London calling

24 Jun 2013 by Ada

Au fost trei zile atat de pline, ca nici nu stiu cu ce sa incep. Poate cu confirmarea faptului ca opt ani e o varsta prea frageda pentru city breaks, Nana a avut dreptate. Am incercat sa-i explic Irinei teoria mea cu luatul oraselor in stapanire. Orasele lumii devin un pic si ale tale atunci cand mergi la pas pe strazile lui, cand ii mangai cladirile cu ochii, cand inveti sa-ti iei repere pana spre nodurile importante, cand stii ca pe strada X e curtea cu trandafirii revarsandu-se peste gard si imediat dupa colt e brutaria mica unde, de la 7 dimineata, miroase a paine calda si a briose cu unt. Nu i-am aratat Londra turistilor, am trecut pe langa cateva obiective clasice gen Big Ben, Westminster, dar asta doar pentru ca erau in drumul nostru spre Londra cealalta, a prietenilor ce te asteapta cu sampanie si cu un cec in alb pentru toate nevinovatele placeri ale lumii.

In prima seara, Irina s-a jucat pe Xbox pana la lesin. Asa ceva nu s-ar fi intamplat niciodata acasa. Era ora doua, ora Romaniei, cand am reusit sa o opresc din topaiala. La cina a mancat un pic de peste afumat, un porumb fiert si doua portii de inghetata. Apoi a incheiat seara cu kindle-ul in brate, citind pana era sa adoarma cu nasul lipit de ecran. Sambata dimineata am plecat in Camden Market, un loc unde, pe o suprafata nu foarte mare, e concentrata toata lumea pestrita pe care o vezi altfel rasfirata. N-a fost prea pe gustul ei, cele 10 lire pe care i le-am dat ca bani de buzunar s-au topit foarte repede. O atrag toate lucrurile sclipicioase, cu pietricele, cu bucati de oglinjoara, cu clopotei, inca e gaita mica. Pentru mine, Camden a fost o incantare. Pentru ea a fost doar o piata care nu se mai termina. I-a placut insa mancarea chinezeasca pe care a gustat-o pentru prima oara in viata ei, la indemnul lui Bogdan, fiul prietenilor la care stam. Despre noi aflati ca am mancat mezze libaneza, gatita de un sirian insurat cu o romanca, servita de o chinezoaica, pe fundal muzical asigurat de Gheorghe Zamfir, din partea lui chef Gigi. Irina i-a pus si o insigna cu un smiley in piept, o capatase cadou de la un pakistanez simpatic. Apoi Soho, China Town, Covent Garden si povestile noastre despre Eliza Doolittle n-au impresionat-o. I-a placut prajitura de la Maison Bertaux, dar numai pentru ca era ciocolata pura. Doar statuile vii i-au mai placut si au distrat-o, ca si micile momente de teatru de strada, peste care am dat la tot pasul. Ele au reusit sa o scoata, doar pentru o fractiune de secunda, din starea semiletargica in care ajunsese. Cu toate astea, cum a intrat in casa si a dat peste Xbox, a inviat brusc. Va spun, Kinect asta e o minune, chiar si pentru mine, care sunt total impotriva device-urilor de acest gen. Deja stiu ce va fi pe lista ei de Craciun.

Am lasat copiii sa se joace, am plecat la Sainsbury’s pentru cumparaturile saptamanale. Cand ne-am intors, isi impartisera ecranele din casa. Irina citea, Bogdan juca fotbal. Irinei nu-i place fotbalul nici cand e pe psp. I-am impacat. Ruxandra i-a dat telefonul ei sa se joace, decizie pe care avea sa o regrete duminica seara cand a descoperit ce de chestii (har Domnului, gratuite!) i-a downloadat Irina si cate din aplicatiile importante au disparut cu desavarsire.

Duminica am mers in Chessington Adventure Park. O supradoza de adrenalina, de zahar si de incantare, multe episoade de imbufnare totala, cand descoperea ca nu e suficient de inalta ca sa se dea in trenuletele astea sau in celelalte, dar si extaz pur, bucurie in cea mai frumoasa forma de exprimare, cand se prabusea in gol si mainile i se albeau pe barele de protectie, rasul necontrolat, usor nervos, pe care nici macar eu nu mi-l puteam retine in clipele alea de suspensie cu spatele la ce urmeaza, toate astea le iau cu mine acasa, pentru ca pe ea o las la bunici.

Cel mai mult i-au placut urmatoarele, in ordinea importantei lor: cascada dragonilor (un roller coaster pe apa, am iesit fleasca din barci), apoi farfuria cobrei (dementa totala, caderi spre prag de infarct, dar asa de faine, ca pana si eu m-as mai fi dat o data), apoi fabrica de baloane de sapun cu plimbarea pe sub o fantana arteziana si apoi lanturile din care s-a dat jos dezamagita ca pe ea nu au stropit-o, ca pe toti cei de dinaintea ei, apoi casa Hocus Pocus la care s-a dus o data singura si barcutele in care s-a dat de doua ori si elefantii zburatori si pe ultimul loc nu mai stie ce era, pur si simplu. A, ba da, Zufariul si girafele sau… nu, acvariul si pisicile de mare si meduzele si pestii zburand pe deasupra ei, dar sunt pe ultimul loc doar pentru ca acela a fost ultimul loc in care a intrat. Pe drumul inapoi spre Londra mi-a adormit in brate, extenuata. Prea mult, in prea putin timp.

[Show as slideshow]

In cateva ore, eu imi incep lungul drum spre casa. In cateva ore ea isi continua vacanta care a debutat glorios. Am adus-o cu o valiza mica si cu un exemplar din Calatoriile lui Guliver, imprumutat de la Bogdan. Culegerea ei de lecturi suplimentare pe care si-a pus-o in bagaj e o mizerie si ea e atat de prinsa de citit, ca mai ca-mi vine sa-i las kindle-ul sau… ummm, totusi nu, cine stie ce mai comanda. Plec cu inima mica, desi stiu ca e pe maini bune, desi stiu ca e in siguranta si ca ii va prinde bine o luna de engleza intensiva. Dar n-am stat niciodata fara ea atata vreme, nu stiu cum sa traiesc fara ea asa de mult timp. Ma intorc, insa, cu bucurie la Lia, care nu prea pricepe de ce s-a golit casa dintr-o data si de care acum, cand scriu, imi e incredibil de dor. In plus, cafeaua lui Laur nu are pupic si asta trebuie neaparat sa se repare.