, in timp ce Tati si Atomix se furisau afara din casa la 7, totul pregatit de cu seara, numai lapte peste cerale in bol sa puna… De fapt asa fac si acum, cind mi-am reluat jobul, ca eu si Miss ne trezim spre 8.
Vreau sa spun ca se poate – vorba ta, Irina are 7 ani si e in viata, faci bine ce faci! – si ca importanti sint nervii tai, o mamica odihnita face miracole 🙂
Iar Lia e scumpa – scumpa!
(Chiar o intarci cind incepi jobul?)
Pai asa imi propusesem, spre un an.
nu i-am pus white noise, dar are pe mama gasca si batai de inima si frunze si ape curgatoare.
O sa incerc si white noise. Ca idee, de cand n-o mai las sa se trezeasca dupa 8, o scot de doua ori afara si insist pe doua somnuri ziua, e mai bine.
La multi ani, Ada!
Si la cat mai multe ore linistite si dormite!
1. Poti merge cu ea la inot? (functioneaza, dar trebuie sa va tineti de mers la bazin; e suficient de 2 ori pe saptamana; fiecare firicel de odihna in plus se va acumula si-o va ajuta sa invete sa se adoarma; in ultima instanta, cred ca poti incerca si “inotul in cada”)
2. Ai fi dispusa sa incerci remedii homeopate? (cu riscurile de a nu identifica din prima remediul potrivit si/sau de a trebui sa-l schimbi periodic, pe masura ce creste Lia)
Mamituni, ce am facut eu gresit cateva saptamani cand a venit vremea rece a fost sa nu mai ies cu ea afara. Am traversat cateva saptamani in care nu-mi venea nici sa ies din pijamale, daramite sa o imbrac si sa o scot in carut. Presupun ca a fost un pui de depresie, ma tratez pentru asta. Acum ca am vazut ca ne ducem de rapa cu totii, incerc s-o scot zilnic macar o ora dimineata, sunt zile in care ies si dupa-masa cu ea. Inot, teoretic as putea, practic imi lipsesc niste mijloace. Remedii homeopate avem, suntem cu camomila si camilia la picior. Nu mi se pare ca au dat rezultate spectaculoase. Daca stii alte remedii, zi-mi si mie.
Cartile spun multe lucruri dincolo de orice principiu al meu. Le citesc, le trec prin filtru si iau ideile pe care le consider aplicabile in cazul respectiv.
Cartile mi-au oferit cateodata directii, altadata m-au ajutat sa respir usurata sau sa-mi fac si mai multe griji. De la cei 2 copii am invatat cum sa le ascult nevoile, ca ele sunt total diferite de la unul la altul, de la o zi la alta. N-am ascultat “vocile” care-mi spuneau ca un copil se va obisnui daca faci ca el, ca trebuie sa fii ferma pe pozitii pentru a reusi. Am ascultat ce mi-au spus copiii, ce mi-a spus sufletul si-a mers intr-un sfarsit. Tu esti adultul, dar adultii au reguli mult prea restrictive pentru nevoile copiilor. Daca copilul va invata ca primeste tot ceea ce are nevoie va face ca tine.
Mi se pare exagerata ora 7 pentru culcare in conditiile in care copilul doarme la pranz.
Sunt de acord cu Degetica in privinta controlului si-a planurilor fixe. Daca strictetea vine doar dintr-o nevoie de respectare a unui program dupa o “citire” mai veche a copilului mi se pare corect, atat timp cat reanalizezi situatia si schimbi regulile conform noilor rezultate.
Mult succes si la Zen inainte.
Licurici, singura regula pe care incerc acum s-o impun este anti-extenuarea intregii familii. Mi-ascult copiii, sunt atenta, n-am biblii semnate de autori americani. Lia primeste de la mine toata atentia mea, putin dincolo de puterile mele si cu toate astea nu este suficient. Copilul are 9 luni. Un singur somn de pranz de 40 de minute mie nu mi se pare de-ajuns si de aceea incercam sa o culc la ora 19. Cand de fapt, era mult prea obosita ca sa adoarma. Ieri am stins lumina la 18.30 si a adormit fara lacrimi. N-a plans, nu s-a jelit. S-a trezit la 10, i-am dat sa suga, a adormit la loc. Dupa ora 2 noaptea am reinceput caruselul trezit-supt-adormit. Ce am obtinut? Ieri a dormit in total trei ore de dimineata pana seara si a prins intre 6.30 si 10 alte trei ore zdravene de somn. Imi place sa cred ca va recupera pana la urma serile in care a stat cu noi pe canapea pana la 11.
Multe lunite inainte, Lia! ne pare rau ca n-am apucat sa stam mai mult de vorba, dar daca era orar, era orar. 🙂 In rest, Ada, stii parerea mea, mai mult nu comentez.
Maria, din cate tin minte ai plecat pentru ca trebuia sa se culce si Degetica. Nu orarul Liei ne-a impiedicat sa stam de vorba. Da, parerea ta o stiu, mi-ai spus-o. Si eu am spus ce aveam de spus, discutia aceea este incheiata. Sa trecem peste:)
Ada draga, nu aveti nicio problema, ai sa ma injuri, accept, dar eu asta cred.
Si cred asta pentru ca am trecut prin ce povestesti tu de trei ori si am incercat macar partial sau in momente de disperare si eu destule “metode”. Controlul. De nevoie, fireste, nu din manie.
Ei bine eu spun ca: cu cat te incapatanezi tu mai tare, cu atat copilul se va incapatana in directia opusa. La noua luni un copil nu vrea decat atasament, mama 100% disponibila lui si tzatza la indemana. Cand i se nazare. Nu program de somn, de hrana si alegeri adulte. Ce vrei tu este aproape imposibil – sau posibil numai cu calcat in picioare de nervi si sensibilitati la gramada (mare!). Si cu consecinte pe un termen mai lung decat poti anvizaja acum, disperata si extenuata (repet, STIU).
Parerea mea e ca esti incoltita si ai nevoie sa respiri un pic. Dar ca sa poti respira trebuie sa te calmezi, sa te linistesti si sa urmezi … ceea ce Lia cere de la tine. Abia atunci va veni armonia.
Aici nu e vorba despre teorii si metode cu mai multi sau mai putini sau mai vocali sau mai experimentati sau mai scoliti sustinatori. Ci despre legea firii. Care nu poate fi simplu si fara pret de platit indoita, negociata, schimbata. Din pacate pentru toate presiunile moderne care ne apasa si ne sufla noua in ceafa.
Mai mult de-atat … iti doresc din toata inima sa va fie bine, sa dormiti, sa va linistiti si sa va rezolvati cat mai multe dintre doleante, toti din familie.
Daca vrei, amanunte iti mai pot da si in privat, acum sunt si eu pe mare fuga. Despre pretul pe care eu l-am platit cu Anna in special cand am incercat sa trec peste. Ce vroia ea. Acel 100%. Crede-ma, it’s not the way.
In fine, nu ma mai lungesc.
Imbratisari. Si tot binele din lume. CU SOMN included. 🙂
Sabina – +100 la ce ai spus tu! 🙂
Bine spus Alina cu partea cu incapatanatul… Este universal valabil, indiferent de copil. Cu cat vom incerca mai mult sa ne impunem status quo-ul nostru, cu atat rezistenta la schimbare a copilului va fi mai mare. Insa cu cat suntem mai deschisi si mai relaxati in ceea ce priveste modul de handling a problemelor, cu atat rezultatele vor fi mai vizibile. Si copiii mai relaxati iar de noi sa nu mai zic…
dar ce te faci atunci cand tu incerci sa impui o treaba si copilul o accepta numaidecat? ca exista si situatii de-astea.
ala nu e impus… inseamna ca (,) copilul isi dorea lucrul/treaba resp cu aceeasi ardoare 🙂
Vai ce mare s-a facut margica Lia!!! E cu 3 saptamani mai micuta decat Andrei asa ca tot ce scrii tu rezoneaza aproape! N-ai dormit 7 ore legate intr-o luna? Eu n-am dormit in zece – pana-ntr-acolo ca mi l-a luat Stefan din brate si m-a trimis in alta camera de unde sa nu aud cum plange. Si culmea, cu el a dormit. Si nu i-a trebuit lapte. Am inceput din octobrie serviciul part-time si pentru cele 4-5 ore lipsa in cursul zilei, micutul compensa cu mese din ora in ora noaptea, in somn(ul lui), pana am ajuns zombie :)) Cat despre apa, in state nu e indicat sa dai copilului apa pana la un an (decat cate o gurita eventual dupa 6 luni): http://www.babycenter.com/408_when-can-my-baby-drink-water_1368488.bc
In rest, trec toate si o sa fie bine!!! Cu mare drag!
NUnunu stai, n-am dormit 7 ore legate decat o data luna asta. In rest, nu am dormit 7 ore legate de prea multi ani. Numar 7 in curand.
degetica, dar totusi, ce rau face biberonul ala dat odata pe saptamana? serios, chiar nu reusesc sa inteleg. ce se intampla daca i-l dai?
La multe luni frumoase Liei!
Ada, eu am inceput serviciul cand piticul avea 3 luni jumatate, acum are 6 luni si o saptamana si este in continuare alaptat. Peste zi primeste biberon cu lapte matern, iar de cand ajung eu acasa si pana plec il alaptez. Preponderent noaptea. Inca se trezeste de 3-4 ori pe noapte, nu este usor, dar la noi functioneaza. Nu ma deranjeaza trezirile dese, imi pare bine ca mananca si creste frumos. De 6 zile am inceput diversificarea. Avocado a fost acceptat, la morcov se stramba si scuipa cu gratie, dar il lasam in ritmul lui. Cand da semne de plictiseala sau nervi, incheiem masa. Oricum baza ramane tot laptele. Ce vreau eu de fapt sa spun este ca nu am pornit la drum cu asteptari mari, l-am lasat pe el sa stabileasca un ritm si pentru masa si pentru somn. Este adevarat ca nu il avem decat pe el (si un caine 🙂 ), este adevarat ca uneori cand ajung seara acasa sotul are nervii prastie (nu doarme prea mult peste zi – sunt zile cand abia prinde maxim o ora de somn, dar seara cade lat – la 19 facem baita si la 19.30-20.00 doarme deja), dar am invatat sa ne relaxam, sa luam lucrurile asa cum sunt si sa nu ne facem planuri pe termen prea lung.
Sunt sigura ca vei gasi o cale sa fie totul asa cum iti doresti si asa cum este cel mai bine pentru voi. Mult succes si asteptam in continuare vesti de la voi!
Se pare ca lumea a ratat ideea esentiala din postul tau, care e “La multi ani, Lia”. All is fear in love and war, mai ales cand e spre binele tuturor. Eu o sa comentez despre metodele tale cand o sa ma ofer sa vin eu sa o culc pe Lia in locul tau. Pana atunci, felicitari pentru doua fetite minunate.
*fair, nu fear 😀
nu, paula, lumea n-a ratat ideea esenitala, lumea buna apare dfoar cand apar si cuvinte ca biberon, invatatul adormitului, intarcat si asa mai departe. in rest, all is good.
fetelor, eu as cere putina moderatie in comentariile voastre. fiecare mama e libera sa aleaga ce e mai bine pentru puiul eu, pentru familia ei. de ce nu puteti accepta ce considera Ada ca e mai bine pentru copilul/copiii ei? f bine daca voi ati facut/faceti altfel.
in al doilea rand, aveti incredere in noi, cititorii Adei, eu spun ca suntem la fel de inetligenti ca si ea. si stim sa luam din ce spune ea ce credem ca ar merge si la noi sau ce cobnsideram ca e bine.
e plina blogosfera de sfaturi pro-alaptare, ap, drept ptr care imediat ce am nascut era sa cad in depresie ptr ca fiul meu nu statea la san.
dar ce depresie!!! si asta ptr ca nimeni nu zicea ca nu e crima ca bebe sa manance din biberon (chiar daca era lapte matern ) – ma simteam ca si cum as fi ratat asta, eram o mama rea. acum bebe sta numai la san! de 6 luni eu nu am dormit mai mult de maxim 3h legate. si-s varza! viata de familie nu exista! mai deloc! ingrijim copilul, noi nu mai existam – noroc ca avem incredere ca va trece momentul asta, ca altfel copilul meu alaptat exclusiv, care nu accepta biberon, suzeta, care nu doarme decat la san, ar putea avea o mama si un tata. nu o familie.
opiniile Adei sunt de bun simt – sunt ceea ce simte ea. o citesc pe Ada de 4 ani cred si in nici o clipa nu mi s-a parut a lua decizii proaste ptr copiii ei.
frumos spus <3
tu ai gresit, desi nu se stie cum si de ce, cert e ca e gresit. apa e gresita, uneori provoaca moartea, asa ca ada, nu te grabi sa ii dai apa.
dar de unde ai dedus tu bogdana cum cristina oprescu pune in carca cuiva ceva?
@Cristina, oare nu cumva din toata blogosfera asta alaptatoare ti-ai extras acel sfat care te-a ajutat sa treci peste momentele grele si sa initiezi alaptatul exclusiv?
daca e atat de plina blogosfera de mame alaptatoare, zau, de ce doar o femeie din noua isi alapteaza copilul mai mult de trei luni?
Cand situatia va fi invers, atunci mai vorbim, ok? Pana atunci, mama, mama ce nasol, cum o femeie baga in depresie alte noua pentru ca nu alapteaza….
Daca tu te simteai “mama rea”, era treaba ta, dar nu mai pune in carca femeilor care promoveaza alaptarea ceea ce simti tu, zau. Ca nu sta nici una sa arate cu degetul esecurile… Ca de obicei niste sfaturi general valabile sunt luate ca atacuri personale, si uite cum iaaaaaar se ajunge la ce se ajunge de fiecare data…
Bogdana, nu! nu din blogosfera alaptatoare (termenul nu imi apartine, da?) am gasit eu resursele necesare. Ci in mom in care dupa o sapt de plans si nemancat, cand si copilul a adormit la un mom dat din plans de am chemat salvarea, am ajuns la concluzia ca biberonul nu e asa un drac negru si am dat la o parte sentimentul ala de ‘ am renuntat’ – caci asta face blogosfera – arata cu degetul femeile ca renunta prea usor! si uneori o proaspata mama resimte asta ca pe un esec! si ce esec cand e vorba de copilul tau!
Cristina, dar nimeni nu spune ca un biberon inseamna ca ai renuntat, sau ca ai esuat, sau ca esti o mama rea. cred ca sunt nuante personale, ceea ce vede fiecare intr-o exprimare sau alta.
Am avut cazuri, in care s-au citit aceleasi materiale, s-a ajuns la momente similare celui pe care l-ai povestit, si s-a cerut ajutorul. Mie mi s-a cerut ajutorul, iar eu am actionat. Si s-au rezolvat problemele. Chiar repede. Pentru asta e blogosfera asta alaptatoare, nu pentru altceva. Pentru a ajuta si a informa.
Si daca informarea asta este luata de unele persoane ca un repros, apai stii ceva? Nici nu e nevoie de scuze, e problema fiecaruia ce intelege.
si din nou, de ce sfaturile adei nu pot fi considerate universal valabile? de ce au simtit gramezi de oameni nevoia sa vina sa spuna ca e dura cu lia?
Marie, nu ma intreba pe mine, ca nu sunt din gramada aia de oameni… eu vorbeam de altceva aici
eu i-am dat copilului biberon once a week dupa prima luna. cu lapte matern cel mai adesea, alteori cu lp cand eu nu eram prin zona. si nici nu s-a intarcat prematur, nici n-a facut nazuri la tata dupa aia. chestia asta dureaza de noua luni. deci nu, nu cred ca biberonul e moartea. decat in masura in care ii da mamei o doza de libertate, ceea ce, inteleg, este foarte periculos. adica sa-ti intre in cap gandul ca poti sa faci si alte alea, ca nu e musai sa stai atasata de copil cu superglu 24-7, este ceva extrem de nociv. nu?
Eu astept cu interes sa decida vreun studiu ca de fapt e mult mai bine pentru copil sa nu se taie cordonul ombilical la nastere, ci la vreo 6 luni dupa. Ca sa se adapteze copilul mai usor la viata extrauterina, sau ceva…
sper ca stii ca nu e bine sa se taie cordonul imediat dupa nastere 🙂 acum trebuie sa apara partea a doua, pe care o vrei tu, cea cu 6 luni
deci Cookie mama, habar nu ai ce huge envy simteam pe tine, cand auzeam ca poti plecaaaaa si lasa copilul cu biberonul! care Iepu’ era pe deasupra si mega fericit…
ma, iepu chiar nu a suferit cand a mancat biberon, jur. nu a fost exagerat de des, dar cand a fost, nu mi s-a parut ca a deranjat-o vreun pic. ma rog, o sa-mi zica ea, later:))
eu altceva nu inteleg. de ce nu poa sa scrie cineva ceva pe blogul personal fara sa vina in haita oponentii, ca sa-i dea la pateu? de ce nu live and let live… asa pacat.
Culmea e ca o parte dintre fetele astea pareau a ii fi prietene Adei. Asta inainte sa inceapa sa arunce cu rosii. Nu ma asteptam la asa reactii din partea lor
Eu nu vad unde Ada a cerut vreun sfat legat de cresterea copiilor, doar a povestit evolutia Liei, cu bune si cu rele, asa ca nu inteleg de ce toata lumea se ingramadeste sa ii spuna ce ar trebui sa faca.
Eu nu zic sa nu ascultam de copiii nostri, dar, in cazul meu, de exemplu, daca as face mereu cum vrea copilul, as ajunge o epava si atunci cum as putea sa mai am grija de el?
Ca sa nu mai lungesc vorba, nu mai zic decat, cum bine a zis si Paula: felicitari pentru cele doua fetite minunate!
Poate am sa par usor vehementa, dar nu e vorba doar de postarea aceasta ci de reactii la postari si mai vechi, un gen de reactii pe care am obosit sa-l intalnesc. Am fost la Ada, am vazut-o cum e ca mama si cum se poarta cu Lia si ultima vreme am avut n discutii despre toate lucrurile de mai sus care o framanta si carora incearca sa le gaseasca un raspuns. Mi-am dat si eu cu parerea, poate doua capete sunt mai bune ca unul, insa sa imi permit sa spun ca eu detin adevarul absolut doar pentru ca am un baietel de aproape trei ani si un bebe in burta, ma scuzati, nu imi permit niciodata, nu am cum, asa ca nu o judec. Sau, daca vreti, o judec prin prisma a tot ce am citit scris de ea in astia n ani de cand am descoperit-o (cand eu nici macar casatorita nu eram) si in mod evident e un om inteligent, o mama buna care cauta cel mai bun drum pentru copiii ei si familia pe care a fondat-o, o persoana cu mult bun simt. Si de la concluzia asta plec mereu in discutiile mele cu ea si cu ideea asta in cap ii citesc postarile pe care mai apoi le pun in context si le mai trec si prin filtrul personal, ca doar si eu am un nivel de inteligenta (zic eu :D). De aici se naste un dialog in care nimeni nu e pus la colt. Si e frumos asa, e bine, e firesc, e normalul.
Fetele mele nu au baut apa pana pe la 4 luni, dar dupa aceea au luat-o, incetisor, baiatul in schimb a baut in nestire, incepind cu luna 1 de viata. I-am facut inclusiv un test de diabet, alarmata fiind de cantitatea de apa consumata. Ei bine, asa era el, mai setos :). In pofida laptelui de mama, din care au avut toti din belsug, de la bun inceput. Daca instinctul tau iti spune ca ii trebuie apa, asa cum faci tu este cel mai bine pentru copil. Si da, le-am dat biberoane cam de pe la 3 luni, cu LM sau cu formula, cum ne-a fost la indemana. Iti tin pumnii sa reusesti si tu, cat mai curand!
Cu somnul am avut si noi probleme, la toti, dar mai ales la a doua fetita, care se incapatana sa nu doarma si ne-a epuizat rau de tot. Bad news… a durat muuuult, desi am aplicat toate metodele posibile, inclusiv CIO, la care au reactionat pozitiv toti trei, pana la urma. Plangeau sigur mai mult de oboseala decat au plans de CIO. Mai pot sa-ti spun ca am avut rezultate si mai bune cand nu am mai plecat urechea la toate sfaturile “prietenilor” si am facut cum am simtit eu ca e mai bine pentru familia mea. Circumstantele mele sunt diferite de ale altora, si deciziile le-am luat eu, bune sau rele cum au fost. Ai parte de toata empatia mea, stiu exact, dar exact, cum e sa nu dormi noptile ani de zile…
Si… La multi ani, frumoasa Lia! ca am uitat esentialul, dupa cum se pare, ocupata cu sfaturi necerute :).
Va imbratisez cu drag!
of, cred ca gashca de certarete de-abia asteptau un post. fa ce faci, ada, in continuare, ca faci bine, iar eu am invatat muuulte de la tine. mai multe inveti de la o persoana flexibila decat de la 100 de persoane fara strop de viziune si de capacitate de adaptare. ada, esti funny, esti desteapta si nu cred ca te vei supara ca niste femei din multime incearca sa te faca sa te simti vinovata pentru felul in care iti cresti copiii. copiii sunt diferiti, nimic mai adevarat, ba chiar un singur copil poate avea 1000 de comportamente diferite. iar uneori mamele trebuie sa munceasca, din diverse motive. ce atata morala?
Am un baietel de un an si jumatate. Inca il alaptez, inca se trezeste noaptea de 3-4 ori. La un an si trei luni am inceput serviciul, dar nu l-am intarcat. Pastreaza-ti calmul.
draga Ada,
ai pus niste accente foarte importante atunci cind ai scris ca 1. biberonul nu e moartea, si 2. nu mai pot(i) tolera teorii de attachment parenting.
eu, una, subscriu din tot sufletul: am trait si eu, in alt context si cu ani in urma, presiunea exercitata de varii teorii despre maternitate care ‘pluteau’ (temporar, asa cum se intimpla de obicei) in mediul meu social.
nu se indoieste nimeni de bunele intentii ale prietenelor care vin catre noi cu sfaturi insa, in experienta mea de mama de 11 ani incoace, nu am intilnit o mai mare propensiune catre a-i judeca pe altii decit in cazul mamelor care discuta deciziile altor mame, indiferent de virsta copiilor. imi amintesc si acum, de exemplu, replica unei mame (foarte buna prietena a mea, by the way), atunci cind am anuntat-o ca voi pleca o saptamina iar fiica mea (atunci in jur de doi ani) va ramine cu tatal ei: nu a fost mai mult decit un casual ‘nu inteleg cum poti pleca asa’ (i.e. ce fel de suflet ai, i.e. ce fel de mama esti de poti pleca astfel). citeva cuvinte care inca sunt cu mine de cite ori ma pregatesc pentu o noua plecare (btw, dupa replica respectiva nu m-am mai simtit in stare sa plec multa vreme; citiva ani mai tirziu, in cabinetul unui psiholog, a fost primul lucru pe care l-am spus, in lacrimi, apropos de ‘problemele’ care ma aduceau acolo).
Cred ca noi, mamele prietene, trebuie sa avem mai multa grija cu comentariile si judecatile noastre atunci cind tinem cu sinceritate la cea din fata noastra. Am sa merg mai departe spunind ca, in ultimii ani, am invatat ca sunt momente in care, din dragoste sau prietenie, e bine sa dai celuilalt sfatul pe care stii ca are nevoie sa il auda, mai alaes atunci cind simti ca e epuizat de presiunea deciziei.
ai grija de tine, Ada, si fa asa cum simti ca e mai bine pentru tine si pentru voi. lasa bau-bau-ul attachment perenting si asculta-ti sufletul de mama (a doi copii), sotie si persoana – toate sunt la fel de importante.
exact cum spune adina mai sus, cum isi permite cineva sa judece, sa acuze si sa se mai numeasca si prietena? eu credeam ca prietenii sunt aceia care te sprijina orice decizie ai lua si incearca sa-ti faca trecerile, hotararile mai usoare. sa te ajute, nu sa te darame.
Prietenii sunt aia de care zici tu. Restul sunt aia care cand te vad la pamant iti fura ceasul
acuma am citit si restu.
Nu pricep maria, cuma dica Lumea buna samd? si nici pe Shmeny n-am inteles=o, dar probabul ca u fiind mai ocupata asa am ratat ceva din mommy wars??
la obiect, f bine daca a adormit asa de usor la 18.30. Trezitu de la 2noaptea incolo poate sa fie pur si simplu de la dintisori, chiar nu-l poti controla.
degetica, dar spune-mi cum e cu biberonul? de ce e asa grav sa ii dai copilului odata pe saptamana biberon?
pt ca pana spre un an invata din canuta din aia speciala , daca parintii persevereaza, de obicei nu fogura materna are succes, ci tatal sau oricne altcineva, si dupa un an bea din pahar normal fara probleme. Ma refer la copiii alaptati aici.
daca parintii vor musai biberon odata pe saptamana, macar sa fie dupa 4, 5 saptamani.
chestia e , din experienta mea de parinte, a e f greu sa nu iei ca un esec personal un refuz al copilului. Asta te tine toata viata, indiferent ca bb are luna sau 50 de anisori 🙂
Eu asta incercam sa ii spun Adei, sa nu ia ca pe un esec personal (nevoia de control face asta) ca Lia nu vrea x yz, pt ca NU e asa. si m-am ales cu mommy wars, asta e.
ce ziceam si cu alte ocazii? ele nu pornesc nimic, ma, niciodata 🙂 nu zic nimic rau, noi, astea cu biberoane, carucioare, noi gandim si facem rau. incredibil :))
stii ce Shmeny, e chiar aiurea ce faci aici. eu ma cunosc cu Ada de ani de zile si nu e ok sa vii acuma si sa faci in asa fel in cat sa reiasa ca ne certam.
Chiar te rog sa iti ceri scuze pt insinuarile tale. nu stiu ce blog ai si cine esti, nu am intrat niciodata, nu te cunosc. Presupun ca nici tu nu ai intrat pe blogul meu niciodata, ca daca intrai iti dadeai seama ca exagerezi.
si e mai bine din canuta speciala decat din biberon? adica de ce e rau sa ii dai biberon la o luna, dar bine sa ii dai cana la 11 luni? nu sunt ironica, realmente nu inteleg de unde vine teoria asta si care sunt argumentele. ce se intampla daca ii dai biberon?
si ii spuneai adei ca nu e corect ca a scris asta, nu ca nu tb sa ia ca pe un esec personal ca lia nu vrea biberonul
pai teoria de la dentista Sofiei e ca e cat mai bine sa eviti la astia alaptati tetine, chiar si canute, evident, din cauza dentitiei.
Canuta e mai buna pt ca faci mai repede trecerea la pahar obisnuit. Sau din aia cu pai , aceleasi motive.
dentista smarandei si cei 2 pediatrii- scoli diferite- zic ca e ok biberon si pana la 3 ani. si odata pe saptamana un biberon ce poate sa strice?
pai presupun ca daca biberonu e unica maniera e ok, era vb de san SI biberon ca ar fi daunator, cica ar face gurita alt tip efort la supt.
da, in fine, nu inteleg, daca din 50 si ceva de mese pe saptamana, una e cu alt tip de efort ce se intampla. ai un link ceva sa citesc si eu?
Maria, ti-am raspuns cu link gast acuma (ca eu nu am luat de la linkuri teoria asta acu 3 ani cand au inceput sa-i iasa definitivii strambi Sofiei, ci de la dentista) da nu mai vad raspunsul.
daca greseste ea, gresesc si eu.
degetica,
Numele meu este Oana Dusmanescu si nu stau sa ma cert cu tine de cand o cunosc pe Ada, ca fac pariu ca as castiga. Hai la multi ani si scuze de la mine asteapta mult timp de acum inainte!
oameni buni, mame, eu chiar nu mai suport. nu putem citi niste pareri fara sa criticam? cred sincer ca principala calitate a unui om este sa NU judece ce face altul. fiecare dintre noi are modurile proprii de a-si creste copilul, fiecare stie ce e mai bine pentru copilul lui. sa vii si sa zici “da de ce asa, uite cum fac eu, my way is the only way” este pur si simplu aberant. copilul meu a crescut si cu alaptat, si cu biberon, si fara sa o atarn de mine 24/7, si cu program de dormit. si e un copil fericit.
pentru ca da, trebuie sa existe si niste reguli. iti si asculti copilul, dar cred ca regulile isi au clar rostul lor.
in loc sa fim solidari intr-un fel sau altul, suntem hiene.
Degetica, daca esti prietena cu Ada de atata timp, nu ii spune ca nu e OK ce face ca o citesc si altii. Nu ii comenta actiunile pe blog. Sun-o si intreab-o daca e bine si asigur-o ca va trece si greul de acum.
o sa incerc sa imi imaginez ca nu sunt la gradinita si o sa las chestia asta doar intre mine si Ada.
toate insinuarile de mai sus sunt absolut deplasate.
nu-s eu aia care sed pe moale….
La multi ani, Lia draga, sa fii sanatoasa si fericita si toti ai tai sa fie la fel :-).
Ada, chestiile astea sunt complicate si nasc polemici de fiecare data, dupa cum bine stim…
Ce simt eu tare de tot e ca voi sunteti parinti minunati si o sa reusiti sa treceti peste toate astea, cu bine! Exact cum ai spus, Irina e deja dovada ca ce faci e bun, asa ca…why worry?
Copiii nostrii sunt maricei acum si sunt tare buni iar noi suntem foarte mandrii de ei…dar…au fost tare rai cand erau mici…plangeau, nu dormeau, nu mancau, vroiau doar in brate… al mic a fost si mai si decat al mare…nu-ti mai zic pe unde era self-esteem-ul meu. Dar a trecut, am supravietuit.
Ca sa ma consolez, eu zic ca d-aia sunt asa copii buni acum, ca au eliberat toate frustrarile cand erau bebelusi :-))
Timpul le rezolva pe toate si o sa gasiti voi solutiile, ca doar le cautati :-).
Big hugs,
Nora
PS eu nu stiam ca se numeste malocluzie 🙂
pai malocluzia are nenumarate cauze, crezi ca e produsa de un biberon pe saptamana? plus ca nu gasesc ca ar fi o problema la biberon + supt si pozitii diferite, de aia ziceam de link. malocluzia e in primul rand ereditara, dar poate fi de la gramezi de cauze. eu am fost alaptata, nu am avut suzeta, nu mi-am supt degetul, am malocluzie
nu vad linkul tau. dar oricum, nu e ok sa ii zici adei ca nu e corect ce zice ea, cand si tu iti bazezi informatia pe ce ti-a spus un singur om. gresesc?
daca asa mi-a zis dentista asa am zis si eu, adica ea mi-a spus ca la Sofia e de la biberonul introdus inutil (avea peste un an) si ca la Ghe sa nu mai fac eroarea asta, ca sunt alte metode sa invete sa bea.
Copii alaptati, repet, la asta se referea, care beau si, si.
inca odata spun, daca a gresit ea, gresesc si eu.
presupun ca daca ramane odata pe saptamana toata viata de sugar e ok, daca devine fiftty avem o probelma.
da nu vreau sa ma „ciondanesc” pe tema asta.
linkul era de la situl lapte matern, ti-l trimit pe FB, dar repet, eu acum l-am citit, eu reprodiceam ce mi-a zis dentista, daca ea o fi outdated, oi fi ei su 😉
dar eu nu ma refeream la dinti cand ziceam asta.
ma refream la faptul ca prin exemplele alea, de genu, n-am dat bibeorn, n-am invatat-o sa doarma, n-am, n-am n-am, isi „valideaza” asa zisele „esecuri” pe care eu nu le consider esecuri, ci consider ca sunt semne e prea dura cu ea, de la oboseala, de la griji, etc.
nu e chiar asa si stii si tu :)) ziceai ca nu e corect ca o citeste multa lume. ce ar fi corect sa spuna? oricum, e un blog personal, nu un manual de parenting. si dupa comentariul tau au inceput sa curga cele cu esti dura cu lia. dura ca isi doreste ca fata sa doarma? smaranda daca sare somnul de dupa amiaza e obosita, tracasata, nervoasa. si atunci de ce sa nu doarma? pentru ca nu vrea ? apropo de dentist, eu nu vreau sa ma duc la dentist. nu imi place, ma sperie, etc. si sa nu ma duc? nu mi se pare o optiune
nu vreau sa comentez ce s-a spus pana acum. Daca Ada vrea sa o intarce, e treaba ei ce face. daca vrea sa ii dea un biberon la o saptamana, o zi, doua zile sau cinci ore e treaba ei ce face. Sper ca ne-am lamurit cu asta.
Singurul lucru asupra caruia vreau sa insist este sa nu iti impui draga Ada, regulile tale, mai ales daca vezi ca nu sunt acceptate (de catre Lia) si din ce povestesti tu mai sus Lia iti transmite clar ca ea vrea altceva. Opreste-te o clipa, ascult-o si vezi cu adevarat ce vrea. eu am vreo trei luni avans. Mai rau decat tine, eu nu stiu ce e aia “dormit sapte ore legate in ultima luna” (chiar CE E???) nici macar in ultimele sapte luni pentru ca la noi, din mai incoace trezirile sunt de la CINCI in sus. Cu un varf de 23. Da, DOUAZECI SI TREI de treziri. Asta este ritmul copilului meu. Mi-a luat mult sa accept chestia asta (si ca timp si ca bani si ca nervi, mai ales, ca nervi), insaaaa, din momentul in care am acceptat ca asa sta treaba totul a fost mai simplu.
Si poate ar trebui sa ma asculti si pe mine, si sa stam un pic de vorba, pentru ca eu lucrez deja, si am mai fost si cum am fost in ultimele doua luni, nu vreau sa imi ridic statuie sau altceva. Eu NU mai stiu ce inseamna sa dormi O SINGURA ORA legata, daramite SAPTE!!!! O sa spui ca fiecare duce cat poate. Da, asa este, ai dreptate, eu prin ceea ce iti spun vreau sa iti dau anumite hinturi care iti vor face viata mai usoara in conditii similare.
In rest, da, asa este, cand iti vezi copilul mare realizezi ca creste si cu biberon, si cu ceva lacrimi si asa mai departe. Toti crestem pana la urma. Dar cand te intrebi de ce poate fi rea uneori sau de ce face lucrurile pe care le face sau zice cuvintele pe care le zice, nu te intrebi ca poate tocmai lacrimile alea cate au fost ele sunt cauza? Eu una ma intreb, si incerc sa schimb ceea ce poate NU am facut in anumite momente cu fii-mea. Gandeste-te ca avem o a doua sansa. Si aici stii despre ce vorbesc, nu are sens sa detaliez.
Te pup, sunt aici sa vorbim, sa iti spun ca se poate (Alinaaaaaa, mai spune-i cum se poate!). Ca se poate cu treziri, cu trei copii, cu alaptat noptile, cu facut naveta zilnic ca sa alaptezi, cu treziri cu zecile. Ideea e sa LET GO.
pe mine ma obosesc f rau asa zisele dispute,deci nu o sa continuu,mai scriu odata si gata, ca nu ma simt bine, ma ia cu gaura neagra.
1. nu sunt responsabila de ce zic altii , pe bune acuma.
2. sunt responsabila de ce zic eu, iar pt mine ce a zis Ada, de genu, pt ca nu am facut ABC am acuma YXZ, a fost doar un semnal ridica la rang de lege ceva venit 99% din oboseala si ingrijorare.
isi valideaza ea si restul lumii drept greseala ceva ce nu e greseala.
Ada nu a gresit nicaieri.
atat, nimic mai mult.
degetico, hai sa te bat cu propriile arme:
Chiti a supt dar a mancat si biberon, cel putin o data la trei-patru zile. Si-a supt degetul de la trei luni pana la trei ani si patru luni. Aratatorul. Are cei mai drepti dinti (de lapte inca), iar cei definitivi care i-au iesit sunt impecabil de drepti.
David NU a baut in viata lui din biberon, nu a supt deget si nu a supt suzeta mai mult de 30 de secunde. Are cei mai strambi dinti pe care i-am vazut in viata mea, si nu exagerez, pentru ca sunt in toate directiile posibile, iar canini sunt muuuult iesit din linia teoretica.
La subiect: mi-a zis bunica mea un “truc” sa il adorm pe Stefan, care are 7 luni…il tin in brate (stau jos, pe fotoliu, si imi sprijin mana pe care il tin de o perna) si il mangai usor pe spranceana, dinspre nas spre exterior. Poate stiai de asta, eu nu am stiut si tare bine mi-a prins.
Eu cred ca isi permite sa judece cel care nu a incercat sa se puna, macar o data, in pielea celuilalt. Mai simplu: lipsa de empatie. Am facut un pui de depresie, dupa ce am nascut pt ca nu aveam lapte. Sa stiti ca poate fi posibil. La 2 saptamani, sotul a plecat la servici si am ramas numai eu cu bebe. Nu am bunici, bone sau alte ajutoare si doar Dumnezeu stie cum fac fata si in prezent. O inteleg pe Ada, ii aprob deciziile…si nu judec pe nimeni atata timp cat nu sunt in locul lui.
La multi ani, iubita Lia! Iar tie, Ada, sa continui sa faci ce ai facut si pana acum, ca sigur faci bine. Orice mama face ce e mai bine pentru copilul ei. Si Maia mea a avut o perioada oribila la 9 luni, eu atunci am pus-o pe seama dintilor si a progreselor pe care le facea. Am tot incercat diverse metode, de la culcat din 2 in 2 ore, la lasat pana nu mai putea sa stea de somn, nimic nu functiona de doua ori la rand. Pana ne-am dezmeticit noi, a trecut perioada critica si a devenit mult mai maleabila, iar acum avem din nou o rutina. Asa ca nu pot sa iti doresc decat multa multa rabdare, calm si optimism ca lucrurile se vor imbunatati.
Ada draga,
Nu te cunosc personal, dar te citesc de mult timp si daca imi permiti, voi comenta si eu…Mi se pare absolut normal ceea ce iti doresti – sa-ti adoarma copilul fara sa planga, sa aiba cat de cat un program de somn. Cat timp am fost insarcinata m-am documentat mult, am citit multe site-uri si blog-uri, eram convinsa ca voi pune in aplicare principiile attachment parenting. Dar iata ca dupa ce am nascut, mi-am dat seama ca AP nu este pentru mine, pentru noi. La aproape 4 luni de la nastere, am ajuns la epuizare fizica si psihica – dormitul in pat cu copilul (si cu sotul), trezirile de n ori pe noapte, nedormitul copilului in timpul zilei decat reprize de 20, maxim 30 min, stat cu el atarnat la san multe ore pe zi…Am ajuns o epava, mai ales ca n-am avut ajutor din partea nimanui!
AP nu e pentru toata lumea, depinde de mama si de felul copilului, nu trebuie sa generalizam!
Nu consider ca esti mai putin mama daca vorba lui Cookie, nu stai atasata cu copilul 24-7 si daca vrei sa ii faci un program, pentru a mai avea timp sa fi si sotie pentru Laur, si mama pentru Irina si mai ales, femeie!
Te imbratisez!
ma ingrozesti. cred ca am sa-i pun mac in lapte daca nu doarme 😀
Ok. imi pare rau. ne oprim aici cu subiectul asta. Am citit tot, va multumesc pentru ganduri bune, pentru sfaturi, pentru incurajari. Sa respiram adanc, zic, si sa mergem mai departe.
Foarte haios cum a luat-o la vale bulgarele mamiceniei din om (hehehe) si a devenit ditamai icebergu’ gata sa rupa armonia blogorifica! Inepuizabil subiect – 90+ comentarii??? Noroc ca piticii cresc mari si avem sansa sa redevenim persoane rezonabile :)))
Ada, eu te inteleg perfect! Am invatat pe pielea noastra ca un bebelus TREBUIE sa doarma! In prima lui luna de viata Dragos abia daca dormea 8 ore pe zi, din care mai mult de jumatate in sling/brate etc. Asta il facea un copil plangacios non-stop. Cu alte cuvinte nici n-am apucat sa deschidem bine ochii pe copil si vedeam deja stele verzi. Am inceput sa il punem la somn si aproape brusc a devenit cel mai vesel copil. Am ajuns la performanta de 8-9 ore legate inca de cand avea 2 luni si jumatate. Si asta fara CIO, doar tinut de capul lui sa doarma, culcat devreme etc. Acum suntem in mijlocul unui setback (ne crestem niste dinti) iar somnul de zi este de 2-3 cicluri de 40 min fiecare. Mi-e atat de teama ca ii strica si somnul de noapte ca sunt la fel ca tine – TREBUIE sa doarma, fac orice pentru asta!!! trebuie sa doarma pentru el, nu pentru mine!!! Pentru ca eu am renuntat pentru moment la visele mele de femeie mobila cu copilul dupa ea, vise care nu se potrivesc cu realitatea. Si daca nici asta nu inseamna ca ascult nevoile copilului…
In loc de concluzie: eu zic sa iti spuna ca faci ceva gresit doar cine traieste in casa cu tine. Restul e (si trebuie sa ramana) tacere.
lasa ca se face Lia mare, o sa doarma, uneori prea mult (cind nu va avea chef de treaba), uneori prea putin (ca doar o sa mearga si ea la petreceri), o sa dormi si tu (asta daca nu te oferi sa ai grija de nepoti), o sa ai program clar (de care o sa te plictisesti pana la batrinete) si tot asa.
Sa fie fetele fericite, sa se faca mari, sa se faca ce vor ele si sa le fie bine asa!
Cu drag, Cristina