Limba gărgăriţelor

29 Jan 2009 by

(poveste pentru Corina)

De ziua ei, Irina a primit un balon cu heliu în formă de buburuză.
Ne-am tot gândit ce nume să-i dăm preacinstitei gărgăriţe. Am ezitat mult, între banalul Riţa Gărgăriţa, Stela (în mintea noastră Stela e aia din melodia celor de la Fără Zahăr), Getuţa şi alte nume neaoşe, în spiritul clanului. N-am reuşit să ajungem la un consens şi cum în ultima vreme ne-am hotărât să nu ne mai contrazicem, am zis că e mai simplu să pasăm responsabilitatea. Aşa că i-am spus Irinei:
– Draga noastră, am trecut pe lângă magazinul de baloane, ştii tu, ăla de la Cora, şi ne-a strigat Gărgăriţa asta.
– Da? Cum v-a strigat?
– Pssst! Tata lu’ Irina? Mamaaa lu’ Iriiinaaa? Sunt eu, Gărgăriţa. De când vă aşteptam! Trebuie să mă duceţi la Irina.
– Oaaaaaau!
– Dar să ştii că n-a vrut să ne spună cum o cheamă. A zis că doar ţie o să-ţi spună. Hai, faceţi cunoştinţă.
Irina a apucat gărgăriţa de sfoară, foarte încântată. A tras-o mai spre nasul ei şi-a zis:
– Bună, eu sunt Irina, pe tine cum te cheamă?
Evident, nici un răspuns.
– Mami, nu vorbeşte cu mine! De ce nu-mi spune cum o cheamă?
– Păi ai şi tu răbdare, deocamdată e timidă, nu te cunoaşte.
– Las-o niţel, să se obişnuiască. Du-o la tine în cameră, m-a completat complicele. Arată-i jucăriile tale şi poate o să-ţi spună până la urmă.

Balonul-gărgăriţă a fost vedeta petrecerii de acasă. Toţi au vrut să îl ţină niţel de sfoară. Irina le-a explicat cum că în curând or să afle şi cum o cheamă pe Doamna Gărgăriţă. Dar petrecerea s-a dus, au mai trecut câteva zile şi buburuza noastră tot tace chitic.
Irina o plimbă de colo-colo. Uneori o trage de sfoară până o poate privi drept în ochi. Şi-ncepe târguiala.
– Nu vrei să-mi spui cum te cheamă? Hai, gărgăriţo.
– Cred că o cheamă Bubu.
– Nuuuu.
– Atunci… Sevastiţa.
– Nuuuu…
– Hai să-i dăm noi un nume, nu vrei?
– Nu! Trebuie să-mi spună ea. Da’ nu-mi spune deloc, măi, mami, nu vorbeşte cu mine!
– Ba, eu cred că vorbeşte. Dar vorbeşte pe limba gărgăriţelor.
– Cum e limba gărgăriţelor?
– E o limbă care se vorbeşte foaaarte încet. Şi trebuie să fii foarte atentă ca să o auzi. Pentru că ele şopocăiesc, uite, cam aşa, i-am zis, şi-am început să-i susur în ureche.
– Dar n-aud nimic!
– Înseamnă că trebuie să mai creşti.

Aseară, după ce a răbdat cât a răbdat, după o nouă rundă de negocieri, Irina a ajuns la nişte concluzii.
– Gărgăriţa asta nu are cum să vorbească pentru că e doar un balon.
– Este un balon, dar e un balon magic. Dacă tu nu auzi, nu-nseamnă că ea nu vorbeşte.
– Eu ştiu de ce nu-mi spune cum o cheamă.
– De ce?
– E băiat.
– De unde ştii?
– Tu nu vezi că n-are păr?
– Ahaaa, deci e băiat. Înseamnă că-l cheamă Ruzu Buburuzu!
– Nu. Încă nu mi-a spus. Am să mai aştept.

Related Posts

Tags

Share This

8 Comments

  1. mamica de Sebastian

    Poate o cheama Måmårutza sau daca e baiat Måmårutzu:Asa se zice in ardeal la buburuza:))

  2. Ada Demirgian

    O s-o intreb deseara:)

  3. mamica de Sebastian

    Da Ada neaparat:))

  4. ILANA ANDREEA

    Minunata povestea! Ai un talent aparte de a ma transpune in lumea copilariei!…Irina e foarte norocoasa cu asa o mamica!

  5. Ada Demirgian

    Multumesc Ilana. Maine v-o zic p-aia cu “mami, am vrut sa-ti fac o surpriza.” Acum inca sunt in stare de soc.

  6. Oana Boncu

    Ce-mi plac povestile voastre! Sunt mai frumoase decat in cartile de povesti pe care le citeam pe vremuri … Chiar! Ce idee..:)

  7. alina

    Ha! Deci nu doar Maria face așa! Și ea se plânge – de jucării, de animăluțe, de plante – “uite, mami, nu vrea să vorbească cu mine!!! de ce nu vorbește???” :)))

  8. Ada Demirgian

    Oana, mmmm nu, de carti in regie proprie m-am lecuit dar merci de gand.

css.php
Privacy Policy