Lia la patru luni

4 Aug 2011 by

Lia este, probabil, cel mai cuminte bebeluș din lume. Așa spune Sora cea Mare oricui e dispus să o asculte, iar eu, cea care petrece aproximativ 23 de ore din 24 foarte aproape de dânsa, n-am cum s-o contrazic.

Copil bun, hlizit, cuminte, mâncăcios, curios, deloc pretențios între orele 9.00- 20.00. La 20.00, însă, spre binele tuturor, e de preferat să fim în dormitor, cu cădița de baie pregătită pentru tratamentul de seară. Hai, maxim 20.15. Nu mai târziu, că toata jalea lumii se adună în glasul ei.

Altfel, roade tot ce prinde, crește, zâmbește, de câteva zile chiar râde cu glas, e destul să te uiți la ea și să o-ntrebi ce mai face, imediat zâmbește cu toată gurița ei știrbă.

Îi place acasă. Nu protestează când o iau în diverse deplasări, dar locul ei e acasă. De săptămâna trecută are un alt acasă. Am păstrat așezarea mobilierului la fel ca în vechea casă, să nu se rătăcească. Dar locul miroase altfel. Zgomotele sunt altele și lumina nu mai vine din aceeași direcție ca dincolo, de fapt, din punctul ei de vedere, a dispărut fereastra.

De ziua lui Tati, Lia l-a așteptat în rochița cu trandafiri și i-a molfăit ceremonios un deget.

Nici nu mai știu când am avut ultima oară o dimineață normală, cu plimbare în parc și somn la aer. Poate săptămâna viitoare, când, vai, trebuie s-o duc și la înțepat.

Până una alta, la 4 luni și două zile, Lia va face cunoștință cu Marea Neagră.

 

Related Posts

Share This

14 Comments

  1. bravo lia, vacanta placuta tuturor

  2. nina

    E adorabila pitica! Sa va bucurati de mare 🙂

  3. Tare dulcica e! Distractie placuta la mare!

  4. Wow, la mare! Unde, cand ca si noi mergem. La multi ani Lioarei, de-abia asteptam sa o vedem.

  5. Natalia

    Ce zimbet cuceritor are! Si seamana tot mai mult cu Irina, sau mi se pare?

  6. La multi ani lui tati!
    Si vacanta placuta!

  7. Andreea

    La multi ani taticului! Si week-end placut, plin de soare si de mare!

  8. Week-end placut si relaxant!

  9. Nora

    E adorabila, Lioara voastra! Iar bucuria Irinei de a o avea pe cea mica e minunata -:)! Sa va traiasca amandoua si sa fie sanatoase :-). La fel si voi!
    Week-end placut la mare, sa va bucurati! O sa ajungem si noi la Marea cea Neagra, probabil sapt viitoare (maine plecam spre Ro), uraa 🙂

  10. La multe luni Liei, la multi ani lui tati Laur si vacanta frumoasa la mare! Daca ii seamana vreun pic nasicai, Lioara se va indragosti iremediabil de Marea Neagra. 🙂

  11. Laur

    Multumim pentru urari!

  12. La multi ani, Lia! (esti o mega-zambareata!)
    La multi ani si lui Laur.
    S-aveti parte de-o excursie faina la mare!

Privacy Policy