Lia, Mama Gâscă și puii ei

18 May 2011 by

De când am venit cu “bebele” acasă (așa îi zice Irina, “bebele”), Sora cea Mare are o atitudine precaută în ce o privește. Nu se amestecă foarte tare. Nu-i face rău dar nici curiozități nu are. Manifestă o răceală moderată, deloc ostilă, mai degrabă o reținere în a o atinge, a o privi, a lua act de simpla ei prezență în cameră. Cu alte cuvinte, o ignoră la modul ostentativ. Câtă vreme nu-i face rău, o lăsăm în apele ei și-ncercăm să le împrietenim încetul cu încetul. Din când în când bat la ușa camerei Irinei cu Lia în brațe și-i povestesc ce frumos e în camera fetițelor și ce multe jucării sunt și cum or să doarmă ele împreună cât de curând. Alteori, când pregătesc masa o mai rog pe Irina să vadă dacă nu cumva plânge Lia în coșuleț și s-o legene puțin dacă nu doarme.

Am găsit-o de câteva ori cântându-i cântecelul de leagăn din Maria Mirabela, mai trage de câte o jucărie muzicală, dar cea mai importantă descoperire a fost că dacă i-o aduce pe Mama Gâscă (pe care o cazasem temporar în camera Irinei, până montăm pătuțul) Lia zâmbește mai dihai decât la sânul mamei.

Așa că ieri am proptit-o pe Mama Gâscă între două perne și-am pus-o să-și facă numărul. Și iat-o pe Lia privind caruselul:

 

 

Related Posts

Share This

5 Comments

  1. Super haioasa Mama Gasca. Super dulce si cea mica. Sa stii ca varsta de 6 ani e una d-aia cu probleme si schimbari. Ana a devenit brusc foarte geloasa pe orice copil cu care indraznesc sa vorbesc. Iar daca este vorba de vreun bebe, pur si simplu imi intoarce spatele si nu vrea sa ma vada zambind altui copil. Anul trecut nu era asa:(

  2. ana

    acu vazand si obiectul am inteles de ce se uita asa copchilul in poza de pe fb:) stupefactieeeeeeeeeee

  3. carmenbr

    Super dulce Lia! Super, super dulce!

  4. Ramona

    Vaaaai, ce mult seamana Lia cu Irina!!!
    Sunt doua scumpe… nu am nicio indoiala, Irina o va adora, iar Lia, nu mai spun! trebuie doar sa treaca putin o perioada de acomodare 🙂
    Va pupam pe toti patru!

  5. Andreea Badran

    Cat a iubit si Rayan gasca asta … a fost fascinat de ea. Pe Philip in schimb nu prea l-a interesat. Lia e o simpatica, mai ales in poza in care are ochii incrucisati.

css.php Privacy Policy