Lia la șapte luni

4 Nov 2011 by Ada

Doi. Zece. Zece… Ț! ț! ț! ț! Se-aude?

Vă vorbește Lia. Alo! Vorbesc, da? Traduce doamna cu Sfânta Țâță.

Deci, ca să ne-nțelegem, vă anunț din capul locului că sunt periculoasă și dacă nu m-ascultați cu atenție (cu toată atenția! Jos cafeaua! Jos!) mușc.

Am doi dinți și-acuș iese și al treilea. Și dacă asta nu vi se pare suficient de înspăimântător, am și zece unghii și două picioare.

Luna asta m-am prins de multe lucruri. Cu mâinile și cu cele două picioare ale mele, acum știu că-s ale mele, nu mă mai păcăliți. Pe mami o trag de păr. Îmi înfig bine toate degețelele în părul ei, de-o parte și de alta a feței și trag.  E așa de drăguțăăăă… Scoate niște sunete caraghioase și zice chestii pe care nu le înțeleg, face frumos, ce să mai. Nu-nțeleg de ce își trage părul din mâinile mele, că doar ce fac? Nu la asta folosește, să-i aduci la tine pe cei dragi, ca să-i poți apuca mai ușor de nas sau de buza de sus? Am văzut că asta e o mișcare care nu dă greș niciodată. Apuci persoana de cinci ori mai mare decât tine de buza de sus și tragi. Imediat face tot ce vrei numai să nu-l mai tragi. Și când îi apuci de nas fac frumos, am impresia că se sufocă dacă strâng mai tare. Hahaha, oamenii înalți sunt amuzanți.

Pe Soră-mea o pun la punct altfel. Când o văd, zâmbesc la ea și-ntind mânuțele. Ea se bucură că o bag în seamă și se apropie. Și-atunci, pac, un picior scurt în gură. Mai am puțin și-i sparg și buza. Ha! IAaaa!

Am reușit să îmi bag degețelele pe unde se așteaptă lumea mai puțin. De alea de la picioare vorbesc. De exemplu, la mami se potrivesc la fix în urechea ei și dacă mă străduiesc pot s-o prind și de nas sau de buză în același timp. De păr deja nu mai e atât de amuzant.

De câteva săptămâni mama mă pune să mănânc și altceva decât lapte. Am fentat eu trei tipuri de biberoane și vreo patru feluri de tetine. Am scuipat, am lăsat să curgă laptele pe bărbie, am zâmbit, m-am încruntat. Până la urmă s-a prins că nu vreau biberon. Acum îmi dă chestii cu lingurița. Are trei lingurițe. Pe una verde mi-o lasă mie. Una galbenă o ține ea. Și cu una roz îmi dă apă. Apa e buuunăăăă. Dar eu vreau lingurița aia galbenă din mâna ei. Eu pe aia o vreau. Mi-am dat seama că pe cea verde mi-o dă numai așa, ca să mă prostească. Ieri am pus mâna pe lingurița galbenă și i-am smuls-o și când am reușit să o țin doar eu, am dat cu piureul ei de tot pereții. Când vreau s-o enervez, deschid gura, ea se bucură, se avântă cu piureul spre mine, zice nu știu ce chestie cu avionul și cu hangarul, și exact când crede că gata m-a păcălit, eu suflu în linguriță. Fuuuuu! Și tot piureul ăla zboară în toate părțile. Că nu prea e piure. E un fel de supă mai groasă. Ar fi mers grozav din bibe, dar nu vreau eu bibe, nienienienienienieeee.Am mâncat până acum așa: mere, pere, caise, piersici, mandarine, prune. Cel mai mult mi-a plăcut magiunul de Topoloveni. A zis mama că n-are zahăr și mi-a dat și mie. Mi-a dat și morcov, dovleac, dovlecel, păstârnac, pătrunjel, fasole verde și cartof. Dulceeee. Bune toate. Ok, piersica și dovleacul nu-s chiar așa de bune. Azi îmi dă mazăre. Îmi tot cânta ea despre mazăre, dar abia azi am s-o gust. Și se bucură că am făcut șapte luni că de-acum înainte cică poate să-mi dea biscuiți urâți. De ce ar vrea cineva să mănânce biscuiți urâți? Cum adică “urâți”? Sor’mea zică că măr cu biscuiți e un desert grozav.

Să vă spun ce am constatat. În camera Soră-mii cresc jucării. Nu-mi dau seama cum face, dar de câte ori se duce mama acolo, se-ntoarce cu un braț de jucării. Ptiiii și ce de chestii gustoase aduce. De cauciuc, de pluș, cu bile, fără bile, cu degete, fără degete. Excelentă sursă de chestii de molfăit. Bine, tot perna albastră rămâne preferata mea. Problema e că nu prea stă pe-acasă Sor’Mea. De exemplu, ieri a plecat la șapte jumate și s-a-ntors când pe mine deja mă pusese mama în pat. Și ce scandal am făcut! Până nu m-au luat și pe mine în bucătărie nu m-am lăsat.

Sunt drăguță. Și sociabilă. Îmi plac musafirii. Și jucăriile. Și să vorbesc îmi place. Zic lucruri. Zic “mama”, “tata”, “da”, ieri am zis ceva ce semăna cu “gata”, eu tot încerc să combin sunetele. Nu știu ce zic, dar mama se entuziasmează așa de tare de fiecare dată, că tot zic. În dimineața asta, cu ocazia zilei mele de naștere, am început să și țip. Tare. S-audeee? Țiiiiip. Să vină mama! Să vină papa! Să vină un scutec curat! Să vină… aaaaah ce somn îmi e. A propos de somn. Se execută o mișcare de cedare de teritoriu. Mi-au cedat mie TOT dormitorul! Ha. I-am exilat pe canapeaua din sufragerie, să vadă și ei cum e să stai pe canapea atâtea ore zilnic. E drept că asta înseamnă nopți fără lapte, dar la patru dimineața se îndură și vine mama și-mi dă lapte și pe urmă eu adoooorm și ea stă așa nemișcată, că dacă se mișcă, mă trezesc, și vede ea pe urmă discuții pe-ntuneric.

Pornesc  la drum în curând, deja dau să mă ridic, dar nu mă prea țin picioarele. Dar încerc! Mama zice ceva de stat în fund, dar eu nu-nțeleg la ce folosește. Nu-nțeleeeg. Dacă poți să te rostogolești de pe o parte pe alta, să dai din lăbuțe și să strigi de două ori și imediat te ia cineva pe genunchi, la ce bun să stai în fund. Să-mi explice și mie cineva.

Altfel, toate sunt bune. N-am mai căzut din pat. Mă cam dor gingiile. Dar cresc frumos, așa zice toată lumea.

Salutare și noroc, ne mai auzim și luna viitoare.