Live blogging: De-a Baba Oarba cu ENEL

11 Jan 2010 by

Staţi în Drumul Taberei? Minunat. E posibil să fim vecini. Asta înseamnă că îmi împărtăşiţi frustrarea. De două zile ne jucăm de-a Baba Oarba cu ENEL-ul. Ei au o avarie. Nu se ştie ce avarie, dar se lucrează şi câte două ore. Duminică s-a lucrat de la 18.30 la 20.30. Am făcut ordine între jucării la lumina lumânării. Am spălat copilul la lumina lumânării. Chiar mă apucasem de gătit la lumina lumânării. Vecinul a repetat la taragot tot pe întuneric, ce artist!

Grozavă reparaţie trebuie că fac dânşii dacă au nevoie de două ore în care ţin în beznă o jumătate de cartier, mi-am zis.

Ei, nu le-a ieşit din prima. Azi s-a oprit iar curentul de 4 ori într-o oră. Un robot drăguţ m-a anunţat că în zona mea e un incident. Am scos frigiderul din priză. Am scos şi calculatorul din priză. Acum scriu  pe laptop, probabil voi apuca să postez chestia asta, apoi voi aprinde lumânările, de data asta sunt pregătita…

LE1  E ora 21.02. Taragotistul face game. Irina e în pat. O doamnă de la Enel mi-a zis că dacă se prăjeşte ceva din pricina lepşei pe ouate dintre echipa de intervenţie şi reţea, în cinci zile lucrătoare putem depune reclamaţie la sediul de pe strada Ion Mihalache. Probabil că odată cu reclamaţia voi depune şi un bol uriaş de salata de vinete, pentru că motorul frigiderului meu nu mai porneşte. Nu mai vrea el. Am doar bec.

LE2 21.13 Nu s-a mai oprit lumina de peste 15 minute, semn bun. Operatoarea de la ENEL nu ştie în ce constă încidentul. Adminul de la ZC stă relativ aproape de noi. El e un soi de profet de cartier pentru că, inginer fiind, prevede astfel de incidente, dar, ca orice profet, nu are cine să-l audă nici măcar când e vorba de lăsat în beznă cartierul.

“El: e un cablu rupt pe la voi pe acolo. Am vorbit si eu cu ei inainte sa pice… le-am zis ca pica si nu credeau.
Eu:  dupa ce ti-ai dat seama?
El: eram cu aparatul de masura in priza si le-am zis ca in loc de 220 am 170”

qed

21.19 Mi-a pornit frigiderul. Nu mai pupa ENEL salata mea de vinete.

21.25 Dezbat împreună cu doi ingineri posibile soluţii de back up pentru energia electrică. Unul mi-a sugerat să iau o lampă cu gaz şi cu oglindă. Celălalt, o baterie de maşină pe care să o ţin în cămară. Primul a zis “scump, doamnă, scump, 100 ron bateria, 60 redresorul… mai bine 5 l de gaz d-ăla care nu pute.”

M-am hotărât. De ziua mea îmi doresc o lanternă cu leduri, din aia de speologie.

Memo to myself: să nu uit să cumpăr lumânări, măcar din cele tip pastilă, pe care le-am terminat ieri.

21.51 Foarte potrivită piesa de mai jos cu starea mea de spirit de acum. “Dac-ar fi după mine… dar cu tine, ce fac, draga mea…”

http://www.youtube.com/watch?v=9pOdNgI-xJo

Related Posts

Tags

Share This

6 Comments

  1. Ia ghici cine n-a avut curent azi noapte? Daaa, noi. De fapt doar blocul nostru, ca cel de vis-a vis era luminat. S-o lua prin simpatie?
    Si noi avem un frigider care sucomba la fiecare scoatere din priza. A rezistat eroic atacului de azi noapte, daca nu iau in calcul balta gasita dimineata langa el…

  2. Welcome to my jungle!

  3. nicoleta

    Voi locuiti cumva pe Aleea Campul cu Flori nr 3? Ca mi-e greu sa cred ca avem doi taragotisti in cartier 🙂

  4. Eu stau in Pantelimon, cam intre Sos. Iancului si Ferdinand. Sambata seara am avut avarie. O ora. De pe la 22.00 pana la 23.00 si-un pic. Desigur, la servicii cu clientii programul se terminase. Intre Craciun si Anul nou, la fel, intr-una din zile a fost oprit curentul vreo doua ore. De data asta dimineata, de la 10.00 la 12.00. Cam o data pe saptamina, dimineata, gasesc ceasul de la radio dat peste cap, semn ca a fost pana de curent peste noapte. Si asta tine de ceva timp.
    Inteleg ca au o problema in zona, da’… de ce n-au reusit sa-i dea de capat pina acum ?!

css.php
Privacy Policy